Viticolă

... vie, sau moartă,
nu se lasă boaba mucegăită
să-şi dea zeamă, ce-i scursă că-i spartă,
să pretindă că locu-i să stea, ea, arăcită
şi se ţine să strice licoare
de ciucuri, ce rabdă
şi zile ploioase şi crâncen de soare...
ţinând să-şi dea tot, să nu cadă,
să umple budane din cântec de corzi
şi strigă, sfrijita, că ea dă savoare,
seva-şi trage din sănătoase origini, de pe jos, nu din lorzi
şi poate să dea surogat de valoare
ea, ce-i amestec de coajă...
şi-i simt minţi în putoare,
ce întind din micelii
să-şi facă ciorchini cu alte boabe... hidoase arătare...
e parcă urmaşa ce mistic înşeală orice om, pe copii, înhăitată-n înhăitaţii Irozi.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strigăt...

... te-am strigat, în gând şi-am auzit ecoul, ca un flux de maree
ce mi-a inundat fruntea, înecat de-atâta aşteptare zile la rând,
inutile, când numai noaptea, întunericul, el singur, îmi dă-n vise curcubee,
să te amestec infinit culori, să te ţes până ploaia cerne, se plângând
că nu mai are arc să-şi facă punte către soare,
să piară într-un reflux şi să rămân o arătare...
uscat, până ce mă vei inunda din nou, cu strigătul asfixiat în propriul gând...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 aprilie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atotştiutorul

Opiniile-s interzise
Şi orice subiect i-e cunoscut.
Ştie şi legile nescrise
Şi neagă, dacă-i spui, când te-ai născut.

Nu-i temă sau domeniu;
Le ştie precum nimeni, integral.
Explică tot, ca "geniu"
Cu aerul de-ndoctrinat şi teatral.

Cum deschizi gura, ţipă,
Întrerupe, neagă, fără jenă,
Răspunsul îl dă în pripă;
N-ascultă din ce-i spui, îi eşti o anatemă.

E-un panaceu universal,
Căci leac are la orice maladie;
Bârfa-i domeniul cultural...
Din horoscop îţi spune, ieri şi ce-o să fie.

Pericolul nu-i existenţa
De n-ar avea la nesfârşit tupeul
Să-şi facă nelipsit prezenţa...
Şi n-ar fi ajutat mereu să-şi promoveze EU-l!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (20 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii lor mereu limpezi

Zile lâncede, zile ploioase,
Zile de oglinzi sfărâmate şi de ace pierdute,
Zile de pleoape-nchise la orizontul mărilor,
De ceasuri asemeni toate, zile de captivitate.

Mintea mea ce încă pe frunze scăpăra
Şi pe flori, mintea mea-i pustie ca şi dragostea,
Zorii pe care-i dă uitării o-ndeamnă să-şi
aplece capul.
Şi să-şi contemple trupul ascultător şi van.

Văzut-am, totuşi, ochii cei mai frumoşi din lume,
Zei de argint ţinând în mâini safire,
Zei adevăraţi, păsări în ţărână
Şi-n apă, i-am văzut.

Sunt ale mele aripile lor, şi nu-i decât
Plutirea lor ce-mi scutură jalea păgână
Plutirea lor de stea şi de lumină
Plutirea lor de piatră, plutirea de ţărână
Pe valurile aripilor lor,

Gândirea mea de moarte şi viaţă sprijinită.

poezie de Paul Eluard din Cele mai frumoase poezii, traducere de Virgil Teodorescu
Adăugat de Emilia Nedelcoff
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorinţă eminesciană

Aş vrea să-l văd pe Eminescu-n pantaloni scurţi, dezinvolt
Zâmbind la soare fără gânduri, doar desfătându-se pe-un câmp
Mijind de flori printre prieteni veniţi de pe la Ieşi, din Olt,
Să-şi guste un' la altul glume pe-un dialog... de limbă strâmb.

... Să-şi uite datul de titan, să-şi lase frâu liber de geniu
Eliberat în imoral, să-şi pună suflet la bătaie,
Să-şi vindece maladul trup, să salte alături-n nou mileniu
Cu plete-n vânt, să soarbă izul de fericire... Un şpriţ să-ndoaie...

Să-şi lase timpul pentru hrana de zi cu zi, să-i fie dor
De tot ce şi-ar fi vrut să aibă; s-asculte muza în cantate
Se depănând în vise limpezi, să-şi umple suflet de amor
Fără suspin, fără trădare... Ştiindu-se o eternitate.

