Zăream iubirea

zăream iubirea
ca pe o rezonanţă trăgând de clipa blocată
în anonimat şi-n celebra odaie
cu extazul cocostârcilor deasupra

zăream iubirea prin peisaje şi toane
ca pe un jupon de înserare ferfeniţit
de furtuna infidelităţii dezertată de acasă
sau ca pe un decupaj monumental
prin simţul fiecăruia regăsit
cu faţa spre poezie

ca pe o reparaţie a aerului spart
de pasul prelins-n ultima mişcare subtilă
lângă patul clătinat de mormanul de pasiuni
şi de foarfecul trecut prin lucruri
bufonic încercând să taie şi dimensiunea
tăvălită-n tumultul lenjerii

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trupul

trupul e unicul nostru câştig
apărând ca o fragedă întâlnire de nume
cu extazul cărnii înainte de toate.
rolul de muritor îl joacă cu drumuri scurte
prin strigătul frunzelor
ce-n legănare aţipită se preţuiesc.

abia îşi îngăimă carnalul relief în
smintita trecere...
mereu racordat la un cer ce coagulează
dimensiunea albastră
şi de-a dura dă violetele tăceri
în perioada serii îmbujorate.
e un succes de ironie apăsată
pe coregrafia de jaf
al arogantului miros de salcâm...
mereu mângâindu-şi ultima consolare
spre uvertura cromaticelor dureri.
uneori pare chiar o justificare născocită
de dimensiunea unui vid colorat
unde minunea verbului a fi
mătuieşte dâră de cronologică mişcare
printre gândurile spălate de staţionara rouă.

trupul calcă elegii în care te vei trece toamnă
teribil mişcat prin fotosinteze nearse
c-un pretext dimensional de a fi privelişte
într-o recidivă de cuget zvântat
mereu prin zi şi noapte.

se crede un reactor de moarte
fără mirări alese când adesea zace înzăpezit
în petale de sentimente încăierate.
neaşteptată consolare între strigătul cutelor
şi spasmul cuvintelor îmbrăţişate
dinapoia poemelor
şi dinaintea valsului de roz fior
destrămând senzaţii de mută sferă.

trupul e impresie şi contur grăbit
într-una absorbind ritmul
înfrângerilor dinspre necunoscut
şi aspiraţiile ce-n trepte se reîntorc
până-n sprânceană de odaie...

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Splen

Păşeam, tăcut, prin publica grădină,
Cu umbra furişată, pe urma melei sorţi
Agăţătoare iederi zideau neauzite,
Peisaje aţipite, cu lacăte la porţi.

Vechi amintiri mă devorau flămânde
Şi auzeam cum pulsul îmi bate în urechi,
Precum răsfrânte seve, spre frunzele bătrâne
Le urcă prin artere, platanii neperechi

Şi parcă te zăream la capătul aleii,
Subţire ca un vis, din candeli fumegând
Şi parcă mă chemai, strigându-mă pe nume
O clipă doar, statuie, prin ierburi levitând.

Treceam printre felii de lună despicată,
Ca o geneză verde, printr-un noian de ani,
Purtând acelaşi nume, cu buzele crăpate,
Să-mi reazem nostalgia pe umeri de platani.

poezie de Constantin Georgescu din Ipostaze (2007)
Adăugat de Constantin Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna lui Orfeu

.. Trenul se puse în mişcare, contemplam din cupeu
Cum aleargă înapoi: halte, poduri, salcâmi.
Alergam şi eu, ca stâlpii de telegraf, înapoi,
Înapoi spre tine, văzându-te în gară,
Prin tufişurile aprinse de soarele roşu,
Prin ploaia ce-şi vărsa lacrimile pe geam.

... Avionul decolă în azurul grozav
Şi oraşul aţipi, ca o turmă lângă ape.

Zbura avionul, dar parcă nu zbura
Pe deasupra troienelor albe, de calcar,
Îngheţase soarele pe aripile lui,
De unde tu-mi fluturai cu batista.

... Vaporul ieşi în larg, elegant,
Din ceaţă se tânguiau pescăruşii.

Ţărmul se clătina, alungit,
Buiau talazurile negre la proră.
Nu era nimeni pe mare, dar eu te zăream
Cu ghiocei în mână pe cheiul pustiu.

... Luna îşi anina de nuc cosiţa
Într-o toamnă brumată şi nouă.

Tu erai de mult plecată în lume.
Greierii amuţiră şi ei în grădină.
În soltitudinea nopţii vedeam cum răsai:
Din iarbă, din aer, din valuri.

poezie clasică de George Meniuc (1979)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe patul insomniei

s-au agăţat scaieţi de hainele tăcerii
pe suflet mi-a crescut imperiu de cuvinte
dar eu mi-am cumpărat mirajele plăcerii
să simt mereu iubirea pură şi fierbinte.

