Ascultă trestia ce plânge
Ascultă trestia ce plânge,
de despărțiri ea ne vorbește.
"De când m-au secerat din stuf,
suspinul meu pe oameni îi mâhnește.
Caut un suflet de surghiun lovit,
să-i povestesc a dorului năpastă.
Toți cei ce de obârșie-au fost rupți,
a întâlnirii clipă o adastă.
În cin ales suspinul mi-am purtat,
și-ntre sărmani aflai tovărășie.
Prieten fiecare își zicea,
dar nimeni taina n-a vrut să mi-o știe.
Nu e departe taina de suspin;
luminile-i privirii sunt ascunse,
ca sufletul de nimenea văzut,
dar trup și suflet sunt întrepătrunse.
Nu vânt, ci foc este al trestiei zvon.
Cine de foc nu-i stăpânit, să piară!
În trestii-s ale dragostei văpăi,
tot dragoste și-n vinul ce dogoară.
La trestii zvonitoare taina-și spun
iubiții, când surghiunul îi dezbină.
Venin e-n cânt și leac adormitor,
pe cel nebun din dragoste-l alină."
poezie celebră de Rumi din Din poezia de dragoste a lumii (1965), traducere de Maria Banuș
Adăugat de Simona Enache
Votează! | Copiază!
Cartea "Oceanul sufletului" de Rumi este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.