Suflet de tacere

Ca un animal care şi’a primit prada
Mă-nchid în mine cu versurile tale,
Între noi şi noi acum
Ne urcăm pe cer pe împinse tăceri
Ne rod cuvintele tălpile
Dar privirea mea rămâne agăţaţă de chipul tău
Iar dorul tău urcă prelung cu mâinile mele.

Pentru că vii când nu te chem
Desculţ/ă prin roua gândurilor
Când nu ştiu ce caut
Pentru că nopţile nu au culoare
Dacă fugi cu albastrul în dinţi
Pentru că amurgul topit peste creştet
Nu e decât un vis întins pe sfoară
Zburându-ne clipele... fulgi

II
De mână cu sufletul, prin tine
călătorie

dragostea se culege pe stânci îmi spuneai
eu ţi-arătam piatra şi spuneam -auzi?
Nu e pasăre, e inima ta ventrilocă
Clipele se ţineau şi ele de mână
de teamă să nu se piardă prin cine
Ştie ce prăpăstii ascunse de-amintiri
nu'ţi şterge trecutul, iţi spuneam
ceva din tine trebuie să rămână
eu sunt sortită vântului de la naştere

III Moara pământului

Ceasul lupta cu limbi de foc
şi ape se clătinau în cântecul tău
Am venit să-ţi sorb liniştea
cu 2 cuvinte pe secundă
şi înca două mai sus, peste cer
pe umerii tăi dansau acum clipele mele
într-un şirag de perle scurse de pe-obraz
mă cuibăream tăcuta pe urma unui gând
şopteam fără glas cântecul umbrei
ademeneam alte tăceri ţârâind prin gânduri
alergându-mi de lună plină speranţele
voiam să te pierd, îmi spuneai
şi visele-ţi cădeau în palme, unul câte unul
te jucai în curcubeul chemărilor mele
spuneai că mi-e părul adormit sub şoapte
şi nu mă mai trezeai

poezie de Mihaela Maxim
Adăugat de Sabyanna
Comentează! | Votează! | Copiază!

Insomnie

Iar am avut azi noapte insomnie
Şi mi-ai venit ca o nălucă-n gând,
Aveai miros dulceag de iasomie
Şi te-am văzut prin somnul meu plângând.

Erai frumoasă ca o crinolină
Şi îmi şopteai cuvinte de amor,
Ţi-adulmecam privirea ta blajină
Şi îmi spuneai, iubito, c-am să mor.

Fără să vreau mi te clădeam din umbre
Şi m-apucase foamea mea de tine
Treceam prin clipele cele mai sumbre
Şi-mi blestemam ursita din destine.

Mă încălzeam cu chipul tău în vis
Şi umbra ta era o sărbătoare
Priveam în noapte cum eram ucis
De ochii tăi de dulce arătare.

Voiam să-ţi pun în deget un inel,
Să spulber dorul ce mă năucise,
S-astâmpăr setea apelor din el
Şi chipul tău să-l pierd mereu prin vise.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (18 aprilie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elegia XIV

Tu îmi spuneai: - Iubite! - Iubito! îţi spuneam.
- Ninge! spuneai, şi: - Ninge! spuneam privind pe geam.

- Încă... spuneai, şi: - Încă... şi gura mea spunea.
- Aşa... spuneai, şi gura mea îngâna: - Aşa...

Iar mai târziu: - Pe tine cât te iubesc! mi-ai spus.
- Eu şi mai mult pe tine! îţi răspundeam. - S-a dus,

Spuneai, frumoasa vară! Eu: - Toamna e-n pridvor!
... Dar vorbele-şi pierduseră asemănarea lor.

Şi a venit şi ziua aceea, în sfârşit.
Când m-ai numit pe nume: - Prietene iubit!

(Din Vasta Întomnare era doar un ecou!)
Şi-ţi răspundeam: - Repetă! Vreau să aud din nou!

poezie celebră de Francis Jammes din Antologia poeziei franceze (1974), traducere de Victor Tulbure
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să-mi spui, iubito!