în neguri de răscruci caut poteci admise
spre stelele care vorbesc de frenezie
fantasme abstracte bântuie prin vise
calea eternităţii trece prin poezie.

pe bolta tâmplei cresc vlăstari de crini
în zâmbetele mele îngeri au adormit
canari de bucurie pe crengi de mandarini
îmi cântă serenada timpului trăit.

mă răsucesc în mine ca prin bizare spaţii
pe patul insomniei aştept verzi inspiraţii.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Degeaba

degeaba repar cuvintele ologite
de vântul oval aventurat-n canicula iubirii
ori reorientez sentimentul spre întâiul strigăt,
când suavele gânduri cu paniere în mână
culeg bunătăţi din flora metafizicii.

de prisos voi cercei şi voi nimburi,
căderi din matinalul zbor al stelei târzii,
călătorită prin intrinseci...
degeaba plonjonul păsării în zarea tălpii
redesenând dimensiunea zborului,
fără garduri şi delicvent prin hăul negaţiei...

degeaba tu şi eu,
neîntrebaţi întâmplării sosiţi
şi prin crăpăturile gravitaţiei căzuţi
în braţele celuilalt,
când un fatal cântă dintr-un caval!

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privesc cărţile din bibliotecă. Deschid o carte, a ta, a mea... şi pun în mişcare o întreagă Lume, ideile încep să prindă viaţă într-o altă dimensiune spirituală. Trăim prin dimensiunea spirituală a Realităţii sociale dar şi Realitatea Cărţilor. Dispare dimensiunea ideatică, dispare fiinţarea noastră. Prin Cărţi, copiii noştri învaţă dimensiunea Spirituală, deschid cartea daruită de noi, deschid basmele lor şi visele noastre despre Fericire.

Adrian Ibiş în Cugetări. Reflecţii etice şi socio-filosofice (martie 2013)
Adăugat de Adrian Ibiş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum e iubirea?

Iubirea, cântec infinit,
Ştiut de cei ce au iubit.
Iubirea e întregul Univers,
Ce niciodată nu e şters.
Iubirea e Melancolie,
Cuprinsă şi în Poezie.
Cu iubirea mergi departe,
Chiar în stele îndepărtate.
Iubirea e spaţiul necuprins,
Un Apogeu ce poate fi atins.

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fug

fug prin sensuri albe
ştiind că nu dau peste tine
că nu mă pot împiedica în aşteptări
şi nici să ating confesiunea lunii în zări

fug între viziuni şi ispite
cu-n cântec furat din chitară
şi cu câteva cuvinte
de ultima iubire mototolite

fug prin ecuaţiile mele
mă ridic la pătrat
şi răstorn Carul Mare
cu gânduri cu tot şi ce mai are

fug prin astenii de timp
eu peregrin de intimidări
şi prin desene de aventuri instantanee fug
încât cu degete de celule exfoliate
mă prind de câteva axiome exacerbate

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet stingher

Suflet stingher,
Deschide-ţi inima.
Priveşte spre cer,
Nu toate stelele în zori pier.

Priveşte spre cer,
Într-un colţ voi fi eu.
Martor la ceea ce eşti tu,
Acolo jos pe pământ.

Chiar de pământu-i uneori mut.
Chiar de încă la tine n-ajung.
Încă te port în inimă, în gând.
Prin gând tot la tine ajung.

Prin vis te-nsoţesc,
Şi-n noapte sângele-ţi fierb.
Si-ţi alerg prin vene,
Prin anotimpuri şi vrere.

Sunt parte din tine,
Din timpul ce vine.
Din clipa ce fierbe cu tine,
În foc şi-n scrieri în rime.

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îţi cânt iubirea

Îţi cânt iubirea pe-o aripă de vânt,
Pe curcubeul ce se vede-n zare,
Şi am s-o cânt cât voi fi pe pământ
Căci e iubire pură-nălţătoare.

Îţi cânt iubirea prin jocul fulgilor de nea
Care brodează-n iarnă voal alb, imaculat,
Şi printre florile multicolore din grădina mea,
Pe zborul păsărilor ce-n toamnă au plecat.

Îţi cânt iubirea printe valurile înspumate
Ce scaldă plaja-ntinsă, netedă şi aurie
Sau printre poezii încă neterminate
Ce-aşteaptă a iubirii dulce poezie.

Îţi cânt iubirea zi şi noapte,
Căci m-a vrăjit şi nu o pot uita.
Ecoul cântecului ei, ca nişte şoapte
Se-ntipăreşte adânc în mintea mea.

