Doua salcii

În unduiri de raze, poleită,
O lotcă neagră taie roşul soare.
Un cocostârc cu aripa zdrelită,
Atinge parcă moale, îndepărtata zare.

O înserare blandă, se-asterne liniştită,
Pe apele cetoase, de aburi, precum norii.
Doar ea, cu gându-i slobod, se luptă amagită,
Prin puncte cardinale, să cate iarăsi zorii.

Ea, ochii blanzi si-i poartă, pe piscurile mării
Si in zadar încearcă, prin 'naltele talazuri
Să îşi croiască vorbe, in poarta înserării,
Precum torentul cale, prin de-bazalt zagazuri.

El, o priveşte numai şi mut e de uimire,
Ca o statuie parcă, sirenă impietrită.
Doar biza îi adie prin părul de safire
Iar pielea-i feerie, sideful o imită.

Sunt doi straini, de-acum, îndragostiţi de umbre,
De propriile patimi şi amintiri apuse
Iar în nisip li's pasii, ce-au încetat să umble,
Două tăcute sălcii, ce au căzut răpuse.

poezie de Mihai Antonescu
Adăugat de Cristina Mocanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plimbă-te prin mine!

Cereşti caleşti se plimbă prin mine,
În suflet am stele legate în horă.
Tăcerea le mişcă ceasornicul mut,
Din oră în oră.

Mă pierd printre ele furat de un val.
Izvorul de noapte din ochii tăi negri,
Se varsă în mine de dă peste mal.
Iar vremea se cerne prin iţe de nouri,
Şi-n pleatea mea neagră apune în alb.

Focul din părul tău vântul nu-l poate stinge,
Adie în privirea-mi de patimă aprinsă
Flăcări de foc ard parcă în poarta ce-o deschide,
Sub gene, lunge gratii, dorinţă, aşteptare,
De patima-ţi aprinsă.

Patima ta mă doare!
Cu mâinile’ amândouă,
Cunună-ţi fac din stele pierdute prin amiezi.
Caleştile din astre menite ne sunt nouă,
Prin suflet tu colindă-mi
Şi fă-te că te pierzi!

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă caută, prin amintiri, trecutul

Incătuşate-n vremea destrămată,
Inchipuiri, prin care tu nu vezi,
Imi mai îndeamnă gândul, câteodată,
Sa pun un braţ pe care să te-aşezi.

Din ochi tăi, sclipiri să mă adie
Ca un ecou, din magicul zefir...
Mirific zbor, cu fulgi de păpădie.
Din părul tău, o toamnă, să respir.

Să desenez, pe gura ta, sărutul,
C-o altă-nchipuire să te-alint,
Prin nostalgii să caut începutul,
Cu clipele frumoase să mă mint.

Doar sufletul mai are azi, scânteia,
Unui copil, prea greu de părăsit.
Prin ochii lui mai adorăm femeia
Şi gândul ne mai poartă spre iubit.

Mă caută, prin amintiri, trecutul,
Ca un răsfăţ... în temere cuprins.
Un alt trecut îşi caută debutul
In părul meu, de-atâtea stele nins.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pastel de toamnă

O vară trece în zadar,
Veni-vor zilele mai rele
Şi totul pare-a fi contrar
................. voinţei mele.
...
În părul meu, de-acum mai rar
În care nu mai sunt inele,
Apar sclipirile de var
.................... prin firicele.
.....
Pe malul mării de cleştar,
Printre nisip şi pietricele,
Adie aspru, vânt hoinar,
.............. strivind castele.
.....
Se taie codrii de stejar
Şi-n locul lor apar şosele
Iar dealurile iar şi iar,
................... sunt golicele.
.......
Privind pe-un cer de nori murdar,
Plecând un stol de rândunele,
O să simţim ceva bizar
...................... şi dor de ele.
.......
Mă uit acum, c-un gust amar,
Prin veştedele floricele
Şi totul pare-a fi contrar
................. voinţei mele.

poezie de Nicolae Bunduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Puncte cardinale

Noi suntem două puncte cardinale,
Unul e Nord şi celălalt e Sud,
Ce rătăcesc prin aurore boreale,
Se văd pe cer, dar nu se mai aud.