Înfiorat m-atingi cu gânduri
Şi ştiu... tu te gândeşti la mine...
Să mă ţii strâns prin multe doruri,
A ta să fiu, doar pentru tine.

De n-aş putea să mă scufund
În mintea ce spumegă malul,
În ochii tăi să mă afund
Să ne unim gonind amarul.

Aşa de simplu mă alint,
Cum mă priveşti şi baţi din gene...
Tot ce-am dorit prin tine simt
Dragostea-mi curge iar în vene.

Ridic o mână înspre tine,
Şi ce te-aş strânge acum iubite!
Într-ale mele vieţi marine
Venite-n timp şi ispăşite.

Un paradis dintr-un infern,
O, tu iubite, n-ai avut!
Şi mi-aş dori să simţi etern
Iubirea ce n-ai cunoscut.

Am adunat momente tandre
Să le întind când nu te-aştepţi...
Pe ale tale gânduri copilandre
Ce doar iubind poţi să înveţi.

Am fost în pături de culoare,
O, tu iubite de-ai veni!
Ne-am înălţa noi doi spre soare
Şi peste timp vom dăinui!

Roua prin clipele de jar,
Din dragoste în dragoste-am păşit...
Sufletul mi-e verde, sihastru şi stelar,
Dar el te iubeşte ştiind că l-ai iubit.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Să ai ce să pierzi... (2007)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă caut

Mă caut pe malul Lacului Tei
În toate dimineţile de vară,
Dar clipele cu valuri tremurătoare
Imaginea de mult mi-o întunecară.

Mă caut prin ierburile
pe câmp înverzite,
Dar clipele ca nişte păpădii
De boarea vântului sunt răspândite.

Mă caut în ochii oamenilor
din cartier,
Dar ochii lunecă străini
peste mine.

Mă caut în liniştea parcului
pe mal înverzit,
Dar liniştea de mult
a pierit!

Rostul ţi l-ai împlinit.
Cântecul s-a zămislit,
chair dacă te-ai prăbuşit!

poezie clasică de Marin Corneliu Dobre
Adăugat de Alin Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce bine mi-e când dorm în gând la tine

Ce bine mi-e când dorm în gând la tine.
Nu port povara gândurilor mele.
Umblu pe poante moi, de balerine,
Până-mi zâmbesc frumoasele zorele.

Păşesc prin vise rătăcind agale.
Mă pierd în dorul tău şi cat spre stele,
Să îmi arate cea mai dreaptă cale,
Spre dimineţi cu ghiers de turturele.

Ce bine mi-e când dorm în gând la tine.
Cu şoapte dulci, auzul mi-l mângâie
Şi treaz fiind, să te sărut îmi vine,
Cu foc, din creştet până în călcâie.

Să-ţi spun iubite, bună dimineaţa,
Ca glas de-arcuş pe strune de vioară.
Atât de drag îmi eşti, cum mi-este viaţa;
Mai stau la tine-n gând, că-i primavară...

poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Mă pierd în tăceri!
Caut, şi numai stiu ce!
Mă ninge prin gânduri,
Pe plete, pe umerii goi!

Mă-ncearcă un gând,
O lacrimă tristă arzând,
Un dor, şi ce dor,
Tot mai nebun!

Să plec, să rămân,
Să las totul în urmă!
Pe urmele mele se-aştern
Zăpezi în troiene!

Vântul îmi suflă prin vene,
Timpul îmi cerne vise,
Şi visele-s fără de tine.
Mă-neacă ceaţa şi lacrima!

Lacrimi din timpuri pierdute,
Curg pe obraji fără nume,
Le-aş alunga, le-aş şterge,
Dar Eu cu ce aş rămâne!

Cu iarna şi gheaţa,
Cu frigul şi tremurul
Din inimile noastre,
Cu vremea, cu timpul!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te chem...

