
Mirare
Aerul a încremenit,
ca o pojghiță transparentă,
între ieri și azi,
între azi și mâine,
între noi.
Dacă aș întinde numai mâna
atingându-l,
ar tremura,
s-ar topi
și ar curge șuvoi.
Mi-ar pătrunde-n urechi
gândurile tale,
ca niște proiecții sonore
ale unui refren sacadat,
Ori te-aș strivi,
expirând greutatea vremilor
de altădat',
păstrând constant
echilibrul amintirilor mele.
Dar dacă tu, ca atare,
ai atinge aerul,
ce vervă ar fi!
Ce mirare!
poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Între ieri și azi
Între ieri și azi
există întuneric.
Ai grijă să nu cazi,
că totul e vremelnic.
Între ieri și azi
e un apus de soare.
Privește printre brazi,
că mâine iar răsare.
Între ieri și azi
e noapte și-întuneric.
Tu nu poți ca să cazi.
Tu ești un om puternic.
poezie de Dumitru Delcă (martie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă

Comentează! | Votează! | Copiază!
Timpul care curge asigură echilibrul între viață și moarte, între bucurie și suferință, între speranță și deznădejde.
citat din Elena Stan
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Și dacă ploaia...
Și dacă ploaia s-ar opri pe chipul tău,
Mi-ar crește vise-n palmele bolnave
Și-aș știi atunci că mâinile-ți suave,
S-ar rătăci... alunecand prin părul meu
Și dacă ploaia n-ar cădea în picuri,
Cu ea să-mi seci tu setea de iubire,
Eu te-aș păstra sculptată-n amintire
Și n-aș mai fi sărac, nimic printre nimicuri
Și dacă ploaia ți-ar spăla sărutul
Cu dorul meu de-atâta vreme dus,
Pierdut în timpuri astrale și răpus,
Ți-aș fi eu umbra, ce atinge lutul
Și dacă ploaia m-ar îngropa în așternut,
Sperând să te visez ca pe-o divină
Precum un muribund ce făr· de vină,
În inimă-ți închis... aș fi un deținut
Și dacă ploaia iubirii s-ar opri vreodată,
Aș alerga desculț prin anoptimpuri...
Aș plânge amar și-aș cere-n contratimpuri
Să îmi eliberezi de vrei, iubirea ferecată
Și dacă ploaia nopții s-ar topi în noi,
Am străluci în doi în picurii din stele...
Eu te-aș iubi... deasupra morții mele,
Ca să renaști în picături de ploi.
poezie de Dida Diana Cioponea (19 octombrie 2012)
Adăugat de dory58

Comentează! | Votează! | Copiază!
Și dacă plouă
Și dacă ploaia s-ar opri pe chipul tău,
Mi-ar crește vise-n palmele bolnave
Și-aș știi atunci că mâinile-ți suave,
S-ar rătăci... alunecand prin părul meu
Și dacă ploaia n-ar cădea în picuri,
Cu ea să-mi seci tu setea de iubire,
Eu te-aș păstra sculptată-n amintire
Și n-aș mai fi sărac, nimic printre nimicuri
Și dacă ploaia ți-ar spăla sărutul
Cu dorul meu de-atâta vreme dus,
Pierdut în timpuri astrale și răpus,
Ți-aș fi eu umbra, ce atinge lutul
Și dacă ploaia m-ar îngropa în așternut,
Sperând să te visez ca pe-o divină
Precum un muribund ce făr-de vină,
În inimă-ți închis... aș fi un deținut
Și dacă ploaia iubirii s-ar opri vreodată,
Aș alerga desculț prin anotimpuri...
Aș plânge amar și-aș cere-n contratimpuri
Să îmi eliberezi de vrei, iubirea ferecată
Și dacă ploaia nopții s-ar topi în noi,
Am străluci în doi în picurii din stele...
Eu te-aș iubi... deasupra morții mele,
Ca să renaști în picături de ploi.
poezie de Dida Diana Cioponea
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Între noi
Între astăzi și ieri mai există trecut
Între astăzi și mâine e timp ne-nceput
Între tine și mine se strânge chemare
Între noi nu există fiori de uitare.
Între noi doare oful, din visul secret
Ce se stinge tăcut incrustat în regret,
Între noi nu s-au scris până-acum amintiri
Între noi stau de veghe întristate priviri.
Între noi, și clipita se scurge fierbinte
În timpul ce-aleargă cu zel înainte
Între noi, gând tăcut se închină-n cuvânt
Între noi, mai răzbate doar sărutul din vânt.
Între noi, arde slova din timp renăscut
Între noi sunt doar munți în eternul tăcut,
Un baraj ce respiră eter din abis
Un roman de iubire ce nu a fost scris.
poezie de Ștefan Doroftei Doimăneanu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Refren taoist
Voi alunga Înțelepciunea și voi repinge Studiul.
Gândurile mele vor hoinări în Marele Vid.
Pocăința continuă pentru greșelile făcute
Nu va aduce pacea-n inima mea niciodată.
Îmi arunc firul undiței în același curent,
Atât de bucuros de parcă-aș fi domnul unui regat.
Îmi dezleg părul și pășesc cântând;
Între cele patru frontiere oamenii cântă
Împreună cu mine același refren.
Iată conținutul cântecului meu:
Gândurile mele vor hoinări în Marele Vid.
poezie de Ji K'ang, 223-262, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
O poveste ca toate povestile
vezi e ca și cum am tăia drumul acesta în două
și-am rămâne fiecare cu câte un capăt în mâini
în fața noastră s-ar deșira infinitul cu aripi în zdrențe
ar pieri încet visele neluminate, ascunse în căușul palmelor tale
între noi s-ar așterne o zi fără cuvinte ca o pojghiță de gheață
nu m-ai mai întreba de ce mâinile mele sunt reci
și-atunci depărtarea nu ni s-ar mai strecura în vene
ca un fir subțire de sânge străin
am zâmbi suspendați între semne
inutilelor poduri oarbe de apă
nici măcar durerea nu ar mai putea trăi pentru noi
dar taci
era doar o poveste ca toate poveștile
poezie de Bianca Goean
Adăugat de Adelydda

