Din caierul bunicii

Torcea bunica timpul în caierul de lână,
curgea întruna firul pe fusul slab zărit, în raza lămpii afumânde.
Nu auzeam secunde, un zumzet abia desluşit se propaga agale
din corpul rotitor ce îmi şoptea poveşti şi-un somn, odihnitor.
Şi tot mai greu o pleoapă privirea o ridică, zăream bunica
căscând îmbietor, cuprinsă-n picoteală de lucrul monoton.
Odihna de-o secundă revigora lucratul, degetele stângii în caier dăpânau,
iar dreapta coborâtă asigura scurgerea lânii, uniform,
pe corpul din clepsidră, pe fusul plutitor.
Dar, niciodată n-am aflat povestea sfîrşitului de fir,
vedeam, doar dimineaţa, în paner,
din nou, că fusu-i gol şi apare înc-un ghem.
Şi nu ştiam atunci, eram un torcător, ce-adună firul vieţii întruna crescător.
Din ombilic venit-a firul, la caierul de timp ursitele l-au prins,
ca pe un nod al vieţii în mersu-i necuprins.
Căci veşnică e viaţa, funie în univers, sudează-ntruna fire ce nu se mai sfârşesc.
Rar lângă trunchi e câte unul nelegat, e însă mic, şi-n bază ancorat.
Câtă miscare-n faţă, cum clocoteşte viaţa,
parcă e un fitil ce muşcă-n viitor cu fiecare germen în şanse roditor.
Nestăvilita sete sorbeşte din trecut şi-ntruna iscodeşte ce nu s-a mai născut.
Din vreme-n vreme, se îndreapta bunica din strâmba-i aplecare,
cu o mişcare iute, plină de-ndemânare, muta în caier firul să aibă-ndestulare.
Si curge, curge timpul prin fir sau în frânghie ca să-ntregească şirul,
cu unic început, din care bifurcaţii întruna s-au născut.
A-nţepenit clepsidra cu firul prins în caier,
şi n-a ştiut bunica că-n mînă eu l-am prins,
să fie moştenirea pe care s-o transmit.
Ştafeta vieţii curge întruna în timpul conştient şi cine poate şti,
peste milenii, în caierul de stele, poate se va-nmulţi.
Căci e matur Pământul şi vremea i-a venit,
Să mute firul în loc cu-ndestulare, de care să profite şi ultima suflare.
A tot slăbit Pământul, începe a picoti,
e supt de energii, că pofticioasă-i viaţa, plină de lăcomii.
Dar, e tenace, cu adaptări ciudate şi sorţi de-nvingătoare,
sigur va izbuti, aşa este corect, cu gându-n viitor şi ancore-n trecut,
c-aşa doreşte timpul, să fie perceput.

poezie de Tudor Iancu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor de bunica

De bunica mea mi-e dor.
Torcea lâna din fuior.
Firul lung îl întindea
şi pe fus îl răsucea.
Tot aşa torcea bunica.
Torcea noaptea, ziulica...
Torcea cu gândul la noi
să ne facă haine moi.
Cu ele ne îmbrăca,
de mânuţă ne lua,
la biserică plecam,
Lui Isus ne închinam.
Când ne întorceam acasă,
buna ne punea pe masă
cozonacii rumeniţi,
de mâinile ei gătiţi.
"Tatăl Nostru" îl spuneam,
"Hristos a înviat" rosteam.
Ciocneam ouă cu bunica
şi ne trecea ziulica.

poezie de Dumitru Delcă (martie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Firul timpului e rupt

Viaţa trăită-n trecut,
În trecut rămâne.
Firul timpului e rupt
Şi nu mei revine.

Gândeşte bine acum!
Când ai viitoru-n faţă.
Hai, descoperă alt drum!
Să clădeşti o nouă viaţă.

Nu lăsa să treacă timpul
Fără să clădeşti ceva.
La viitor să-ţi stea gândul
Şi viaţa o poţi schimba.

