Un eu, aşteaptă

ning ruginii frunze-n inima mea
gându-mi rătăceşte anotimpuri
în patru
hoinar sunt prin viaţă
secera lunii culege ultimele fragmente de toamnă
întunecată de rămăşiţe de nor
bătute de vânt
inima-m mai prinde un rest de raze de soare
seara friguroasă îmbrăţişează câmpia
şi uşor se lasă-n apus de întuneric
o alee de plopi conduce strada, spre case
cu coşuri de fum
în tindă se aude câinele cum latră
şi-o fetiţă se zgâieşte cu degetul în nas
la poartă
căruţa greoi se mişca-n lăsat de seară
scârţâind miroase a fân şi-a câmpii
o lumină răzbate dintr-o fereastră spre stradă
ca un pustiu între copaci
un clopot bate toaca, iar sfinţii pe pereţi
zâmbesc, parcă şoptind, că o să vină iarna
târziu
un vreasc se frânge sub gheata mea
o albină, pe-n zid într-un con de lumină
s-a uscat şi nu tresare
pe clape de noiembrie, luna târziu, apasă
paşii ce-mi curg, rătăcind
se aud sunete-n depărtare ca-n ceţuri
şi vreau să aud prin vântul vieţii, a ta melodie
am în buzunar o cheie de inimă şi-un mobil
şi-n gând mă gândesc să-ţi vorbesc
la colţul străzii, aştept seara în mine
căţelul se uită să-i arunc un pic de pâine
rebegit piciorele-i tremură, ca la un câine
lovesc o piatră cu bontul tocit
sus undeva, că nu o văd, croncăne o gaiţă
strada încet a tăcut, vitrina din centru-i pustie
o ultimă mogâldeaţă grăbită traversează
strada
un mic felinar de viaţă, încă mai luminează
un eu, şi-un câine rebegit
aşteptând primăvara

poezie de Viorel Muha (noiembrie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am coborât pe strada din mine

am cules o pană din colbul cerului
căzută pe pământ odată cu ţipătul păsării
văzduhul bate-n inimi, vieţi, dorm vise-nvelite-n scoarţă de toamnă
brazde pe chipul de mâine

aştern doruri pe câmpii pustii, plapuma iernii se apropie
gândurile ei mă acoperă, acum în Septembrie
o ramură rătăceşte copacul pe-o umbră rămasă de ieri
braţul tău spre cer, arată luna
o ulcică duce apa fântânei spre buzele-ţi fierbinţi
o tâmplă-ţi zvâcneşte
un armăsar, negru lucitor, câmpia o împarte-n galben şi negru

o talangă sună coborând sunetul ei, spre valea din mine
cobor muntele meu de mână cu tine
lăsat-în drum o floare ruptă se chinuie să se usuce
roata vieţii a frânt-o şi uitarea se aşterne

o frântură de zâmbet din colţul buzelor, îţi poartă sărutul
ochii-ţi suspină atingerea mâinii
bobul tău de lumină curge-n zile senine în mine, mă-nchin
palmele te cuprind, mijlocu-ţi se frânge
o ramură a mai rămas, şi-acum înfiptă-n inima din mine

de un cârlig am suspedat oraşul, iar luminile lui râd cerului în nopţi
ai grijă, copilă, străzile sunt pustii, în club ochii respiră fum
la etajul zece cineva ţipă, dragostea nu mai geme
tăcerea este un lux pe care trebuie să-l cumpărăm
ziarul de dimineaţă a dispărut, cafeaua se revoltă-n gândire
mergi în viaţă prea repede străine!

un bloc se uită prin ferestre dincolo de câmpie
am coborât strada din mine, spre copilărie, la vie
te văd acolo, încă cu buzele culegând zile şi iubire
seara târziu scara lui vorbeşte cu şoapte
din amintire

o ceaţă se pune, umbrele de atunci se zbat amar în mine
acum încă-n zile fierbinţi de toamnă senine

poezie de Viorel Muha (septembrie 2012)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poarta

păşesc printre veacuri uitate
în mâini port a mea soartă
ruine în jur şi paşii se scurg
tăcerea bate în poartă
gândul mă poartă
un zumzet se aude prin ani
mai latră un câine în poartă
se strecoară anotimpuri sub paşii rămaşi
ce vreme, ce soartă
să bat din poartă în poartă
trec ani trec spre soare apune
apune un gând pe strune de vânt
păşesc printre spini şi gânduri mă înţeapă
închid în mine cuvinte
se strânge în palme ţărâna
lumina se stinge în gol
plec spre apus şi gândul mă poartă
din poartă în poartă
se aprind în copaci cuiburi
mai plânge o mierlă pe umerii sorţii
se închide o uşă, se deschide o durere
mă caţăr pe ziduri pe picioare de humă
port pe buze surâsul uitat între pleoape

