Splen

Păşeam, tăcut, prin publica grădină,
Cu umbra furişată, pe urma melei sorţi
Agăţătoare iederi zideau neauzite,
Peisaje aţipite, cu lacăte la porţi.

Vechi amintiri mă devorau flămânde
Şi auzeam cum pulsul îmi bate în urechi,
Precum răsfrânte seve, spre frunzele bătrâne
Le urcă prin artere, platanii neperechi

Şi parcă te zăream la capătul aleii,
Subţire ca un vis, din candeli fumegând
Şi parcă mă chemai, strigându-mă pe nume
O clipă doar, statuie, prin ierburi levitând.

Treceam printre felii de lună despicată,
Ca o geneză verde, printr-un noian de ani,
Purtând acelaşi nume, cu buzele crăpate,
Să-mi reazem nostalgia pe umeri de platani.

poezie de Constantin Georgescu din Ipostaze (2007)
Adăugat de Constantin Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plângeau viorile-n grădină

Plângeau viorile prin crânguri
Spunând doar lunii-n glas şoptit
Că timpul arde-n ample ruguri
Pătruns de dor la foc mocnit.

Prin faldurile de maramă
Simţeam suflarea lui arzând
Şi parcă fără nici o teamă
Păşeam prin el ca într-un gând.

Plângeau viorile-n grădină
Şi băncile încă plângeau
Se scuturau în rădăcină
Sau poate-n timpul ce erau.

Iar printre sute de suspine
Ce au rămas în urma mea
O clipă poate aş reţine
Să o zidesc lângă o stea.

Plângeau viorile prin gânduri
Precum la moartea unui veac
Iar slove se strângeau în rânduri
Să fie peste timpuri leac.

poezie de Teodor Laurean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flori de măr şi gust de gutuie

se amestecă cu mustul şi miezul de nucă
iar un fum subţire şi alb se ridică spre cer
parcă nu dintr-un coş zidit ci direct din pământ
ca şi cum pe undeva aproape iarna mă strigă
dar totuşi e atât de mult verde toamna asta
încât şi tristeţile mi par crude
lipsite de experienţă
precum un ghiocel ieşit în mijloc de decembrie

ascult frunzele cum se roagă vântului
caut prin trifoi urme de căprior
şi aştept să-mi cadă stele pe gânduri
pe când o bufniţă zboară precum o nălucă
iar max nu ştie să latre frumos nici la lună

ridic o nucă să nu prindă rădăcini
o sfărâm cu blândeţe de malac
şi-mi astâmpăr setea cu un strop de rouă
ca şi cum m-am născut bătrân
spre a muri copil

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trepte

treceam dintr-o stare în altă stare
în golul negrelor căderi
eram un cânt în întunericul cetăţii
picioarele curgeau printre întrebări
pe ţărmul rătăcit în ape
mă ardea rugina unui trup
păşeam prin adieri fierbinţi
curgea parfum de roze peste ape
şi mai oftam sub clar de lună
în noaptea aceea nemişcată
plângeam şi plânsul însingurat
se strecura încet pe pleoape
mai picura un gând spre tainicele zări
în ochii mei un spaţiu necuprins
ce urcă, urcă şi mă doare
eu căutam un fir de orizont
să dau lumină clipelor ce vin
în palme înflorea cireşul
ciopleam din huma milenară
un pas, un vis, un dor
curgeau şi ape şi tăceri
mă rătăceam în pânze albe de corăbii
tot căutând să zbor spre cer
se aprindeau cuvinte în clepsidra veche
păşeam către fântânile de lut să-mi împlinesc credinţa
zidind în suflet trepte către El

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zăream iubirea

zăream iubirea
ca pe o rezonanţă trăgând de clipa blocată
în anonimat şi-n celebra odaie
cu extazul cocostârcilor deasupra

zăream iubirea prin peisaje şi toane
ca pe un jupon de înserare ferfeniţit
de furtuna infidelităţii dezertată de acasă
sau ca pe un decupaj monumental
prin simţul fiecăruia regăsit
cu faţa spre poezie

ca pe o reparaţie a aerului spart
de pasul prelins-n ultima mişcare subtilă
lângă patul clătinat de mormanul de pasiuni
şi de foarfecul trecut prin lucruri
bufonic încercând să taie şi dimensiunea
tăvălită-n tumultul lenjerii

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doua salcii

În unduiri de raze, poleită,
O lotcă neagră taie roşul soare.
Un cocostârc cu aripa zdrelită,
Atinge parcă moale, îndepărtata zare.

