Răstignit pe un câmp cu margarete

trec dintr-un cer în altul adâncindu-mă
e infinit mai uşor să văd lumea prin degete
atunci când gândului i-au crescut
mai lungi chiar decât pot cuprinde vreodată
îmbrăţişez nemărginirea
şi-mi cântă greierii dintr-un vârf de muşuroi
precum cheamă patriarhii lumina
şi
încetul cu încetul
ca şi cum mi s-au reaşezat atomii
mi-am reamintit că nu ştiu nimic
şi sunt aşa de liber
cum un câmp de flori de in înaripat

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dansez ca printr-o inimă de poet

un pic cam şchiop de-o lacrimă
numărându-mi paşii în ritmul sistolelor
un doi trei stop
un doi trei piruetă
ca dintr-un solstiţiu într-altul
precum un licurici de gheaţă
scăpat dintr-un alb obicei rotund
cu ochii strict închişi
ca în aşteptarea unui impact
cu moartea

apoi cad lin
cum dintr-un vârf de munte
coboară primăvara
în timp ce o gheişă cântă
legănată de iubire într-un scrânciob
care parcă levitează sub un cireş înflorit
iar eu învăţ să tac în japoneză

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt aşa străin încât am devenit invizibil

precum întunericul din spatele întunericului
înainte de scăpăratul chibritului primordial
nici măcar palmele nu-mi mai acoperă ochii
socoteala cui a mai inventat adunarea asta
din infinit în infinit
ca la o deliberare axiomatică
despre nimic

aşa cum se vede universul din centrul eternului
trec prin mine tăceri şi cuvinte răstite
cum dispar oamenii în ceaţa dintre evidenţe
lipa lipa sau tropa tropa
habar nu mai am cum se scurge nemărginirea
prin ochii poeţilor
prea străini să se mai recunoască
mult prea invizibili
să se mai poată atinge vreodată

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când evadezi dintr-un spaţiu închis poţi striga sunt liber!

aforism de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu am nevoie de Oceanul Atlantic

să-mi înec visele îmi e deajuns
o lacrimă
oricum sunt din ce în ce mai mici
aproape ridicole
invers proporţionale cu vârsta
nici nu mai visez
aşa că nu-mi trebuie nici lacrima
au decedat înecate în ele
s-au sufocat unele pe altele
într-un fel lipsit de show
nu au prins nici ştirile locale
banalul lor nu merită
nici un creion chimic

cred că încetul cu încetul
inima mea se va transforma în iceberg
şi va găuri orice titanic
cu pretenţii de vis

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-a v-aţi ascunselea prin mine

calc pe sfera aceasta cu multă gravitaţie
la un alt nivel ca un joc nesfârşit
de-a cercul
între doi pereţi de gând
involuţii recesive dintr-un altfel de ieri
zac săltăreţe pe un fir de lumină
dintr-un sens în altul
precum o regulă a dezordinii

la un capăt de tunel întunericul
de gradul opt pe scara vieţii cerne
din cer în cer prin fiecare orizont
îmi foşneşte sângele în urechi
ca prin aorta unui zeu fluture

tot felul de splendori ucise de un penel
pe o pânză de tarantulă

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunze îngălbenite dintr-un gând văratic

precum obosite lacrimi dintr-un ochi fluture
plutesc pe tristeţi suflate de un vânt întunecat
pe o plajă unde încă învăţ să împart nisipul
cu o scoică standard
doar un pic ruptă din ordinea spiralei
valului cerului pletelor trupului inimii
în lumina lunii o poveste se întinde cărare
între două lumi imposibile şi o utopie verificată
descânt macilor de verde ghemuit a moarte
pe când lumea are cel puţin un nebun
care a crezut în ea

iar eu scriu cuvinte contorsionate
dintr-un tărâm din ce în ce mai pustiu
sunt condamnat să măsor infinitul cu şchiopa
dar o fac cu toată convingerea
ca şi cum din slova aceasta
s-a putea naşte fericirea

