Mutantul. Şocantul

Am întâlnit
o umbră
desprinsă dintr-un om
pe care nu-l mai putea
suporta
şi am văzut
cum s-a strâns
în jurul unui petic
de lumină
au căzut frunze peste ea
şi sub acţiunea cumulată
a clorofilei, a umbrei şi a luminii
a luat forma
unui mutant
al cărui răcnet
a crăpat
clopotele de cristal
acoperind sinele
şi aşchiile s-au înfipt în sine
a cărui durere
a produs seisme
mutantul a ingerat toţi strigoii
şi a tot crescut până a luat forma unui cimitir.

***

Şocantul
sparge oglinzile
în care s-au strecurat
sentimentele
şi din ele
a rămas doar
un sentiment vital
supunând emoţiile şi stările
şi impunând vieţii
acel ceva viabil şi potent

L-am văzut adesea
în pliurile realităţii
semănând izbitor
cu sinistrul
ca un ţipăt prelung şi strident
al unui zombi
în care şi-a înfipt sabia
lumina laser
provenind dintr-un tărâm fantezist
populat cu hobbiţi, elfi, orci şi nimfe

Şocantul
amestecă în oameni
spaima, lugubrul şi macabrul
până se obţine o substanţă stranie
din care creşte horrorul.

poezie de Răzvan Rachieriu din Cuvântul aristocrat (6 ianuarie 2016)
Adăugat de rocky
Comentează! | Votează! | Copiază!

Va fi avut cu adevărat succes

Va fi avut cu adevărat succes cel care a trăit bine,
care a râs adeseori şi care a iubit mult:
cel care s-a bucurat de încrederea unei femei curate,
de respectul oamenilor inteligenţi şi de dragostea copiilor;
cel care a acoperit nişte nevoi şi care şi-a împlinit menirea;
cel care a lăsat lumea din jurul lui mai bună decât a găsit-o,
indiferent dacă asta înseamnă cultivarea florilor
sau scrierea unei poezii perfecte, sau salvarea unui suflet;
cel care a apreciat întotdeauna frumuseţea Pământului,
pe care a reuşit să o facă şi altora cunoscută;
cel care a văzut întotdeuna tot ce este mai înălţător în ceilalţi
şi care a dăruit ceea ce a avut el mai bun.
A cărui viaţă a fost o lumină;
A cărui amintire este o binecuvântare.

poezie de Bessie A. Stanley, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanţă orientală

În care zi din calendar
Ne-am întâlnit o dată doar,
În faţa unui mic bazar
Dintr-un oraş oriental -
Bazar cu marfa pe trotoar,
Ca-ntr-un ajun de carnaval?

În care zi din calendar,
În faţa unui mic bazar,
Când eu - un biet cumpărător -
Iar tu - o biată vânzătoare -
Cu ochii noştri de fosfor
Ne-am tocmit prima sărutare?

În care zi din calendar
Ne-am îngropat ca-ntr-un bazar,
Şi lacrimile ochilor
Din ochii noştri de fosfor,
Şi măştile de carnaval,
Cu-ntregul fast oriental,
Şi visul nostru pe Bosfor?...

În care zi din calendar
Şi-n faţa cărui mic bazar
Dintr-un oraş oriental,
Ne-am întâlnit
Şi ne-am iubit,
În visurile noastre doar,
Ca-ntr-un final de carnaval?...

poezie celebră de Ion Minulescu din Versuri (1943)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stima de sine este o adevărată baghetă magică prin care putem forma viitorul unui copil. Stima de sine a unui copil poate afecta fiecare domeniu din existenţa lui, de la prietenii pe care şi-i alege şi felul cum va învăţa în şcoală, până la ce fel de slujbă îşi va alege şi ce persoană îşi va selecta pentru a se căsători.

citat din Stephanie Martson
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sinele e veşnic fără formă, el nu ia nici o formă. Nici măcar forma lui Iisus, Buddha sau Profetul. Fiind totul din întreg, formele doar se aprind şi se sting în El ca licuricii în noapte, ok? Forma nu poate lua un sine, după cum luna nu poate avea lumină pentru că lumina ei aparentă e doar o reflexie a luminii soarelui. Forma fiind efemeră nu poate lua în posesie Sinele care este etern. Nu există decât un singur Sine şi acela este Dumnezeu, Spiritul necreat. sau poţi să îi spui cum vrei pentru că El nu poate fi definit de cuvinte. A crede că forma poate lua un sine e ca şi cum un delfin ar poseda un ocean. Iar expresia că "Sinele ia o formă umană" se referă la faptul că un val din ocean datorită frigului a îngheţat. El nu este desprins de ocean şi nici nu poate pleca din el.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Boala

Trist, trist – slăbit de boala îndelungată;
Monotone, monotone – zile şi nopţi care vin şi se tot duc.

