Bunica

Cu parul nins, cu ochii mici
Si calzi de duioşie,
Aieve parc-o vad aici
Icoana firavei bunici
Din frageda-mi pruncie.

Torcea, torcea, fus dupa fus.
Din zori şi pâna-n seara;
Cu furca-n brâu, cu gândul dus,
Era frumoasa de nespus
în portu-i de la ţară...

Căta la noi asa de blând,
Senină si tăcută;
Doar suspina din când în când
La amintirea vreunui gând
Din viaţa ei trecută.

De câte ori priveam la ea,
Cu dor mi-aduc aminte
Sfiala ce mă cuprindea,
Asemuind-o-n mintea mea
Duminicii preasfinte...

poezie celebră de Şt.O. Iosif
Adăugat de Superproverb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor de bunica

De bunica mea mi-e dor.
Torcea lâna din fuior.
Firul lung îl întindea
şi pe fus îl răsucea.
Tot aşa torcea bunica.
Torcea noaptea, ziulica...
Torcea cu gândul la noi
să ne facă haine moi.
Cu ele ne îmbrăca,
de mânuţă ne lua,
la biserică plecam,
Lui Isus ne închinam.
Când ne întorceam acasă,
buna ne punea pe masă
cozonacii rumeniţi,
de mâinile ei gătiţi.
"Tatăl Nostru" îl spuneam,
"Hristos a înviat" rosteam.
Ciocneam ouă cu bunica
şi ne trecea ziulica.

poezie de Dumitru Delcă (martie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşarfa

Ea torcea dintr-un ghem de piatră un fir de apă
din care să împletească eşarfa cu care să lege
ochii lumii...
Pocnea în vatră
războiul de ţesut execuţii.
În ceas secundele tiveau la noduri stâlpii.
Ea torcea!
Torcea eşarfa cu care să lege ochi cu ochi înnodaţi
deţinuţii...

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintirile unui nepot

Copil fiind, mi-aduc aminte,
Cum la bunicii de la ţară
Am învăţat să fiu cuminte,
Să nu-mi fac neamul de ocară.

Bunica mea m-a învăţat
Să cred în bunul Dumnezeu.
Eu nici acum nu am uitat
Cum mă alinta bunicul meu.

M-au învăţat ce este viaţa,
Cum să muncesc, cum să trăiesc.
M-au învăţat cum dimineaţa,
În zori de zi să mă trezesc.

Nici de la joc nu m-au oprit.
Am alergat şi am zburdat.
Iar când am fost prea obosit,
O carte-n mână ei mi-au dat.

Frumoasă e copilăria
Petrecută la bunici.
Împarţi toată bucuria,
Cu cei mari şi cu cei mici.

Ce n-as da să se repete
Viaţa noastră de copii.
Rămânem doar cu regrete
Şi trăim din amintiri!

poezie de Dumitru Delcă (7 octombrie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cândva o Iarnă

Cândva o iarnă, copil eram la ţară,
Romanticele nopţi şi lămpile cu gaz,
Torcea bunica fuiorul din cămară,
Bunicul povestea de un Mihai Viteaz.

Îmi amintesc cum mama cocea-n casă
O pâine-n spuză cât roata de la car,
Şi fericiţi mâncam cu toţi la masă,
De sărbători primeam câte un dar.

Ne îngheţau picioarele-n zăpadă,
Printre nămeţi, cu sănii ne urcam pe deal,
Pe derdeluş cădeam, eram uşoară pradă,
Spre vale ne opream la buza unui mal.

Copilărie cu farmec de poveste,
De ţară îmi e dor şi de ai mei bunici,
Se pierde tot, nici casa nu mai este,
Suntem străini acolo, suntem străini aici.

poezie de Marian Bărăscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunica

Din negura uitată a vremii,
Păstrez un chip frumos şi blând.
Un chip pe care n-am să-l uit
În viaţa toată.
E chipul de bătrână,
Bunca mea cea bună.