Comentează! | Votează! | Copiază!
Între ieri și mâine (Tomorrow never knows)
-Tinere zglobiu, spune-mi ce preferi,
Între ziua de mâine și cea de ieri?
-Asta-i intrebare, ce sa-ți povestesc,
Ziua de mâine, e tot ce mi doresc!
Întreb un bătrân, ține strâns o pâine,
-Te rog sa alegi: între ieri și mâine!
-Ziua de ieri, nu am dubii, nici glume,
Prin geruri, furtuni, eram inca un nume!
-Înțeleptule de stai sub umbră de meri,
Pentru ce-ai opta-ntre mâine și ieri?
Chibzuind o clipă, îmi părea-un hoinar,
Descrise cu toiagul un cerc imaginar:
-Azi, fără îndoială, e cea mai scumpă zi
Din cele ce au fost și care vor veni,
Ieri poate c-a fost doar o nostalgie,
Și câți de mâne crezi c-o sa mai fie?
Viața este o enigmă, e-un mare mister
Totul în lumea aceasta este efemer,
Bucură-te azi, de cei ce-i poți iubi
Ieri este trecut, dar mâine va mai fi?
poezie de Alex Dospian (mai 2015)
Adăugat de Alex Dospian

Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreau să plâng...
MOTTO: Îmi place să merg prin ploaie, pentru că nimeni nu-și dă seama că plâng... Charles Chaplin
Vreau să plâng în noaptea asta,
iartă-mă, iubitul meu
zorile să-mi fie plapumi
și ninsorile la fel.
Chiar de cerul va da ploaie
s-au zăpada s-ar topi,
printre fulgii ce se-așează
te-aș iubii, dar numai eu.
Dac-ar fi să plâng pe-un umăr
l-aș alege pe al tău
inima mi-ar fi fierbinte
prin tomnaticele flori.
Lacrimile mele-ar curge
ca un val de trandafiri
ti-ar atinge fața tristă
și zăpada s-ar topi.
Vreau să plâng în noaptea asta,
iartă-mă, iubitul meu...
lacrimi multe or să cadă,
peste chipul tău ușor!
poezie de Miriam Nadia Dăbău
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul covorului învechit
Între ele nu-i distanță,
De la covoraș la preș...
Unul are o prestanță,
Te ștergi pe altul, nu dai greș.
Ele creează ambianță
În domesticul decor,
Dar nu apare distanță
Între preșuri și covor.
Dacă ar face alianță
Între ele, ca niște frați,
Până nu ajung o zdreanță,
Ca să fie mângâiați...
Între ele nu-i distanță.
rondel de Mircea Ursei
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Linii întrerupte (I)
De când mor
și nu mai termin!...
*
Să respiri mereu
aerul
strivit între două mâini
care numai de milă
se strâng...
*
De mila dărâmăturilor
nu te poți bucura mai mult
decât de liniștea de sub spânzurători -
trebuie
să-ți duci greutatea lacrimilor
până în vârf!
poezie de Eleodor Dinu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

