Mi-e dor de bunica

De bunica mea mi-e dor.
Torcea lâna din fuior.
Firul lung îl întindea
şi pe fus îl răsucea.
Tot aşa torcea bunica.
Torcea noaptea, ziulica...
Torcea cu gândul la noi
să ne facă haine moi.
Cu ele ne îmbrăca,
de mânuţă ne lua,
la biserică plecam,
Lui Isus ne închinam.
Când ne întorceam acasă,
buna ne punea pe masă
cozonacii rumeniţi,
de mâinile ei gătiţi.
"Tatăl Nostru" îl spuneam,
"Hristos a înviat" rosteam.
Ciocneam ouă cu bunica
şi ne trecea ziulica.

poezie de Dumitru Delcă (martie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunica

Cu parul nins, cu ochii mici
Si calzi de duioşie,
Aieve parc-o vad aici
Icoana firavei bunici
Din frageda-mi pruncie.

Torcea, torcea, fus dupa fus.
Din zori şi pâna-n seara;
Cu furca-n brâu, cu gândul dus,
Era frumoasa de nespus
în portu-i de la ţară...

Căta la noi asa de blând,
Senină si tăcută;
Doar suspina din când în când
La amintirea vreunui gând
Din viaţa ei trecută.

De câte ori priveam la ea,
Cu dor mi-aduc aminte
Sfiala ce mă cuprindea,
Asemuind-o-n mintea mea
Duminicii preasfinte...

poezie celebră de Şt.O. Iosif
Adăugat de Superproverb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşarfa

Ea torcea dintr-un ghem de piatră un fir de apă
din care să împletească eşarfa cu care să lege
ochii lumii...
Pocnea în vatră
războiul de ţesut execuţii.
În ceas secundele tiveau la noduri stâlpii.
Ea torcea!
Torcea eşarfa cu care să lege ochi cu ochi înnodaţi
deţinuţii...

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunica

Mi-e-atât de dor de draga mea bunică,
de lampa ei de gaz, ce înteţea
mirosul florilor de levănţică,
din caierul de lână, când torcea!...

Pâinici cocea pe plită, iarna toată,
cu miere de albine le ungeam.
Ceva mai bun nu am mâncat vreodată,
cu lapte dulce! Apoi, ne culcam.

Bunica îşi punea arnici în ac
şi începea să coas-o ie nouă
din marchizetul alb, păstrat în sac,
ţesut de ea, în dimineţi cu rouă.

Şi gândurile-i toate se-ntreceau
cu vântul ce bătea a viscolire,
când fulgi de nea Pământul îmbrăcau
şi geru-ncremenea întreaga fire.

Cu gene-ngreunate, -n miez de noapte,
mai arunca vreo două lemne-n foc...
ne închina, rugându-se, în şoapte,
de viaţă, sănătate şi noroc.

Blândeţe, hărnicie, bunătate!
Asta îmi amintesc de-a mea bunică.
Zile ce mi-au rămas, le-aş da pe toate,
să mă întorc în timp, să fiu iar mică.

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Advocatus diaboli

presupun cu certitudine
faptul că trăim
în lumea buldozerelor
care taie fin pădurile
de la un capăt la altul

bunica torcea lâna mieilor
îndoiţi cu apă grea
se aşeza în genunchi
şi din palmele covată
îmi îngrijea mama oloagă

acum cincizeci de ani
secolul îşi făcea veacul
jumate în iad
jumate pe lângă

dar mama
cu o cheie ruginită de metal
a tăiat cordonul ombilical
aşa cum buldozerele
taie fin

pădurile

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când Adam săpa şi Eva torcea, cine era domn?

citat din John Ball
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două nestemate

Lacrimi nevinovate
Şi suflet de iubire,
Sunt două nestemate
Rămase-n amintire.

Aşa avea bunica
În ochii visători,
Stând toată ziulica
Cu gândul la feciori.

Îi era teamă, sărăcuţa
Nu cumva să moară.
Uda cu lacrimi băsmăluţa
În fiece seară.

Ca să îi mai treacă dorul
Mă strângea cu drag la piept.
Acuma îi duc eu dorul
Şi-n zadar o tot aştept.

Ea a plecat departe,
Acolo, la Dumnezeu,
Dar multe nestemate
Au rămas în gândul meu.

poezie de Dumitru Delcă (31 octombrie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cândva o Iarnă

Cândva o iarnă, copil eram la ţară,
Romanticele nopţi şi lămpile cu gaz,
Torcea bunica fuiorul din cămară,
Bunicul povestea de un Mihai Viteaz.

