
Când plâng...
Când plâng, o lacrimă de-a mea,
Îmi plânge-ntreaga lume.
Și infinitul plânge-amar,
Cu ploi de stele, iar și iar...
Nu mai cunosc nici zâmbetul nici visul.
Mâ-ntreb dacă există paradisul...
Dar cine să-mi răspundă la-ntrebare?!
Și sufletul de suferință doare.
Oh, nici speranța nu îmi mai rămâne,
Căci cine-s eu de-acum pe-această lume?!
Adorm - o stea la margine de zare.
Scheletul unei clipe trecătoare
Îmi dă o umbră - aripă târzie -
Un zbor plăpând de puf de păpădie.
M-acopăr cu veșminte de lumină,
Dar singură-s, durerea nu-mi alină
Nici valul cast, nici răsăritul, Doamne.
Cărări de pietre-n vreme de ninsoare...
Și ochiul plânge albele zăpezi,
Când încă o iubire, iată, pierzi!
În curcubeu mă învelesc și iar
Iluzii mă apasă vertical.
În înger, transcendent, mă definesc
Și-aștept de-acum, aștept o mângâiere,
Din visul meu urât să mă trezesc.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre zbor
- poezii despre plâns
- poezii despre îngeri
- poezii despre zăpadă
- poezii despre zâmbet
- poezii despre visare
- poezii despre suflet
- poezii despre suferință
- poezii despre stele căzătoare
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare

o lacrimă
Din lacrimă de dor se naște primăvara,
din vise verzi mai înflorește încă floarea,
din albe fire-adânc ți se arată
că-n viață doar vei trece
și meriți înc-o soartă.
De inima-n suspine,
nicicând să te-apropii
căci floarea din retină
nici ea nu-și știe sorții.
Tristețea pân-la stele
e o lacrimă ce doare
și visul e dorință.
Nu plânge niciodată.
Durerea e făgăduință.
Veni-va iar o vreme
când vei simți căința...
Ȋn palme-ți va rămâne
o urmă..
e dorința...
poezie de Mirela Nicoleta Toniță (2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniță

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre flori, poezii despre dorințe, poezii despre viață, poezii despre verde, poezii despre tristețe, poezii despre primăvară sau poezii despre naștere

Sunt tristă
Sunt tristă în sufletul meu...
Chiar dacă vă zâbesc,
Nu sunt eu.
Durerea doare,
Se strânge inima-n piept,
Sunt o furtună,
Plâng și aștept...
Multă iubire regret...
Se sting irișii, caută spre început,
Lacrima curge tăcut,
Somn ușor!
Port în suflet atâta iubire
Că nu pt să uit,
Nici cine sunt eu...
Scormonesc după iertare,
Căci am iubit fără hotar,
Inima doare și plânge...
Dar e-n zadar!
Amnar îmi e sufletul,
Dar mulți l-au pus să ardă pe jar...
poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre iubire, poezii despre început, poezii despre tăcere, poezii despre somn, poezii despre inimă sau poezii despre iertare

Retrospectiva rurală
Privesc în sat și ulița-i pustie...
Nici câinii nu mai latră... Satu-i gol.
Mi-e dor de anii de copilărie!
De casa părintească mi-este dor!
Îmi chem din zare,-n lacrimi, amintirea...
M-așteaptă doar potecile pustii...
Încețoșată îmi mai e privirea!
Au ruginit și frunzele în vii.
Ramuri pletoase-n plecăciuni șoptite
Povești de viață-mi spun... Și ruginii
Îmi sunt de-acum și-aducerile-aminte,
Din vremea când... oh, când eram copii.
Și ivărul e-nțepenit la poartă
Și plânge chiar și cumpăna fântânii.
În barbă albă lacrimi mi se-nnoadă -
Îmi plâng în suflet, prea târziu străbunii.
Sunt geamurile fumurii de toamne
Și lacătul singurătății strânge
Amărăciuni și suferinți și foame
Și tulnicul dreptății noastre plânge...
Bisercă de-acum îmi e pământul...
Și îngenunchi și îl sărut ușor.
Lacrimă de sânge-mi e izvorul...
Să nu-mi trezesc străbunii buni din somn,
Pășesc ușor și sufletul îmi plânge
Îndemn mi-e crucea vieții în înalt
Se pleacă ramu-n tânguiri șoptite...
Pământu-acesta plânge c-am plecat.
Și sunt român și sunt din nou acasă,
Mă iartă mama-țară c-am plecat!
Furtuni de suferință se revarsă...
Mie sufletul de-acum îndoliat.
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre câini, poezii despre înălțime, poezii despre toamnă, poezii despre timp sau poezii despre sărut

