Lumea celor... strâmţi (nepoezie)

traiectorii noi
libertatea capătă sensuri anume
impuse –
democratic mi-am ales
călăul... nu
nu-mi rostogoleşte ţeasta în coş, ori pe caldarâm
mă vrea aproximativ viu
de ajuns de viu cât să fiu păpuşă precisă
sforii sale inoxidabile, ignifuge, transparente, rezistente...
surâde magistral telegenic sau ia mime grave
"alesul"
preocupat de traiectorii
am fost încolţit – ca să nu spun curtat
cândva de către ecologişti
credeam că pentru consumul excesiv de hârtie...!
... renunţ la scris, nu-i nicio scofală
însă – am priceput
voiau să şlefuiesc bine cu pielea mea o traiectorie
nţ, nţ
ba şi de către cei de la putere – azi – credeam
că pentru ceasul nepotrivit de la mână... ehei
nu, nu-i acolo rana
voiau o "categorie-Iudă" contrast
tabloului libertăţii anume desenată vrerii mele
astfel voi credeţi că există
justiţie în ţara lor şi chiar există, pe bune... undeva!!!

nu voi fi docil, nici miel – nici lup, nici contra
voi face un salt
sub talpa lor îmi voi face înviorarea
– complexul 2 – gâdilându-i, vor râde ca proştii
şi se vor prinde în propria plasă de traiectorii
fiii şi fiicele lor
vor împărţi cu mine iertarea şi lumina cândva
............................................

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

toate acestea într-un flash

tare aş vrea să ştiu cu ce viteză trece
viaţa prin mine astăzi!

cantitatea de întâmplări surprinse şi nu bănuite
la care-mi participă atomii sau taină să cântăresc?!

Arme şi scuturi au toţi şi
ce apăra sau râvni cu ele însă puţini
refuză vanităţii traiectorii!

libertatea nu-i măsură tălpii – undeva
o chestiune la «cutia de viteze» a morţii
câteva rugăciuni rătăcind cine ştie pe unde şi
experienţele pe care le face Lumina cu noi
mutându-ne cu repeziciune punctul care uneşte
umbra cu trupul iată… la urmă, la urmă de tot
şi Speranţa cu iluziile ei evoluând pieziş
ştiu sigur că «Tema ei de doctorat» nu va fi
niciodată «Astăzi» alege mereu alungirea
ecoului
când ni se izbeşte ţeasta de piatră, protagonistă
nefiind nici piatra şi nici ţeasta, ci
unghiul, atât, nu vă mire!

rolul precis al acestui moment nu-i
să scriu, să scriu bâiguieli, cioburi din înţelesuri
coşcogeamitea poemul pluteşte în nimic –
voi spuneţi Univers…

stau pe holul vieţii şi mă holbez la pietre
şi, Doamne, iute mai trece astăzi-ul
prin mine

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Traiectorii

în mine mai port câteva urme şi
deseori mă cert cu Dumnezeu
pentru toate răutăţile lumii
nu pentru că ar fi vinovat
duelul acesta se duce
de peste două mii de ani
supremaţia vorbelor schimbă traiectorii
ochiul bolnav al nopţii clipeşte des
pentru nevoia de a fi ceea ce sunt
mă pedepsesc marile întrebări
la care
nici Dumnezeu nu a răspuns

trupul meu reîntors în ceea ce am fost
caută răspunsuri...

poezie de Teodor Dume (2015)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Om de cuvânt

Cuvântul meu
dacă se face ţăndări în drum spre Dumnezeu
nu-i nimic, va căpăta mii de traiectorii...
o silabă va ajunge totuşi fie «am»
sau «in»
El ştie
că am rămas legat ţărânii şi-n încercarea
de a zbura n-am reuşit să mă ţin
strâns agăţat de cuvânt

repetiţia pe oricare din glasuri e inutilă
la unul din capetele călătoriilor mele
voi fi gol
toate cuvintele se vor rătăci
mustind de iubire inima mea nu o va da
unui cocor, nici unei gărgăriţe, tot unui OM
şi aş fi mulţumit
măcar de ar avea altfel
unghiile