Suntem două corăbii fără de catarge,
Ce navighează în derivă pe ocean,
O briză tropicală frenetic le atrage,
Şi nu ştiu cum le tot desparte-un uragan,

Suntem ca două păsări veşnic călătoare
Ce traversează prin furtună mări adânci
Şi noaptea zboară printre stele căzătoare,
Iar ziua vântul le zdrobeşte între stânci.

Noi suntem două perle pe aceeaşi plajă,
Ce strălucesc dinspre apus spre răsărit,
Dar între noi s-a aşternut parcă o vrajă
Şi tot nisipul lumii ce ne-a despărţit.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Splen

Păşeam, tăcut, prin publica grădină,
Cu umbra furişată, pe urma melei sorţi
Agăţătoare iederi zideau neauzite,
Peisaje aţipite, cu lacăte la porţi.

Vechi amintiri mă devorau flămânde
Şi auzeam cum pulsul îmi bate în urechi,
Precum răsfrânte seve, spre frunzele bătrâne
Le urcă prin artere, platanii neperechi

Şi parcă te zăream la capătul aleii,
Subţire ca un vis, din candeli fumegând
Şi parcă mă chemai, strigându-mă pe nume
O clipă doar, statuie, prin ierburi levitând.

Treceam printre felii de lună despicată,
Ca o geneză verde, printr-un noian de ani,
Purtând acelaşi nume, cu buzele crăpate,
Să-mi reazem nostalgia pe umeri de platani.

poezie de Constantin Georgescu din Ipostaze (2007)
Adăugat de Constantin Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul lebedei

Plutind pe apele line, sub primele raze de soare,
Pari ultimul fulg de zăpadă al iernii ce moare.
Pluteşti într-o lume străină, stingheră, cu ochii în zare,
Sperând să-ţi găseşti partenerul în stolul ce-apare.
Sunt mulţi, dar el este acolo, îl ştii doar din visele tale,
Curând se desprinde din ceată şi-ţi iese în cale.
Sub aripa neagră a nopţii ce-n linişte-acoperă linul,
Încet, două umbre se-ndreaptă să-nfrunte destinul.

2.
E altă primăvară şi alt soare,
Acelaşi lac albastru cu-ape line.
Aceiaşi doi, cu-aceleaşi forme fine,
Privind nerăbdători aceeaşi zare.

Din cer, ca nişte fulgi enormi coboară
Acelaşi stol, aceeaşi societate
De care ieri fugeau, pe lac se-abate,
Spărgând tăcerea ce îi înfioară.

3.
Dar iată-l,
Cavalerul negru!
Senzaţia,
Ispita
Şi prilejul.
Enorm nufăr negru
Printre atâta alb
Şi verde
Şi albastru.
E singur
Şi e negru,
Iar ea,
Descătuşată parcă
De monotonie,
Îi iese înainte
Cu un ţipăt
De plăcere.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Gândul pierdut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O fata morgana prin trupul meu

şi-a găsit loc de peregrinaj
ca printr-un imens deşert din carne albă
născut cumva tot din nisipuri mişcătoare
plimbate între două furtuni
ca dintr-o oază-ntr-altă oază
prin lacrimi stoarse la nivel celular
dintr-un vulcan erupând invers
un fel de lavă precum un sânge închegat
dopuri dopuri se îndoapă
precum cele de şampanie
la ceas de împărţit anii
când în loc de fericire pe pâine
ascult stelele sfredelind întunericul
precum un nesfârşit şir de bormaşini uriaşe
cu amortizor
de parcă ar da găuri prin vaselină
sau prin inimii incapabile de revoltă
libertatea de a nu fi altceva decât o iluzie
o poartă tăcută prin mine
ca pe-o teoremă a neantului

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strigătul literei...

Când urlă litera prin tine
Şi tâlcul crede amintiri visate,
Încearcă să răzbată către mine,
O carte despre literele toate.

Când joacă focu-n întuneric
Şi marea-n amintiri tăcute,
Încearcă să-mi trimiţi un feeric
De litere nemaivăzute.

Când scrie sunetul himere
Şi instrumentele se sting dezacordate,
Încearcă să renaşti plăcere,
Pe valul literei stigmate.