În trecut o să rămână
Şi prezentul ce-l trăieşti.
Viitoru-îl ai în mână
Doar dacă bine gândeşti.

poezie de Dumitru Delcă (noiembrie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Firul vieţii

Am ales să fiu fericită
Dacă dorul mă doare
Si inima mi-e zdrobită
Calc prin raza de soare

Păsesc in ziua de mâine
Gândul îmi umple tăcerea
Amintirea in urmă rămâne
Marea îmi spală durerea

Nisipul îmi redă plăcerea
Si firul vieţii curge linistit
Se apropie si inserarea
Grăbită acasă am pornit

Cade o frunză din nuc
Vara călduroasă a trecut
Stoluri se strâng si se duc
Toate luate de la început

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

An de nopţi

E un an de nopţi, un an de când
Mi-apare-n vis aceeaşi damă,
Cu o furcă-n brâu o văd torcând
Din caier fir ce se destramă.

Dar cine-i acea torcătoare?
E o-ntrebare ce mă-ncurcă...
O fi ea doamna-n negru, care
Şi-a preschimbat coasa în furcă?

Iar firul tors din căierele
Ce lasă scamă după scamă
Să fie firul vieţii mele
Şi să asist cum se destramă?

poezie de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa ca firul de iarbă

Viaţa trece ca firul de iarbă prin ac.
După ce trece, pune în ştreang
Propria moarte.
Moartea vrea să scape oricum
Din fluierul sângelui.

Nu se mai poate rotunji.
Îngenunchează,
Duhneşte a umbră.

Viaţa trece firul de iarbă
Mai departe
Numărând ştreangurile crude!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curge nemurirea lumii

Curge nemurirea lumii şi în ea ne-am prins şi noi,
De demult, din depărtarea ce-i rămasă înapoi,
Într-un neant fără de margini, care s-a crezut divin,
Univers fără pereche, când ascuns şi când senin,
Timpul şi necesitatea, înţelepţi sfătuitori,
Cu răbdare tot alungă, peste vremi, furtuni şi nori,
Aducând speranţă vieţii, vraja noastră de lumină,
Vis străluminând cu nimbul de creaţie divină.

În al gândurilor zbucium noi ne toarcem firul minţii,
Care dă fior iubirii, ca şi farmecul dorinţii,
Taine-ascunse în adâncuri mult prea vechi şi de pripas,
Dovedind o existenţă şi dintr-un anume ceas,
Înfruntare-n orice clipă c-un trecut şi c-un prezent,
Când în fluxul mare-al vieţii se topeşte-un afluent.

poezie de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa noastră curge într-o direcţie aşa cum o apă curgătoare îşi face loc săpând adânc până ajunge la destinaţie, dar niciodată nu moare. Noi asemenea apei curgătoare acumulăm, mai dăm uneori şi pe afară, dar într-un final apele tulburi se limpezesc, iar noi alunecăm lin pe firul destinului. Aşa cum firul apei născut din pântecul pământului nu încetează să curgă aşa cred că şi viaţa noastră odată ce ne-a fost dată curge-n eter pentru eternitate.

Georgeta Ganea (26 ianuarie 2023)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timp şi curgere

A trecut timpul. Dar timpul curge în mai multe şuvoaie.
Asemeni unui râu, curentul va curge câteodată
mai vijelios în unele părţi sau mai domol în altele,
sau, poate, va stagna pe-alocuri.
Timpul astral este acelaşi pentru fiecare,
dar timpul omenesc e diferit de la o persoană la alta.
Timpul curge în aceeaşi direcţie pentru toate fiinţele omeneşti;
fiecare fiinţă omenească curge prin timp într-un fel diferit.

poezie clasică de Yasunari Kawabata din din "Frumuseţe şi tristeţe", traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Melancolie

Am luat ceasul de-ntâlnire
Când se tulbură-n fund lacul
Şi-n perdeaua lui subţire
Îşi petrece steaua acul.

Câtă vreme n-a venit
M-am uitat cu dor în zare.
Orele şi-au împletit
Firul lor cu firul mare.

Şi acum c-o văd venind
Pe potecă solitară,
De departe, simt un jind
Şi-as voi să mi se pară.

poezie celebră de Tudor Arghezi din Cuvinte potrivite
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu trecut, prezent şi viitor

Venim cu toţii din trecut.
Am călcat aceeaşi urmă.
Unul câte unul ne-am născut
Şi am devenit o turmă.