Îţi cânt iubirea pe-un nor,
Prin viaţa încărcată cu poveşti,
Şi îţi trimit vibraţia în zbor
Spre strălucirea aştrilor cereşti.

Şi printre stele-ţi voi cânta iubirea
Când eu voi fi o mică stea,
Şi cât va fi să ţină veşnicia
Eu am să-ţi cânt mereu iubirea ta.

poezie de Lucia Marin
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

De mine aproape

intangibil tot fug prin nefoloasele vieţii-n stil
ori prin multele frunze date în exagerări
sub un cer scufundat într-un nimic
cu bolborosiri de stele.
eu, autentic translucid şi-n roz subtilizat,
încât nicio adiere, nici măcar a suspansului,
nu este în stare a-mi deranja alcătuirea
prin oraşul acesta cu margini subiective.

ştiu că atestatul de fugară fugă
mi-l vopseam prin dreptul surâsului străin
sub o apăsare de naivă închipuire.
destul, mă bucur de bocancii extraşi
din nervosul calm parcă
al dimineţii absurde
ce tot cântă pe lângă fiecare
de nimic temându-se,
nici măcar de triumful unui impas.

am înţeles lacrimilor trebuinţă
cu ele am să nichelez ciutele...
strălucitoare ele să devină într-atât
că asurzitor vor orbi puştile de vânat;
în veselă rezonanţă ciuta să-şi plimbe viaţă
de mine aproape, chiar aproape destul
într-o senzaţie de raţiune
ce prea se vrea mângâiată.

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Formele care te înconjoară sunt rezultatul unei frecvenţe. Dacă schimbi frecvenţa, schimbi rezultatul. Fiecare formă, indiferent de nivelul său, are o vibraţie proprie prin care îşi construieşte călătoria prin Ansamblul Existenţial. Ca idee, pentru a construi o imagine de ansamblu, putem spune că iubirea vibrează înalt şi repede, în timp ce frica vibrează jos şi încet. Prin rezonanţă, atunci când trăieşti iubirea, atragi acele energii care se află pe aceeaşi frecvenţă cu ceea ce trăieşti tu - iubirea. La fel şi în cazul fricii. Când experimentezi frica, în realitatea ta vor pătrunde alte experienţe şi circumstanţe care îţi vor provoca tocmai vibraţiile prin care tu le-ai atras, pentru că vibraţia prin care atragi, este vibraţia pe care o atragi.

Cătălin Manea în Întoarcerea la Linişte, Conştiinţa pură
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştiu câţi ani aveam când am fost şi eu întâia oară la Botoşani. Dar ţin minte ce uriaşe mi se păreau dealurile pe care le treceam pe rând până ce ajungeam deasupra oraşului şi-i zăream bisericile. De pe culmi, se vedea roată împrejur până departe, infinit de departe. Prin unele locuri se-ntindeau pâlcuri de păduri pe coame de deal. Prin văi, luceau între stufuri ochi mari de iazuri. Lanuri întinse acopereau coasta de mirişti aspre cu clăi înşiruite. Ogoare înguste se succedau peste tot. Ochii mei mărunţi, curioşi, se uitau nedumeriţi peste tot.

citat celebru din Demostene Botez
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea vieţii mele, dacă ne este scris în stele...

Iubirea vieţii mele,
Dacă ne este scris în stele,
Pe alei cu roze ne vom plimba
Şi cu patos îmi vei cânta
Serenade la balcon, în inima mea.

Iubirea vieţii mele,
Dacă ne este scris în stele,
Destinele ni se vor intersecta,
Sub privirea blândă a lunii vom dansa
Şi cu razele aurii ne vom îmbrăţişa
Intensificând magia sa.

Iubirea vieţii mele,
Dacă ne este scris în stele,
Cu răbdare şi speranţă ne vom îmbrăca
Şi un cuib fericit ne vom fabrica
Indiferent ce încercări vor apărea
Şi ce vânt va adia.

Iubirea vieţii mele,
Dacă ne este scris în stele,
În faţa lumii, noi vom spune DA!
Natura se va bucura, ne va aplauda,
Împreună vom celebra victoria
Şi prin inele va fi pecetluită familia.

poezie de Michelle Rosenberg (15 aprilie 2020)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

În prag

Deschide ferecata poartă,
Kicsikém,
Sunt acolo-ngrămădite
Tristeţi de mult uitate,
Vechituri şi gânduri părăsite,
Toane reci pe lângă soartă.

Rând pe rând am aruncat acolo,
Ca într-un pod de casă,
Atâtea lucruri care-au fost,
Desperechiate, prăfuite de uitare,
Zestre şi povară fără rost.

În jilţul fericirilor trecute,
Cu câlţii scoşi afară,
Doarme somnoros "odinioară"
(L-o cuprinde cândva cartea
Amintirii prefăcute.)