O înserare blandă, se-asterne liniştită,
Pe apele cetoase, de aburi, precum norii.
Doar ea, cu gându-i slobod, se luptă amagită,
Prin puncte cardinale, să cate iarăsi zorii.

Ea, ochii blanzi si-i poartă, pe piscurile mării
Si in zadar încearcă, prin 'naltele talazuri
Să îşi croiască vorbe, in poarta înserării,
Precum torentul cale, prin de-bazalt zagazuri.

El, o priveşte numai şi mut e de uimire,
Ca o statuie parcă, sirenă impietrită.
Doar biza îi adie prin părul de safire
Iar pielea-i feerie, sideful o imită.

Sunt doi straini, de-acum, îndragostiţi de umbre,
De propriile patimi şi amintiri apuse
Iar în nisip li's pasii, ce-au încetat să umble,
Două tăcute sălcii, ce au căzut răpuse.

poezie de Mihai Antonescu
Adăugat de Cristina Mocanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe vechea stradă

Pe vechea stradă, de-altă dată,
Mă poartă paşi-mi osteniţi,
E amintirea estompată,
Şi-i colb pe umeri gârboviţi...

Castanii de pe vechea stradă,
Cu triste crengi ce parcă plâng,
Prin ceaţă lasă să se vadă,
Faţade ce sub ani se frâng,

Ferestre cu obloane trase,
Ce poartă taine-n dosul lor,
Anume parcă ca să lase,
Să încolţească vechiul dor,

Trăit în anii tinereţii,
Alături de făptura ta,
Ce dat-a dulce-amarul vieţii,
Pe care nu îl pot uita,

Căci vechea stradă de-altădată,
E martor mut al vremii când,
Păşeam cu inima curată,
Un singur trup, un singur gând...

Iar azi tu eşti în altă lume,
Pe vechea stradă merg zdrobit,
Şi strada parcă n-are nume,
N-are-nceput, n-are sfârşit...

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Privesc cu jale Centrul Vechi,
Un Bucureşti pentru priveghi,
Un mini-New York ori Paris,
Aici eu am trăit un vis,
Oraş cu nume ciobănesc,
Bătut de vânturi, crai domnesc,
Prin cimitire trec jelind,
Atâtea nume, prea mult jind,
Nici în Carpaţi, nici pe Danub,
O Dâmboviţă verde –crud,
Zaraze multe au trăit,
Că le-au ucis, că le-au iubit,
Pe Eminescu-l văd precum
Umbra lui Hamlet, spricht –warum?
Modest mormânt, făloase bănci,
Doar zăngănit de bani şi lănci,
Scandaluri, înţelepţii mor
Departe, la Vârful cu Dor.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis II

Să mă trezesc din somn
la început de lume,
lucrurilor din jur
să ştiu să le pun nume

Cuvinte de lumină
să stea înscrise-n piatră,
să pot să aflu astfel
pământul ce mi-e vatră

Şi soarele de sus
să-mi lumineze-n creştet
gândul ce-l am de spus,
chipul să nu-l am veşted

Să am credinţă-n mine
cum n-am avut vreodată,
să pot trece ca Moise
prin marea despicată

Ca Eva să iubesc
cele ce nu cuvântă,
să simt iubirea-n piept
din plin cum se avântă

Prin mâna mea să treacă
pornire de fior
când le ating pe creştet,
să-mi crească-n suflet dor

Un dor de Tine, Doamne,
când Îţi cobori Duh Sfânt
pe ierburi şi pe poame,
pe oameni şi pământ.