Tot cu toţi trăim prezentul,
Dar călcăm o altă urmă.
Folosind bine talentul,
Ne deosebim în turmă.

Încrezători în viitor
Nu ne mai uităm în urmă.
Avem suflu-nnoitor
Şi nu mai suntem o turmă.

Cu trecut, prezent şi viitor,
Timpul tot aşa se scurge.
Omul iese-nvingător,
Viaţa mai departe curge.

poezie de Dumitru Delcă (27 octombrie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa a fost, aşa va fi

Aşa a fost, aşa va fi.
Timpul trece ca nebunul.
Mâine vei îmbătrâni,
Tânăr nu rămâne unul.

Aşa a fost, aşa va fi.
Viaţa nu-i decât un timp
pe care îl poţi trăi,
anotimp cu anotimp.

Aşa a fost, aşa va fi.
Lăstarul va creşte pom.
Copilul va deveni
mâine lângă tine om.

Aşa a fost, aşa va fi.
Cât pământul se roteşte,
din noapte se face zi,
ziua în noapte sfârşeşte.

Aşa a fost, aşa va fi.
Unul naşte altul moare.
Nimeni nu poate trăi
timpul, nesfârşit de mare.

Aşa a fost, aşa va fi.
Totul e în transformare.
Natura se va primeni,
soarele veşnic răsare.

Aşa a fost, aşa va fi.
Dumnezeu-i atotputernic.
El ne poate dărui
lumină din întuneric.

Aşa a fost, aşa va fi.
Toate îşi au rostul lor.
Timpul nu-l putem opri.
Este veşnic curgător.

Aşa a fost, aşa va fi.
Va curge timpul ca izvorul.
Doar Dumnezeu poate şti
care ne e viitorul.

Aşa a fost, aşa va fi.
Cum e scris în Sfânta Carte.
Timpul nu se va opri,
viaţa curge mai departe.
........................
Aşa a fost, nu va mai fi
când sfârşitul lumii vine.
Pământul va încremeni,
Universul nu-l mai ţine.

poezie de Dumitru Delcă (6 februarie 2023)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveşti la gura sobei sau poveste de iarnă

Stau lângă şemineu şi torc povestea
Bunicii mele, -n caierul de lână...
Ferestrele-s închise,-afară ninge
Şi bate vântul jalnic, a furtună.

E o căsuţă mică... -N fapt de seară,
Parcă mă văd copil visând palate...
Dar anii au trecut... Sunt ani de-atuncea!
E iarnă! Focu-n sobă încă arde...

Privesc în jur... sunt singură în casă...
Cu toate astea glasuri de copii
Îmi cer să le mai spun în-o poveste,
Apoi, cuminţi, promit c-or adormi.

Şi simt cum prind tăcut polpoana hainei
Şi simt cum mâna-mi prind a rugăciune
Şi parcă-mi amintesc privirea mamei...
Parcă-i aud, în cor, strigându-mi: "Spune!"

- Era o iarnă grea, cum e aceasta...
Crăiasa desena pe geam poveşti...
Îl aşteptam pe Moşu-n noaptea-aceea...
Bunica îmi spunea: " tu ai să creşti!"

Împodobisem bradul cu betele
Şi globuri aurii... Ninsese mult!
Pământul tot era spuzit de stele
Şi îngeri coborau către pământ.

Ofta bunica... Omul de zăpadă
Veghea singurătatea... Şi lătrau
De gerul aspru, câinii de pe stradă
Şi lemne pentru foc nu mai erau...

Şi dintr-o dată a venit Crăciunul!
Alai de zâmbet şi colindători
Se perindau în casă câte unul...
Casa bunicii era câmp de flori...

Îmi amintesc întâia jucărie,
Apoi promisiunea că-ntr-o zi
Voi fi şi eu bunică... Oh, copile!
Şi voi avea şi eu nepoţi, copii...

Mi-e părul alb la tâmple ca ninsoarea...
Nici nu mai văd pe unde v-aţi pitit...
Dar înţeleg pe biata mea, bunica,
Ce simplu şi ce trainic m-a iubit.