De boala scrisului te poate vindeca doar zborul cu ochii închiși pe aerul aripii lipsă, când aerul este sufletul tău călătorind între lumile cuvântului.
Ionuț Caragea în Delir cu tremurături de gânduri (2013)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Curba
Simt vibratia strigatului tau
Simt privirea ta, care atinge vibratia, curband timpul.
Simt aceasta atingere,
Care da sens curbei.
O curba sigmoida....
Cred ca daca aerul s-ar comprima excesiv, ar putea naste acel unic sunet....
Pana cand sclipirea din ochi ar tremura firul ierbii....
Alunecand pe genele curbate...
Tu te-ai inchide in tine, tot mai adanc si mai adanc,
Pana cand ai deveni curba in sine.
Iubirea ar atinge acel echilibru instabil...
Un nor gri s-ar forma in aerul atat de incalzit de soare...
Iar sufletele noastre ar forma o sfera, in care ne-am ascunde gandurile....
Nu as mai putea tine in loc secundele..
Ele mi-ar aluneca printre degete,
Degetele mele curbate in rugaciune...
Corali si scoici
Ar ramane incrustati in orizontul marin...
Cunoasterea
Ar ramane incrustata in orizontul campului visual...
Cunoașterea ar deveni doar un transfer ideatic de concepte...
Ea ar infiora intregul univers..
Ne-am putea trezi pentru a renaste...
poezie de Marieta Măglaș
Adăugat de Marieta Măglaș

Comentează! | Votează! | Copiază!
După fustele vremii
locuiești într-o clipă de ieri
ploaia amintirii și-a ridicat fustele și plouă cu bucățele de timp
mâine își va aduce aminte de azi
fântâna sânului tău rostește alb sub cuvinte
eu n-am a face,
înmormântez rugăciunea în cer
într-o vreme pitită sub eternitate
spălându-mi apele duhului de noroaie,
de aluviuni de cuget, spre a nu cerceta pe Dumnezeu
multul tău e un puțin,
între tine și mine aerul e țesut cu șoaptă
în zborul îngerului între noi
în mine oglindită ești, ești icoană
poezie de Ștefan Petrea
Adăugat de Jedi

Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
Gânduri senine
În clipa ce vine.
Gânduri de stele
În visele mele.
Gânduri sirene
Peste un car de vreme.
Gânduri curate
În lacrimi săpate.
Gânduri șuvoi
Între mine și voi.
Gânduri vărsate
În viața-ne toată!
Gânduri năluci
În arșiți de lunci.
Gânduri bizare
Între o lună și-o mare.
Gânduri străine
În vremea ce vine.
Gânduri fierbinți
Între rude, părinți.
Gânduri rebele
Între o lume și stele...
Gânduri frumoase
Acasă, la masă!
poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Un sfert de viață îl pierdem făcând legături. Tot felul de legături între idei, între fluturi, între lucruri și praf. Totul curge așa de repede, și noi tot mai facem legături între subiect și predicat.
citat celebru din Marin Sorescu
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu poți strivi un om între două degete fără să fii strivit între palmele lui...
aforism de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!

Și tăcând mă iubești
n-am crezut vreodată că
tăcerea îmi poate vorbi
atât de frumos
când se întinde între noi
aerul ia nenumărate forme de viață
cât să mă uimească
tablori transparente
potrivite ochiului
și inimii
cu gândul
scriu pe tăcerea aceasta blândă
bilete scurte
trimit în arpegii aerul delirant
spre tine
o cavalcadă de pegași
evident
în toate aceste înfățișări
pe care doar eu le recunosc
ești tu
poezie de Ottilia Ardeleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Între ieri și mâine
O trântire importantă a ușii
accelerează sufocarea și rănește tăcerea,
grăbește pulsul înfățișând o arenă cu lupte romane.
Ferestrele se întunecă alungate înăuntru,
cuvintele devin vii și simt gustul sângelui.
Pe harta închipuită
un zbor urcă la o înălțime de orizont inconștient,
la originea firului de praf alergat prin cosmos.
E o alungare de pe pământ
cu o zi evaporată din calendar
pe care nu o mai poți duce la ochi.
Rămân aromele și gustul care intră în celule
printre gândurile date la o parte.
Între ieri și mâine se mai șterge o zi.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Am să îmbrățișez un vis
M-am înecat într-un pumn de gânduri,
am făcut baie în foc,
mă spăl în vântul lin,
și mă sting în umbră.
Pentru tine am să îmbrățișez un vis,
am să m-adăpostesc în întuneric,
ca o firimitură scufundată într-un pahar cu apă.
Goală, fără rușine, voi ieși din pahar
și fără nici o frică, voi merge pe jos.
Cu ochii unui copil, am să iau înapoi aerul
pe care l-am ținut în mine
și dacă în genunchi am căzut,
o să-mi aduc aminte de lacrimile mele,
ce le voi face să strălucească
la răsăritul soarelui.
Mi-ar plăcea să te îmbrățișez,
dar, ești atât de departe de mine,
soarta a vrut așa,
ca numai eu să te pot visa,
dar va fi un secret între noi, nu-i așa?
Mi-e teamă că soarta se simte geloasă pe tine,
și eu nici măcar nu mă voi deranja...
să mă gândesc la tine.
poezie de Eugenia Calancea (29 martie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea

Comentează! | Votează! | Copiază!