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drum de viaţă alb

nu-mi vreau tăcerile închise într-o firindă
nici lacrimi neuscate, stând mereu în beznă
ci vreau să ascult cum lin pe-o stâncă
apa cum susură şi muntele, din pământ, încet cum urcă

nu vreau ca inima să-mi fie-n beznă moartă
nici suflletul şi gândul îngropat sub o fereastră
ci vreau să văd cum creşte-n glastră
din viaţa mea, o mică picătură înaltă-albă

nu vreau nici strada, asfaltul, colţul sau bordura
nici gardul de metal cel văd, căci îmi strâmbă gura
ci vreau un colţ de cer în zare unde-mi este luna
şi-o floare ce-n roşu înveşmântată îmi zice bună ziua

nu vreau pantof scălâmb ce-n degete el bate
dureri şi neputinţe de modă ce se zbate
ci vreau desculţ pe drumuri să simt ţărână moale
şi mirosul fânului prin vânt cum el tresare

nu vreau ecrane, chipuri vechi, burţi goale
nici fumul greu din viaţă de motoare
ci vreau să ascult senin şi fericit, târziu spre noapte
cum o clopotniţă îşi cheamă suflete de maici curate

poezie de Viorel Muha (iunie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

December

un sărut suspină-n ruginiu de toamnă
o cană se îmbracă cu roşu de struguri
amintiri strivesc buze din nopţi de jăratec
rătăcită o rază spre noapte aleargă
spre apus cerul suspină încă lumină
un eu mă alergă spre iarnă
un ochi de lac închide gene printre raze
târziu frigul se zgribuleşte-n ferestre uitate
pe mine am dezbrăcate priviri
un colţ de umbră rătăceşte tremurând câmpia
zarea dincolo de mine uită ziua trecută
o frântură de rouă se sparge îngheţată
toamna spre iarnă strigă cu vânt şi zăpadă
un strigăt de pasăre caută cerul ranită
fără priviri culori în cenuşiu pictează zarea
vara trecută amăgeşte încă destine
năuc aleargă visul prin mine şi-mi spulberă speranţa
în pumn am strânsă amintirea ta
mă doare
nopţile curg încet în mine şi rana vieţi-mi suspină
un copac zgribulit îmi opreşte privirea
fără paşi pierduţi îmi caut încă cărarea
o mască albă îmbracă pământul
ascunde rănile şi durerile toamnei din mine
timpurile trecute-mi plâng amăgirea
pădurea desfrunzită mă atrage în întuneric
colţul ierbii moare sub tristeţea de sus căzută
gândul meu în alb îmbrăcat rătăceşte privirea
imesitatea nu-i departe văd lacrimi în fulgi de suflet
dinspre December tu baţi în geamul din mine
te aştept în durere

poezie de Viorel Muha (noiembrie 2011)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din Toamnă

cad castanele şi butucesc pământul
sunetul unei păsări mărgineşte orizontul
în ecou prin văi de munţi îmi umblă gândul
frunzele se bulucesc, să-acopere pământul

strada se uită mirată, apusul încet apleacă soarele
şi-a-dună obosit-n poala cerului, grăbit şi-ncet el razele
atunci eu-nchid în mine dorul şi strig: priveşte!
acolo sus, e-o stea, care mă-aşteaptă-n cerul nopţii

şi-o frunză, uimită, în ultima ei zi când spre pământ se-ndreaptă
aude-un adio, şoptit, de la-a copacului bătrână mamă creangă
frunza suspină: a trecut frumos chiar dacă scurtă viaţa
şi totuşi ochii-mi zâmbesc, într-un târziu în lacrimă şi ceaţă

domol din vale vine carul, osiile scârţaie încet spre bătătură
din deal se aude-un câine, un coş în colţ de lună încet el fumegă
la masă sau adunat cu toţii, ca-ntr-un portret dintr-o pictură
din uriaşa expoziţie tabloul este privit de ochii ei, acum bătrână

poezie de Viorel Muha (noiembrie 2011)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamnă

sunete-n amurg tăcute cad
trec zile
încet vântul în mine bate
o inimă mă doare
un gând de sus mă ninge
cu frunze

albă de pian o clapă apăsată
mă strigă şi-mi spune
că la uşa vieţii mele
bate
încet încă o toamnă

poezie de Viorel Muha (august 2012)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bacoviană

