Vânătorul de libelule şi-a pierdut jobul

dar vara e abia la început şi fluturi sunt cu miile
mai albi mai fără ţel mai mai să moară pe un bec
tocmai când dintr-o scoică albă cântă marea
iar el împleteşte răsăritul cu o jumătate de lună
şi cântă şi descântă de lacrimă cu zâmbet
pentru că înainte de orice minune
contemplaţia firescului e unica plăcere

umil precum o stea căzută pe o frunză
înaripează petale de margarete vesele
pe un pod de piatră vie sub un tei vrăjit
nu este trist nu este plâns
doar un pic plecat spre infinit

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi sunt din ce în ce mai străin

în oglindă nu mai zăresc copilăria
nici liniştea nici zbuciumul
nici măcar ultimul scrum
doar un palid sentiment de tip deja vu
cu un om răsucind cărări albe
când spre nicăieri
când spre cine ştie ce mister

mă înec cu mine însumi
într-o sufocare din ce în ce mai perfectă
lacrimă neagră lângă altă lacrimă
din care îmi mai scriu scrisori
ca să nu-mi uit numele
ca un ecou întors pe dos
dintr-o altă zi de 12 iulie
poate dintr-o pădure cu fluturi albi
sau poate doar din copacii tăiaţi
între două cuvinte de-alint
şi-o promisiune

unde doamne-iartă-mă să mă mai caut
cui să-i cer să mai fugă din visul meu
parcă din ce în ce mai scorojit
la intersecţia cu umbra mea de om
cu mult înainte de ceaţa de azi
în care măgar mă pierd

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La infinit se împart doar clipele născute moarte

înainte ca cineva să găsească pătratul ipotenuzei
pe nil trecea un crocodil
fără niciun trilu lilu
cu mult înaintea reţelelor de socializare
când încă mai creştea sub piramide timpul
aşa ca o banalitate ocupată cu diverse minuni

aproape inutil
din şapte-n şapte număram duminicile
doar s-or întoarce păsările de foc la cuib
să pună de-un univers sub pene
cum fac uneori dumnezeii înainte de a inventa raiuri

între timp nilul se ocupă de agricultură
iar faraonii joacă la două capete nemurirea
ca într-o căutare absurdă de pokemoni
şi nu pot să nu mă întreb
dacă păsările măiastre ştiu a glăsui
precum privighetorile
sau doar se străduiesc să nu moară
înainte de a se naşte dintr-o piatră
prin daltă

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răstignit pe un câmp cu margarete

trec dintr-un cer în altul adâncindu-mă
e infinit mai uşor să văd lumea prin degete
atunci când gândului i-au crescut
mai lungi chiar decât pot cuprinde vreodată
îmbrăţişez nemărginirea
şi-mi cântă greierii dintr-un vârf de muşuroi
precum cheamă patriarhii lumina
şi
încetul cu încetul
ca şi cum mi s-au reaşezat atomii
mi-am reamintit că nu ştiu nimic
şi sunt aşa de liber
cum un câmp de flori de in înaripat

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muzica vine în întâmpinarea dansului

precum o pereche ideală într-un plan
iar din a treia dimensiune cade cuvântul
ca un fulger într-o noapte
doar păsările colibri dansează cu petalele
precum baletează păpădiile cu cerul
într-o libertate aproape de nebunie

dintr-o scoică ascultă marea ritmul
pe când o rază jucăuşă desparte perfecţiunea
în perechi veşnic inegale

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când îmi era teamă

mă ascundeam în lanul de in
cu faţa întoarsă spre cer
număram macii din doi în doi
şi-mi îngropam degetele în arătura reavănă
în căutare de rădăcini
de unde ar fi putut să-mi crească speranţa
precum lumina aceea de la capătul universului
căreia îmi place să-i spun dumnezeu
sau pur şi simplu acasă

când îmi este aşa de frig fără tine
caut cu disperare printre maci
umbre de oameni de zăpadă
să le dau teama de viaţă cu toată moartea
să plece în lumea lor albă
dincolo de orice curcubeu poznaş
dincolo de orice lacrimă vinovată de atât soare
un singur punct negru
ca alternativă
la un infinit de infinituri