Sfat pentru colegi
Colegii mei iubiți, vă dau un sfat,
Apoi gândesc că-i cazul să v-ascult...
Nu vă gândiți că am să cad la pat
Cât fi-voi o "fecioară" de temut.
Nu-mi completați poeme pe cearșaf!
Voi, neîndemânatici și cuminți...
Cu pana mea eu vă voi face praf,
Căci nu accept nici vorbe, nici arginți...
Nici cu umorul nu mă înțepați,
Căci vă voi descalifica cu scorul!
Vă rog, amici, în seamă să luați
Că știu să dau cam tare cu piciorul!
Nu-mi trebuie nici euro, nici lei,
Destul că-s o tigroaică ignorantă
Și știți, nu vreau nici lanțuri, nici cercei,
Nici de mașini de lux nu-s obsedată...
Voi luați-mă, vă rog, așa cum sunt,
Femeie simplă, umbră trecătoare
Și dac-ar fi să plec de pe pământ,
Aș vrea să-mi stați cu toții la picioare.
Și metamorfozându-mă-n cuvânt,
O literă să fiu, la fiecare,
Să scormonesc în orișicare gând,
Mi-aș mai dori... Dar gândul meu vă doare...
pamflet de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre picioare
- poezii despre gânduri
- poezii despre virginitate
- poezii despre umor
- poezii despre tigri
- poezii despre sfaturi
- poezii despre prietenie
- poezii despre poezie
- poezii despre neîndemânare

Nu mai vreau
Nu mai vreau din viața asta nici măcar o clipă!
Nici un glas să-l mai aud, Eu mă duc, mă duc!
Și nu știu unde, unde voi ajunge fără Tine!
Nu mai cer sfinților milă, nici versurilor rimă!
Dumnezeilor absenți nu le mai cer un cent!
Nici o zi acum să-mi cumpăr nu mai vreau!
Dintr-un univers prea mare unde Eu am rătăcit!
Nici cuvântului glas.... când Eu încă nu mor!
Nu mai cer nopților somn, nici somnului vis!
Nu mai vreau să-mi mai atingi inima prin care-mi curgi!
Nici cerului infinit unde Eu tot m-am pierdut!
Nu-ți mai cer acum nimic din tot ce Eu n-am avut!
Nu mai cer soarelui zi senină, nici iubiri milă!
Nu mai vreau vedere într-o lume de durere!
Nici auz când Tu n-ai glas și nici cuvinte!
Nu mai vreau vorba ce minte, nici icoane sfinte!
Nu mai vreau cruci între drumuri!
Nici pași rătăciți în lume fără Tine,
Când te caut în nu știu ce unghere!
Nu mai vreau gânduri ce mă dărâmă!
Nu mai vreau așteptarea care doare!
Nici ziua în care visul încă nu moare!
Nici noaptea fără stele, fără Lună, fără...
Fără Tine lipasa viselor mele stinghere!
poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sfinți, poezii despre noapte, poezii despre cuvinte sau poezii despre versuri
La început de lume
Lumea-ntreagă goală ar fi
Goală de noi doi.
Dacă nu ne-am mai iubi noi
Ar fi numai ploi.
Aripi frânte de iubire
Nu s-ar înălța,
Pasările fără Cer
Nicicând n-ar mai zbura,
N-ar mai zbura.
REFREN:
La-nceput de lume, noi doi ne-am născut
Din cer și ape și pământ
Fără tine eu nimic nu aș mai fi
Nici trup, nici suflet și nici gând.
REFREN:
La-nceput de lume, noi doi ne-am născut
Din cer și ape și pământ
Fără tine eu nimic nu aș mai fi
Nici trup, nici suflet și nici gând.
Îmi acoperi sufletul
Când îi este frig
Tu-mi săruți și lacrimile
Atunci când eu plâng.
Îmi hrănești cu gura ta
Lungile tăceri
Și-mi vindeci cu inima ta
Multele dureri.
Ești ca un înger.
REFREN:
La-nceput de lume, noi doi ne-am născut
Din cer și ape și pământ
Fără tine eu nimic nu aș mai fi
Nici trup, nici suflet și nici gând.
REFREN:
La-nceput de lume, noi doi ne-am născut
Din cer și ape și pământ
Fără tine eu nimic nu aș mai fi
Nici trup, nici suflet și nici gând.
cântec interpretat de Simona Florescu și Ion Dichiseanu, muzica de Victor Solomon, versuri de Adrian Artene (2019)
Adăugat de Alesia