Şiroaie de ploaie se scurg pe străzi
Lacrimi din cer pe geam poţi să vezi
O seară de toamnă în negru pictat
Felinarul din stradă e galben voalat

Umbre de oameni ce par a mai fi
Iubito, eu încă aştept să îmi vii
Am hainele ude şi ploaia nu trece
Melancolie, e trist, mi-e sufletul rece

Mă uit afară cum vântul tot bate
Copacii ce plâng la frunzele moarte
Un câine în zdrenţe ce latră a pustiu
Unde mă aflu, ce fac, chiar nu ştiu

Se aud sirene, mai trece o ambulanţă
Un drum poate fără de speranţă
Un biet suflet ce a trecut prin viaţă
Ca seara asta cu ploaie şi ceaţă
 
Departe se aude o voce ce strigă
Sunt doi beţivani ce trag de o sticlă
În urmă rămâne doar fum de ţigară
Sunt uzi până la piele, ce frig e afară

Pe-ntuneric păsări plutesc într-un zbor
Iubita mea în seara asta mi-e aşa de dor
La tine de aş mai putea s-ajung ca gândul
Prieten m-aş face chiar şi cu vântul

poezie de Dan Duţescu din Oraşul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te aştept

citesc paşii mei prin oase de gheaţă
fulgul disperat ţipă prin geam la mine
nu agăţ ultima sărutare de cârligul vieţii
nu vreau uşa băncii să o tărăsc în neştire
şoseaua vieţii încă-mi este liberă
alerg plutind după tine
arunc îmbrăcămintea de trecut, în timpul din urmă
am luat cheutorea zilei de astăzi
şi într-o staţie de metrou, încerc prin privire
să o arunc numai spre tine
bluza neagră stă numai pe un umăr
atârnă golaş desupra rotundului aşteptării
ginşii mă lasă să văd pielea albă
de sus şi de jos de unde începe viaţa
neglijent privesc strada şi uit de zebră
ea mă obligă să-mi cântăresc, câteodată viaţa
acuz cu degetul ochiului meu care nu vede
seara, albul pătratului fără de cute
noaptea-mi este zbatere, fără sunete
te-aştept să-ţi văd marmura dezgolirii
lumânării drepte ce arde cioplită în vene
încerc să te aştept, ca să fiu iară cu tine

poezie de Viorel Muha (ianuarie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarnă-n buzunarul vieţii

rece, albă, gheaţa răsuceşte viaţă, dinspre noiembrie
astăzi este decembrie
o creangă frunză rămasă, agaţă cu-un braţ, cerul
un petec de apă mai luceşte
cuvântul, supărat şi el, îngheaţă buze
literele se înghesuie în ele şi cuvântul
devine mai tăcut
pietrele scârţâie şi îşi şoptesc, este iarnă
pământul se strânge
uscături fără de viaţă îl învelesc
timpul curge prea bătrân şi greoi
cerul cenuşiu a răcit şi el
strănută cu lacrimi albe de gheaţă
din case ies aburi prin hornuri vechi
flăcări din pământ ard printr-o ţeavă
stau prea mulţi la bloc

***
dimineaţa, supărată şi ea, fumuri adună
ceţurile se fugăresc prin văi
luna trece şi repede o spărtură de nor
mi-o arată, mă gâdesc la soartă, încă sunt nevoi
***
degetele îngheţate îmi sunt reci, trec prin oameni
înfrigurat găndurile-mi bat, cifre negre
tăcerea mea aşteptă cuvinte, să-mi răspundă, tu eşti?
disperat strig că bate vântul, acolo te aştept
să vii!
o maşină claxonează, mă feresc, mergeam pe stradă
în buzunar am adunat gânduri, drept cadouri
ploverul îmi spune că este prea vechi
sacoul este prea bătut, fereastră deschisă spre ploi
***
tu ai rămas însă în eul meu, în toamnă şi-acum şi-n iarnă
te port cu mine mereu
te-am construit în gând, drept eternă primăvară
primeşte acum un cadou
un mic gând de-al meu
buzunarul vieţii, pentru tine, îl va păstra mereu