Îmi amintesc cum mama cocea-n casă
O pâine-n spuză cât roata de la car,
Şi fericiţi mâncam cu toţi la masă,
De sărbători primeam câte un dar.

Ne îngheţau picioarele-n zăpadă,
Printre nămeţi, cu sănii ne urcam pe deal,
Pe derdeluş cădeam, eram uşoară pradă,
Spre vale ne opream la buza unui mal.

Copilărie cu farmec de poveste,
De ţară îmi e dor şi de ai mei bunici,
Se pierde tot, nici casa nu mai este,
Suntem străini acolo, suntem străini aici.

poezie de Marian Bărăscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilul nostru

îmi amintesc cum făceam noduri batistei
să nu uităm că suntem
că am zburat cândva ţinându-ne de mână

lângă sobă bunica torcea lâna de aur
când obosea împletea aripi de înger
la fereastră maică-mea ţesea ştergare de borangic
pe care le împăturea frumos în lăzile de zestre
în casă mirosea a busuioc a boabe de porumb fiert
şi a mere ţinute în fân, aduse de la munte

tu îmi brodai pe umeri crini era o iarnă grea
– nu ştiu cum dar numai iarnă se întâmplă
de o vreme în viaţa mea

pe cer se mai aude câte un înger căzând
lui Dumnezeu îi atârnă de pleoape lacrimi grele de plumb
e atâta singurătate în aer încât mi-e teamă şi plâng

pe mine mama nu m-a născut pe pământ
a scormonit în cer cu disperare
cu laptele şi sânge din ţâţe şiruind – ce mamă am avut!
tata şi-a făcut mai întâi o cruce mare
şi-a dat cu sete cuşma de pământ

în loc de picioare cu rădăcini am fost născut
în osul alb al duminicii în lumină,
pe care repede le-am prins de pietre
să nu mă poarte vântul hai-hui pe sub duzi

cum ni se scurge umbra printre degete şi cum se face întuneric în suflet

din noi a mai rămas doar o carte cu versuri
stropi de lumină copilul nostru
mai poţi însângera din dragoste iubito?

poezie de Petre Ioan Creţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunica

Înainte merge fata,
După ea vine bunica.
-Hai bunico! Hai că-i gata.
Uite-ajungem acuşica.

-Ehei! Nu mai sunt eu zdravănă.
Vai de picioarele mele!
Viaţa firu-şi deapănă
Şi mă îndoaie de şele.

Bunica stă şi socoteşte
Anii ce i-a adunat.
Vede cum îmbătrâneşte,
Apoi, în casă au intrat.

La gura sobei înşiră-acum,
Poveşti cu zâne frumoase.
În vatră, lemne se fac scrum,
Afară-i iarnă peste case..

Pe focul care abia mocneşte,
Bunica lemne mai aruncă,
Apoi poala-şi pregăteşte
Unde nepoata se culcă.

Bunica duios îi cântă,
Zăpada cade-n troiene,
Fata aţipind ascultă,
Moşul vine pe la gene.

În mintea mea o văd mereu
Cu ochii obosiţi de viaţă.
O văd veghind la capul meu
Când mă sculam în dimineaţă.

Îmi punea mâna pe frunte
Să vadă dacă sunt bine.
M-alinta cu vorbe multe
Şi-mi zicea: Scoală copile!

Mă ridica uşor din pat,
Pe frunte mă săruta,
Eu mă duceam la spălat
În timp ce ea îmi cânta.

.......................

În sobă nu mai este jar,
Dar tot mai e cald în odaie.
Bunica mi-a lăsat în dar
Căldura ei de mamaie.

În vatră flăcări dansează
Un dans al zânelor, frumos.
În jocul lor, fata visează
Că-l vede pe Făt Frumos.

poezie de Dumitru Delcă (2 noiembrie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Mrrrr... am auzit
Mâţa torcea nedefinit
Şi a mai făcut odată,.. mrrrr
Şi am murit

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-a gârbovit rău bunica

În clipe târzii de viaţă,
Îşi poartă paşii obosiţi.
Pe nepoţi nu-i mai răsfaţă.
Ei o privesc şi zic cuminţi:

S-a gârbovit rău bunica.
Vorba-i este tot mai rară.
Nu-şi mai doreşte nimica.
Suspină din zori în seară.