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa e uneori ca un dans pe acoperişul lumii

fără mască de oxigen
niciodată supus viscolului
mai tot timpul luptând împotriva mea
deşi din vârf ar părea o sinucidere
iar dinspre poale o simplă nebunie
nu ştiu ce mă împinge spre locul din care
mulţi cred că lumea ar părea mică
nu ştiu de unde găsesc crăpăturile de care mă agăţ
defectele de creştere ale muntelui nu se ascund
din când în când o floare un pin ori un vultur pleşuv
îşi clădesc cuib cicatrizându-le
pe când eu visez că dansez cu norii
călăresc cometele
apoi mă arunc prin găurile negre
spre ceva ce ar putea fi
poate doar cu puterea gândului
sau dintr-un obicei străvechi
de a căuta dincolo de realitate
un rost pentru moarte

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa ca un dans pe acoperişul lumii

fără mască de oxigen
niciodată supus viscolului
mai tot timpul luptând împotriva mea
deşi din vârf ar părea o sinucidere
iar dinspre poale o simplă nebunie
nu ştiu ce mă împinge spre locul din care
mulţi cred că lumea ar părea mică
nu ştiu de unde găsesc crăpăturile de care mă agăţ
defectele de creştere ale muntelui nu se ascund
din când în când o floare un pin un vultur pleşuv
îşi clădesc cuib cicatrizându-le

visez să dansez cu norii
călăresc comete
mă arunc prin găurile negre
spre ceva ce ar putea fi
doar cu puterea gândului
doar dintr-un obicei străvechi
de a-mi căuta dincolo de realitate
un rost pentru moarte

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa nu e un clasor

deşi aşez zilnic câte ceva
parcă la presat
cu o speranţa albă
precum într-un ierbar
sau ca într-un album
pentru cine ar mai vrea să privească
ca într-un ciudat glob de cristal
istorii de o clipă

îmi cântă flori prin suflet
ca într-o retrospectivă
a niciodată mai frumos
culeg apoi petalele căzute
le adun ca pe visele uitate
într-o singură inimă
şi le dau altă viaţă
ca atunci când
dintr-un bob de strugure strivit
rămâne un strop de vin
pentru o ultimă
împărtăşanie

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate că am murit deja

şi nu mai sunt decât o fantomă rătăcită
sentimentul acesta de inconsistenţă
pare şi el rămas singuratic
prin inima mea de aer

într-un fel trec prin toate
ca şi când nu ar mai fi
nici nu mai ştiu dacă eu sunt mort
ori lumea e doar o boare

chiar şi ţipătul e ca o frunză în cădere
iar lacrimile nu se mai nasc fierbinţi
nici măcar sărate
par să fie nişte fulgi îngheţaţi
care viscolesc prin imensul gol din mine

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te iubesc aşa cum trupurile nu ştiu, dar visează

sfredelesc calea lactee
ştiu că noaptea asta împarte ziua
cum ştiu că inima ta mă poartă
prin toate celulele
dau bineţe fiecărei cărări
rătăcesc aromele verii
te sărut pe fiecare gând
precum scoica poartă marea
în vârful muntelui
aşa cum nisipul
numără clipe
între două valuri de infinit

îmbrăţişez spiritul tău
mă pierd rotund
într-o promisiune

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă surprind uneori rotindu-mă

încercând să ţin pasul cu rotaţia pământului
în aşa fel încât ziua să nu se sfârşească niciodată
întind braţele ca să-mi ţin echilibrul între două imensităţi
vezi ce uşor pot cuprinde universul
pot să-l prind chiar şi între două degete
mai greu e cu mine
nu răzbesc prin jungla clişeelor
sfârşesc rătăcit căutându-mă dincolo de poveste
precum soarele repetă răsăritul prin nemişcare

chiar dacă aşa aş putea învinge noaptea
de întuneric nu voi scăpa doar cu mintea

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La Teiul

Închinare lui Eminescu

La Teiul Sfânt ce-şi cerne floarea,
Când se luminează Universul,
Cu dalbe raze-nfiorarea,
Ne cheamă să-i culegem versul.

E Teiul ce-a crescut cu timpul
De când a adormit poetul,
Care-a urcat prin el Olimpul
În veac, încetul cu încetul.

Şi-n liniştea nemărginită,
Încremenindu-i nemişcarea,
Trăiesc doar clipa infinită
Şi-mi arede-n suflet lin, chemarea.

Ascult sfios ca-n alte dăţi
Poemul ce îmi pare-a spune
În taina de singurătăţi
A timpului dimensiune.