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trup și suflet

Glossă străinului pribeag
Pribeag străin și călător,
Adesea neîncrezător,
Dormind în gări, pe bănci de lemn,
Doar mângâiere vă mai cer.
Când bat la poartă pe-nserat,
Vreau pâinea care s-a uscat
Și-un pumn de apă... Traiul greu
Îl știu pesemne numai eu.
Pribeag străin și călător,
Prin lume nu este ușor,
Furtuni și ploi te-or înveli,
Nu are cine te iubi.
Al nimănui vei fi mereu
Un vagabond, un derbedeu
Hulit, nedreptățit... De ce
Nu ai un strop de dragoste?!
Sărman și neîncrezător,
Al nimănui și-al tuturor,
Doar cu un singur așternut
E o bucată de pământ.
Pierim cu fiecare zi...
Frunze de-acum chihlimbării
Ne vor acoperi-n uitare.
Vântul un clopot peste zare...
Dormind în gări, pe bănci de lemn
(Alt adăpost nu mai avem)
Cu trenuri lungi, șuierătoare,
În zbor de păsări călătoare,
Nomazi, ne ducem dorul iar,
Celor ca noi, de-acum, în dar.
Murdari, trecând prin ger și ploi,
Plini de durere și noroi.
Doar mângâiere vă mai cer...
Bocancii-s rupți, afară-i ger.
Alături îmi e doar un câine,
Cu el împart colțul de pâine.
În haina veche, ponosită,
Pun spre păstrare-alt colț de pită.
Apoi, prieteni buni, la somn,
Se-așează câine lângă om.
Când bat la poartă pe-nserat,
Când oameni nu m-au alungat,
Veniți să-mi dați, mângâietori,
Un pled... În vremuri de rigori,
Cu rugă, binecuvântare
S-aveți la Domnul fiecare.
Mă voi ruga ca Dumnezeu,
Alături, fie-vă mereu.
Vreau pâinea care s-a uscat...
Este târziu, s-a înserat,
Iar eu n-am unde poposi...
Dorm lângă crucea oiștii,
Să-mi cânte greierii cântare.
Nu vreau nici apă, nici mâncare.
Vreau doar un loc pentru odihnă
Și-alături, câinele să-mi vină.
Și-un pumn de apă... traiul greu
Mult m-a slăbit. Așa simt eu.
În noaptea asta de-aș muri,
Nu plângeți! Nimeni nu va ști
Căci sunt un călător pribeag.
Cu soarta mea am să mă-mpac.
Doar luna lacrimă să-mi stea
În ochiul și la tâmpla mea...
Îl știu pesemne numai eu
Traiul ce-am dus, destinul greu.
Nu mă înmormântați cu fast!
Doar sufletul stingher și cast
Lăsați-l călător să zboare
La tâmple albe de ninsoare.
O cruce vreau... Și un mormânt.
Nu am nici nume... deci... atât!
Oh, știu pesemne numai eu...
Un pumn de apă, traiul greu...
Vreau pâinea care s-a uscat,
Când bat la poartă pe-nserat.
Doar mângâiere vă mai cer,
Domrmind în gări, pe bănci de lemn,
Sărman și neîncrezător,
Străin pribeag și călător...
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre pâine, poezii despre cruce, poezii despre vânt, poezii despre vinovăție sau poezii despre vestimentație
Nici
Nici roșu cerul nu-i,
Nici verde nu-i pădurea,
Nici ochii nu-s căprui,
Nici lemn nu e securea,
Nici pasărea nu piere
Când vrea copacul ei,
Nici fagurii de miere
Nu-i dau, chiar dacă-i vrei,
Nici Luna-i poezie,
Nici stele sunt pe cer,
Nici versul nu se scrie
Când sufletele pier,
Și tot ce-a fost odată
Nu va mai fii de-acum,
Păduri și ochi și păsări
Se vor preface-n scrum.
poezie de Mihail Mataringa (24 ianuarie 2011)
Adăugat de Mihail Mataringa