Treze stau prin colţuri drame doar schelete,
Printre ele nebunii săpate în perete,
Glume care-ncearcă nemurirea,
Spinări reci de salamandre
Subt duşumeaua minţii, prin meandre.
A trecut pe-acolo moartea şi iubirea.
Cine să le judece şi să despartă?

O, deschide ferecata poartă
Kicsikém
Nu te teme
Duhurile toate te privesc
- Unele cu drag –
Căci, albă şi fragedă,
Tu te profilezi uşoară
Ca pe un primăvăratec prag.
Şi-n jurul tău
Tremură lumina crudă de afară.

poezie celebră de Camil Petrescu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea ta

Tâmplă lângă tâmplă,
simţeam pulsând iubirea,
prin braţe şi prin vene
gonea fierbându-mi firea.
Gustul iubirii tale,
dulceag, ameţitor
cade în săruturi, pe gura mea, uşor.
Ca o aripă întinsă, inima ta mă poarta
Pe valuri de credinţă, precisă ca o soartă.

poezie de Daniela Slapciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De iubirea ta

e-atâta viaţă în bobul de nisip
colos ţi-e fluturele în stomac
iubirea ta mă vrea cu orice preţ
să-i umblu oarbă prin rărunchi

iubirea ta mă vrea cu orice chip
aripele în ceru-i să-mi desfac
altoi de dulce-n pădureţ
pulberi de stele vrac pe trunchi

a vieţii noastre poezie arhetip
inima ta pornesc să o îmbrac
morţii îi scriu adio pe îngheţ
trec mierlele înot la mine prin genunchi

ţi-aluneci depărtarea ca un schip
spre trupul meu de liliac
cu primăvara ta încep să mă dezgheţ
zăpezile murdare plecându-se mănunchi.

poezie de Cipriana Tanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pastel

în citoplasma cuvintelor
se aşterneau aluviuni de idei cu extazul lucind.
iluziile vântului s-au aciuat în oasele odăii mândrită
că muchiile ei liniştit plutesc
prin foamea unei închipuiri de lut înălţat
şi printr-un sublim abia sosit.

deasupra un cer în albastre permutări
cu chef pornit
de a bulgări cu stele acoperişuri definitorii.
sferele îndemânatic trec
prin răsturnatele păreri de oglinzi
ale apelor ce descompun
acţiunile netrăite plopului agăţat-n vise oarecare;
chiar dacă lustra nu se sperie
de reflexele feţei răscolită de gânduri întâmplătoare...
sub unghia odăii s-a ascuns o aşchie deja
de apus fosforos
ş-o atitudine de nestăpânit trage
de perfidia veşniciei.

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totuşi era ceva

razant am trecut pe lângă o închipuire
şi tare aş fi crezut că eşti chiar tu.
arăta aşa a o destrămare de amurguri inteligente
pe sub sentimentale streşini de case.
parcă zăream un zid aciuat în rană de tăcere
sau... ceva a nişte captive aripi cu creşteri spre afunzimi de sine;
aproape o dezmierdare de lut în suflarea lirică a cuvântului
arăta cred.

totuşi era ceva:
poate o metaforă a ezitării de-a fi.
o reaşezare a simbolurilor în unduirea chemărilor...
pare -mi-se, un imprecis şiret de bocanc lăsat
să biciuiască umbra dată în gustul
a mă cunoaşte de îndată.

sau sunt nişte obsesii de ale mele
cum ale mişcărilor de crengi divorţate de senin,
ce imediat încropesc hărţi etnografice
peste joaca fluturilor,
pe unde ar trebui înfloratul cer a umbla
când ferestrele îţi deschid aripile-n lumi,
adânci în lumi nevăzute
ca o posibilă mângâiere de însingurare
să-i atingă o tentaculă de cale-lactee cumva.

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar iubirea...

"Isus este iubire."
(Goethe)

Cea mai mare frumuseţe pe pământ
Ţelul cel mai strălucit şi sfânt
Cine are, cine poate al avea?
Doar iubirea, doar iubirea numai ea.

Glas pururea dulce şi plăcut
Bunătate strălucită şi sărut
Cine poate, cine poate a avea?
Doar iubirea, doar iubirea numai ea.

Orizonturi largi şi orizonturi vii
Anii tineri cum sunt numai la copii
Cine poate, cine poate a avea?
Doar iubirea, doar iubirea numai ea.

Şi furtuna prin iubire-i blând susur
Numai iubirea are chipul drag şi pur
Nimenea, nimenea ca şi iubirea nu-i
Doar iubirea, doar iubirea-i fericirea orişicui.

poezie de Toma Adrian Frenţiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!