poezie de Viorel Muha (decembrie 2010)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atingeţi-vă clipa

trosnetul se aude şi-un bolovan ţărâna-n frunze-ndeasă
culmea dealului prin copaci cerul apasă
inima-mi bate şi mă doare, urcuşul frigului mă arde-n oase
pădurea încet primeşte urma mea ce trece
bat clopote-n urechile mele
o Doamne!
stau şi strig la soare
nu-mi mărgini privirea, nu te duce-n orizontul rece

pun palma pe copacul înalt şi frunzele lui freamătă
vorbesc între ele şi spre pământ se-îndreaptă
plâng zborul lor, şoptesc că nu vor să fie moarte
nu vor să uite roşul ruginiu din ochii noştri
nu vor să fie noapte

printre crengi ne caută şi printr-un ultim gând ne spun
ascultaţi copacul vieţii, dorinţa lui din gând
căutaţi în albastru stelei, în cerul nopţii vara
simţiţi albul zilei, scânteia de lumină, fulgul iarna
simţiţi în sunet glasul trecerii, uniţi-vă cărarea
fiţi unu-n altul vara şi dăruiţi iar viaţa

puneţi-vă împreună trupul, inima şi sufletul
fiţi pe lume, prin iubire, gândul
atingeţi-vă clipa şi nu uitaţi că-i toamnă!

poezie de Viorel Muha (octombrie 2010)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alfabetul timpului din urmă

ascult ciocane şi voci de lumi
cum bat în grinzi de fier răstignit
roţile trenului nu se mai aud
în pleoape somnul meu nu mai există
vaporul greoi al vieţii se desparte de chei
rămân părăsit
sus pasărea argintie poate este cu tine
iar albul trecerii lasă în urmă, amară lumină
timpane aud colţul casei
atunci eram poate doar un joc
astăzi mă scormonesc şi mă lovesc
amintiri împletite în destin
o stradă răsucită în mine îmi arată gânduri
cu oglinzi a unei case de suflet fără ferestre
umbra rămasă în urma clipei
strigă după mine...
hei tu străineee!
ai uitat chibritul cu flacăra încă neaprinsă
a iubirii,
Doamne...
cât de mult vreau să-mi fii cupă!
să beau cu tine aroma deşteptării
speranţă din ochi spre cer să-arunc
să vad din nori că plouă ţipând fericirea-n cuvinte
părul tău ud să-l simt cum răsare din apus în roşu
şi-n fire plăpânde de iubire lin să cobor
te rog încercă şi urcă pe scara sufletului meu
prin paşi de regină
a timpului mână vreau să-ţi fiu
plecat arzând în jăratec scară să-ţi fiu
priveşte-mi inima mea roşie
capul spre cer întoarce, te rog
acolo sunt, sus, o mică stea
ascultă umbra păsării ce mă întunecă
în tăceri de noapte
sunt aripi ce uită să doarmă
te rog să-mi fii gând în sigurătate
ramură de codru-n adolescenţa mea
de mult plecată
umbra colţului de ramă pe un perete alb
şoptind tăceri
te-acult de sus şi parcă o mână strânsă simt
iar ochii mei în cărarea ta de destin suspină
trecutul merge străin pe strada vietâţii mele
iar tu nu mai vrei să fii pe acel hotar de timp cu mine
te caut cu ghiarele durerii, pământul mă-n-spăimântă
omor sinucigaşul din mine pe altarul cenuşii stinse, răstignidu-l
pentru ca flacăra vieţii să nu mi se stingă
spun cerului, zidului timpului şi nevăzutului nerostit...
sunt flacără vie, ascultă!
aşteaptă-mă o să-mă-ntorc
prin alfabetul invers din timpul cel din urmă
în altă ordine de lumi
atunci pentru tine voi împrăştia primăveri în lanuri şi maci
pe străzi pustii de noapte, lumină
îţi voi striga numele prin ferestre, să răzbată-n somnul tău
şi-n gândul visului de noapte
voi aşterne litere pictate în imagini
iar în calea gândului tău voi pune vise flori
şi-n zi de sabat îţi voi dăruii elixirul nemuririi veţii

poezie de Viorel Muha (noiembrie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vă place, ştiu!