Când jocul mintii te condamnă
Şi doar instinctul plânge,
Încearca să aduni prin toamnă,
Iubirea literei ce fuge.

Când frica morţii te atinge
Şi golul abisal se-arată,
Încearcă ochiul care plânge,
Să nu-l închizi în poartă.

Când ai trecut hotarul veşnic
Şi doar lumina te-nconjoară,
Încearcă gândul să-ţi rămână sfetnic
Şi litera să nu o laşi să moară...

poezie de Liviu Reti (14 octombrie 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiar dacă anii se adună

Chiar dacă anii se adună mulţi,
nu voi uita cât am iubit odată,
voi regăsi întotdeauna punţi
să retrăiesc minunea căutată.
Chiar şi copil voi fi, din când în când,
şi-n visul meu, călătorind prin vreme,
te voi zări prin pajişti alergând,
iar dorul meu, vibrând, o să te cheme.

Voi sta cu părul răscolit de vânt,
privind de-a lungul vremii înapoi
şi pe poteca strâmtă, alergând,
ne-om întâlni, căzând în iarbă goi.
Îmbrăţişaţi vom luneca la vale,
prin văile umplute de ţărână,
nimic n-o să ne poată sta în cale,
cât timpul ne va ţine împreună.

Eu am rămas acelaşi, neschimbat,
doar ochii trişti mai obosiţi îmi par,
pe chipul parcă mai îngândurat,
când în trecut te caut în zadar,
sau când apari, dar nu aşa de clară
precum aevea te ştiam cândva,
iar umbra ta începe să mă doară,
când visul meu n-o poate contura.

Fă, Doamne, o minune pentru noi,
cum ai făcut, atunci, întâia oară –
din viaţă noastră dă-ne înapoi
doar amintiri care să nu ne doară!

poezie de Corneliu Neagu din Fata morgana (2016)
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ateii vor să-L nege pe Dumnezeu prin vorbe demonstrând prin lupta lor tocmai contrariul. Alţii nici atei, nici creştini, Îl neagă pe Dumnezeu prin faptele lor, de parcă vor să-i contrazică pe ateii ale căror fapte sunt contrazise de propriile lor vorbe.

Ioan Hapca în Diverse gânduri, reflecţii, sfaturi şi poveţe în slujba unei vieţi cu scop
Adăugat de Oana
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mă căuta prea departe

nici prea adânc
nu am aripi albe
călăresc doar cai verzi
mâncători de cenuşă
un fel de pegaşi absurzi
care prin deşertul roz
scurmă-n dune după atlantida
şi găsesc doar oaze morgana
precum cactuşii supuşi înfloririi
inventează primăvara şi în vara veşnică
pentru dospit de fluturi imenşi
cât muzeul antipa
asemănători cu două pleoape amorţite de vise
parcă niciodată terminate
un fel de avortoni monstruoşi
numai buni de pus în formol
dovezi peste vreme că există inefabil
precum îndrăznesc câteodată să presez sentimente
pe o filă de carte

nu mă căuta prea departe
nici eu nu mă găsesc întotdeauna
strig în mine cu disperarea înecatului
cuvinte ecou îmi răspund enervate
din visul meu prin visul tău
prin fiecare nouă viaţă

prin fiecare dulce moarte

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Hai să mergem împreună, undeva, foarte departe
Să ne pierdem pentru-o vreme în tăcerea unei şoapte
Să trăim un vis, ce poate, n-am avut, n-am îndrăznit
Tu să-mi fii veşnic iubire, eu doar să mă las iubit,

Am să-ţi curg, precum izvorul, vorbe dulci, lacrimi poeme,
Să îţi mângâie obrajii precum macii prin poiene
Şi ne-om aşeza în taină, lângă apa unui lac
Unde stele voi culege numai ca să-ţi fiu pe plac

Doar mă lasă, hai cu mine, timpul repede ne trece
Am să-l rog măcar o seară, să mai stea, să nu ne plece
Câteva secunde, numai, să ne lase liniştiţi
Să culegem fructul sacru, al iubirii, fericiţi