Te chem să ascultăm cântecul toamnei!
Cu vise albe să măturăm noaptea treptele cerului
şi ca-ntr-un dans în care întunericul
se-mbrăţişează cu lumina, cu chipul împrospătat
de răcoarea primilor stropi plumburii, să te simt atât
de aproape încât să mă sprijin cu sufletul de inima ta.
Te chem să ascultăm cântecul toamnei!
În valuri de purpură să mă-nvălui şi-n timp ce sfarm
cu-al meu sărut timpul dintre două tăceri, în ceasul când privirea ne-mprumută culoarea pădurii, poteci de flăcări, mocnind a iubire, să croim iar zeul stăpân al cuvântului peste filele nopţii să ne-mpreune şi să fim, din nou, doar unul.

poezie de Elena Victoria Glodean
Adăugat de Sabina Raducanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor...

Mi-e dor să nu mai ştiu nimic
Şi să iubesc în nopţile târzii
Acei ochi verzi, poemul meu demonic
Ce gândul mi-au furat în clipele pustii.

Mi-e dor să vii în nopţile cu Lună
Să ne iubim ca doi nebuni râzând
Dacă ţi-aş fi a inimii nebună
Ai mai fugi de mine suspinând?

Mi-e dor de noi în clipele lui Marte
Când ne plimbam prin ploaie liniştit
Tu mi-ai rămas, cu un parfum aparte
Şi te păstrez în tâmple, ca pe-un mit.

Mi-e dor să vii cu primăvara la rever
În păr să-mi prinzi un ghiocel plăpând
De vei pleca în tine am să pier
Un strigăt mut, un înger lăcrimând.

Mi-e dor să nu-mi mai fie dor
De tine şi ochii tăi cei verzi
Mi-e dor, şi-n tine vreau să mor
Iubindu-te, de ce nu vrei să crezi?

Ţie îţi este dor vreodată
De mine şi doru-mi de copilă?
Îţi mai aduci aminte că odată
Ţi-am fost păcatul fără vină?

Nu îmi răspunde căci mă porţi
În piept de când au înflorit castanii
Eşti tu pribeagul ce la porţi
Mai baţi şi-acum deşi trecut-au anii?

Voi înflori şi eu precum salcâmii
În fiecare an în gândurile tale
Să-ţi aminteşti că noi am fost nebunii
Ce inima şi-au îngropat-o-n mare.

poezie de Mirela Crâşmaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeul tău vorbeşte

în fiecare zi
îmi creşte pe buze
ca un cuvânt albastru
în care înoată dragostea
mai rămâne să traseze
drumul reîntoarcerii mele
şi să urmez orbeşte
fiecare centimetru de credinţă

ştiu pare absurd să întorc totul acum
dar aş vrea să ascult câtecul îngerilor
rezemată de tâmpla ta
şi cum noaptea ne înveleşte în vise
aşa să fie braţele tale
în jurul cuvintelor mele
ce se aruncă în gol

mi-e teamă uneori să nu pleci
atât de teamă
încât
pun piatră peste piatră
implorând timpul să-mi lase
clipele în care te ştiu aproape

Dumnezeul tău vorbeşte
de tine
poezia mea

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spuneai ceva?

Spuneai ceva? Spuneam ceva? Se pare.
Şoptisei, poate, o-ntrebare,
Sau, poate, un răspuns.
Dar glasul nostru nu era ascuns?
Poate zăream o şoaptă în pleoapa tremurată.
A fost atunci? Acum e altădată?
Şi tu şi eu tăcusem parcă de ani întregi
Ştiind că nu-nţelegem ce-ncepi să înţelegi.
Zadarnica paradă a tâlcurilor scrise,
În jocul de-a sfiala, amuţise.
Nu vream să ştim ce suntem, ce am fi fost sau cine.
Tu mă numiseşi "Ţie", eu te numisem "Tine".
Să te cunosc? Să mă cunoşti?
Stam unul lângă altul ca plopii mari - şi proşti.

poezie celebră de Tudor Arghezi din Poeme noi (1963)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spuneai ceva?