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre păsări, poezii despre păduri, poezii despre apicultură, poezii despre stele sau poezii despre roșu
Decaloguri comparative...
Nici o floare nu e floare, dacă n-are admiratoare.
Nici o pasăre nu-i rară, fără de cuvântul vară.
Nici vântul nu este vânt, dacă bate doar în gând.
Nici izvorul nu-i izvor, dacă nu-i dorit de dor...
Nici o mare nu e mare, fără valuri vorbitoare.
Nici o noapte nu-i frumoasă, dacă luna nu-i mireasă.
Nici un om nu este om, dacă n-a sădit un pom.
Nici o zi nu e aleasă, fără de iubire în casă.
Nici o casă nu-i frumoasă, fără de copii la masă.
Nici o vorbă nu e vorbă, fără tâlcul scos din tolbă.
Nici o prietenie mare, nu e fără cumpătare.
Nici un gând nu-i măreție, fără a lui împărăție.
Nici un drum cu ocoliș, nu e fără ascunziș...
Nici o fală nu e fală, dacă n-ajunge de-ocară.
Nici o iubire nu-i mare, de nu trece de hotare.
Nici durerea nu-i durere, de nu cere mângâiere.
Nici o dărnicie în lume, nu rămâne fără nume.
Nici credința nu-i credință, dacă n-are stăruință.
Nici o soartă nu e soartă, când bate din poartă în poartă.
Nici viața nu e viață, de nu, îți zâmbește în față.
poezie de Valeria Mahok
Adăugat de Valeria Mahok

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre durere, poezii despre perseverență sau poezii despre nuntă

Unde să vă plâng?!
Unde să vă plâng?! Morminte goale
Își așteaptă dreptul la-ncarnare...
Cruci fără de nume se așteaptă,
Prunci pe mame, fiicele pe tată...
În durere lumea se îmbracă,
Lacrima în lacrimi se îneacă,
Nu mai sunt nici litere, nici rugi,
Nu mai ai nici dreptul să mai plângi.
Nu mai ai nici timp și nici icoane...
Clocotește sângele de mame.
Ochiul este un ocean de rugi...
Tu în rugă te întorci... și plângi...
Bate-n suflet clopotul durerii.
Plâng părinți și prunci sub doliul serii.
Au plătit prea mult cu viața lor.
Suflet, lacrimi și tăcere, dor.
Mai întoarce, Doamne, morții-n viață
Și să fim mai buni, de-acum, ne-nvață!
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tată, poezii despre sânge sau poezii despre seară