Aburi dulci ai dimineţii, să ne mângâie-n târziu,
Fii-mi tu răsărit de soare, lasă-mă apus să-ţi fiu,
Şi-n sărutul meu pe buze, doar iubire vei simţii,
Hai să mai visăm o dată, că îmi eşti şi că-ţi voi fi

poezie de Mihai Laurenţiu Stoia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soarele e tot acolo

parcă în ciuda apocalipticelor calendare
repetă invariabil zorii
precum orice altă stea
impasibilă
îşi vede de hidrogenul ei

nu s-a despicat cerul
nici măcar pământul
doar inima mea bate un pic mai tare
oricum nu stia prea bine ritmul
batea şi ea după ureche
fix în spatele ochilor
sub fiecare mângâiere
lăutăreşte
acel fel de je ne regrete rien
cântat prin toţi porii

între două trăiri şi o normă de conduită civică
răstignesc visele în crampoane ruginite
bătute cu voluptate prin fiecare aripă îndrăzneaţă
prin fiecare iris care se deschide înăuntru
împotriva ordinii

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi doi şi... norii

Te iubesc... ş'-acum
Şi te voi iubii mereu
Cu-o teamă de nebun
Şi chiar de vei fugi,
Eu în urma Ta... voi rătăci
Şi nu o clipă doar,
O secundă, sau o viaţă!

Voi rătăci şi Eu şi Tu
Prin lumea fără Noi
Prin nopţi fără de vise
Prin inimi tot mai îngheţate,
Prin timpul fără de hotar,
Prin mii de lacrimi şi amar
Până ne vom regăsi din nou!

Iar Noi...
Vom fi cu-o clipă mai târzii,
Cu-o clipă mai bătrâni,
Cu-o viaţă mai pustii
Cu ochii plânşi,
Secătuiţi de atâtea lacrimi.

Ne vom întoarce la izvoare,
În alte vieţi trecute-n asfinţit!
Vom asfinţi în depărtări
Doar Noi, Noi doi şi... norii!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deşertul inspiraţiei

Am pierdut din resurse,
Îmi caut inspiraţia după surse,
Fragmentez vidul, să am ce scrie,
Totul mi-e în jur pustiu,
Oază de melancolie.
Îmi aştept muza, precum o fată Morgana
Mă cheamă-n jocul ei, să-i port năframa.
Un dulce miraj, o halucinaţie,
Când secetă, când rod bun sau inundaţie.
Mi-e sete de cuvinte,
Dar gust doar din toropeala de gânduri,
Mă amăgesc cu o imagine lină,
M-arunc să pescuiesc idei, din apa prea puţină.
Din avântul meu, rămâne doar nisip purtat de vânt,
Condeiul mi-e uscat, prăfuit de-un gând.
Înlătur praful. Încep, din nou, aşterne,
Dar vorbele-mi sunt răscolite de vreme.
Mi le poartă, ca într-o tornadă,
Pentru ca, apoi, să mi le arunce,
drept în faţă.
Se scurg anii, precum nisipul printre degete,
E o circumstanţă de viaţă, nu o alegere.
Îmi suflu pe gânduri, cad în genunchi,
Mă agăţ de cuvânt, mă ridic prin mâini.
M-ai doborât prin cuvinte,
Dar îmi ştiu locul dinainte,
Înaintez prin furtuni de nisip,
Îmi frânează paşii, dar
Scrisul îmi e cale şi inspiraţie pe portativ.

poezie de Diana Niţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apocalipsa de fiecare zi

... Şi în neştire, se petrec de toate
În ţara asta, plină de absurd...
Zvon de moarte-n poarta ţării bate –
La toate cele, Cerul parcă-i surd.

Doar veşti năprasnice se-aud din zare
Şi-n fiece ungher e-un gând murdar...
De parcă relele din lumea mare,
În ţara asta şi-au făcut cuibar.

Pe străzi, prin cârciumi, prin sordide pieţe,
Doar feţe împietrite întâlneşti...
Şi -aştepţi ca toată firea să îngheţe
De încrâncenarea firii omeneşti.

Sălbatică şi dură e natura
În ţara aceasta, parcă dintr-o dat'...
Şi-njurături azvârle toată gura –
Şi toată ţara, pare-se, a căpiat.