Ochii a-început să-i piardă,
În cap părul i-a albit,
Cu greu mai poate să meargă...
Viaţa ei, a-îmbătrânit.

poezie de Dumitru Delcă (12 iunie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost odată un om bătrân care avea o fată mare, de se dusese vestea în lume de vrednicia ei. Moşneagul (unchiaşul) se căsători de a doua oară cu o babă, care avea şi ea o fată mare. Baba, însă, punea pe fata unchiaşului la toate greutăţile casei; iar fata ei se clocise de şedere. Biata fata unchiaşului torcea, ţesea, făcea pâine, mătura şi scutura fără să zică nici pis! dară baba punea parte fetei sale, şi pâra la unchiaş pe fiica lui şi o tot ocăra. Nu era ziuliţă lăsată de Dumnezeu să nu se certe cu el, ca să-şi gonească copila de acasă.

Petre Ispirescu în Fata moşului cea cuminte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din caierul bunicii

Torcea bunica timpul în caierul de lână,
curgea întruna firul pe fusul slab zărit, în raza lămpii afumânde.
Nu auzeam secunde, un zumzet abia desluşit se propaga agale
din corpul rotitor ce îmi şoptea poveşti şi-un somn, odihnitor.
Şi tot mai greu o pleoapă privirea o ridică, zăream bunica
căscând îmbietor, cuprinsă-n picoteală de lucrul monoton.
Odihna de-o secundă revigora lucratul, degetele stângii în caier dăpânau,
iar dreapta coborâtă asigura scurgerea lânii, uniform,
pe corpul din clepsidră, pe fusul plutitor.
Dar, niciodată n-am aflat povestea sfîrşitului de fir,
vedeam, doar dimineaţa, în paner,
din nou, că fusu-i gol şi apare înc-un ghem.
Şi nu ştiam atunci, eram un torcător, ce-adună firul vieţii întruna crescător.
Din ombilic venit-a firul, la caierul de timp ursitele l-au prins,
ca pe un nod al vieţii în mersu-i necuprins.
Căci veşnică e viaţa, funie în univers, sudează-ntruna fire ce nu se mai sfârşesc.
Rar lângă trunchi e câte unul nelegat, e însă mic, şi-n bază ancorat.
Câtă miscare-n faţă, cum clocoteşte viaţa,
parcă e un fitil ce muşcă-n viitor cu fiecare germen în şanse roditor.
Nestăvilita sete sorbeşte din trecut şi-ntruna iscodeşte ce nu s-a mai născut.
Din vreme-n vreme, se îndreapta bunica din strâmba-i aplecare,
cu o mişcare iute, plină de-ndemânare, muta în caier firul să aibă-ndestulare.
Si curge, curge timpul prin fir sau în frânghie ca să-ntregească şirul,
cu unic început, din care bifurcaţii întruna s-au născut.
A-nţepenit clepsidra cu firul prins în caier,
şi n-a ştiut bunica că-n mînă eu l-am prins,
să fie moştenirea pe care s-o transmit.
Ştafeta vieţii curge întruna în timpul conştient şi cine poate şti,
peste milenii, în caierul de stele, poate se va-nmulţi.
Căci e matur Pământul şi vremea i-a venit,
Să mute firul în loc cu-ndestulare, de care să profite şi ultima suflare.
A tot slăbit Pământul, începe a picoti,
e supt de energii, că pofticioasă-i viaţa, plină de lăcomii.
Dar, e tenace, cu adaptări ciudate şi sorţi de-nvingătoare,
sigur va izbuti, aşa este corect, cu gându-n viitor şi ancore-n trecut,
c-aşa doreşte timpul, să fie perceput.

poezie de Tudor Iancu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost odată

A fost odată ca niciodată,
Dar cred că n-o să mai fie.
Pe când bunica era fată,
Nu se ştia de bogăţie.

N-avea nici haine fel de fel.
N-avea palat, nici termopane.
Nici bani n-avea, nici mobilier...
Doar o căsuţă cu obloane!

Avea o casă bătrânească
De la străbunii ei rămasă.
Că singurei cu truda lor
Şi-au făurit un cuibuşor.

Desigur, tot satul i-a ajutat.
C-aşa era pe acea vreme.
Vecini, cumetri şi cumnaţi,
Moşnegi şi babe, şi vădane.

Amestecau lut, pleavă, apă.
Apoi oamenii îl călcau.
Şi se numea aceasta,, clacă''-
Căci între ei se ajutau!

Şi tot cu claca au clădit-o.
La fel au şi acoperit-o.
În alb pereţii au văruit
Şi era bine de trăit!

Aveau lejancă mare în casă-
Mobila cea mai preţioasă.
Pe ea dormeau copiii cu bunica,
Iar lângă ei torcea pisica.