Glossa vieții și-a morții
Stele cad în palma noastră,
Viață puf de păpădie,
Viață, pasăre măiastră,
Apă moartă, apă vie...
Când aproape ni-i plecarea,
Sufletul-clopot se zbate,
Nu ne-aduce alinare
Plâns de viață, plâns de moarte.
Stele cad în palma noastră
Vise moi de blândă stea,
Printre gene de lumină
Altă cale vom afla.
Labirint în armistițiu,
Timpul prin între tăceri,
În clepsidra ruginie
S-au pierdut atâtea veri.
Viață, puf de păpădie
Clipă aripă de ceară,
Apă moartă, apă vie,
Viața-n clipe se măsoară.
În clepsidră timpul curge
Râu de miere și pelin,
Timpul în aval se scurge
Și la tâmple toți albim.
Viață pasăre măiastră,
Suflet fremătând de dor,
Val pierind în marea-albastră,
Taină, vis, zbor de cocor,
Peste umbre, în ninsoare,
Te ridici, fluture alb
Și te pierzi în depărtare,
Un străin uitat catarg.
Apă moartă, apă vie,
Cânt, durere, împăcare,
Năruită reverie,
Viață, cauți înălțare.
Brațe reci de umbre stranii
Scormonesc identitatea,
S-au dus clipele și anii,
Într-o clipă vine moartea.
Când aproape ni-i plecarea
Pâlpâire trecătoare,
Nu mai regăsim cărarea
Către viață, către soare.
Ca o mantie de gheață
Ne-ncunună albe plete,
Totu-i trecător în viață,
Totu-i plâns și răni, regrete...
Sufletul-clopot se zbate,
Mierea curge-n ochi de sticlă.
Călători trudind în noapte
Trup de stâncă ne ridică.
Toate-n viață-s trecătoare!
Albi la tâmple ne trezim
Și bătrâni copaci în floare...
Vânturi aspre-n noi oprim...
Nu ne-aduce alinare
Nici lumina, nici iubirea,
Nu vom mai găsi cărarea...
Care oare ni-i menirea?!
Nori sălbatici pe sub pleoape...
Tremurând, gene-n furtună...
Pruncii-n grabă-or să ne-ngroape.
Dragii noștri, noapte bună!
Plâns de viață, plâns de moarte,
Cântec lin, cântec de dor,
O secundă ne desparte
De iubirea tuturor.
Stânci la margine de lume,
Cruci la margine de drum,
Fără rost și fără nume,
Noi vom adormi de-acum.
Plâns de viață, plâns de moarte,
Nu ne-aduce alinarea.
Sufletul-clopot se zbate
Când aproape ni-i plecarea.
Apă moartă, apă vie,
Viață pasăre măiastră,
Viață, puf de păpădie,
Stele cad în palma noastră!
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lumină, poezii despre alb, poezii despre stânci, poezii despre muzică sau poezii despre miere

Visul
Obsedat de câte un vis pe care
îl țin minte când mă trezesc,
dar nu aș putea să-l povestesc.
------------------------
Neștiut periplu visul
În oceanul de mister
Unde s-a deschis închisul
Altei vămi în efemer
Ce-ai să faci cu-atâta beznă
Spirite înaripat
Când inelul de la gleznă
Țintuiește-te de pat?
Ești aici. Dar și departe
Dormi. Dar și călător-ești
Într-o lume ce desparte
Cerul de cele lumești
N-am nici cheia, n-am nici codul
Cine-ar vrea să-mi împrumute
Pentru dezlegare, nodul
Funiilor revolute?
Leșul sforăie întruna
Sufletul e plin de vești:
Îți aduce-acasă luna,
Dar ți-o ia când te trezești
Mi-a bătut în geam lumină
Ochii galeș îi deschid
Purtător mă simt de vină
Pelerin și apatrid;
Am trecut în zbor abisul
Vămilor ca un mister
Și rămâne numai visul:
Dezlegarea, cui s-o cer?
poezie de Ion Untaru din Vestitorul (1999)
Adăugat de Ion Untaru

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vamă, poezii despre trecut sau poezii despre prăpăstii

Bătrânilor
Cad fulgi de nea la tâmple și am îmbătrânit...
Atâta tinerețe în noi s-a cuibărit!
Ne cuibărim actorii în suflete și-n lume
Nu mai cunoaștem replici, nici temeri, nici renume.
Ne stingem astăzi stele, la margine de cer,
Uitând, la varsta asta, ce rosturi mai avem.
Știm c-am pierdut și drumul spre transcendent... Trudim
Și-n iarna fărț nume, în noi ne regăsim.
Ne prăbușim, de-acuma, quasari în lumea noastră
Privind pustietatea tăcerii, prin fereastră.
Arzând vulcani, o clipă, cenușă devenim
Și prunci pentru o clipă nutrim... nutrim să fim.
.......................................................................
Și ne privim tăcut prin moartea noastră
Și ne vedem... și ne vedem murind
Mereu ne colindăm prin amintire,
Un clopot viu în cântec de colind.
Nameți, la tâmple, își împart tăcere,
Murim în noapte întru devenire
Să ningă peste suflet mângâiere...
Să nu ne-ascundă pruncii în neștire.
Nu vă uitați la pleoapele-mpietrite!
Nici numele, de-acum, nu mai contează...
Căci am trecut un abur peste lume
Și ne-am promis că vom trăi o viață.
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre moarte, poezii despre devenire, poezii despre copilărie, poezii despre bebeluși, poezii despre vulcani sau poezii despre tinerețe