Spuneai ceva? Spuneam ceva? Se pare.
Şoptisei, poate, o-ntrebare,
Sau, poate, un răspuns.
Dar glasul nostru nu era ascuns?
Poate zăream o şoaptă în pleoapa tremurată.
A fost atunci? Acum e altădată?
Şi tu şi eu tăcusem parcă de ani întregi
Ştiind că nu-nţelegem ce-ncepi să înţelegi.
Zadarnica paradă a tâlcurilor scrise,
În jocul de-a sfiala, amuţise.
Nu vream să ştim ce suntem, ce am fi fost sau cine.
Tu mă numiseşi "Ţie", eu te numisem "Tine".
Să te cunosc? Să mă cunoşti?
Stam unul lângă altul ca plopii mari - şi proşti.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor🌸

S-a mai dus o vară,
Cu salcâmii ei
Cu tot....
De azi, visele-s mai scurte
Şi mi-e dorul tot mai greu,
Dor.....
De şoapta ta duioasă,
Când trecut de miezul nopţii
Îmi spuneai că sunt frumoasă.
Şi de braţele de flori,
Care-mi limpezeau privirea.
Şi-mi purtau ochii de stele
Prin toamna din visele mele.
Mi-ai pus un gând
pe o hârtie
şi-o şoaptă-n părul meu rebel,
scriu astăzi poezie....
Ce se va pierde in eter.

poezie de Daniela Fărtăiş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paşii sufletului

soarele a căzut pe pământ
cântecul ploii a tăcut
o lacrimă s-a scurs în palma mea
şi a plâns
iarba se târa agonic la vale
coboară tăceri din văi
din mână în mână
hăuleşte un dor, mai latră dulăul
răsună o stâncă în stâncă
eu am rămas să scriu în nisip
povestea unui om rătăcit într-o noapte
aleargă turmele din munţi
cu copitele despicând amurgul
torentele se rostogolesc în cale
se topeşte amurgul
sunt singur pe ţărm
sufletul, o poartă spre casă
mă apasă tăcerea şi clipa e dusă
încotro prin casă
caut un torent de lumină
coboară o stea
în marea de flăcări
caut un drum către casă
afară e noapte
şi noapte este în mine
ochiul tăcut
pulberi de gânduri
păsări de lut şi oameni de piatră
în palme, lacrima pură
plăsmuieşte-mă Doamne, din roua Ta
să fiu fiorul unui gând surâzând în zare

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acesta nu este un poem de dragoste

Nu e descătuşarea unei iubiri,
uşurarea pe care moartea o dă uneori,
risipa de energie pentru lucruri mici
cuvintele pe care nu le aştepţi dar vin oricum
când nu mai contează
şi nu te mai ating.
Acesta nu este un poem de dragoste,
dragostea rabdă toate, urcă pe umerii rugăciunii,
înalţă copilăriei zmeie din nisip.
Nu ştiu să iubesc. Nu ştiu să nu iubesc.
Uit să te uit şi nu uit umbrele pe care ochii tăi le aruncă peste bord
odată cu năframa roşie a înserării
când toate dor şi nu mă doare
să te văd ţintuit în lume când lumea e o corabie fără vâsle
să botezi neştiutele poeme după tine
dar să te lepezi de oameni,
de nimicurile lor,
de pământul de sub tălpile mele.
Nu dau bani flămânzilor din suflet
nu hrănesc gura anilor seci
sunt cenuşă şi mă şterg din anotimp
sunt cer şi trăiesc din leşul iubirilor
se va vorbi despre noi cum alipeam cioburi
şi ele prindeau viaţă mergând sub pământ.