am aruncat o zdreanţă
de pe mine
şi-am îmbrăcat strada
pe trupu-mi gol
am luat un colţ în picior
şi-o bordură-n cap
da, am lăsat să se vadă
rotunjimi
de şaptesprezece ani
eu sunt, da
în ochiul străzii
şi nu-mi pasă de voi
este crezul meu
şi-un cercel ce-l pun
acum între buze
şi cred că vă place
sigur
cei şaptezprezece ani
ai mei
de ce a trebuit să fac asta
ştiţi voi?

poezie de Viorel Muha (aprilie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strada

ard în mine, două smirne arome şi sunetele
mă strigă
doi copii stau ţinâdu-se de mână şi privesc
un gard verde
de pe zidul crăpat, o imagine de umezeală veche clipeşte-n
bobul de ploaie
o tobă bate, parcă, depărtările, cumpărând
linişte

sprijinit de un colţ de zid, un trup arcuieşte timpul
cu forme, iar ochii străzii îl privesc
cu mâinile în buzunare o barbă albă zâmbeşte
la o maşină ce traversează, veche
maşini noi
luceşte o fereastră, trece soarele, o sirenă de salvare
strigă, faceţi-mi loc
e strada, e lumea care trăieşte, sunt şi eu
sunteţi şi voi

poezie de Viorel Muha (noiembrie 2013)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri ruginite

dispre munte dealul coboară vise
văile cuibăresc ceţuri
sărutul frunzei atinge pământul şi geme
un ochi de apă priveşte luna întoarsă
cerul lacrimează cu stele
gheara păsării nu doarme
sugrumă răsăritul şi totuşi o sageată de lumină scapă
apoi toate inundă lumea
sânul femeii suspină, geamul ferestrei tremură
apăsarea doare şi-şi doreşte iubire

focul urăşte întunericul şi-l alungă
roata grea a lumii răsuceşte pământul
dinspre toamnă cu picături de ploaie rece
şi-ncuie vara trecută

frunzele mor, pământul se îmbracă cu promoroacă
apusul se stinge, iar eu împart lumea mea în două
o parte o pun pe pântecul tău pentru altă viaţă
târziu noaptea se sparge spre lumină
încă nu dormi şi buzele îţi cerşesc mai multă dăruire

înghesuit într-o ruptură de timp cârpită
mă străduiesc
să nu car bolovanii din mine, să curăţ lumina de resturi de întuneric
încă aştept răstignirea
nu vreau să mă transform în praful ce vântul îl răsuceste-n iele de noapte
cuvântul strigă pe străzile vieţii, coşuri cu fum nu mai există!
salvaţi suflete iubind, coşmarul nu se mai termină
un tramvai bolcăne pe şina veche şi mă trezeşte
din lumea unui vis, a unei dimineţi de toamnă
fără tine!

poezie de Viorel Muha (octombrie 2012)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre seara vieţii

Spre seara vieţii miroase a pustiu,
Cerul nu mai vede prin pupila soare,
Genele s-ascund în păsări călătoare,
Spuma din valul mării trece în târziu.

În seara vieţii noastre depărtarea creşte,
Dealul nu ne urcă peste coama sa,
Steaua plină-n visuri nu mai are şa,
Umbra de sub noi, subţire, se topeşte.

Asta-i seara vieţii searbădă, amară,
Totul e fărâmă, chiar munţii au apus,
Doar adâncimea creşte în braţele de urs
Ce-aşteaptă-n sânul lui o căprioară.

Mă doare ceasul serii ce scârţie în timp
Rupând altoiul dulce ce-a fost între noi,
Până plecăm în noapte mai aşteptăm vioi
Să dăruim viaţa pe-un mugure în schimb!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curiozităţile oraşului

Cimitirul e pe strada Învierii.
Închisoarea, pe strada Libertăţii.
Spitalul, pe strada Sănătăţii.
Grădiniţa de copii, pe strada Guliver.
Ospiciul, pe strada Nebunului.
Muzeul Unirii, pe strada Rătăcirii.
Clădirea pompierilor, pe strada Focului.
Judecătoria, pe strada Balanţei.
Biserica, pe strada Sfânta Maria.
Poşta, pe strada Buna Vestire.
Iar şcoala Secundară, pe strada Principală.