Ce dor îmi este să-l ating, să-i pipăi fizic, gând, speranţe,
Să stau -cum paparazzi, nopţi- să-i fiu străjer din altă lume,
Să pot să-i fac din munca mea buchet de sute de vacanţe...
Doar să respir acelaşi aer, s-ascult când e chemat pe nume...

Ce mult aş da să-i spun... Mihaie, să suim dealul cu catrinţi
Că vine şi Ion lu' Creangă, al lu' Coşbuc... şi-i plin de fete
Se pogorând dintre Luceferi pe uliţe cu alai de prinţi
Ne petrecând cu flori de tei, albastre, brune sau brunete...

Mi-e dor, repet, de-un Eminescu de trup şi purtător de suflet,
De simţuri, zâmbet, poate râs... de pielea dogorind dorinţi;
L-aş vrea un pieton de rând, să-l văd păşind ca-n vis de umblet...
Oricum ades l-ating pe umeri şi-i spun... că-s duhul scos din minţi!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 august 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Votul...

... e "anal", "fă", "bietă"... o manieră a unora,
necunoscuţi, să-şi pună-n aroganţă semnătura
cu deget lins de tuş, pe-o coală de hârtie,
necunoscând de ce, sau cui, ce o să fie,
neştiind nici care-i chestiunea arzătoare,
ce-i aia logică... uitând strecurătoare
de-a cerne ce-i gunoi, ori mare prea vizibil,
vrând pentr-o clipă, el, şef s-aleagă, "aplauzibil",
că-i unica ocazie de a fi el, luatul în seamă,
măcar arar, băgat în ciorbă şi el, zeamă,
lungind prosteşte timp de-a fi pe mâna
la nevăzuţi, cum parte are şi Luna,
ce tot în noapte stă... şi-aşa vor fi şi ei,
meritând pe "degetul" ce-au lins; mişei, ehei,
actori de-o zi, ferchezuiţi nevoie mare,
fără habar... Vot de "alfa", biet iz are,
că mintea, cartea, ne sunt un blestem...
... şi-n fond, votanţi, popor... oare noi câţi suntem?"???...

... văleu, măcar s-or deştepta... barem?!?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet

E adevăr că suflet este şi pleacă doar când viaţa trece
După ce-a stat în hibernare, ieşind arar din al său fald?
Şi de la ce se-ntâmplă tot şi-n urmă lasă corpul rece?
Atunci, de ce o fi la toţi; doar că sunt vii? De ce-au trup cald?!

Şi n-are, suflet, greutate? Cum poate singur, el, să zboare?
Şi de-i aşa uşor, cum poate să stea cu trupul la un loc?
O fi mister, doar lângă viu, fără materie; o mişcare
Ce-ar vrea inertul, în cutremur să-l facă din gheţar un foc?!

Oricum şi fum de-ar fi, nu poate să iasă dincolo de ceruri,
Ca să privim noi neştiutul, crezând că el pe noi ne ştie
C-avem trimişi, fuioare multe ce ne privesc calde, din geruri
Şi-i doar o mistică plăcere, de-avea ce noi vrem cum să fie!

Deci dac-ar fi minunea dragă, aşa cum credem, numai bun,
De ce nu mai răspunde-n veci, chiar de chemată-i, de-i în aştrii
Şi lasă răul în neştire de cap să-şi facă, căpcăun,
Pe noi, pierduţi corpul de suflet, de vii... Sărmanii de sihaştrii?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (15 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apode

Cu fiecare zi ce trece, totul devine mai uşor, mult mai astral;
Pământ rămâne greu în urmă, doar râmele să îl mănânce
Până-l vor devora, îl vor face un glob de carne trivial,
Viermos, în care numai peştele să-şi ia momeala, să se culce...

Se înalţă sol din solul ce tot creşte, acoperă tot ce-i, gunoaie,
Vestigii, ce dărâmă praful cosmic; solii în inhalări mesaje
Refăcând, zalele-n lanţuri, altele mai noi, spirale adăpând în ploaie
Un secetos, tot mai arid teluric, târâtor conclav cu încolăciri, trucaje...

... Într-o cascadorie ieftină de mistic inventat de-a reproduce copii
Ce lasă dâre lungi în huma brun-jilavă, încă neîngurgitată;
Îs orbii târâtori, urmaşi de cei ce-un ochi aveau, doar pentru ei, ciclopii...
E rătăcită, o râmă, pe-o stâncă din neant; priveşte la planeta... O novă depravată!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimeni nu are dreptul ca prin lege sau în orice mod să-şi stabilească singur drepturile excluzând pe cei care produc plus valoare directă, să-şi judece propria cauză, să-şi administreze sau să-şi aloce drepturi, bunuri materiale şi valori pentru sine sau prin/pentru cei care împreună constituie o pătură socială. Privilegiile nu sunt o componentă a democraţiei!