Azi am plecat şi ziua m-a urmat cuminte
nu aveam seminţe în pumni nici lacrimi să le ud
nu aveam nimic al meu când te-am cunoscut
doar crucea ca o brazdă peste singurătate
şi lemnul ei plângea în mine
plângea şi nu puteam să opresc poezia
curgând pe mirul frunţii.
Tu nu ştii sau poate tocmai pentru ca ştii, taci şi te lepezi de cuvinte
sunt mici şi bat surd în geam, bat surd în lumină
fereastra morţilor s-a aburit înăuntru îngerul culege vise
sunt mai frumoase oasele lor,
sfinte încă, plămadite din dor.
Timpul trece care încotro apucă o pâine şi colţul ei alunecă în mâinile copilei
Iartă-mă, mamă, când plecam de lângă tine,
umpleam plămânii cu joaca şi te uitam
cu grija pe umeri
Acum să nu-mi pleci odată cu bulgărele desprins din lună
odată cu dragostea nepoemelor mele.

Aceasta nu e rugă de seară
Dumnezeu ştie că îl chem rareori dar El vine,
vine pentru tine.

I-am spus zilei să îl aştepte în genunchi
cu soarele în palme şi ea mi-a aruncat firimiturile acestea de poem
pe care nu-l voi numi nicicum.

poezie de Mihaela Roxana Boboc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trec mistic clipele prin mine

Trec mistic clipele prin mine
Şi mă transformă riguros
Dar nicidecum în rău sau bine,
(Această transformare-mi aparţine),
Ci doar în mai puţin frumos...

Iar eu le consemnez şi le adun
Într-un nimic pe care-l folosesc,
Numindu-l "timpul oportun",
Să mă transform din rău în bun,
Să mă edific, să mă înţelepţesc...

Le pun într-un burduf imaginar
Şi zic: "acesta e trecutul meu"...
Şi este... îmi aparţine mie dar,
Stăpân pe el a fost şi este clar
Şi categoric Dumnezeu!

La fel sunt toate clipele ce vin;
Îmi aparţin doar mie într-un fel...
Dar sunt convins că nu mi se cuvin
Ci le primesc spre-a dovedi cui aparţin,
Căci toate sunt din El şi pentru El!

Trec clipele prin mine neîncetat
Îmi vestejesc verdeaţa din ţărână
Şi-o pregătesc de ultimul asalt...
Dar duhu-n mâna Celui Preaînalt
Tot verde-n veci o să-mi rămână,

Căci Chipul Său în mine e sculptat
Prin dalta şi ciocanul clipei,
De Duhul, la Rusalii revărsat,
Ce în trupul lui Isus a adunat
Risipitorii fii, nedestinaţi risipei...

poezie de Ioan Hapca
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toată dragostea mea

Visez să fiu iar lângă tine
O pasăre vie în noapte
Ce zboară pe ceruri senine
Şi-aduce iubirea în şoapte.

Visez să te mai ţin de mână
Cu stele-n privirea pierdută
Şi-n razele calde-o cunună
Din soare se vrea refăcută.

Visez fie zi, fie noapte
Să-ţi fiu valul şi-ntreaga mare,
Să şterg dintre umbre un poate
S-aduc pacea-n nume de floare.

Visez că sunt marea iubire
În sunet de frunze căzute
Şi caut în orice-amintire
Cărări ale vieţii pierdute.

Visez să ajung pân'la tine
Să-ţi dau toată dragostea mea
Şi zborul spre stele, ştii bine
În doi să-l avem de ai vrea.

Visez că sunt cântecul tău
Şi dorul mă cheamă la stele
Se pierde-n neant ce-a fost rău,
Când tu eşti în braţele mele.

Visez şi acum, dar şi mâine
S-aud glasul tău, vocea ta
Hai vino, te rog, lângă mine
Şi ia toată dragostea mea.

poezie de Violeta Sârbu
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum cântecul păsării

Lasă-mi hărăzit harul
ce mulţi dintr-ai mei l-au avut
chiar fără să ştie.

Adaugă-mi în cuvinte sâmburii
spuselor de către ursitori,
când gândul mi-l cheamă zeul hârtiei
chiar şi ce scriu fără mirare
inimii mele să-i fie deajuns.