Copacii s-au înveşmântat în mantii de umbră;
Ultimele orhidee adăpostesc stropi reci de rouă.

Ouăle depuse-n cuiburi pe vremea când am căzut la pat
S-au transformat în păsărele care şi-au luat demult zborul.

Viermele, care zăcea nu demult ascuns în gaura lui,
S-a transformat în greiere cântând pe creanga unui copac.

Cele patru anotimpuri revin întotdeauna:

În natură nimic n-are odihnă,
Nici măcar pentru o clipă.

Numai în adâncul inimii unui om bătrân
Durerile-s mai tinere decât erau pe vremuri.

poezie de Bai Juyi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un-ţipăt-o-surzenie

oamenii care s-au întâlnit
în dreptul unui copac
şi fiecare a văzut
altceva

să fi fost început de iunie...
început de sfârşit?!

anotimpurile se succedau dezordonat
testându-şi incompletitudinile
în indeciziile omului ramificat centrifug
castaniu-fără-pasăre... o treime-de-alb...
iubire îmbucătăţită... în fapt
acest cuvânt discontinuu
înecându-şi semnificaţiile
într-un precar imbold de diviziune

... s-au întâlnit
au mers mai apoi
pe un fel de drum
unul în contrasensul celuilalt
fiecare în contratimp
cu regrete abia simţite
confundate poate
cu o stare cumva poetică
dacă nu de oboseală
au consultat
diverse agende... horoscoape... apocalipse
arogându-şi destine de eroi
niciunul nu s-a grăbit
să se dezbrace de iluzie

oamenii care se vor întâlni în dreptul unui copac

îşi vor aminti

unul un ţipăt

celălalt o surzenie

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbră

Iată că iarăşi m-aţi năpădit,
Amintiri despre camarazii de arme, morţi în război,
Măslină a timpului,
Amintiri devenite astăzi un tot întreg,
Precum un tot întreg sunt blănurile unui mantou,
Precum miile de răni devin un singur articol de ziar.
Sumbră, imperceptibilă aparenţă ce şi-a luat
Forma instabilă a umbrei mele;
Un indian în veşnică pândă;
Umbră, vă târâţi spre mine,
Mai mult, însă, nu mă auziţi,
N-o să mai cunoaşteţi cântecele pe care le cânt.
O, destinule!
Astrul ceresc să vă aibă-n pază, multiplă umbră,
Că n-o să mă părăsiţi niciodată,
Fiindcă mă iubiţi
Şi dansaţi în soare şi nu faceţi colb.
Umbră-cerneală a soarelui.
Umbră-scris al luminii mele.
Arsenal de regrete.
Un zeu umil.

poezie clasică de Guillaume Apollinaire, traducere de Dumitru Matcovschi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

zâmbet (vezi şi surâs)

Zâmbetul este forma expresivă a unui sentiment predominat de care suntem sau nu conştienţi la acel moment...

definiţie aforistică de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Realitate

Iubire – între inimă şi inimă nu se mai află nimic.
Vorbirea şi cuvintele s-au născut din dor,
Reproducere a gustului real.
Cel care gustă ştie,
Cel care explica, minte.
Cum ai putea descrie forma adevarată a Ceva
Din a cărui prezenţă eşti exclus?
Dar tu, totuşi, în care fiinţă exişti?
Şi cine trăieşte ca semn al călătoriei tale?

poezie de Rabia al Basri, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Speranţă

Am plutit şi am tot plutit pe marea pustie,
Şi zile-n şir n-am văzut decât apa verde-argintie.
În cele din urmă am zărit în peisajul posac şi-auster
O line confuză în golul dintre talazurile mari şi cer,

Care-a crescut şi-a tot crescut luând, uşor-uşor,
Forma unui golf, a unui grind, a unui pripor;
Apoi dealuri şi vâlcele, râuri, păduri şi tarlale,
Turnuri şi-acoperişuri, sate şi mahalale.

