Iarna

Întârzie de-o lună,
la întâlnire iarna
şi îi pândesc zăpada
înghesuit în beci,
acolo unde-n umbră
bolboroseşte vinul
şi Sfântu-mi dă dispensă
la chefuieli pe veci;

o mai astept o lună
până termin butoiul
şi până când iubito
la altul o să pleci,
lăsându-mă drept pradă
copiilor zanatici
cu ochii de mătase
şi picioruţe reci

şi-apoi din resemnarea
întinderilor albe
- o ţintă deturnată
în nefirescul meci
cu bulgări de zăpadă -
voi emigra spre lună
atras de vin şi sange
cu-n stol de lilieci;

voi fi în urma iernii
un Moş Crăciun destoinic
cu nasul de căpsună
şi ţurţurii în teci,
dar am s-o prind odată
şi am s-o strâng în braţe
până-o să plângă viscol
la capăt de poteci.

poezie de Cristian Vasiliu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să râdem lună de lună - August

Lună cu mai multe feţe,
Zile calde, zile reci,
Bogăţiile din pieţe
Vii, le-admiri, înjuri şi... pleci!

epigramă de Gheorghe Gurău (februarie 2008)
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Gurău
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lună

toamna asta luna s-a suit în zare
şi stă acolo ca o ciutură, ca o căldare,
de-o prind să verse aurul din ea,
domnul, posac, îmi taie mâna mea.

mă plimb pe iazul alb de platină
şi luna-n capul meu se clatină,
eu vreau să-i caut tainic meşteşug,
dar luna stă bătută-ntr-un belciug.

încet-încet se urcă-n cer şireata,
degeaba încerc ca să dau jos găleata,
mă sui semeţ ca prostul pe o glugă
şi cad de-a berbeleacul, buturugă.

ca să te prind, of, lună de-aş putea
te-aş face, zău, pe veci iubita mea
şi te-aş plimba-n trăsuri de catifele,
uitănd pe veci ibovnicele mele.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (30 octombrie 2010)
Adăugat de Ion Ioenscu-bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gând lunii

Lună ce mă rătăceşti
şi mă zbaţi în raze reci,
ce mă-ntrebi şi mă suceşti
doar în vechile poveşti.

Sora mea cu amintiri
vii doar noaptea prin arini,
nu mă încălzeşti, să ştii,
doar mă perpeleşti prin spini.

Vii şi pleci când îţi e zi
şi mă laşi mai obosit,
roua dragă florilor
mi-o laşi lună ochilor.

Lună, draga mea din nopţi
tu ce totul luminezi,
tu eşti cea ce mă mai poţi
împăca dacă mă vezi.

Lună, lună, luna mea,
nu mai vreau în noaptea mea,
rogu-te dacă asculţi
să mă străluceşti c-o stea.

Adu-mi lună raza ei
să răzbată prin lumini,
să mă mângâie pe gând,
nu mereu, din când în când.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă poetică

Mă rog de tine, Lună,
pe tine doar te ştiu,
tu eşti cu mine noaptea
când ceasul e să fiu!

Nu m-ai certat odată
de ceea ce-am gândit
şi mi-ai trimis doar vraja
să scriu nemiruit!

Mă rog de tine, Lună,
să nu mă aiureşti,
mă rog te tine lună
să nu mă umileşti!

Dictează-mi să pot scrie
în versuri tot ce simt,
să scriu ce mă loveşte
în piept şi să mă mint!

Rămâi cu mine până
dispare nebunia,
rămâi cu mine până
îmi pleacă şi trufia!

Şi du-te când ţi-oi spune,
mă simt acum mai bine
şi calcă alte urme
ţinând ochii pe mine!

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă rog de lună

Mă rog de lună... să nu spună
Iubirea mea la cineva,
Luceferii ţi-i prind cunună
Şi-ţi cern argint în păr de stea.

Mă rog de lună... să rămână
Lumină pentru-al meu sărut,
Iubirea iarăşi culc pe mână
Şi o topesc în aşternut.

Mă rog de lună... să-nţeleagă
Că dragostea nu e păcat,
Chiar de pândeşte noaptea-ntreagă,
Nu pot pe ea fi supărat.

Mă rog de lună... să-mi aprindă
Cărarea buzelor spre tine
Şi braţele să te cuprindă,
Lipindu-te, uşor, de mine.

Mă rog de lună... şi de stele,
S-adune diamant din şoapte,
Să-ţi cânt iubirea mea cu ele,
Amor nebun, pierdut în noapte.

Mă rog de lună... să nu spună
Iubirea mea într-un tîrziu,
Ea peste noapte e stăpână,
Dar dacă ma-nteles... nu ştiu.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lună nouă, lună nouă

Lună nouă, lună nouă,
Dă-mi motive şi când plouă
Să te scutur de podoabe,
Să fac mieilor cocioabe
Din sprâncenele de ceară,
Arcuite-n plină seară.

Către mine tinzi podeţe
Moleşite de blândeţe...

Lună plină, lună plină,
Să-mi sacrifici o virgină,
Care plânge-n umbra ei.
Du-o-n casele cu miei
Să se-aprindă lumânare,
Să mocnească-n desfrânare,
De la ultimul pătrar
Până piere pe altar.