O văd aşa precum o ştiu,
Cu părul nins, cu furca-n brâu,
Cu faţa ei brăzdată,
Cu mâna-i albă şi curată,
Cu ochii blânzi, cu a lor priviri
Ce m-au vegheat.
O văd acum împletind,
La mine-acum o aud strigând.
Îmi dă un sfat, eu n-o ascult.
Mă dojeneşte. Încep să plâng.
Ea mă mângâie-ncetişor
Şi mă alină: betul puişor.
Să tac, mă-ndeamnă s-o ascult,
Să merg la trabă s-o ajut.
Dar nu am vrut!

Şi uite anii au trecut,
Aş vrea s-o văd şi s-o ascult,
Să merg la treabă s-o ajut,
Dar nu mai e!

poezie de Adrian Timofte din Versuri şi vorbe (1990)
Adăugat de Adrian Timofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet de Copil

Mă trezesc adesea c-un gând,
Cu o melancolie sufletească.
Mi-aduc aminte că eram mic şi blând,
Într-o copilărie autentic românească.

Îmi plăceau dulciurile ca şi acum,
Şi tare mult îmi mai plăcea viaţa.
Acum că-s mare vreau doar să spun,
Că suntem copii dacă iubim dimineaţa.

Eram energic şi încă sunt şi acum,
Zburdam, făceam mişcare zi de zi.
Acum tot ceea ce vreau să spun,
Zâmbind, vom fi copii în fiecare zi.

E duminică azi, şi întâi iunie,
Această poezie e pentru toţi.
Indiferent de rasă şi etnie,
Bunici, părinţi, copii şi nepoţi.

poezie de Ovidiu Kerekes (1 iunie 2014)
Adăugat de Ovidiu Kerekes
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când Adam săpa şi Eva torcea, cine era domn?

citat din John Ball
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii tăi

Când se lasă roua, de cu zori
Şi-altă zi senină se-ntrevede,
Ochii tăi răsar ca două flori
Într-un colţ de iarbă veşnic verde.

Dacă vântul suflă la amiază
Aducând toţi norii mai aproape,
Ochii tăi înlăcrimaţi veghează
Peste munţi, păduri şi peste ape.

Când pământul stă o clipă-n loc
Şi se-aude zvon de bucurie,
Ochii tăi, ca frunzele de soc
Se lipesc de braţe numai mie.

Iar spre seară, când în albu-i var
Blând spoieşte luna toţi pereţii,
Ochii tăi - două grămezi de jar -
Vor s-aprindă zorii dimineţii.

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când mă vei căta

Când mă vei căta în floarea de cireş
voi fi din nou plecat la Ieşi
să îmi descarc desaga cu priviri
prin cel oraş, sau printre amintiri.

Când mă vei căta pe drum ori pe cărare
voi fi plecat în lumea mea cea mare
iar când mă vei găsi într-un târziu
voi fi trecut prin spinul viu.

Când mă vei căta, voi fi din nou copil
plecat în zarea liberă de nori
acolo unde se pleacă uneori
când eşti poet, sau când devii senil.

Când mă vei căta în nemurire
voi fi baraj de hidrocentrală
un paznic al timpului ce ară
spre alte orizonturi, în haina mea de mire.

poezie de Dănuţ Cepoi din Din volumul "Picături de memorie", Editura Armonii Culturale
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

AMINTIRI...

Ningea atunci, mi-aduc aminte bine
La braţ mergeam prin fulgii de zăpadă,
Probleme fără-nsemnătate discutam cu tine
Fraze goale sau cuvinte-n şaradă.

Străzile erau pustii. Lumea dispăruse
În seara când visând călătoream,
Priveam la tine, cu gândurile duse
Şi cine ştie la ce, la cine mă gândeam.

6 noiembrie 1964

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când viaţa...

Cred că însăşi viaţa noastră va dori să ne implore,
Parc-o văd îngenunchiată, cerşind casa de la noi.
O priveşti, se umileşte, stă cu fruntea în noroi
Şi suspină spre icoana ce aproape o ignoră.

Mult în faţă, pe o bancă, trupul zace în neştire,
Şi clipeşte-ncet când viaţa îi cerşeşte lui un loc.
Începuse să îi placă amorţeala fără foc
Şi e rece, şi îi place, şi-i e frică de trăire.

poezie de Loredana Tudor
Adăugat de Loredana Tudor
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt şi zile când cântă divina armonie a vreunui solo minunat... sunt şi astfel de zile- puţine, rare. Mi-aduc aminte de unele... Ce proastă sunt azi... îmi vine să plâng fără pricină...

