Copilul nostru
îmi amintesc cum făceam noduri batistei
să nu uităm că suntem
că am zburat cândva ținându-ne de mână
lângă sobă bunica torcea lâna de aur
când obosea împletea aripi de înger
la fereastră maică-mea țesea ștergare de borangic
pe care le împăturea frumos în lăzile de zestre
în casă mirosea a busuioc a boabe de porumb fiert
și a mere ținute în fân, aduse de la munte
tu îmi brodai pe umeri crini era o iarnă grea
nu știu cum dar numai iarnă se întâmplă
de o vreme în viața mea
pe cer se mai aude câte un înger căzând
lui Dumnezeu îi atârnă de pleoape lacrimi grele de plumb
e atâta singurătate în aer încât mi-e teamă și plâng
pe mine mama nu m-a născut pe pământ
a scormonit în cer cu disperare
cu laptele și sânge din țâțe șiruind ce mamă am avut!
tata și-a făcut mai întâi o cruce mare
și-a dat cu sete cușma de pământ
în loc de picioare cu rădăcini am fost născut
în osul alb al duminicii în lumină,
pe care repede le-am prins de pietre
să nu mă poarte vântul hai-hui pe sub duzi
cum ni se scurge umbra printre degete și cum se face întuneric în suflet
din noi a mai rămas doar o carte cu versuri
stropi de lumină copilul nostru
mai poți însângera din dragoste iubito?
poezie de Petre Ioan Crețu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Petre Ioan Crețu. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.