Lună nouă, lună plină,
Nopţile n-au nicio vină!
Se aruncă peste mine
Cu tot cerul în buline...

Smulge-mă pană cu pană
Şi întinde-mi o capcană,
Care să mă-mbrace viu
Cu un sânge auriu,
După care poţi să mori
Şi să mă iveşti din zori.

Lună plină, lună nouă,
Să mă plângă toţi în rouă!
De la ultimul pătrar,
Să mă-ntindă pe altar
Noaptea care ţi-e stăpână,
Noaptea care mi-e bătrână.

Luna tace,
Luna vrea
Să mă tulbure ca ea.

Luna curge,
Luna-i sus
Şi eu tocmai la Apus.

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A trăi o dată pe lună

Nimeni nu a aflat ce-i aia fericirea adevărată
dacă nu a apucat să trăiască măcar o dată pe lună.
E un sentiment înălţător, lunatic chiar, selenar (de ce nu?)
să cazi în gol de la înălţimea infinitului.
O dată pe lună, o dată pe lună,
atunci când nopţile de vară-s reci şi viaţa-i bună.
Te plimbi încolo şi încoace,
eşti stăpânul universului
şi chiar atunci când totul tace
peste tot
poţi asculta cântecele trompetelor
care se ridică în urma ta.

A trăi o dată pe lună,
nu e nimic mai frumos decât să pluteşti în derivă,
gravitaţia să te legene în puf ca pe-un copil privilegiat,
iar căderea...
căderea, acel act final mimat printr-o eschivă,
este cea mai umană senzaţie din câte există,
de-aceea fericirea vine o dată pe lună
şi apoi dă cu tine de pământ.

poezie de Ionuţ Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul privitorului spre cer

Era o noapte cu lună
Pe cer cu atâţi luminători,
Nici o stea nu vrea s-apună,
Privită fiind de visători.

Sunt şi luceferi zâmbitori
Ce spre orizont s-adună,
Era o noapte cu lună
Pe cer cu atâţi luminători.

Eram năpădit de reci fiori,
Auzind cum orizontul tună
Şi norii ca vulturi răpitori,
Mantia pe stele pot să pună,

Deşi era noapte cu lună.

rondel de Ioan Friciu (2016)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarna mea

Iarna mea mă-ntreană-n grabă:
-Eşti cam tristă, eşti bolnavă?
Hai cu mine pe colină...
E îngheţ şi Lună Plină!

Scânteiază pe zăpadă
Stele venite să vadă,
Iepuraş speriat de umbră,
Ce aleargă să se-ascundă.

Satul doarme jos în vale,
Câte-o vulpe dă târcoale
Ursul doarme în bârlog,
Lupul vrea să-şi facă blog.

Cântă un cocoş de munte,
N-are cine să-l asculte...
Linişte e şi la schit,
Maicile au adormit.

-Hai cu mine, spune iarna.
Ia cu tine-acum şi haina
Ca să-ţi fie un pic cald,
Eu cu gerul n-am contract.

Şi de-o fi în dimineaţă,
Vom vedea sub sloi de gheaţă
Apa râului pe pietre
Şi noaptea care se pierde.

Şi-n argint de Lună Plină,
Iarna-n noapte îmi alină
Nostalgia din privire...
-Hai, zâmbeşte... mă îmbie!

poezie de Doina Bonescu din Petale şi gheizere
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să râdem lună de lună - Mai

Lună caldă şi frumoasă,
Semn vădit al noului,
I-aduc flori soţiei-n casă,
Flori de... ochii boului!

epigramă de Gheorghe Gurău (februarie 2008)
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Gurău
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un bărbat care luptă până la capăt iubeşte cu adevărat; pentru o femeie castă, bună ar zbura la figurat până la lună.

aforism de Michelle Rosenberg
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cratere de lună

Cununări de stele-n
Iubirea Soarelui
Grădină astrală
Bolte răsturnate
Lacuri de comete... astre..
Lebede de lună
Urlete de albi lupi inaripate
Nuferi albe buhe
Trestie lilieci negri
Apă albastră
Aburul săruturilor noastre
Sub cununii de astre... comete..
In grădina nocturnă
A lunii ce ne arde!

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire la prima vedere

M-am ataşat de-o tipă brună
Şi m-am simţit atras de ea
Că şi pe ea o atrăgea...
Salariul meu lună de lună!

epigramă de Gheorghe Gurău (19 februarie 2010)
Adăugat de Gheorghe Gurău
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aştept să se nască

M-am născut pe drumul nesfârşitelor ape,
căutând izvorul sufletului meu,
cu furtuna m-am înfrăţit la greu
croindu-mi drum
spre ţelul hărăzit.
Paşii mă poartă pe poteci neumblate,
prin păduri seculare la poalele nopţii
urmărit de propria-mi umbră
sub razele albe de lună.
Şoapte sălbatice răsună-n auz
oprindu-mi răsuflarea
şi ascult...
sus, constelaţii s-aprind
în şiruri infinite şi reci
şi jos, vântul îngheţat îmi şopteşte
s-ascult tânguitul jalnic din beznă.
Mânaţi de vânturi pribege
nori negri se adună
grăbesc paşii spre casă,
spre satul din vale
străjuit de poeme.
În vatra stinsă şi rece
aprind o rază de speranţă;
aştept să se nască
cel ce s-a mai născut odată.

poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul nopţii

Amurgul sfâşâie perdeaua nopţii,
Fâlfâie neguri pe-aripi de lilieci,
Scrâşneşte-n ţipete zăvorul porţii,
Vântul porneşte adierile reci.