Hortensia Papadat-Bengescu în Femeia în faţa oglinzei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Merele de vară

Mi-aduc aminte merele de vară,
Când noi copii la mama mai eram,
Când stam pe bancă câteodată seara,
Cu câtă poftă le mâncam!

Şi câteodată când ploua afară
Iar noi priveam la stropii de pe geam,
Mama fugea prin ploaia cea de vară
Şi câte-un măr cu lacrimi ne-aducea.

Şi îmi aduc aminte că într-o vară
Ne-a venit pe la poartă un sărman
Şi cum s-a luminat în prag de seară,
Când mama i-a cules un măr din ram.

Dar de când nu mai este mama,
Nici pomul nu mai face rod,
Şi parcă degeaba mai vine vara
Şi vara parcă nu mai are rost...

De-atunci am mai mâncat mere de vară,
Dar parcă şi-au pierdut parfumul sfânt
Şi mi-amintesc gustul de-odinioară,
Pe-o bancă, lângă mama la mormânt.

Merele de vară sunt,
Sfinte pe pământ,

Merele de vară plâng,
Mamei la mormânt...

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Condiţionarea apare datorită fricii psihologice a omului în faţa necunoscutului, iar tu înveţi această frică ca şi gând în fragedă pruncie. Condiţionarea apare datorită faptului că înveţi separarea în fragedă pruncie şi atunci începi să te crezi/condiţionezi ca şi corp-minte şi uiţi altfel că tu eşti deja Totul din Întreg! Ideea că tu, Sinele/Totul din Întreg eşti Condiţionat este un alt gând care menţine condiţionarea sau dependenţa ta obsesiv-compulsivă faţă de gând. Condiţionarea înseamnă să te raportezi neîncetat la cap şi să uiţi că tu eşti deja Inima sau reîntregirea reîntregirii. Decondiţionarea înseamnă să realizezi nemijlocit de gând că tu eşti viaţa în care gândul curge liber, izvorând natural din liniştea care este sau din amintirea care nu este. Dar viaţa este etern liberă de micuţul şi temporarul gând care apare în Ea şi care vrea, cunoaşte, crede, speră, aşteaptă, cu alte cuvinte, caută neapărat o nouă şi neîncetată formă de devenire.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să-ţi aminteşti

să-ţi aminteşti de seara asta când bradul l-am împodobit
şi am umplut cu vin paharul şi gândul tandru nerostit
să-ţi aminteşti de mâna care a mângâiat obrazul alb
şi de sărutul pus în palmă mai scump decât un diamant

să-ţi aminteşti când ani vor trece de ochii mei căprui închis
ce pleoapele-au lăsat să cadă când buze calde i-au atins
să-ţi aminteşti... nu spun la nimeni a fost în seara de Crăciun
a nins... si fulgi din amintire vor fi purtaţi de vânt pe drum

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călătorul proscris

E doar un gând ce bate la poarta unui vis
Nerăbdător să intre, să facă o-ncercare
Şi, poate, să-nceteze prea lunga-i căutare
Ce-l face, printre gânduri, un călător proscris.

Dormea, în noapte, visul, era în plină pace
Cu lumea de afară, cu el, cu lumea sa,
Iar gândul, observându-i privirile opace,
A-mpins, cu grijă, poarta ce totu-i ascundea.

Era ciudat acolo, chiar pentru el, un gând:
Imagini când mai clare, când şterse şi pierdute,
Cu amintiri în zborul ce devenea mai blând
Atunci când, curioase, veneau să îl salute.

-Voi, amintiri din vise, în lumea neştiută
Pierdută în uitare şi-n nepătruns abis,
Nu aţi văzut pe-acolo, ascunsă şi tăcută,
O amintire-anume, un gând rămas nescris?

-Noi am văzut, ţi-am spune, zadarnicule gând,
Ţi-am povesti mai multe din lumea cea străveche,
Dar visul se trezeşte, întreabă-l şi, oricând,
El poate să te-ndrume spre gândul tău pereche.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul

Poet e fiecare-n gând,
Cu versuri clasice sau albe,
Gândite liber, la un rând,
Cu asonanţe prinse-n salbe.