acel loc geometric al tuturor posibilităţilor

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O frunză căzută jos

O frunză căzută jos
nu mai urcă unde a fost.
O frunză căzută-n vale,
vântul o poartă pe cale.
O frunză căzută jos
nu mai este de folos.
Este galbenă ca ceara,
nu mai e verde ca vara.
La frunza căzută jos
drumul e anevoios.
I se pare mult prea mare
şi în zbor, şi pe cărare.
Odată căzută jos
din drum nu s-a mai întors.
Pe creangă n-a mai urcat
fiindcă pomul a îngheţat.
Căzută-n mijloc de drum
îngheaţă şi ea acum.
Iarna peste ea coboară,
sortită e ca să moară.
Peste ea zăpadă cerne,
eternitatea se aşterne.

poezie de Dumitru Delcă (11 decembrie 2022)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unealta

De-aş fi mereu precum o stea
Şi-o strălucire de-aş avea
Cometă ca să trec în zbor
Să dau lumină tuturor.

Când marea plânge sacadat
Şi codrii cântă neîncetat
Aş revărsa din mult prea plin
Secunda vie de divin.

O lacrimă din cer căzută
Un zâmbet de mirare mută
Se-aşterne frunza ruginie
În suflet, ce melancolie!

Aş bucura întreg pământul
Duios să-mi fie tot cuvântul
Cu drag să fiu acum, mereu,
Unealtă a lui Dumnezeu.

poezie de Aurora Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câteodată ciupesc ca un bădăran răsăritul

iar zările se cutremură
ca şi cum un dement frumos
scăpat de realitate dintr-o divină eroare
loveşte timpanul cu un baros de potcovar
cum bat uneori fluturii aerul ritmat
înainte de polenizarea albă
a unei flori de colţ

mă întind apoi obosit
peste orizont
ca un uriaş nesăbuit
adun un pic de rouă
înainte de orice risipire
ca pe o dovadă că până şi dumnezeu plânge
de atâta lipsă de dumnezeu

oricum eu nu am ştiut niciodată măsura
prin care un curcubeu răstingnit pe o harfă
ar putea cânta precum o privighetoare
care îngână o poezie

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caii aceştia botezaţi cu emfază "ai mei"

sunt mai liberi decât orice închipuire
oricâte potcoave le-aş bate
urmele lor rămân invizibile pe cer
doar o adiere de primăvară stă mărturie tuturor iernilor
şi e atât alb în fiecare petală
şi e atât alb în fiecare fulg
perfect lângă perfect
şi doar o moarte tuturor viilor
........................................
la urma urmelor
cadavrul de mareşal pute la fel ca leşul soldatului
descompunerea este destul de egală
aproape democratică
.........................................
în loc de aripi sau mai ştiu eu ce aberaţii de poet
pe caii mei cresc flori de măr pentru fluturi albi
sub copitele lor se răsfrânge iarba
precum o răstignire de curcubeu printr-o lacrimă
aproape mai verde decât toate încercările mele idioate
de a colora nisipul deşertului cu un bob de rouă
cât toate piramidele la un loc
.........................................
doar criogenia vine ca o alternativă la mumificare
pentru ca în viitoarele piramide îngheţate
faraonii să visează la veşnicie
precum omuleţul meu de zăpadă

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Agăţ visele de un colţ de lună

mă întind cu sufletul sub cer
ascult fiecare stea cântă
prin inima mea trec supernove
le scriu ca pe un letopiseţ
oricât m-aş strădui cuvintele par albe
mici
nu le pot dărui culoarea
nici explozia
infinita ardere energiile
întunericul de după
cărarea dintre lumi
misterul trist al fericirii
.....................................
nu scutur stele locuiesc sub flori dalbe
într-o livadă de chiciură

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt un copac ciudat

fructele mele zboară precum îngerii
când frunzele-mi tânjesc la nemurire
în fiecare toamnă prin fiecare iarnă
rămân cu atâta gol încât fac loc fulgilor
să-mi doarmă a primăvară fluturi albi
.............................................
să nu mă întrebaţi de unde începe moartea
pentru că de fiecare dată uit asta la fiecare nouă încolţire
.............................................
sunt cel mai ciudat copac
îmi cresc păsări spre cer
din fiecare ghindă aruncată-n soare