Nu mai știu
Nici nu mai știu de ce, în seara când
Am stat cu tine-n brațele din gând,
Făcusem foc înalt la ceas târziu,
Căci nu era nici frig și nici pustiu.
Erau atâtea stele peste noi
Și peste cortul nostru din zăvoi,
Atâția greieri într-un singur cânt,
De mă credeam în Rai, nu pe Pământ.
Mă-ntreb și-acum de n-o fi fost un vis
Ce mi-a rămas adânc în minte-nscris,
Dar nu mai știu nici dacă ne-am iubit
Sub stele,-n cort, și nici cum am dormit.
Ce știu cu siguranță, e că eu,
Te văd tot mai frumoasă,-n visul meu,
Și îți aștept sosirea cu nesaț
În nopțile când îmi adormi pe braț.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Constanță
de când cu acest covid,
omu-a devenit hibrid,
nu-i nici cer, dar nici doar humă,
nici granit, dar nici de gumă,
nu-i nici claie, nici balot,
nu-i nici struț, nici Phoenix tot,
pus într-al lui Procust pat,
nici stingher, nici adaptat,
nici străin, dar nici acasă,
nici cucută, nici melasă,
nici în zeghe, nici în togă,
nu-i nici bocet, nici eglogă,
nici Manole, nici Icar,
nici beznă, dar nici habar,
nici tăcere, nici cuvânt,
nici pareză, nici avânt,
nu-i nici orb, dar nici nu vede,
nici în sine că se-ncrede,
nici profet, nici Antihrist,
nu-i nici vesel, dar nici trist,
nici Einstein, nici Poptămaș,
nici strămoș și nici urmaș,
nu-i nici ciornă, dar nici act,
nici prea plin, nici vid compact,
nici faun, nici eunuc,
nici cloșcă, nici ou de cuc,
nici pesmet, nici cozonac,
nici înger, nici pui de drac,
nici Midas, dar nici sărac,
nici fasole, nici arac,
nu-i corabie, nici port,
nu trăiește, nici nu-i mort,
doar există, dar nu-i viu,
nici expert, nici ageamiu,
nu se-nalță, nici nu pică,
nu învinge, nici c-abdică,
rămânând ce-a fost: nimică.
poezie de Luminița Ignea
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre victorie, poezii despre sărăcie, poezii despre marină sau poezii despre existență
Liniști...
și n-am pentru nimeni nici nume nici sunet nici văz
nici ape nici aer nici foc
dar numai cu tine -și vis și speranță și crez
și stea cu noroc
și n-am pentru nimeni nici gânduri nici lume nici loc
nici spațiu nici vreme nici hău
dar numai cu tine - și ape și aer și foc
și liniști mereu...
poezie de Iurie Osoianu (3 noiembrie 2019)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sunet, poezii despre noroc, citate de Iurie Osoianu despre noroc sau citate de Iurie Osoianu despre gânduri
Nu-mi pare rău
Nu-mi pare rău pentru surâsul mut, ascuns într-o fărâmă de regret
Nici pentru raza ce sărută iar apusul și-mi prinde amintirea ta în piept
Nu-mi pare rău pentru seninul proaspăt, cusut pe goliciunea caldă
Nici pentru visul aninat de-o geană ce și-a oprit vâltoarea să mă vadă.
Nu-mi pare rău pentru trecutul veșted, răpus de freamăt, dor și exaltare
Nici pentru răsărit de gând tăcut, la margine de țarm și gust de mare
Nu-mi pare rău pentru cuvinte îmi stă și-acum pe buze umbra lor
Nici rugăciunea ta nu le dezminte. M-au stins ușor...
Nu-mi pare rău pentru dezamăgiri, fiori și îndoieli împachetate
Nici pentru înțelesul din priviri. Le fac uitate.
Nu-mi pare rau pentru iubire, ne-a înălțat până la porti de Rai.
Ne-a sărutat adâncurile oarbe și cerul la o margine de Mai.
Nu-mi pare rău pentru ispite ori pentru setea neoprită de extaz
Nici pentru lungi îmbrățișări pierdute-n taine. Mi-au fost doar bucurie și răgaz.
Azi plec să-mi caut libertatea, să-mi vindec sufletul de noi.
Când n-am să-ți pot înapoia iubirea vei regreta tu pentru amândoi..
poezie de Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre uitare, poezii despre religie sau poezii despre libertate