Poet e fiecare ins
Ce desenează-n gând, grădină,
Când iarna-i grea şi plaiul nins
De milostenia divină.

Poet e fiece copil
Ce călăreşte-o nuieluşă
Şi, fără de figuri de stil,
Culege basme din cenuşă.

Poet e doar acel ce vrea
Să pună-n glas privighetori
Şi muguri calzi pe-o rămurea
Ce s-a trezit mai tristă-n zori.

Poet e fiece adult
Ce crede-n zei şi-n curcubeu
Şi, în al sevelor tumult,
Îl pipăie pe Dumnezeu.

Ca fiu al gândului etern,
Cu zvon de fluier şi de nai,
În coasta vastului infern,
Poetul e un colţ de rai!

poezie de Janet Nică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În amintirea ţăranului zugrav

Azi trăieşti în legenda ta
cum ai trăit în câmpuri şi în sat:
Mi-aduc aşa de bine aminte
de mânile tale grele ca tăvălugul
cu care pecetluiau sămânţa-n arătură.
Mi-aduc aminte de ochii tăi verzi ca mura necoaptă
şi de meşteşugul blând cu care zugrăveai
sfinţi atât de fragezi
parcă veneau de-a dreptul din lună.
Erai prieten cu toate minunile.
O fată ţi-a venit în ogradă să-ţi zică:
Spune-mi, spune-mi, cum s-a născut
pruncul Isus fără tată?
Într-o icoană-nchipuită de tine
i-ai arătat în aur şi-n albastru ceresc:
Astfel stat-a Maria-n genunchi,
cu ciocul întins peste ea
o pasăre, plutind, a scuturat o floare.
Ce-a mai venit se poate-asemăna numai c-un vis.
Din pulberea de floare
cernută peste tânărul ei trup
fecioara Maria
a legat rod ca un pom.
Nu semăna cu-această abia şoptită poveste inima ta?
Erai numai om, şi totuşi când ai murit
s-a adunat mult norod în pragul tău,
crezând că fără veste te vei ridica la cer
şi vei înălţa cu tine satul şi părnântul.

poezie celebră de Lucian Blaga din În marea trecere (1924)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cea mai frumoasa femeie

Sunt cea mai frumoasa femeie pentru ca intr-o mana
am planul, iar in cealalta tin sfera;
si firele gandului meu unesc perfect punctele
planului cu punctele sferei pentru-a recrea lumea.
Sunt cea mai frumoasa femeie pentru ca visele mele
atrag demonii si ingerii in atingeri electrizante,
pentru ca pielea mea e izvorul dorintelor tale
si universul e pierdut in parul meu.
Sunt cea mai frumoasa femeie pentru ca la gatul meu
galaxiile se-nsira unele dupa altele intr-un colier
din lemn de santal.
Pot sa opresc si sa starnesc ploaia, pot sa-ti arat,
intr-o singura picatura, imaginea cuplului perfect-
doua trupuri, modelate in lut ars la soare, impletite
intr-o imbratisare perpetua.
Sunt cea mai frumoasa femeie pentru ca port desertul
in inima,
camilele ies din mintea mea pe drumul ce duce la Rai,
ma las mangaiata de vant, inecata, nascuta si sarutata de mare...

poezie de Mirela Vlaica
Adăugat de Sorana Mihail
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stele cu gând

Învăţ de-o viaţă, dar nu îmi ajunge
Să desluşesc ceva din Univers
Şi, ce nu pot cu mintea a străpunge,
Încerc să învelesc, acum, cu vers.

Mi-e greu, când gândul zboară printre stele,
Să îl opresc doar să privească-n jur,
Iar el trimite gândul său la ele
Continuând al galaxiei tur.

E tatăl gândurilor infinite
Fixate-acum prin stele, în reţea,
Sunt singure, pierdute, irosite,
Şi poate-i prea târziu a le-aduna.

De-aceea, eu, în nopţile senine,
Încerc să aflu, doar cu mintea mea,
Cât pot de mult. Iau gândul lângă mine
... Şi sufăr când mai cade câte-o stea.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Gândul pierdut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!