Chintesenţe

Natura e-n veşnică grabă să nască, din boabe, din ou, din pântece, pui
în cuiburi prematur clădite, cu râvnă, cu fiece an ce iţeşte sub nea,
de parcă-i blestem, prevestind de pieire, ce lasă loc liber de iei ca să pui,
căci totu-i morişcă, ce timpul o învârte, cu pale diverse; mai iuţi... ori să stea!

E-un tot canibalic ce viaţa se cheamă, croindu-şi periplul de za 'n devorări
pe lanţul ce ţine legată existenţa, din şnur cu mărgele ce cresc pe şirag,
pus tot colier, printre altele multe, sub gulerul sfânt ascunzând sărutări...
că-i semnul lăsat de o lume de oameni cu crez să se înalţe la sursa de drag.

Stau încă în perla, grăunte-siliciu, a mărgelei cu eu-l ce-mi flutur de steag!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (31 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu premeditare

V-au strâns aleşii asasini şi v-au dat foc,
V-au otrăvit cu dioxid, să fie ei
Mai bine oxigenaţi, hapsânii derbedei
Şi, nici răniţi nu vă mai lasă trai, deloc.

V-ascund printre spelunci, zise spitale,
Cu pumn în piept bătându-se eroi,
Se lăudând de grija voastră, în timp ce voi
Tot mai mulţi, mulţi, ne lăsaţi dor şi jale.

Ei stau pe sticle să vă mintă într-una
Că vă iubesc şi suferă profund,
Dar nu vor decât sacrificiul vostru sfânt,
Să se arate, că vă vor fi ei... Fortuna.

Mulţimi din voi, ce-aţi lăsat testament, vă plâng
Cu adevărat şi vă vreau steag, să închine
Un sacrificiu nedorit, da-nspre mai bine
Să fie ţării, din dureri ce inimi frâng.

E un întreg complot în a mea ţară,
Să-i ia popor, s-o vândă la mezat
Şi bani să-şi pună peste cei ce-au din furat...
Să-şi facă Statul lor, fără de noi, cu noi afară.

E-o hoardă sumbră de inculţi jefuitori
Ce-au tată, mamă, sunt călăii pe stil nou,
Cu toţii o horă ce se învârte, un rulou
Doar dintre ai lor, se promovând nemuritori.

E încă timp, că suntem mulţi, să-i dăm afară,
Spălaţi la alb, ca nu cumva să infecteze
Pe cei din jur, să nu-şi înalţe iar metereze...
Să-i demascăm că-s un pericol, să dăm sfoară...

Premeditat sunt vinovaţi... ce neam ne-omoară!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 noiembrie 2015)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oh...

Oh, naţiune, îmi plâng sfârşit de voi!
Chiar aşa rău cu toţii am ajuns,
Ca toţi -nenorociţi, lichele, proştii, boi-
Să ne conducă-n mâine... popor neajuns?

Ce e cu neamul, zis demult, al meu,
Cel ce-n istorii aveam şi acuma-l pierd,
De am blestem de atât suportat greu,
Tot nesfârşit, s-ajung să nu-l mai cred?!

Unde s-au dus bun-simţ, onoare, crez,
Ce-ar fi numai covorul paşilor eterni,
Doar să mă încalţ în rituri, să urmez
Să fiu eu dacul primilor moderni...

O fi fost bob sămânţa de altădată,
Să crească pir şi volbură de oameni,
Mă înţelenind de spuza deşănţată,
Ce o arunc... şi-mi spune că sunt seameni?

Oh, unde-i şcoala mea de înţelepciune,
Donată în sânge, ce-mi mijeşte steag,
De nu văd cer, ce albastru nu apune
Şi, galben grâu, roş cărnuri, ce mă trag...

Oh, cât deplâng, deplâng poporul drag!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 februarie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ogor

Câmpii de străbuni, cu spice de lacrimi
Muncite cu sârg, cu sudoare de avut,
E ogorul întins, războit printre patimi...
De zeci generaţii, l-au vrut... l-au pierdut.

E brunul mustos, apărut după ploi,
Ce naşte din boabe cotiledoane,
Sau griul, uscat şi crăpat de nevoi...
E sursa de pâine-a hrăni milioane.