Glossa ninsorilor la tâmple
Se roagă pomii-n tânguiri și plânge
Uitatul cer, sălbatic și turcoaz.
Sub pleoape curge lacrimă de sânge
Și lacrimi de ninsoare-s pe obraz.
Ne plâng castanii și ne cad la tâmple
Poemele de blânde flori de măr
Și sufletul de floare ni se umple,
De lacrimă, de stele și de dor.
Se roagă pomii-n tânguiri și plânge
Și umbra revărsată spre apus.
Întunecarea tot mai tare strânge,
Iar cerul se surupă-n ploi de plâns.
Furtuni se nasc, se risipesc cu jale,
Amnar în noi se-aprinde repetat...
Voi mai lăsați ofrandă la altare,
Precum strămoșii voștri au lăsat!
Uitatul cer, sălbatic și turcoaz,
Deschis e parcă-n două emisfere
Și s-au născut oceane pe obraz
Și lumea-i împărțită-n două ere.
E noaptea, o ispită pentru noi
Și ziua-i o oglindă-n care drama
Erupe și se scurge-n ochii goi,
Etern unindu-și cu tăcerea, teama.
Sub pleoape curge lacrim de sânge
Și în adâncuri jaru-a încolțit,
Tăcerea strigă și durerea plânge...
Copac în floare, am îmbătrânit!
Sunt tâmplele-mpietrite sub ninsoare,
Furtuni, de-acum, în suflet răscolesc...
Tăcerea strigă durerea doare,
Cei mulți, cei dragi, de-acum mă ocolesc.
Și lacrimi de ninsoare-s pe obraz...
Lumina în adânc se risipește,
Trec ca un vis, talaz lângă talaz
Și alt ocean de valuri se clădește.
Brățări de alge glezna mi-o cuprind,
Smaralde vii, pe coapsele tăcerii,
Ca o epavă, veșnic strălucind,
Înseninează noaptea învierii.
Ne plâng castanii și ne cad la tâmple
Poemele tomnatice și gri.
Bătrânii vis și cânt și pietre scumpe,
Cuminte,-n tihnă, se vor risipi.
Trec mesageri, spre-a noastre frontiere
Și nu se vor întoarce înapoi,
Lăsând în urmă clipe pasagere,
Cenușa morții și-un concert de ploi.
Poemele de blânde flori de măr
Se sting tăcut în candela aprinsă.
O veșnicie mi-a apus în păr
Și tâmpla de iubiri îmi este ninsă.
Sobor de stele în brățări de vis
Mi s-au ascuns în suflet și-n privire,
Căci de tristețe, candela s-a stins.
Eu voi pleca, trecând prin nemurire...
Și sufletul de floare mi se umple...
Un înger va zbura, iar visul meu,
Ca un ghețar, se va opri la tâmple,
Eu voi dormi, eu voi dormi mereu...
Pe brațe îmi vor crește trandafirii
Și îngeri se vor naște în apus,
Aș da un ultimatum fericirii,
Dar fericirea-n suflet mi-a pătruns.
De lacrimă, de stele și de dor,
Mă simt mai sus c-o treaptă peste lume.
De-acum sunt râu de miere curgător,
Poate-s necunoscutul fără nume.
De-acum "în vaduri ape repezi curg"
Și Labiș este toc în călimară.
E viața o iubire în amurg...
Singurătatea a-nceput să doară!
De lacrimă, de stele și de dor
Și sufletul de floare ni se umple,
Poemele de blânde flori de măr...
Ne plâng castanii și ne cad la tâmple.
Și lacrimi de ninsoare-s pe obraz,
Sub pleoape curge lacrimă de sânge.
Uitatul cer sălbatic și turcoaz...
Se roagă pomii-n tânguiri și plânge...
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ninsoare sau poezii despre ocean