poezie de Dumitru Delcă (noiembrie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fulg

de sus din munţi, din văi, din lacuri glaciare
infime sclipiri din ape, spre cer s-au ridicat
şi-ncet s-au aşezat pe înalte ceruri, în apă pură
dar de iarnă, ca pentru pământ să fie dat

şi-n Decembrie nourul format în a sa fiinţă
în fulgere şi încărcări de energii, el a creat
cătând în jos cu a sa lumină, el să trimită
fulgi de nea curaţi, născuţi în puf de alb

spre lume el drumul încet, sculptat şi-a dat
el singur, fulgul tău, prin ceţuri, încet s-a arătat
spre a ta fereastră şi-a ei lumină, ca să sclipească
ca chipul tău zeiesc, să-l vadă îngereşte întruchipat

în fereastră, tristă, tu stai şi-n sus a ta privire
priveşti fulgul tău când vezi că vine şi tresari
simţind atunci că el spre tine vine a bucurie
trimis de cel ce te iubeşte, şi-n vise, drept dar

poezie de Viorel Muha (noiembrie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă-n apus

sunetul soarelui se aude-n linişti de seară
zările se topesc în uşor abur
copacii dezbrăcaţi sunt nuduri de fum
plete de soare şoptesc târziu
raze ruginii le însoţesc
lemnul trosneşte de prea căldură
nerostite adunate-n spre adâncuri
unduiri de freamăt de pădure se înalţă
cămările culeg lumina verii
frunze încă necăzute strâng răsărituri
şoptesc încet toamne pe alei
sălciile adună cerul în priviri şi suspină
stejarii sprijină cerul cu ochii
dorinţa-n seri târzii tresare
rugineşte pământul, florile se dezgolesc
un greiere întârziat mai taie lemne
butoaie uriaşe culeg lumina verii
zdrobită
fecioarele gustă apusuri –n fumuri, verzui
arcuiesc piciorul şi-n cânt, ele dansează
ciorchini de struguri calcă, fericite
note albe de vals, frunze magice cad
răsărit de toamnă, este încă cald
versuri de sus, cerul ne trimite
fiori simt spre seară
sunete de speranţă mă încălzesc, în noapte
adorm visăndu-te când începe, alt răsărit târziu

poezie de Viorel Muha (septembrie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colind târziu

Ninge lin în miez de noapte
Peste sate şi oraşe,
Peste gândurile noastre rătăcite,
Regăsite, până mâine-nzăpezite...

Ninge lin în întuneric
Doar un felinar mai arde
Luminând strada pustie
Adormită sub troiene aşezate.

Ninge lin, e alb, e noapte
Peste lume, peste gânduri,
Peste zilele trecute, peste bucurii uitate,
Peste tot e somn, e vis cu şoapte...

Ninge lin peste Moldova
Şi-un colind se mai aude,
E târziu şi gazda doarme
Doar un felinar mai arde.

Ninge lin colind târziu
Peste sate şi oraşe adormite,
Peste gânduri în trecut înzăpezite
Pentru mine, pentru tine, ninge lin
Cu-n sfânt colind.

poezie de Alexei Creţu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Făt-stingher

Pe strada rasă
de nouri soare
nici un acasă
nici o floare

pe strada stoarsă
de mort şi viu
la nici o casă
nu e târziu

pe strada ştearsă
de blesteme
la nici o casă
nu e devreme

din Miază-Noapte
în Miază-Zi
o viaţă moarte
îl sorbi

din Miază-Zi
la Miază-Noapte
se împleti
cu văi şi ape

pe strada rasă
de trecători
din casă în casă
caută flori

pe strada răcită
de morţi din morţi
o casă rătăcită
strigă din porţi:

grinzile mă dor
şi temelia udă
fereastra fără flori
streaşina hâdă

zidul se crapă
coperişul cade
gheaţă şi apă
asud zi şi noapte

strada cu somn
ce duce sub lume
la noul Edom
se spală de nume

pe strada uscată
de toată suflarea
nu se arată
nici ziua nici seara

pe strada uitată
de toate pietrele
veste neaflată
caută vetrele

pe trecerea-ngropată
de toate stările
veste nechemată
caută uitările.

poezie clasică de Horia Stamatu din Imperiul (1996)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!