poezie de Olga Alexandra Diaconu din Năstrapa nevăzută (26 august 2008)
Adăugat de Olga Alexandra Diaconu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem ingenuu - II -

Cum apari aşa din senin
din lună verde şi piatră seacă
din te miri ce
apă fără de nume revărsându-te
peste maluri uscate,
slalom făcând printre arborii desfrunziţi,
printre veşminte uzate de sfinţi,
printre chipuri cuprinse de ger
încât nu mai ştiu ce să zic,
ce să mai sper!
Cum îmi adormi gândurile
cum îmi trezeşti cuvintele
lăsându-mă pradă rostirii
când semnele se risipesc
prin aerul dintre anotimpuri!
Cum îmi depopulezi ochiul
sădind ierburi de leac
- leacuri amare –
contopindu-te apoi
cu apa de mare
stea, plămădind luminişul retinei.

poezie de Ion Pascal Vlad din Risipiri în retină
Adăugat de Cody
Comentează! | Votează! | Copiază!

În urma mea

Ani tot mai mulţi se-adună-n urma mea,
cu amintiri venind necenzurate,
iar timpu-n loc parcă ar vrea să stea
ca să-mi adun păcatele uitate.
Vă simt pe toate, strânse la un loc,
cu chipurile umbre trecătoare,
plutind pe tufele de busuioc
când soarele spre asfinţit dispare.

Vă strig pe nume, vreau să vă salut,
dar mă priviţi cu zâmbete ostile,
prin poarta ruptă-a timpului pierdut
mă-ndepărtaţi cu-n bocet de sibile.
În glasul vostru parcă desluşesc
reproşuri grele, care mă destramă,
şi tot ce-n jurul meu părea firesc
revine-acum în suflet ca o dramă.

Oricum, să vă împac este târziu,
căci timpul vă adună în tăcere
pe un tărâm din care nu mai ştiu
s-aduc mirajul sfintelor mistere.
Dar v-aş ruga acum, ca bun rămas,
să-mi dăruiţi o ultimă privire,
şi câte-o şoaptă din cerescul glas,
să le păstrez, în gând, ca amintire.

Rămân cu sufletul cuprins de dor
şi simt că veţi pleca neconsolate,
dar vreau să spun, oprindu-vă din zbor,
că v-am iubit ca un nebun pe toate.

poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nostalgii de toamnă

Pe malul lacului bătrânul chiparos,
Privea în gol, depănând amintiri,
Stătea în vânt cu pieptul cioturos,
Rememorând pierdutele iubiri.

Prin frunzele crestate vântul i-a şoptit,
I-a amintit de trupul unduit şi verde,
Al unei sălcii creţe cu părul despletit,
Cu umbra lui obişnuind să o dezmierde.

Şi-a amintit cum fremătau în noapte,
Şi cum odată sub un clar de lună,
Vibrau până în sevă printre şoapte,
Când ramurile se ţineau de mână.

Au trecut anii, s-au dus înspre apus,
Ca nişte frunze ce în vânt s-au risipit,
Dintre atâtea amintiri, doar una l-a sedus:
O salcie cu trupul verde şi părul despletit.

poezie de Paul Aelenei din Gingăşii de Toamnă (2019)
Adăugat de Diana Iordachescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am învins depărtările!...

am învins depărtările
veşmântate în iarna cu lucruri
răsfrânte spre noi înşine
într-o limbă uitată
sub lespedea arsă de albul timpului
capcană cu tălpile rătăcite
pe zăpezile vieţii

umbra ta mi-a fost călăuză
nedezlipită prin adâncimea luminii
unde am sperat să te găsesc
omul jucăuş cu umerii pregătiţi
să-mi sprijine cântecul
cum portativul sprijină sunetul
atins de glasul încercănat în cheia sol

cuvinte nomade mă strigă pe nume
şi trag de mine spre dansul rotund
cât arena inimii tale
prinse în imnul pieirii
printre acute note
întrun registru mai puţin sonor

poezie de Elena Toma
Adăugat de Elena Toma
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vine primăvara

Mi se spune, vine primăvara,
în fiecare dimineaţă privesc peste dealuri
şi nici un semn sau poate unul foarte mic,
nişte flori grăbite au început să-şi scoată colţul
chiar la mine-n grădină.