Şi m-am gândit, "Într-o zi voi ridica velele încă o dată
Şi voi pluti pe o mare mai pustie şi mai înnegurată
Decât a fost vreodată asta, şi-n golul dintre cer
Şi talazurile mari voi vedea cum apare, sper,

Un alt pământ – în acel pustiu şi în acea singurătate;
Cum să spun? O altă lume. Poate – poate – poate!"

poezie de William Dean Howells, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştim astăzi că forma este întotdeauna rezultatul unui proces inchizitor al materiei, reacţia acestei materii la o anume coerciţie a spaţiului care o sugrumă din toate părţile şi o obligă să se exprime sub forma unor excrescenţe care debordează din propria sa viaţă până la limitele exacte ale posibilităţilor sale de reacţie.

Salvador Dali în Almanah "Convorbiri literare"
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am întreprins psihanalizarea unui tânăr rus ale cărui avuţii s-au risipit. El era incapabil să se conducă singur în viaţă. Este un caz de "autoinhibiţie a curei", care chiar în momentul în care prezenta un succes parţial ameninţa să eşueze.

citat celebru din Sigmund Freud
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răsărit

Am văzut un răsărit care m-a făcut
să mă opresc pentru o clipă
l-am privit
aşa cum priveşti pentru prima dată
viaţa.
Un soare iradia roşiatic norii plumburii
împrăştiaţi haotic
razele vineţii ale dimineţii
se reflectau în apele gri cu relfexe aurii
ale unui port norvegian
în care dormeau liniştite
la marginea unui ponton
câteva ambarcaţiuni albe
ce-şi întindeau umbrele
peste casele înfipte pe malul apei.
Imaginea asta s-a lipit de retina mea
s-a întipărit în creierul meu
a început să mă obsedeze
aşa că l-am pictat
ca să scap
de acel răsărit
pentru care m-am oprit
şi nu am respirat
pentru o clipă.

poezie de Viorica Hagianu din Plasa de păianjen
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Masca

Realitatea visului tău
E o mască întoarsă pe dos,
Negru pe alb, negru pe alb
Iubire peste durere, iubire peste durere.
Îţi strig:
Hai, chiamă-mă înspre sinele tău.
Visul realităţii mele
E dosul întors al măştii,
E dosul dosului.
Alb pe negru, alb pe negru.
Durere peste iubire, durere peste iubire.
Îmi strigi:
Hai, chiamă-mă înspre sinele tău.
Înspre sinea sinelui
Acolo unde
Totul devine
Negru în alb când ne este luat;
Sau alb în negru când ne este dat;
Iubire în durere când ne este dat;
Sau durere în iubire când ne este luat.

Uitate-te la feţele măştii
Sunt intangibile.
Eu
Şi
Tu

Suntem la fel.

Eu mă regăsesc în sine
Prin tine
Tu te regăseşti în sine
Prin mine

În acel loc unde
Totul poate deveni
Câteodată
Negru fără alb şi alb fără negru
Sau iubire fără durere şi durere fără iubire

În agonie şi extaz.

poezie de Marieta Măglaş din Poeme
Adăugat de Marieta Măglaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul - eterna călătorie înlăuntrul unui gând ce tulbură devenirea fiinţei! Nu forma realităţii, ci "forma mentis" e cea care preocupă pe artist. Condiţiile naşterii ei sunt explorarea sinelui şi solitudinea. Numai astfel poate el să nu mai aparţină acestei lumi şi să se afle printre lucrurile esenţiale.

citat din Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Augustine

luând bucăţi din valea veşniciei

omul e hulpav, nesătul, avar, despărţind nedespărţitul
şi uită că oricât ar strânge, nu poate lua nimic dincolo
dar cu toate acestea el nu se poate stăpâni
mai fură un surâs, atacă o notă în falset sau se învăluie-ntr-un vers
sunteţi Dumnezei! a spus Isus dar fiecare-şi vede îndumnezeirea-n felul său

armata sufletelor moarte

valuri, valuri, cerul şi pământul se umplu de oşteni
e vestita armată a celor duşi, plătită să străpungă întărirea zilei şi-a luminii
în primele rânduri sunt târâtoarele ce vor sfredeli zidul
urmează armia vieţuitoarelor ce au trăit sau au murit în apele amăgirilor
ce spăla resturi de lumină şi scoate la iveală noaptea
apoi stoluri, stoluri, vin zburătoarele ce trebuiesc să-întunece cu totul cerurile
iar apoi urmează vieţuitoarele cu patru şi două picioare
ce vor cerne lumina prin site de-întuneric