Privim frumuseţea de galben şi verde
Întinsă, din talpa de şină de tren.
Visăm peisajul, vederea se pierde
În gândul, din cântul de linii-n refren.

Se pare că totu-i aşa, de când timpul...
Nici gând, nu ne poartă, la bietul ţăran
Ce calcul de muncă-i la el, anotimpul;
Pământu-i e viaţa şi sursa de ban.

E-o lume nedreaptă, de false valori,
Ce pune-n pământ câte-un suflet de om
Ce rost, are munca-i, ca tu să nu mori...
Purtător el pe braţe, de poame de pom.

Îl vezi în comună, sfrijit, coasa-n spate,
Munceşte să lase avut, la odor.
Pământu-i la el, pentru morţi şi bucate...
Noapte-zi-i la arat, semănat, recoltat,
E ogor...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (12 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mărţişorul

Pe buze, un sărut, cu dor,
Eu îţi dau azi drept mărţişor,
Şi multe altele, cu drag,
Şi le unesc, le fac şirag.

Eu firul roşu sunt, văpaie,
Tu firul alb eşti ‒ o bălaie,
Iar noi îmbrăţişaţi, mă jur,
Ca două fire într-un şnur.

poezie de George Budoi din Mărţişorul în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (1 martie 1996)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fi... incertitudine

Ce straniu-i tot în existenţă,
ce n-o deţinem nicidecum;
zi de născare ni se spune,
iar moartea n-o ştim, viaţa apune
când soare a dispărut din drum...
Alţii, îţi văd ultima prezenţă!

Deci eşti jumatea între extreme
încă nu ştii ce se petrece;
când pleoapa pune oblon la gânduri
şi-n haos vise se scurg rânduri
în inexistentul cald, dar rece
la tot ce curge, în jur, la vreme...

E-un rest plăpând, printre fotoni
developând retina sumbră
c-o lume în poză răsturnată,
ce tinzi, dar n-o ai dezlegată
şi tot ce vrei e doar o umbră,
căci multe ambiţii îs avortoni...

... Pleci dus, spre drum de sfinţi, dragoni...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 octombrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La întâmplare

Pe firul dintre ani se înşiră apusuri, multe răsăriri
neînsemnate, curs în treceri ce par eterne, un şirag
plin de mărgele, un rotund ca un atol, purtat cu drag
pe oceanul ce corali hrăneşte... şi-i groapa, tot el, la pieiri.

Este beţia existenţei, ce cont de face, ar da frică
cum diagnosticul de-o boală ar pune eul în peril
şi neştiutul e mai sigur decât ascunsul cert, abil...
poate de aceea Creatorul lasă incert, când termen pică...

Totul nu are precizare, e doar cherem de întâmplător
şi cum nu-i leac la întâmplare, e tot ştiut necunoscut,
ori poate calendar există, fără sfârşit şi început...
doar numere şi nume puse, fără atestat de autor?!?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 aprilie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Obiceiuri

Îmi mut carabalâcul des, nu ţin la loc, nu-s un statornic,
Nu cred în lucru, în imobilitate,
C-ar fi păcat să nu cunosc dreptate...
Ce-i rară, atât de rară şi-o ador... atât de dornic.

Îmi plimb ideile printre mulţimi de sameni,
Îmi caut simţ la fel, prietenii
Să mă descarc de vorbe, prin hârtii...
Că-i rar, atât de rar, să întâlneşti om... oameni.

Îmi vând comori, ce tot credeam un bun, palpabil,
Dar mă despart să mă reînnoiesc,
Să nu prind vechi, un iz că ramolesc...
Că-i rar, atât de rar, să rămâi tânăr... stabil.

Îmi tot încerc să-mi mai fructific timpul, zile,
Că şi sămânţă, chiar de am lăsat
Pui, nu-i la fel şi, versul mi-am semnat...
Că-i rar, atât de rar, pe raft... eu, facsimile.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Închipuit real

Penumbrele-s fizic că Soare dă umbre
Şi straniu lumina e sursa de sumbre,
Iar binele dat este-o sursă de rău
Ce stă să distrugă orice, lăsând hău.