Şi iarba parcă ar da semne,
numai ghioceii aplecaţi zâmbesc
ca după un somn lung şi odihnitor,
noaptea-mi trimite frig şi îngheţ
şi cuvinte bolovănoase la şlefuit.
Primăvara asta are caii împiedicaţi
şi dimineţile cu genele stufoase pe ochi.

Se va trezi un anotimp sublim,
îl voi simţi cum urcă prin mine
şi voi aştepta tăcut,
prin somn mă străbat încă iernile
şi lupii flămânzi
care-mi urlă-n urechi
dragostea rămasă departe.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-ar fi

De-ar fi să-mi umpli ochiul gol
Şi gândul doar cu tine,
Spre tine aş veni în zbor
Şi toată aş fi cu tine.

De-ar fi să fie iarăşi verde
Şi dorul să m-aştepte în poartă,
Printre culori nu m-aş mai pierde,
Uitând de lacrima sărată.

Rotund m-aş face acoperit,
Cu ochi şi mâini de-a valma,
Spre tine aş trece prin zenit,
Prin vânt şi frig chiar iarna.

Aş ţine-n braţe orice frunză
Şi umbra pietrei mi-ar fi dragă,
Desculţă aş dansa prin iarbă,
Doar eu să-ţi fiu mereu cea dragă.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvara are caii împiedicaţi

Mi se spune, vine primăvara,
în fiecare dimineaţă privesc peste dealuri
şi nici un semn sau poate unul foarte mic,
nişte flori grăbite au început să-şi scoată colţul
chiar la mine-n grădină.

Şi iarba parcă ar da semne,
numai ghioceii aplecaţi zâmbesc
ca după un somn lung şi odihnitor,
noaptea-mi trimite frig şi îngheţ
şi cuvinte bolovănoase la şlefuit.
Primăvara are caii împiedicaţi
şi dimineţile cu genele stufoase pe ochi.

Se va trezi un anotimp sublim,
îl voi simţi cum urcă prin mine
şi voi aştepta tăcut,
prin somn mă străbat încă iernile
şi lupii flămânzi
care-mi urlă-n urechi
dragostea rămasă departe.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O inimă şi o lună

Caut apa unei irosiri egale
cu ploaia,
îmi clocoteşte trupul în lumină
şi umbra mi-e mai limpede la brâu.

Se vede într-un ochi subţire de grâu.
pâinea împăturită într-o simplă rugăciune.

Ard odată cu tine,
ni se micşorează sufletele
cât un soare ros de nori.
Tu ai mai fost aici,
te ştiu pe de rost ca pe o copilărie limpede,
mai limpede ca piatra ieşită din râu,

Se vede printr-un ochi subţire de grâu
cum îmi luceşte părul înserat,
îţi bate pulsul încurcat.

Mă prelungesc cu trupul de aer
unde ţi se sfârşeşte creştetul.
Se vede într-un ochi albastru de cer
o inimă şi o lună
într-o zbatere
subţire de furtună.

camelia opriţa

poezie de Camelia Opriţa
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin nume înţelegem un sunet având un înţeles prin convenţie, fără raportare la timp şi din care nicio parte nu are înţeles, scoasă din întreg... "Înţeles prin convenţie" s-a introdus pentru că nimic nu este de la natură un nume, ci devine aşa numai când ajunge un simbol; în adevăr, sunetele nearticulate, aşa cum produc animalele, au un înţeles, dar nici unul din ele nu constituie un nume.

Aristotel în Despre interpretare, 2
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

In memoriam, Ionel Arădoaie

Cum pot să merg prin viaţă fără tine?
Mi-e stihul doar un strigăt de durere...
Cuvintele ne-au împletit destine,
Acum te cer oceane de tăcere...