La Teiul care floare-şi cerne
Nu-i nici o forţă dor să sfarme,
E vraja liniştii eterne,
Păşiţi încet. Poetul doarme.

poezie de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prizonier în propria-mi dragoste, mi-am minţit sufletul şi încetul cu încetul dragostea m-a abandonat datorită a două atitudini: comunicarea şi teama de mine.

aforism de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înainte de a nu mai spera nimic

mi s-au amestecat platanii
cu urme de suflete eliberate
zâmbăreţe precum un univers de emoticoane
într-un fel albastre
plecate cumva spre o ţintă îndepărtată
mult mai departe decât poate mintea cuprinde
chiar şi inima e fără azimut
ca şi cum era mai bine să fie rondodendroni
sau mesteceni sau cine ştie ce stejari uriaşi
ca să mai pot rămâne preţ de o lacrimă
cât o iertare

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dintr-un răsărit de soare

un cavaler de tinichea
o mie de alte mori de vânt
şi doar o lance boantă
apoi
ca şi când aş putea picta timpul
între două inimi şi un zbor de libelulă
pe un cer oarecare
parcă niciodată de la un capăt la altul
doar atât cât îl pot cuprinde într-un curcubeu
dintr-o lacrimă aşez o mare la poalele munţilor
în faţa oglinzii albe dintr-o altă oglindă
strivesc sub pensulă toate valurile
să nu mai facă aiurea din munţi nisip
la urma urmei de banalitate nu a murit nimeni
până şi minunile ştiu asta

doar clipele care fac nemărginirea posibilă
sunt parcă din ce în ce mai puţin calificate
ca şi cuvintele acestea aşa de uzate
încât au nevoie de un miliard de repetări
pentru fiecare nouă lume albastră

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E un timp când Mira Ceti din constelaţia Balena nu se vede cu ochii liberi, ci numai cu luneta, de-oarece nu e decât de mărimea 9. Încetul cu încetul lumina îi sporeşte până ce ajunge la mărimea 2. De la un minimum de strălucire la celălalt trec vreo 330 de zile, adică aproape un an. Cauza variabilităţii acestei stele este deci o alta, nu e din cele pe cari le au alţi sori. Astronomii nu ştiu încă adevărata cauză, dar cei mai mulţi cred că Mira Ceti e un soare spre declin, un soare care, ca şi al nostru, are pete, dar mult mai multe.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Limbajul alchimic este un instrument de o extremă supleţe, care permite descrierea operaţiilor cu precizie, situându-le în raport cu concepţia generală a realităţii. Asta îl face dificil şi interesant. Cititorul care vrea să înţeleagă folosirea unui singur cuvânt dintr-un anumit pasaj nu va reuşi acest lucru decât dacă reconstituie, încetul cu încetul, o arhitectură mentală veche. El obligă astfel la o trezire a regiunilor obscure ale conştiinţei.

citat din Michel Butor
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Precum moartea

mi-aş dori ca îmbrăţişarea ta să fie definitivă
ba chiar mai mult decât atât
o îmbrăţişare de dincolo de orice criteriu
precum un extemporal la infinit
dat din postura unei clipe

ştiu că nu crede nimeni
dar prin îmbrăţişări succesive
se leagă şi universul
altfel cum naiba ar sta stelele pe cer ziua
fără să cadă printre nori

iar eu nu îţi cer decât să accepţi
că orice extemporal la îmbrăţişare
nu se poate fără probă practică
oricât de dureroasă ar fi trecerea
în afara timpului

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-mi cere să nu pun patimă

aşa ard
ştiu că o să sfârşesc repede
oricum viaţa
îmi cântă altfel
cum nu ştiu juca
paşii mei se îmbrăţişează ciudat
cu rădăcinile
curg întotdeauna
fără nici un mal
un fel de a mă revărsa
dintr-un estuar spre mare
dar mă bucur de fiecare val
aduc sedimente întru uitare
inutil coboară prin vers cuvântul
nicio lacrimă
niciun zâmbet
poate râsul tău
în care-ţi povestesc durerea

durerea nu e decât o dovadă
că încă mai ard
că încă sunt dispus să te iubesc
până te voi topi

cu mângâierea infinită
te dezbrac de aripi
şi îţi ofer perfecţiunea

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!