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Niciun zid nu poate opri imaginaţia

nici măcar cel chinezesc
orice alt fel de fortificaţie umană
va sfârşi precum linia maginot
nici barierele naturale nu pot bloca gândul
în mod cert nici himalaya
şi poate tocmai de aceea
omul trage mai mereu linii defensive imaginare
adânci tranşee de netrecut
iluzii născute înaintea visului

dincolo de marginea de netăgăduit a orizontului
văd o cărare pe care urcă marea la cer
ca să-mi fie aşa frumoasă dimineaţa
încât să nu mai ştiu nicio viaţă
de unde începe moartea
şi nici de ce lupt
soldat condamnat la baionetă
cu noaptea aceasta fără început

dincolo de bucuria apusului
luna poartă speranţa unui viitor răsărit
în timp ce dorm
ca să-mi învăţ spiritul să zburde
fără apăsarea pământului

dincolo de orice înţelegere
acolo de unde totul pare aşa simplu încât
inima mea obişnuită să complice totul
nu mai ştie cum să bată
şi... cântă
muzica e peste tot
nici un zid nu o poate opri
de parcă toată materia este supusă armoniei
iar universul e un infinit şir de perechi
aflate într-un etern dans

e inutil să astup urechile
muzica vine dinăuntru

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când scriu manifestul lumilor inutile

botez visele în marea cuvintelor
aici pescarii nu mai sunt mincinoşi
peştii fac tot posibilul să fie de aur
dealtfel marketingul le impune asta
poate că aşa vom scăpa de cianuri
deşi niciodată nu e prea devreme să tivim iadul
cu dantele de fluturi albi
...........................
apoi sătul de numărat durerile
voi prescrie un drog universal
...........................
când te voi striga femeie
o să fie primăvară de data aceasta
aşa
ca să împărţim o floare de măr
pe care niciun flutur nu a dansat-o înainte

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub albastrul acesta parcă din ce în ce mai adânc

o pasăre de foc descântă de nemărginire lanului de grâu
doar cine nu a ascultat niciodată simfonia macilor
nu cunoaşte rădăcina curcubeului
iar tu mă porţi dintr-o lume-ntr-alta firesc
ca şi când ochii tăi ştiu misterul misterelor
ating minunea lor cu patima buzelor
pătrund genunea gândului prăbuşindu-mă în tine
precum un arlechin sufocat de viaţă
fără nicio măsură de siguranţă

singurul mod prin care regăsesc plutirea

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nesocotesc noaptea ca pe un sfetnic bun

rup dimineaţa de restul zilei
mut visele mai aproape de inimă
adaug paşii din plimbarea de seară
în jurul aceluiaşi trist şi inutil joben
aruncat în disperare de magicianul obosit de minuni
printre lacrimi înflorite de arlechin desuet
pe un cer oglindă unde eternul umil
împleteşte din fluturi albi cozi de cometă
buburuzelor balerine şi delfinilor spin
un fel de şoapte descântec din tăceri-adânc
stele care nu cad ziua
ori de prea multă lumină nu le văd durerea
nici frecarea cu neînţelesul

până la risipire între banal şi ilar
rostesc un doamne-ajută
însoţit de o cruce între trei degete
cu ochii închişi de răsărit răscolesc apusul
şterg câteva iluzii veşnic impare
aş fi vrut să nu fie amare
apoi adun dorinţele neîmplinite
care se rostogolesc fierbinţi
precum două inimi
în căutarea liniştii

între două nopţi nesocotite
pentru că iubesc cu disperare raiul
sunt nevoit să cobor zilnic în iad

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Precum libertatea unui tren fără gară

suierată apăsat de-un mecanic captiv
mi se ridică sufletul din acest trup
în blânda căutare a înţelegerii
poate că sunt legat printr-un cordon ombilical de univers
dar pentru început mi s-a dat voie la un singur punct
de unde cu un compas în care am cuprins gândul
(o rază obosită de atâta răsucit ceruri)
măsor diferenţa dintre origine şi acel ceva fără capăt
şi parcă din ce în ce mai albastru
printr-o inutilă scăpare de culori muzicale
înainte de a-mi alunga orice vis din alt vis
cu pietre şlefuite oval şi dangăne roşii
dintr-un clopot care bate-n dungă agăţat de-o frunză
supun cuvintele la o trecere în altă dimensiune
pe care doar voi puteţi să le redaţi înapoi cerului
prin inima voastră dezrobitoare

dansul luminii se întoarce întotdeauna printr-o lacrimă
deşi pământul nu e o circumscripţie a durerii