Prin galaxii nu mai voiesc să zbor,
Spre munţi nu îndraznesc să mai privesc
Doar tu îmi făceai zborul prea uşor...
Azi pleci înspre Tărâmul Îngeresc.

Odată îmi spuneai că mă iubeşti,
Prin mii de versuri mi-ai şoptit iubirea,
Cum pot să cred că n-o să-mi mai vorbeşti,
Că nu-ţi voi mai vedea nicicând privirea?

Noian de lacrimi scaldă ochii mei,
Iar plânsul nu mai pot să-l stăpânesc,
M-aş război cu-ai Poeziei Zei,
Să nu te ia, când încă te iubesc.

Să-ţi fie drumul lin înspre Lumină,
Etern să ne vegheze al tău vers
Tu, nume scris în glia carpatină,
Al meu Luceafăr cald prin Univers!

Dumnezeu să te odihnească în pace!

poezie de Marilena Răghinaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un alt Nume

Printr-un singur Nume
se primeşte
credinţa
şi viaţa

doar
un singur Nume există
pe aripa zilei
aici

nu-i
nici Pitagora
nici Nebucadenţar
sau Alexandru cel mare
Cezar
Traian
Newton
Kepler
Einstein
Napoleon
Goethe

nu-i
nici Moise
nici Ioan
nici măcar Pavel
ci
Numele
e
Isus Hristos
singura Cale
şi singura Uşă
prin care
se poate intra
la Tatăl

căci nicăieri nu s-a dat un alt Nume
prin care trebuie să fim mântuiţi
ci

rămâne doar singurul Nume
al Fiului Celui Prea Înalt
Isus Hristos

El
E Creatorul tuturor lucrurilor din Univers
e Lumina
e Viaţa
e Păstorul cel Bun
Mielul şi Jertfa
de răscumpărare a omenirii
27-03-2018 cluj

SINGURA CALE SPRE VIAŢĂ

În
vaza aceasta cu flori
numită
inimă
inima mea
îţi pun
Numele Tău o Doamne
şi
ţi-l ţes cu privirea
ochilor mei
precum pe
o floare de ardelean în toamna însorită şi rece

doar Tu
îţi menţii paşii pe
degetele zilei şi mă înveşmânţi
în mersul pe ape
şi-n zborul spre nori
cu Numele Tău Doamne

în cinste
vreau să-ţi ofer cinstea
cinstindu-ţi Numele
care e mai scump
decât orişice comoară din cer şi de pe pământ
căci numai Tu
eşti Viaţa
şi
singura Cale spre Ea
spre Viaţă
eşti Tu
Isus Hristos Domnul
şi
Fiul Celui Prea Înalt

poezie de Ioan Daniel Bălan (27 martie 2018, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu semnez niciodată condicile de absenţă

plec pur şi simplu precum un soldat necunoscut
nu-mi las nici umbra să facă contra-apelul
doar îmi sărut iarba aceasta verde care se înclină
la trecerea mea prin viaţă
de parcă mi-ar şti pasul
de parcă mi-ar ierta coasa
de parcă mi-ar fi ascultat visele din vis
şi atunci când îmbrăţişam cerul
dar şi atunci când mă înveleam cu pământul
şi când te ţineam în braţe
dar şi când îl căutam pe dumnezeu
alergând după fluturi alergând după licurici
între două suflări de păpădie şi o floarea soarelui
chiar dacă ar putea părea o copilărie în lumea asta
parcă într-o veşnică aşteptare a unei şi mai veşnice luminiţe de la un şi mai veşnic capăt de tunel
nimic nu mă poate convinge că dumnezeu are nevoie de intermediari ca să-mi lumineze inima
nici de taxe şi construcţii megalictice ca să-mi ierte păcatele
aşa că nu voi da ortul niciunui popă
nu voi semna nicio condică de plecare din lume
doar aşa ca să-mi pot vedea de moarte simplu
şi să nu rămân dator pământului cu o groapă
îmi doresc doar un rug
aşa cum mi-a fost şi viaţa
aşa cum poate îmi va fi şi veşnicia

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!