nopţile valpurgiei

e atâta linişte încât poţi auzi răsuflarea pământului
sufletele risipiţilor se ridică la ceruri, păpădii suflate
nebunia se caţără pe scara spaimelor târându-şi trena sângerie
stelele-şi îngână singure descântece iar luna-şi ţese ochiuri de sidef
e noaptea când cerurile şi pământurile se deschid
aruncând poduri de trecere peste tăceri

dimineţile mele perfecte

dimineaţa nu poate fi perfectă. dimineţile sunt doar frumoase sau încruntate
nici omul nu e perfect decât atunci când uită de sine şi uită de tot. sau când moare
perfect este copacul viu a cărui umbră nu caută unde să cadă
perfect este zborul a cărui urmă rămâne scrisă-n forma aripii
perfect e valul ce nu osteneşte chiar dacă nu-l ameninţă umbra lunii
şi mai ales, perfecţiunea se închide în acel moment
când te scalzi în lumină şi respiri
atunci aerul ia forma unui sărut şi te pătrunde.
simplu, normal şi fără ostentaţie

despărţire

mâinile mele şi-au luat lumea-n cap
au plecat şi m-au lăsat. oricum mai mult stricau. dar ce-o să mă fac fără mâini?
chiar cred ele că nu mai e nimic de mângâiat pe lume,
ştiu ele că s-au terminat toate mătăniile şi toate amintirile,
să te joci în nisip, să vânturi apa, să mângâi un sân, să te scarpini, să scrii
întotdeauna sunt bune la ceva mâinile. dacă le ai...
dacă nu, îţi rămâne să-ţi închipui
dar asta doare...

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numim viaţă capacitatea de hrănire prin sine, de creştere şi, în fine, de micşorare de la sine. Aşadar, fiecare corp natural care participă la viaţă, se poate considera drept substanţă, şi anume o substanţă compusă, organizată. Sufletul este deci, cu necesitate, o substanţă în sensul de specie a unui corp natural care are viaţă ca potenţă şi de defineşte prin acestea: hrănire, simţire, gândire, mişcare. Aşadar sufletul constituie acea entitate prin care trăim, simţim şi gândim, ca atare se poate spune că el este raţiunea de a fi şi forma, iar nu materia şi subiectul ei.

citat din Ludwing Feuerbach
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Brusc s-a văzut sclipirea orbitoare a unui fulger şi zgomotul unui tunet. Tom Tit Tot a scos un răcnet, şi-a răsucit coada de ciudă şi furie şi a zburat pe fereastră, cu ochii arzând ca nişte cărbuni aprinşi din vatră. Şi acesta a fost sfârşitul spiriduşului pentru că Joan nu l-a mai văzut niciodată de atunci încolo. Când regele a intrat, nu mai avea cu el caiere, dar s-a uitat la cele cinci scule terminate şi a condus-o pe Joan la parter să se ospăteze împreună în încăperea cea mai minunată a palatului.

finalul de la Tom Tit Tot
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acum mă aflu într-un stadiu de realizare a conştiinţei divine în care îl văd pe Dumnezeu în orice formă umană, manifestându-se ca un sfânt şi ca un păcătos, virtuos sau vicios. Atunci când întâlnesc diferite persoane îmi spun mie însumi: Dumnezeu se află sub forma unui sfânt, Dumnezeu se află sub forma unui păcătos, Dumnezeu se află sub forma celor drepţi şi a celor nedrepţi.

citat din Ramakrishna
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel puţin odată în viaţă, cu toţii am crezut că o anumită poezie a fost scrisă în mod special pentru noi: adevăr şi emoţie. Aşa creionul mi-a devenit prieten şi terapeut. Nu m-am gândit niciodată la ce voi face până la urmă. Nu am avut năzuinţele unui scriitor, dar am luat un creion în mână şi nu l-am mai pus jos: mi-am văzut în el sufletul cum îşi arunca flăcările străvechi la rădăcina cuvântului. Cred că fiecare autor are ceva unic în felul său de a scrie, se identifică cu propoziţiile care izvorăsc din inconştient prin asocieri mentale spontane şi asta il face unic. Nu sunt unul dintre marii scriitori, pot scrie puţin, şi trebuie să o fac. Dacă vrei să devii un bun scriitor, tot ce trebuie să faci este ca dintr-un cuvânt mic să obţii un cuvânt mare pe care să-ţi pui amprenta artistică. Este minunat să trăieşti într-o lume în care unii dintre noi scriu poveşti, alţii le trăiesc; eu le respir.

Camelia Opriţa în Zidul gândurilor (aprilie 2020)
Adăugat de Maria Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!