Glossă iloriană
Iloriene, lumea se împarte
În viață, în iubire și în moarte,
În viers și cânt, istorii și lumină,
În taină, în durere și în tină.
Ți-e vocea clopot, dangătul de șoapte,
Ți-e sufletul amnar și libertate,
Înger pe ceruri rătăcind în vers,
Nectar din stele-n noapte ai cules.
Iloriene, lumea se împarte
În lupta pentru viață și în moarte.
Tu ai călcat în medii de lumină
Și ai găsit în poezie tihnă...
Tu ai luptat cu boala și durerea
Și ai găsit în versuri mângâierea.
Mormântul ti-este gol de tine azi,
Căci versu-ți este cumpănă de brazi.
În viers și cânt, istorii și lumină,
Îmbujorat de voal de crinolină,
Precum un clopot ți-a vuit nuntirea
Te-a înfiat etern nemărginirea.
Și-ți curg la cruce flori de liliac,
Din plânsul cast, din neamul geto-dac.
Sărut de rouă peste sângeri ploi
De tine azi, suntem în suflet goi.
În viață, în iubire și în moarte
Te-ai întrupat. Și-acum, sobor de șoapte,
Vibrezi în suflet un izvor de viață
Și-n râuri lacrimi curg, tot curg pe față.
Ni-i sărăcit și sufletul! Din vers,
Nectar de fericire am cules.
Tu i lăsat în noi, în fiecare,
O floare-nmugurind... o sărbătoare.
În taină, în durere și în tină,
Luceafăr ești, ești vers, poem, lumină.
Prin tine suie, înger, răsăritul,
Tu ești izvorul și nemărginitul,
Speranța și istoria iubirii
De semeni... Tu ești calea fericirii,
Tu-nmugurești în noi, din neuitare,
Apusul, doar prin ochiul tău ne doare.
Ți-e vocea clopot, dangătul de șoapte...
Plecarea-ți doare... plâng de dor în noapte,
E Vâlcea-n doliu, lacrimă-i pământul,
Căci ți-ai călcat prin moarte jurământul.
Când ne vorbeai de-o bucurie simplă,
Un înger ne-atingea cu o aripă
Scăldată-n rouă, -n lacrimă de stele...
De ce-ai plecat de printre noi, vâlcene?!
Ți-e sufletul amnar și libertate.
Azi poposesc din gândurile toate
Și te culeg din mine ca pe-o floare.
Tu nu poți știi vreodată cum se moare!
Trăiești prin noi poveste și poem
Și te așezi pe crucea ta de lemn,
Pictezi lumina-n pulbere de stele
Și plângi prin noi de-acum, Iloriene.
Îngeri pe ceruri, rătăcind în vers,
Avem de-acum același univers...
Tu ești Luceafăr, eu sunt un quasar,
Suntem mereu împodobiți cu har,
Tu ești o stea, te-ai frânt din Duhul Sfânt,
Eu încă-mi duc osânda pe pământ,
Eu lacrimă-s, tu un ocean de stele,
Cicatrizând sălbatica-mi durere.
Nectar din stele-n noapte ai cules...
Cât noi aici ne bucurăm de vers
Tu plângi în cer și rătăcești în zare
Sub clopotul de nerostită jale.
Întoarce-te pe pământene căi!
Iloriene, vino iar la noi!
Precum Iisus pe moarte ai călcat,
Dar azi, în taină, oh, te-ai depărtat...
Nectar din stele-n noapte ai cules
Înger, pe ceruri, rătăcind în vers.
Ți-e sufletul amnar și libertate,
Ți-e vocea clopot, dangătul de șoapte,
În taină, în durere și în tină,
În viers și cânt, istorii și lumină.
În viață, în iubire și în moarte
Iloriene, lumea se împarte...
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre fericire

Trec ploile...
Oh, trec ploile spre mâine, câte-o lacrimă ducând...
Doamne, câtă suferință să mai rabde-acest pământ?!
Biciul vântului pocnește pe spinarea ponosită
Încovoiată de durere... Plângem, Maică Prea Iubită!
Râuri trec învolburate... Sânge-nfierbântat și ură
Într-un iureș fără seamăn, grav și fără de măsură...
Lutul strămoșesc mustește parcă lavă omenească
Și din ramuri curge sânge... Cine să ne mai iubească?!
Nu-i nici rugă nici iertare, nu-i nici viață, dar nici moarte...
Ne trăim în lanțuri viața, dar trăim în libertate!
Doamne, câtă suferință ne e dat să îndurăm?!
Când, pe căi transcendentale, către Tine ne-nălțăm?!
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viitor, poezii despre râuri sau poezii despre ploaie