Viorel Muha (decembrie 2019)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cartea

În scoarţă, îndoită mănunchi, stă-n foi subţiri,
Aproape se lipind, că atâta se succed
De istorii, epopei reale, sau parşive,
Cu un deget linse-n colţ de multele salive,
Când din arare minţi pe suflete purced
Să-şi umple gol, pustiu, tânjind la împliniri.

Însemne-nscrise-n negru îmbobocesc imagini,
Pe-o altă scoarţă, fină, de griuri canioane
Şir, râuri se scurgând, lăsate-n tuş uscat,
Ce redevine-n minte, iar fluviul, de un citat,
Putând pe agnost să-l umple, sclipitor în galoane,
C-un frunzărit de pomi, întinşi în fine pagini.

E doar ceva, pierind de-un timp, ceva aparte,
Ce va lipsi şi-i grav, de nu o ai!... O carte!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De cuvânt

Cât fals este-n enunţul "de cuvânt",
Cu aluzie la cel ce îl respectă;
Cum leac la rana ce-i infectă
Şi leacu-i doar o vorbă, legământ!

Căci nu cuvânt, golit de sensuri, e zălog,
Doar fapta ce-i urmează-i -dacă este,
În ziua când cuvânt este-o poveste,
Pentru naivi-... minciună-n epilog!

Zboară cuvintele-n eter cum anestezic
Pentru dureri avute, împărtăşite
La popi diverşi, fără sutană, cu vrăjitorite
Clinciuri în bule de cristal... Este pandemic!

Şi fapte-i drept că le urmează apoi,
Dar nu purced cuvântului ce-i dat
-Cu bună ştiinţă întors, tot amânat, uitat-
Doar plasture pe abcesul de buboi!

Este legat din vechi, cuvânt cu onoare
Şi cinste, azi cuvinte aproape dispărute
Din uzul celor ce destin pot rupe,
Zâmbind linguşitor, pervers... "Tot e-ntâmplare!"?

Şi cum se-ntâmplă într-una doar dezastre,
Orice minciună trece, tot; cuvânt e gol
Şi la prieteni, ori iubită, magistrat pe rol...
Căci flori sunt şi uscăturile din mocirloase glastre!?!

Să-şi schimbe şi popor din triste obiceiuri
Şi "om de fapte" să-şi asume drept proverb
Nu gând, ascuns în vorbă... purul verb
Să fie el, chezaş cât încă-şi mânuie condeiuri!...

... Să-şi scrie singur soarta, mirul din uleiuri!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 iunie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Au românii, au r...

Sunt parte de-un popor ce e plin de ambiţii,
Fiind gata-n orice clipă să asculte orice "graur"
Ce-i gâdilă urechi de-i sprijină petiţii
Să-l umple la refuz, de-averi... c-un ban de aur!?

Şi casele, poporu-mi, le face prin vâlcele,
Plângându-se apoi că după ploaie-s plaur,
Iar balega cu lut 'n pereţi de gard, ulcele
Cu smalţ sărit... vrea-n schimb, tot poleit în aur?!

Şi-i mult, de la un timp, poporul meu mai negru;
Căci nu e democratic, azi, să te dai la "maur"!
Mai mult, să-l protejezi, să-l numeşti rom... integru
Şi pe chitanţe false să-l îmbraci tot în aur?!

Şi de ales e bun; poporul meu numeşte
Cu capul în găleţi, făină în ochi, centaur,
Pe-orice necunoscut ce minţile-i vopseşte...
Şi-l călăreşte apoi spre-un viitor de... aur?!?

Poporul meu munceşte, sau ar munci de este,
Că-i bun să lege sârme, să facă gropi; e faur
Să fure unu pe-altul de-n viaţă izbuteşte
Să aibe un post; oricare... să-şi ia brăţări de aur!?

Şi acum poporul meu mai are un praf pe tobă,
Din ce n-a fost furat şi-i încă un tezaur;
Pământ străbun ce-i ras de lemn băgat pe "sobă"...
Şi-l vinde acum la tonă... pentru un gram de aur!

Îşi vaită ţara mea, cu lacrimi roşii sânge,
Montane înroşite cu otrăviri, drept laur
De un popor avid, uitând copil ce plânge;
C-o zi nici verigheta nu-l va însura cu aur...