Aveau mereu coteţul plin
Cu cocoşei şi cu găini.
Iar în ocol-văcuţă, purcei, cârlani...
Aveau gospodărie-aşa ca la ţărani.

Şi masa mereu le era plină
Cu măliguţă, lapte, brânză şi smântână,
Jumări şi murături aveau-
De foame, iată nu mureau!

Chiar de purtau haina cârpită,
Dar era lumea fe-ri-ci-tă!
Şi chiar dacă munceau din greu,
Îi mulţumeau lui Dumnezeu:

Că au sare, că au pâine,
Că au mamă cui îi spune!
Că au fraţi, că au surori,
Că au în grădină flori...

Dar azi? Nu fie cu bănat,
Lumea tare s-a schimbat.
Avem de toate: condiţii şi tehnologie...
Dar nu avem esenţialul-Omenie!

Azi mulţi au profesii, studii, intelect...
Dar din păcate, duc lipsă de stimă şi respect!
De aceea, dacă aş putea,
Timpul înapoi l-aş da!

poezie de Natalia Mazilu Miron
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ascensiune

A plecat o viţeluşă
De mică de la oraş,
I-a urat bunica
Un frumos făgaş.

Pleacă după o vreme
Şi a ei mămică,
Că ar avea probleme
A ei mititică.

Cireada din ogradă,
Foarte curioasă,
A dorit s-o vadă,
Când s-a întors acasă.

- Ce-ţi face viţica?
(A întrebat bunica)
- A ajuns o vacă rară,
E... Parlamentară!

fabulă de Mircea Ursei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Probleme specifice

Bunica la pitici a decedat
Şi rude-ngrijorate stau la sfat:
-S-o priveghem cu grijă pe bunica,
Să nu cumva s-o-nfulece pisica...

epigramă de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă gândesc, dând timpul înapoi, şi aproape că mă podidesc lacrimile, cum bunica, copil fiind, îmi cuprindea mâinile cu mâinile ei calde şi cât de mult se bucura când mă întorceam acasă cu sora mea. Viaţa lor, a bunicilor, trăită cu simplitate şi bucurie, în pofida atâtor greutăţi – îmi pare acum cea mai preţioasă lecţie de viaţă. A trebuit să ajung la rândul meu părinte pentru a înţelege rostul fundamental al bunicilor în formarea echilibrată a oricărui copil.

citat din Cosmin Neidoni
Adăugat de cnn
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunicii

Demult, cândva pe astă lume
Era un om ce m-apăra,
Şi când venea bunica să mă mustre
Moşu-începea a o certa:
- Măi tu femeie, eşti bătrână
Ce ai cu fata asta bună?
De iarăşi vrei să dai în ea
Eu nu te las, tu şti asta.
Că am şi eu o întrebare ;
Ai fost copil, cum ai fost oare?
Tu nu făceai o prostioară,
Şi îi scoteai din minţi afară
Şi pe părinţi şi pe bunici?
C-aşa-s copiii cât sunt mici.
Şi-atunci bunica se calma
Şi începea a mă pupa,
Şi-a braţe tare mă strângea
Că doar era bunica mea.

poezie de Ramona Kovacs (2002)
Adăugat de Ramona Kovacs
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunicii

Demult, cândva pe astă lume
Era un om ce m-apăra,
Şi când venea bunica să mă mustre
Moşu-începea a o certa:
- Măi tu femeie, eşti bătrână
Ce ai cu fata asta bună?
De iarăşi vrei să dai în ea
Eu nu te las, tu şti asta.
Că am şi eu o întrebare ;
Ai fost copil, cum ai fost oare?
Tu nu făceai o prostioară,
Şi îi scoteai din minţi afară
Şi pe părinţi şi pe bunici?
C-aşa-s copiii cât sunt mici.
Şi-atunci bunica se calma
Şi începea a mă pupa,
Şi-a braţe tare mă strângea
Că doar era bunica mea.

poezie de Ramona Kovacs
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilul din mine n-a uitat nici până azi momentul magic când seara, la culcare, sub lumina candelei, ingenuncheam cu bunica la marginea patului şi spuneam Tatăl nostru. Simţeam că şoaptele noastre ajungeau direct la ”Doamne Doamne”...Făceam semnul crucii şi mă ghemuiam la pieptul bunicii. Anii au trecut. Ajunsă la casa mea, cu rostul meu, am invăţat rugăciunea şi pe fetiţa noastră - Măriuca.

Margareta Pâslaru în Un Crăciun de neuitat dăruit copiilor!
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!