- Vom fi şi noi cândva, bătrâni, ca tine?!
- Vom lăcrima şi noi?! Vom povesti?!
- Da, timpul trece, trece peste toate!
Veţi fi şi voi cândva bătrâni, copii!

..................................................................

Mai ştiu şi eu?! îmi tot spunea bunica,
Vei fi şi tu bunică într-o zi!
Sunt vremuri de demult, vremi despre care,
Cu mare drag, mereu voi aminti.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveşti la gura sobei sau poveste de iarnă

Stau lângă şemineu şi torc povestea
Bunicii mele, -n caierul de lână...
Ferestrele-s închise, -afară ninge
Şi bate vântul jalnic, a furtună.

E o căsuţă mică... -N fapt de seară,
Parcă mă văd copil visând palate...
Dar anii au trecut... Sunt ani de-atuncea!
E iarnă! Focu-n sobă încă arde...

Privesc în jur... sunt singură în casă...
Cu toate astea glasuri de copii
Îmi cer să le mai spun înc-o poveste,
Apoi, cuminţi, promit c-or adormi.

Şi simt cum prind tăcut polpoana hainei
Şi simt cum mâna-mi prind a rugăciune
Şi parcă-mi amintesc privirea mamei...
Parcă-i aud, în cor, strigându-mi: "Spune!"

- Era o iarnă grea, cum e aceasta...
Crăiasa desena pe geam poveşti...
Îl aşteptam pe Moşu-n noaptea-aceea...
Bunica îmi spunea: "tu ai să creşti!"

Împodobisem bradul cu betele
Şi globuri aurii... Ninsese mult!
Pământul tot era spuzit de stele
Şi îngeri coborau către pământ.

Ofta bunica... Omul de zăpadă
Veghea singurătatea... Şi lătrau
De gerul aspru, câinii de pe stradă
Şi lemne pentru foc nu mai erau...

Şi dintr-o dată a venit Crăciunul!
Alai de zâmbet şi colindători
Se perindau în casă câte unul...
Casa bunicii era câmp de flori...

Îmi amintesc întâia jucărie,
Apoi promisiunea că-ntr-o zi
Voi fi şi eu bunică... Oh, copile!
Şi voi avea şi eu nepoţi, copii...

Mi-e părul alb la tâmple ca ninsoarea...
Nici nu mai văd pe unde v-aţi pitit...
Dar înţeleg pe biata mea, bunica,
Ce simplu şi ce trainic m-a iubit.

- Vom fi şi noi cândva, bătrâni, ca tine?!
- Vom lăcrima şi noi?! Vom povesti?!
- Da, timpul trece, trece peste toate!
Veţi fi şi voi cândva bătrâni, copii!

..................................................................

Mai ştiu şi eu?! îmi tot spunea bunica,
Vei fi şi tu bunică într-o zi!
Sunt vremuri de demult, vremi despre care,
Cu mare drag, mereu voi aminti.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunica (2)

În jurul tău ne adunai,
Pe creştet ne mângâiai.
- Veniţi, eu sunt bătrână
Şi ca mâine poate mor.
Vreau să vă arăt şi vouă
Cum se face un covor.
S-ar putea, cândva în viaţă
Fi-var astea de folos,
Noi privind atunci din ceruri
Vom fi tare bucuroşi.
- Da' de ce să pleci în ceruri?
Plângând, eu te-am întrebat.
Acel ce pleacă acolo,
Pe veci e plecat.
Mângâindu-mă pe creştet
Blând mi-ai zis:
- Aşa-i de la Dumnezeu lăsat.
Fiecăruia i-e dat
Când menirea şi-a-mplinit,
Se-ntoarce de unde a venit.
- Bunico, te-aş mai întreba:
Care-i misiunea mea?
- Copile, singur vei afla
Care e menirea ta.
Omul, este ca şi pomul:
Înfloreşte şi rodeşte,
Iar apoi se ofileşte.
Mulţi te vor îndruma,
Multe sfaturi îţi vor da.
Numai tu vei fi în stare
Să-ţi găseşti rosul în cale.
Din toate bine să-nveţi,
Să faci viaţa să-aibă preţ.
Totul să faci cu plăcere
Dacă vrei să ai avere..