N-aş vrea ca peste timp un linguşitor să fiu
Citat; unul perfid, ce mângâia un balaur
Crescut dintr-un popor ce n-a învăţat; "Târziu,
Să nu regreţi muţimea! Tăcerea nu-i de aur!!!"

Voalul Montanei Roşii, dârz să te facă, taur!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (29 septembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Incarnaţii

Dacă atât de multele sentimente, suferinţe şi-ar pierde trupul -apă,
ce s-ar evapora- aş fi tot doar cristale de sare, pân' la kilometru-n profunzime,
un fel de lac Assal, un trup crestat Marele Rift, plin de caustice, ce sapă
în mine ca-n pământ, sau poate un flamengo colorat aş fi, din milionul veşnice-i mulţime
pe lac Natron, ori în mai sus, în Bogoria poate şi, peşte-n ape fierte aş fi,
că el nu se scufundă în lacrimi, este în mediul lui, tăcut şi îl înghiţind
să îl strecoare în branhii, să-şi umple fier de roşii hematii...
M-aş putea explica uscat de mine, târâtor pe-o coajă aş fi, tot înotând, zburând mă încarnând.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (12 februarie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fabuleşti

Asurzit sunt de-o găină
Ce tot cântă pentr-un ou
Pe-un cuibar, de prin grădină;
Parcă-i vacă... ce-ar da bou!?

... Şi de porc, sunt tot sătul,
De guiţ, iz de rahat;
C-are coteţ şi pătul,
De-ale lui, pân' la... ignat.

... Miorlăieli îs linguşitoare,
De neavut cu burta plină
Şi de somn, întins la soare,
Cotoind vecin, vecină...

... Şi lătrat nebun, la lună,
Că-i de pază fără odihnă,
Să-şi ia el bucata bună...
Câine... îşi linge bot în tihnă!

Nu mai trage car, la jug,
Bou... îi fruntea gânditoare;
De zăpezi să-şi facă plug...
Bolovan; banu să-i... sare!?

Iepuroaica-i una neagră;
Laia, Rroma, cu mulţi pui,
Stând acasă ziua întreagă,
Să ia bani... "Bogetul nu-i!".

Taur, îngâmfat de prost,
Un curcan, mai comun... al
De pus coarne, îşi fac ei rost
De trofee mici... local!

Oaia neagră, blond vopsită,
Miel, să sugă, ar vrea să aibă
Şi cu lâna-i dărăcită
Vrea berbeci... Să-i dea la şaibă!

Lelea, ce fu şi-are grijă
'n dorul lelii, ea, de toate,
Zici c-a lovit-o vreo schijă;
Tot ce-i rău... la ea-i pe roate?!?...

... Stă pe banca de la stradă
Şi priveşte cirezi, turme,
Fabulând de-a ei ogradă;
C-o să aibe şi ea... urme!?

Toţi şi toate-au calităţi,
Se zbătând s-ajungă... oase,
Pentru ros, c-au facultăţi;
Umaniste... fabuloase!?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 iunie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada prostului... fără sfârşit

Când prostului îi intinzi o mână,
Să nu te-aştepţi la recompensă;
Nici cel puţin la "Ziua bună!"...
Te va-njura pentru ofensă!?

Când prostului îi dai dreptate,
Să nu te-aştepţi să-l ai fidel;
Nici cel puţin că-i speli păcate...
Ce ţi le pune-n cârcă... el!

Când prostului mai dai o şansă,
Să nu te-aştepţi să recunoască
Nici cel puţin vina... în transă
Ce tu-i visai; onor să-l pască!?

Când prostului îi ridici slăvi,
Să nu te-aştepţi să-şi plece capul...
Nici cel puţin să-şi ia pe tăvi
Lauri; de nu-s, tu ispăşeşti... Ţapul!

Când prostului tot îi dai ghes,
Să nu te-aştepţi la modestie;
Nici cel puţin c-a înţeles
Că-i doar bun simţ... nu măgărie!?!

Când prostului îi spui deştept,
Să nu te-aştepţi la vreo favoare;
Nici cel puţin să-l ai adept...
Te dă afară-n gura mare!

Când prostului îi spui... "valoare",
Să nu te-aştepţi s-o demonstreze...
Nici cel puţin să crezi c-o are;
Că te ia gaj... ca s-o probeze!?

Când prostului îi spui că-i prost
Să nu te-aştepţi la argumente
Nici cel puţin... Nu-şi are rost;
EL, umple săli de... parlamente!