Nimbul celor aleşi
mi-l pune pe frunte-n lumină
cum cântecul păsării
ce se anunţă pe sine la concert
în fiecare primăvară
şi apoi tace.

Lasă-mi harul meu dăruit
celor cu sufletul atins de cuvinte
ca un balsam nevăzut,
plăcerea de a fi absorbit de frumos
până-n adâncul iubirii.
Prin mine trec fluturi

Ea era sortită să-mi fie umbră,
gleznă subţire cu pulpa sonoră,
rotulă în fiecare cuvânt.

Ea se căţăra pe ploi
ca să înverzească pământul,
totul să înflorească.

De bucurie eu
o priveam ca pe-o minune
întinsă peste lume.

Strălucea mai mult decât e posibil
în ochii miraţi
şi nu observa nimic deosebit
la privitori.

Prin mine trec fluturi,
neoprite invazii
ca şi literele arzând
în cuvintele hrană.

Urmează clipele acelea relative
ce fumegă prin aer zborul,
să simt pe dinlăuntru gustul tău
ce-mi lasă pe inimă o pată.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge primăvara

Ninge când n-ar trebui să ningă.
Ninge în plină primăvară,
Peste tine, peste mine.
Peste carnea noastră,
Peste buzele ce se sărută şoptind şoapte de dor
Şi cuvinte de caramel...
Ninge peste străzile pustii
Şi peste florile albastre,
Peste gândurile noastre rătăcite, speriate de şoapte
Ninge peste îngeri,
Peste morţi ninge cu ecoul tăcerilor mele!
Peste vise şi peste curcubeul realităţii noastre...
Ninge ca şi când ar fi primăvara ultimei zile din an.
Poate că ar trebui să aştept venirea primăverii viitoare
Cu un alt soare mai puternic s-o dezgheţe...
Pentru că a nins şi peste muza mea, pe şevaletul iubirii.
De-ar fi iarnă acum, aş sări în sus, de fericire,
Că dragostea mea de copilărie
Ar putea topi zăpada într-un minut, cu o colindă.
Cât va trebui să mai aştept?!
O altă primăvară fără să ningă?
Căci primăvara asta îmi este aridă...
Plouă cu lacrimi din liniştea mea,
Pe drumuri de căutări...

poezie de Diodor Firulescu din Viaţa într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clar de lună

mi-e frică de raza de lumină ce arde...,
mi-e dor de primul cuvânt ce l-am citit în prima carte...
mi-e dor de cuvântul ce l-am rostit la început,
mi-e dor de prima fată ce mie mi-a plăcut

mi-e dor de nopţile sub clar de lună...
mi-e dor de clipele petrecute împreună,
mi-e dor de prima zi când vocea-mi era răguşită
atunci încercam să-ţi mărturisesc...
cu vocea răguşită ţi-am spus că TE IUBESC...

sub stelele ce strălucesc uşor
mă aşez acum de unul singur...
îţi simt parfumul puternic plutitor,
ce ameţeşte ale mele gânduri

dar văd ceva ce mă orbeşte
sunt ochişorii tăi...
sunt mici dar sunt plini de lumină
a mea linişte sunt... EI...

poezie de Marius Ionuţ Păscălin
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Desculţ prin lumină

Tăceri interogative,
arc întins peste sonatele disperării.
Azi, îmi asum gongul compromisului
şi-aceste însingurări fără tine.
Priveşte ochiul ce se dilată aievea
în carnea din zid.
Târziu, m-ademeneşte într-un somn
sub o singură pleoapă.
Desculţ prin lumină, mă-ncred
că absenţa ta e o rătăcire
necesară, îngăduită
pentru o fericire provizorie,
din care nimeni nu se-nfruptă.

poezie de Violeta Pasat din Pasărea confident, editura ORION - BUCUREŞTI
Adăugat de Violeta Pasat
Comentează! | Votează! | Copiază!