Cuvânt nu ar fi fără a fi o tăcere,
Nimicu' e-un dar doar atunci când se cere
Şi a cere-i refuzul sortit a nu fi...
Cum taţii nu sunt, nefăcuţi de copii.

În fond lumea toată n-ar fi de n-am fi
Şi suntem o clipă cât ochi o clipi,
Căci tot e-o himeră, un caz de conştiinţă...
Creată de drag, nu eroare de-o ştiinţă.

Oi fi închipuire... Un act de voinţă?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 august 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viticolă

... vie, sau moartă,
nu se lasă boaba mucegăită
să-şi dea zeamă, ce-i scursă că-i spartă,
să pretindă că locu-i să stea, ea, arăcită
şi se ţine să strice licoare
de ciucuri, ce rabdă
şi zile ploioase şi crâncen de soare...
ţinând să-şi dea tot, să nu cadă,
să umple budane din cântec de corzi
şi strigă, sfrijita, că ea dă savoare,
seva-şi trage din sănătoase origini, de pe jos, nu din lorzi
şi poate să dea surogat de valoare
ea, ce-i amestec de coajă...
şi-i simt minţi în putoare,
ce întind din micelii
să-şi facă ciorchini cu alte boabe... hidoase arătare...
e parcă urmaşa ce mistic înşeală orice om, pe copii, înhăitată-n înhăitaţii Irozi.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânditorul

Îmi caut veşnic alte definiţii
Aşa cum n-au fost spuse înainte,
Căci mă feresc, ca-n dragoste, de repetiţii
Şi plictisit sunt, doar să fiu... cuminte.

Tot metaforic vreau şi-n epitete,
Mă străduiesc ca-ntr-o pictură să pun nuanţă,
Căci sunt sătul de-atât de multe etichete
Şi de prostia etalată-n soi de importanţă!...

Tot reflectez la timpul cum era-n înainte;
Cum oare se-nghega dorinţa, gândul,
Când încă nu erau nici gestul, nici cuvinte?...
Cum se iubea şi cum cerea, mânca... flămândul?

Sau e un moft, când lumea-i foarte simplă
Aşa cum şi natura pare sau o fi? Nu ştiu
Şi nu-i nevoie-n van de zvâcnete de tâmplă
Când totu-i mai uşor, fără obstacol ca-n deşert... pustiu!

Şi câte exemple sunt, de "limpezi" reuşiţi... Ce fistichiu!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 octombrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Palate cladite pe ruine

Ruine de suflet prematur,
Imagini de copii cu părul sur,
Lumi sclipitoare cu haine cochete,
Perfecţiuni înălţate pe defecte!

Palate clădite pe ruine-
Sunt vechi- făuritorii sunt de vină;
Sunt noi- făuritori există încă-
Clipe clădite pe cioburi vagi de stâncă...

Nimic nu-i nou, întreg, ci aurit;
Totu-i faţadă şi totu-i ipocrit;
Adâncu-i tulbure iar temelia rară-
Nu ei, ci noi suntem cei de ocară!

poezie de Victoria Dicu
Adăugat de Laura Radoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A iubi... verb

Eu... te iubesc!
Uff, tu... iubire?!

Te mai... doresc!
Ehh... fericire...!

Iubim noi... oare?
Unul... iubeşte!
Bis... că mă doare!
Eeii... dragoste, este!
Să ne... dorim!
Ce de iubire...!!!

Mai mult te... simt,
Unde-i... trăire!
"Love"... de poveşti!?
Totu-i... dorinţă.

Drag, tu... ce-mi eşti
E... peste fiinţă!

Tare mi-eşti... dragă!
Oare-i... o fragă,
Terra... întreagă???

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (22 mai 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe valuri line de iubire

Alene coborând pe dealuri
Încet amurgul s-a lăsat
Nici apa nu şopteşte-n maluri
Şi-atâta linişte e-n sat.

În grabă una câte una
Făcliile nopţii s-aprind
În zare se vesteşte luna
Iar eu în braţe te cuprind...