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poeziile nu încep niciodată

sunt doar continuări
ca şi cum ar veni din altă viaţă
dar nici acolo nu au început
sunt doar frânturi firave dintr-o viaţâ
poate fără sfârşire
ar fi aiurea să fie sfârşit fără început

ştiu că veţi râde sec
dar poezia nu vine din mintea noastră
de aceea nici măcar noi nu mai ştim
de unde ne încep durerile
doar chinuim
frumos
ca într-un dans socratic

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-mi cere să nu pun patimă

aşa ard
ştiu că o să sfârşesc repede
oricum viaţa
îmi cântă altfel
cum nu ştiu juca
paşii mei se îmbrăţişează ciudat
cu rădăcinile
curg întotdeauna
fără nici un mal
un fel de a mă revărsa
dintr-un estuar spre mare
dar mă bucur de fiecare val
aduc sedimente întru uitare
inutil coboară prin vers cuvântul
nicio lacrimă
niciun zâmbet
poate râsul tău
în care-ţi povestesc durerea

durerea nu e decât o dovadă
că încă mai ard
că încă sunt dispus să te iubesc
până te voi topi

cu mângâierea infinită
te dezbrac de aripi
şi îţi ofer perfecţiunea

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu studiez dezastrele născute dintr-un sărut

nici moartea pe cruce
nici învierea de după
oricum îmi este de ajuns
câte o apocalipsă
între două naşteri
şi o trecere prin haos
aproape cât o adormire de duminică
în care s-a născut visul
şi paradisul
de iad ne-am ocupat noi
după ce nu ne-a mai ajuns
fericirea
.....................................
mă tot întreb de unde
mi-a rămas această muzică
care parcă vine
din rădăcina unei lacrimi
.....................................
poate fiecare stea cânta
în pliscul unei păsări de foc
iar un copil ciudat
venit parcă dintr-o zbatere de aripi
împletea galaxile
ca pe o vată de zahăr ars
care-şi aştepta spirala
apoi
ca şi când nu mai era de ajuns cântecul
din gândul cioplitor de univers
au apărut cuvintele
.....................................
fiecare rostire era o nouă lume
până când nu a mai ştiut nici măcar el
de unde începuse
şi nici unde să mai găsească loc
pentru câte rostiri
mai avea de rostit
...................................
împreună cu magica rostire
a apărut oul
mai apoi şi întrebarea
poate si filosofia
dar cum era aşa greu să plângă singur
chiar înainte de a umple cu oceane pământul
a început să gândească viaţa
ca pe o iarbă verde tivită cu margarete
soarele nu poate fi
doar un ou de pasăre măiastră
poate nici faraonii nu sunt nemuritori
îngropaţi aiurea
sub imposibile cuiburi
de unde nu le mai cântă stelele

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ciuda vârstei nu-l bănuiesc de-nţelepciune

oricât l-aş descânta de negru
în cerul ciocului
şoapta lui va fi tot croncănit macabru
nicio iubire nu-l va face să cânte triluri de privighetorciudat mai sună-a moarte refrenul vieţii
în limba sa corbească
poate
nevermore
e doar alint de stele răsturnate
de-un car prea mare pentru o delicată buturugă

doar un poet nebun
o stea de miazănoapte-ngână
răsuceşte îngeri din lumină
caută iertarea pe cărări de lacrimi
doarme-n lună cu-n fluture de mână
şi-n inimă tot ceru-i cântă
durerea lumii
prin pana lui curge
şi-şi zâmbeşte fantasmelor sale
fericit de dezastru
împlinit de neştire

refrenul vieţii se cântă clocotitor
prin fiecare răsărit de soare
prin fiecare şoaptă albă de margaretă
oricât se tânguieşte întunecatul fante
nevermore
nevermore

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!