Nici pruncii nu mai poartă-n ochi seninul,
De parc-ar şti ce răi sunt cei mai mari;
De parcă de la piept sug doar veninul
Şi răului-i sunt tineri emisari.

Pe dos sunt toate, lumea e întoarsă
Pe dos – în veacul ce se-arată strâmb...
De bunătate, firea pare stoarsă
Şi doar năprasne poartă în carâmb.

Şi-aşa, în neştire, se petrec de toate
În ţara asta, plină de absurd;
Ne mor speranţe-abia înfiripate –
La toate-acestea – Cerul pare surd...

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Talazuri de amintiri

Talazuri de amintiri se-nvrednicesc de zor
Sa-mi răvăşească truda de pescar
Aveam doar douăzeci de ani şi-n Labrador
Primeam furtuni de gradul nouă-n dar.

Din plase, uneori, scoteam iluzii-n loc de peşte
Şi le triam rapid prin bocaporţi
Acum, talazuri de-amintiri mă ţin ca-n cleşte
Şi-un romantism rebel mă ţintuie în porţi.

Paşi mici, din ce în ce mai mici
Fac azi din uliţă-n pridvoare
Roi de amintiri şi muşuroaie cu furnici
Îmi umblă-n creier şi-n picioare...

Talazuri de amintiri cu pescadoare.

poezie de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De prin vorbe, Eminescu, este a sufletului hrană...

Sfiicioşi cătăm prin rugă, ca-n atâtea dăţi, iertare.
Deolaltă punem gândul şi tăcerea în chemare.
Vechiu' grai tăcut ne-adapă prin cuvânt fără prihană.
De prin vorbe, Eminescu, este a sufletului hrană.

Multe gânduri aşezate în veşmintele vorbirii,
Ce-au trecut prin pana-i sfântă, stau sortite nemuririi.
Azi, poeţi cuprinşi de vorbă şi de dulcele-i blestem,
Rime nu mai încondeie, de veşmântul lor se tem.

Versul lor, e doar o umbră, ostenit, fără foşnire,
Lepădat de limba sfântă, de cuvânt şi de simţire.
Stihuiri suferitoare... prea tăcute, prea vulgare,
Chiar şi stâncelor din piatră le sunt rău mirositoare.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvară

Ghiceşte-se prin strai de ceaţă
Un fir de aur – surâzând...
Cu barba-i strălucind de gheaţă
S-a trezit streşina plângând.

Se simte miros de pădure –
Mireasmă reavănă de lut -
Şi plâng şi dealurile sure,
Iar muguri mustăcesc tăcut.

Se azvârl din cuiburi vrăbii calde
Prin ceaţa deasă chicotind
Veni-va vremea să se scalde
În praf de ţărnă dogorind.

E un soi de tandră veselie
Prin curţile mustind de glod...
Iar s-aud triluri pe câmpie
Şi vântul suflă mai slobod.

În inimă tresar imbolduri
Uitate, parcă, de-un văleat
Şi înghiţind cu grele noduri,
Mi-e dor să fiu de soare beat.

Mi-e dor de verde şi de soare –
Mi-e dor să mă mai simt copil,
Să sorb din ochi albastra zare –
Ţărâna s-o sărut – umil.

.. Din cer coboară primăvara
Golaşă – dar cu trainic rost
Şi va goni, domol, răceala
Şi pâcla iernilor ce-au fost...

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-ţi aparţin

Nu-ţi aparţin, sunt numai o himeră
Ce-o plăsmuieşte zilnic al tău gând,
Un râu pierdut prin viaţa-ţi efemeră,
Din lacrimiri reci, safire adunând.

Nu-ţi aparţin, e doar o amăgire,
N-ai priceput absurdul joc în doi,
Pe care îl numeşti sublim: Iubire,
Povară ce o porţi pentru-amândoi.

Nu-ţi aparţin, de ce stârneşti furtuna,
Noian de vorbe, pline de-nţelesuri?
Sunt doar secunda ce apune-ntruna
Călătorind prin sutele de versuri.

Nu-ţi aparţin, sunt rodul Veşniciei
Din care, nebunesc, m-am înfruptat
Spre a-i achita tributul fanteziei
Prin visul ce îl vreau neîntinat.

poezie de Marilena Răghinaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!