Şi îmbătaţi de fericire
La piept strângându-te cu dor
Pe valuri line de iubire
Ne legănăm plutind uşor.

Nu ştim, e cânt sau poezie
Un freamăt dulce în frunziş
E noapte clară şi târzie
Căci timpul trece pe furiş.

Răpiţi de vraja fără seamăn
Am vrea ca vremea-n loc să stea
Când visurile noastre deapăn
Cu fir de doruri dragostea.

Iubito!... Iubite!... şoptim cu drag
Sfânt adevăr cât ne iubim
Cu-al lacrimilor mândru şirag
Noi inimile ne-mpodobim.

poezie de Gheorghe Ionescu din Picături de rouă (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mereu

Mărgea pe şnur, de timp non stop,
Perpetuu în mişcare d-un bijutier;
... E viaţa însăşi, scumpul colier
P-o aţă-n două capete, în veşnic hop.

E ciclul de-nceput în nesfârşit
Vândut pentru rulaj la relantiu
Risipitor, predând salutul din chipiu
'n sinistru început, de suflet istovit.

Rostogolire de idei şi vise
În minţile ce n-au nicio idee;
Nici de-nceput, din corpul de femeie,
Nici din topitul neştiut în cave-nchise.

Rămâne lanţul genelor perechi
Cu X şi Y, matematice de sex
Şi ticuri înăscute sau reflex
Cu dogme mereu noi, dar toate vechi.

Este mereul invocat de filozofi;
Ce-s terminalele novice din divin
Cu impregnări eterne-n minţi, într-un destin...
Suntem un uriaş, un infinit miriapod, cu mulţi... pantofi.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 septembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păstrez acelaşi crez

Dintre toate durerile cele de suflet sunt grele,
îţi seacă izvoarele trupului prin suferinţă
şi respiri cu tristeţe aerul.

Multe dezamăgiri mi-au lovit inima,
am ajuns până la refularea dorinţelor,
totul mi se pare un blestem
care trebuie îndepărtat de viaţă,
nu pot să fiu umil, nu sunt un sfânt,
în mine păstrez acelaşi crez
şi multă dragoste.

Sângele îmi poartă prin artere
tot ce-mi înfloreşte prin gânduri
mă face să sper la tot ce urcă la cer,
şi nu se lasă răpus de zădărnicie,
multe obstacole îmi vor sta în drum
şi le voi ocoli
chiar începând de azi.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nesfârşit potrivnic

S-a plictisit tot stând mereu acasă
Privind cu jind la vânzoleala străzii
Invidiind pe toţi; "Vremea-i frumoasă,
Sau ger e?... Of, plictisul ogrăzii!

Nici muncă nu mai este, nu-i vacanţă
Despre ceva mai bine, tot se-afundă;
Tristeţea-i tot mai sumbră, nu-i speranţă,
Şi viaţa tot se scurge tot mai muribundă.

Şi cât elan de zbor e, ce voinţă
Să spargă tot banalul, să se plimbe,
Dar de un timp -şi-i lung- e doar căinţă
Şi orice-ar vrea nu poate să mai schimbe.

Este-un abis de eşecuri, bluff şirag
Ce lasă fără nicio sursă împliniri
Şi bani sfârşesc, te lasă şi cel drag...
Rămâi cu ochii pe fereastră, doar gândiri!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Joc

La cât de serioasă-i lumea,
chiar cât de gravă,
până la omor,
mai practică joc... până lunea,
când iar se pune pe ispravă
de aneanti vreun om, popor...
şi lasă în fond să se creadă
că-i doar un joc,
de artificii
în pas de marş, ca la paradă,
cu puţin foc,
ceva suplicii...
Imens noroc că totu-i joacă,
o trecere din plus în minus...
pârlit de meci,
făcut să placă;
unde-i un ars şi altu-i... "Primus".

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (31 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul Nagual

Sălbatic, mândru şi neobosit,
cutreier prin pădurea tropicală
ce-mi pare, de milenii, ideală,
căci eu sunt nagualul cel vestit.

Am fost lăsat aici să vă ajut
în viaţa voastră plină de conflicte,
să v-amintesc credinţele relicte,
şi să vă-ntorc spre timpul ce-a trecut.