... Şi cum nu-i singur, are adepţi;
Atunci cu prost, să nu te pui!...
Cât frunza şi iarba-s, de inepţi!
Cert; poţi să te adresezi... oricui!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 septembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toate aspiră către soare

O pasăre în colivie
Nu mai poate ca să zboare.
Mai mult moartă decât vie
Nu mai caută spre soare.

O floare fără lumină
Se veştejeşte şi moare.
Nu mai poate să-şi revină
Dacă-i lipsită de soare.

O femeie iubitoare
Cu o gloată de copii,
Îi scoate pe toţi la soare,
Să le facă bucurii.

Oricare vieţuitoare,
Fie plantă, sau ce-o fi,
Toate-aspiră către soare,
Să rămână mereu vii.

Tot ce trăieşte şi creşte
Are nevoie de soare.
Dacă soarele lipseşte
Nu este continuare.

Cât soarele continuă
Să încălzească pământul,
Viaţa e perpetuă,
Cum Dumnezeu ne e Sfântul.

poezie de Dumitru Delcă (ianuarie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lasă timpul să-şi trăiască timpul, lasă viaţa să-şi facă datoria.

citat clasic din Albert Camus
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înrădăcinări

Se crapă mai mult crengile şi le curge verde
ce coagulează în frunze,
să închidă rănile de muguri,
după care, sau poate de la debut,
apare machiajul colorat al florilor,
care, ca orice machiaj, veştejeşte înspre şters,
cade, frumuseţea se pierde,
rămânând nişte negi, buburuze
ce umflă şi îşi iau nume de pere, de struguri...
lipsite de gust la început,
fără stil, fără jocul culorilor...
se împlinesc mai apoi să îmbete de arome, parfumuri, sămânţe să-şi lase, din mers,
să-şi ţină în radicule trupuri, un floral univers.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 aprilie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea des mânia îl face pe om să-şi iasă din minţi şi să respingă ce-i şopteşte eul interior.

citat clasic din Frank Herbert
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecut implacabil

Cât infinit se pierde în aşteptări futile
De nerecuperat şi nu-i niciun remediu
Să pliezi timp, să-şi ia şi el concediu,
Să-şi piardă văz... bătrân fără lentile.

Nici schimb nu vrea, transfer de cantitate
Printr-un contract de la cei duşi devreme,
Perdanţi nevinovaţi, de nescrise blesteme,
Să n-aibă testament... pentru posteritate.

Măcar calitativ de s-ar recalcula
Şi-ar da vreun bonus pentru zile negre...
Le-ar putea scade din total, minus tenebre,
Şi foaia-ar face-o albă... ne-ar imacula.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (12 aprilie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spiriduş

De la fereastra luminată cum galbenul de ou lucios,
Plecat din buzele în freamăt de frăgeziri de roşii maci,
Se înalţă cald fuior de vis în ruga gândului sfios
Cu timp uşor, de zbor... copila, doar ochi-i desfrunzind copaci.

Ar vrea, cu mâinile întinse din vârf de muguri, să atingă
Şi ea din bolta toată stele, să-şi simtă astrul fără nume
Acum, când încă n-o cunoaşte, dar ştie că de-ar fi să stingă,
Copila-i va fi o scânteie, o zi, sau noapte... lăsând lume.

Nu ştie că-i aşa firavă, numai speranţe, de va fi
O rază să-şi îndrume licăr în umbra astrului pribeag
Şi ar vrea în palmele-i să-l ţină, în răsăriri de zi cu zi...
Să şi-l culeagă din sclipiri pe-o aţă în colier, şirag.

Întreabă licărul, copila, cine o aşteaptă în prag femeie
Şi cum va fi păşitul roşu de drag, din sânge de fecioară,
Iar dacă dor este etern, sau spulberări veşnicu' încheie
Şi, lacrimile-s de extaz, ori stoarcere... de-ar fi să doară?

În palme îşi încălzeşte starul, cu răsuflarea întretăiată,
Plăpânda fată cu păr moale, tot o mătase sclipitoare
Şi vrea în dar să dea la stea cosiţa-i, coadă ea să-şi facă...
Cometa lui să poată fi, de vrea... lucinda călătoare.

Şi astrul rece parcă înmoaie din albăstrimea de gheţar
Şi parcă pâlpâie a ou, un galben cald de gălbenuş,
Ce se topeşte în sticla în ramă, ca bobul de-un mărgăritar,
Jurând să stea suflet ferestrei copilei, partener de urcuş...

Când vor pleca, o zi, o noapte, cu acelaşi nume... Spiriduş...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 februarie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!