Cu furca-n brâu şi fusu-n mână
Toarce caierul de lână!
Să faci fir ca de mătase
Covorul fin o să iasă.
Şi să pui în firul lui
Frumuseţea câmpului.
Din coji de stejar, de ceapă şi arţar
Dai culoare firului, rezistenţă timpului.

*
* *

La-nmormântare n-am ajuns,
Dar astăzi vorbele-s în plus.
Dumnezeu aşa a vrut:
Să vă ştiu, cum v-am ştiut.
Şi-n amintire să vă am
Cum în viaţă vă ştiam.

poezie de Adrian Timofte din Memoria clipei,Dorohoi, 2017 (2016)
Adăugat de Adrian Timofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

caier încâlcit -
ninsoarea întrerupe
firul poveştii

haiku de Argentina Stanciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oglinda oarbă

Firul de sânge care îmi iese din buzunar
firul de lână care îmi iese din ochi
firul de tutun care îmi iese din urechi
firul de flăcări care îmi iese din nări

Tu poţi crede că urechile mele fumează
dar oamenii au rămas ţintuiţi în mijlocul străzii
pentru că în noaptea asta se vor vopsi în negru toate statuile
şi va fi insomnia mea aceea pe care o vei cunoaşte
o insomnie oarecare de cretă şi de argilă
o insomnie ca o sobă sau ca o uşă
sau mai bine ca golul unei uşi
şi în dosul acestei uşi vreau să vorbim despre memorie

vreau să mă miroşi ca pe-o fereastră
vreau să mă auzi ca pe un arbore
vreau să mă pipăi ca pe o scară
vreau să mă vezi ca pe un turn

poezie de Gellu Naum din Culoarul somnului (1944)
Adăugat de Adelina V
Comentează! | Votează! | Copiază!

nici un cuvânt

nici un cuvânt
nici o boare de vânt
doar ţurţuri în noaptea albastră
vor străluci la fereastră

nici un strop de iubire
de vei da ierbii de ştire
s-o răzvrăti prin zăpadă
prinsă din gheţuri să roadă

când lăstărit către seară
firul de iarbă amară
va-nsufleţi iar prin timp
caierul vieţii urzind

poezie de Mihai Robea
Adăugat de Mirela Băcilă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dilema vieţii

Sunt o clepsidră.
Timpul curge prin mine.
Stau,
pe masa lumii
şi măsor timpul.
Cât a trecut?
Oare cât va mai trece
până mă va-ntoarce
s-o iau de la-nceput?!
Dilema vieţii

poezie de Adrian Timofte din Versuri (2012)
Adăugat de Adrian Timofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mare, Nisip

Mare, Nisip, Mare
toate legate prin fulgul auriu
al vieţii!
Nisipul legat de mare
prin firul nevăzut al algei
Marea legată de Nisip
prin şnurul de aur al iubirii
pentru Ninfă,
Soarele legat de Nisip
prin firul puterii energiilor
Soarele legat de Mare
prin firul puterii vieţii,
toate legate de-un fir invizibil
ce pluteşte-n pântecul Universului!
totul se repetă oriunde în lume
totul este legat de apă şi Soare, de viaţă.
omul alege Marea, Apa, Soarele
sau alege moartea, sau a ales moartea?
unii aşteaptă răsăritul
cu speranţa vie a destinului!
curg apele, nisipurile şi Soarele
peste noaptea tristă în infinit
şi peste viaţa omului
Constructorul, Universurilor a modelat Terra
după dorinţa sa
Respect şi preţuire Constructorului-Arhitect

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec sub stele

Cu alesături de aur
Timpul curge prin albastru.
Jinduiesc la câte-un astru
Răsărit ca o ispită
Peste-amurgul meu de-o clipă,
Peste basmul în risipă.

Curge timpul prin înalturi
Astru poartă lângă astru,
Răzbunându-mă-n albastru.
Visul, aur prins în palme
Ca nisipurile-n ape,
Ca nisipurile-n ape
Trebuie să-l las să-mi scape.

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!