Sunt spirit, animal, pot fi şaman,
şi pot îndeplini orice dorinţă,
căci, în iubire, totu-i cu puţinţă.

Doar dragostea e Raiul pământean,
puterea e în suflet, în fiinţă,
n-o căutaţi afară, e în van!

sonet de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spiriduş

De la fereastra luminată cum galbenul de ou lucios,
Plecat din buzele în freamăt de frăgeziri de roşii maci,
Se înalţă cald fuior de vis în ruga gândului sfios
Cu timp uşor, de zbor... copila, doar ochi-i desfrunzind copaci.

Ar vrea, cu mâinile întinse din vârf de muguri, să atingă
Şi ea din bolta toată stele, să-şi simtă astrul fără nume
Acum, când încă n-o cunoaşte, dar ştie că de-ar fi să stingă,
Copila-i va fi o scânteie, o zi, sau noapte... lăsând lume.

Nu ştie că-i aşa firavă, numai speranţe, de va fi
O rază să-şi îndrume licăr în umbra astrului pribeag
Şi ar vrea în palmele-i să-l ţină, în răsăriri de zi cu zi...
Să şi-l culeagă din sclipiri pe-o aţă în colier, şirag.

Întreabă licărul, copila, cine o aşteaptă în prag femeie
Şi cum va fi păşitul roşu de drag, din sânge de fecioară,
Iar dacă dor este etern, sau spulberări veşnicu' încheie
Şi, lacrimile-s de extaz, ori stoarcere... de-ar fi să doară?

În palme îşi încălzeşte starul, cu răsuflarea întretăiată,
Plăpânda fată cu păr moale, tot o mătase sclipitoare
Şi vrea în dar să dea la stea cosiţa-i, coadă ea să-şi facă...
Cometa lui să poată fi, de vrea... lucinda călătoare.

Şi astrul rece parcă înmoaie din albăstrimea de gheţar
Şi parcă pâlpâie a ou, un galben cald de gălbenuş,
Ce se topeşte în sticla în ramă, ca bobul de-un mărgăritar,
Jurând să stea suflet ferestrei copilei, partener de urcuş...

Când vor pleca, o zi, o noapte, cu acelaşi nume... Spiriduş...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 februarie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Culturistul

Îşi face ego-ul propriu o cultură
sculptându-şi singur corp, cu dalta muncii;
să îşi câştige muşchii, precum uncii
de preţ... Să ne redea frumosul, de natură.

Ascet, îşi lasă zilnic plăceri proprii
-să-şi facă-n trudă trup de vis, o gală-
stupefiând o lume, c-un simbol de-o seară;
făcând-o fremătândă, adulmecat cu ochii.

Se luptă zilnic, ore-ntregi, cu sine
-Fără să-l vadă nimeni- un alpinist;
în fond este mai mult de-un nevăzut artist,
căci e şi sculptor şi sculptură vie, în vine.

Se drămuieşte-n tot, fără excese;
îşi face viaţa un calvar... De drag
se devotând pentru ce suntem; un şirag
miozic, de bicepşi, de deltoizi, de fese.

Este gigantul din alt timp, un antic
de forţă blândă s-etalând în spasme
ritmate... Ne lăsând magii de basme
cu Făt Frumos purtându-şi zâna, falnic.

E visul de bărbat, virilul cult
să-şi farmece iubita simbol, EA...
Să-i fie etalon de vis, un astru masculin de stea;
o fantezie de-un amor, într-un tumult.

Dar totu-i pe tăişul de-un cuţit,
căci limita-i o coardă-ntinsă, o arcă;
când neuronii zvâcnesc, în fibră se descarcă
săgetuind o inimă fragilă-nspre sfârşit.

Colosul cade ca un fir fragil de aţă,
se prăvălind 'nspre nodul din mosor...
Uitat de toţi ce-l aşteptau, pierdutul dor
ce nu se mai prezintă... Declarat absent la viaţă!

PS
In memoriam lui Viorel Ristea, 28 de ani,
mort 16 iunie 2011, înaintea galei de la Miami.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (17 iunie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!