Stele nu pot aprinde focul torţii,
Făpturi ciudate adună norii seci,
Amurgul sfâşâie perdeaua nopţii,
Fâlfâie neguri pe-aripi de lilieci.

Rămâi, iubito, e noapte, să nu pleci,
Să ne păzim lumina-n faţa sorţii,
Nu lăsăm pradă viaţa-n gheara morţii,
Să înfruntăm singurătatea în veci,
Amurgul sfâşâie perdeaua nopţii!

rondel de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Raze de Lună

Rod al nopţilor promise
Iarăşi stelele veghezi
Şi le rogi să stea aprinse
Vremea umbrelor să-mi ştergi

Şi dacă ai fii uitată
Dacă te-ai întuneca
Eu n-aş vrea să ştiu vreodată
În ce unghi ai luneca

Lună oarbă, dragă Lună
Ce să fac cu visul tău
Tu l-ai coborât din ceruri
Pe o rază-n gândul meu

Şi-acum raza ta mă arde
Şi mă poartă-n stele verzi
Şi de spun cine mă crede
Nici tu Lună nu mă crezi

Lună pleacă şi revino
Lasă-ţi, stinge-ţi, razele
Le simt reci arzând în mine
Şi-mi usucă visele

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întrebare de ninsoare

În noaptea nopţii-n lună plină
Fac saltul nalt, ca de felină,
Mă prind cu dinţii de Saturn
Şi-apoi, ca orice taciturn,
Aştept o dimineaţă lină.

În ziua zilelor mai vechi
Ţineam la gât stele perechi,
Acum ninsorile mă-ndeamnă
Să mă desprind suav de toamnă,
Să-mi cânte viscol în urechi.

Şi în secunda cea mai mare,
Care apare şi dispare
Din ceasul care-mi sună trist,
Mă voi lupta c-un sunetist,
În iarnă, viscol şi ninsoare.

Şi-n ora orelor târzii,
Cu minutare sidefii,
Îmi voi găsi un loc firesc,
Nici pământesc şi nici ceresc
Şi-apoi voi fi ori nu voi fi...

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorinţe seci

Mă simt ca închis într-un sicriu
Pierdut pe singuratice poteci
Bătut de gânduri şi de ploi
În nopţile reci.

Astept o stea să îmi surâdă
Să plângă trandafirii-n zori
Să bata vântul cald de vară
Prin crengi şi flori

În cărţile ce zac în praf
Să-mi fie scris destinul meu
Cu sânge cald de vrăjitoare
Ca la un zeu

Să-mi poruncească cei din umbră
Să mi dăruiesc sufletul lor
S-aştept să cânte iar cocoşii
Şi-apoi să mor.

poezie de Alin Ojog (9 mai 2022)
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeie cu un trecut

Era acolo femeie care şi-a sfâşiat rochia roşie de catifea
Şi care şi-a lovit umărul drept, alb, şi carminul unui semn
A mărturisit în zigzag graba unghiilor.

Era acolo o femeie care a rostit şase cuvinte scurte
Şi a pus capăt unei vieţi care devenise trecut
Pentru o viaţă nouă.

Era acolo o femeie care-a depus un jurământ
Şi care, răguşit, a şoptit o rugăciune –
Şi totul a luat sfârşit.

Era o tâlhăriţă şi o curvă şi o femeie întreţinută,
Era un lucru care putea fi folosit şi cu care te puteai juca.
Purta o eşarfă veche, de un roşu aprins.

Povestea este subţirică şi ezitantă,
Albă ca un chip în momentul când merii abia dau în floare,
Albă ca un mesteacăn iarna sub razele de lună.

Povestea nu este niciodată spusă.
Acolo sunt buze albe care şoptesc în singurătate.
Acolo sunt buze roşii care şoptesc în singurătate

Între ziduri vechi şi reci,
Între ziduri vechi şi albe
Cântecul cel roşu s-a sfârşit.

poezie de Carl Sandburg, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tablou hibernal

iarna stăpâneşte
prin toate cotloanele oraşului,
ale nervilor
şi ale oaselor

viforul mai smulge câte un geamăt
marilor singuratici

serbările iernii poartă anatema iluziilor,
un viscol mai spulberă zăpada unor vise
uitate pe ţiglele acoperişurilor,
ascult dorinţele unor plopi muribunzi
care se zvârcolesc pe marginea drumului,
o lună albă mă pândeşte sadic
când mă întorc să-mi văd urmele
jalnice lăsate prin viaţă

şi nu ştiu cine şuieră mai tare,
vântul, câinii,
oamenii

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!