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Românie, ţara mea

Ciutura de la fântână
N-o mai ia nimeni in mână
Astăzi bem toti apă plată
De se poate distilată

Nu e fotă, nu-i catrinţă
Nici macat si nici velinţă
Nu e in, nici borangic
Nici lână pentru ilic

De-mprumt avem azi tot
Chiar si vorba la robot
In engleză iti răspunde
Chiar de eşti in vârf de munte

Românie, ţara mea....
Ce frumos era cândva
Astăzi totul s-a schimbat
Chiar si garda la palat

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Constanţă

de când cu acest covid,
omu-a devenit hibrid,
nu-i nici cer, dar nici doar humă,
nici granit, dar nici de gumă,
nu-i nici claie, nici balot,
nu-i nici struţ, nici Phoenix tot,
pus într-al lui Procust pat,
nici stingher, nici adaptat,
nici străin, dar nici acasă,
nici cucută, nici melasă,
nici în zeghe, nici în togă,
nu-i nici bocet, nici eglogă,
nici Manole, nici Icar,
nici beznă, dar nici habar,
nici tăcere, nici cuvânt,
nici pareză, nici avânt,
nu-i nici orb, dar nici nu vede,
nici în sine că se-ncrede,
nici profet, nici Antihrist,
nu-i nici vesel, dar nici trist,
nici Einstein, nici Poptămaş,
nici strămoş şi nici urmaş,
nu-i nici ciornă, dar nici act,
nici prea plin, nici vid compact,
nici faun, nici eunuc,
nici cloşcă, nici ou de cuc,
nici pesmet, nici cozonac,
nici înger, nici pui de drac,
nici Midas, dar nici sărac,
nici fasole, nici arac,
nu-i corabie, nici port,
nu trăieşte, nici nu-i mort,
doar există, dar nu-i viu,
nici expert, nici ageamiu,
nu se-nalţă, nici nu pică,
nu învinge, nici c-abdică,
rămânând ce-a fost: nimică.

poezie de Luminiţa Ignea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scoatem America de pe hartă. Credeţi că va fi mai bine? Credeţi că ceea ce vine - China de exemplu, care ar putea să devină marea putere care a fost America în secolul XX -, va fi mai bună venind cu o total altă viziune pe care încă nici nu o ştim bine şi nici nu o înţelegem bine? Iar cu Rusia nici nu am ce să spun, pentru că nu există prea multe motive pentru ca un român să simpatizeze cu vecinul cel mare de la Răsărit, care i-a făcut tot felul de pozne.

Norman Manea în interviu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Ştii, ai avut dreptate...
Lucian: Am avut?! Bineînţeles că am avut; eu întotdeauna am dreptate! Însă... În legătură cu ce anume am avut dreptate, de data asta?
Lia: Cu Sid.
Lucian: Ah, Sid...
Lia: Chiar era îndrăgostit de mine. Ba încă mai este... Şi ştiu că m-ai avertizat că s-ar putea întâmpla astfel. Însă eu nu te-am luat în seamă, sub nici o formă. Nu credeam că mie mi s-ar putea întâmpla aşa ceva, credeam că deţin controlul absolut asupra situaţiei, însă m-am înşelat. Când l-am întrebat ce simte pentru mine, nu m-a putut minţi, a recunoscut totul, cu o sinceritate dezarmantă.
Lucian: Şi tu?!
Lia: Eu, ce?!
Lucian: I-ai răspuns sentimentelor lui, în vreun fel?
Lia: Nu, evident! Cum aş putea să-i fi răspuns?! Nu sunt îndrăgostită de el, absolut deloc. A trebuit să-i spun adevărul, oricât de dureros ar fi fost pentru el. Însă trebuia să fiu sinceră, nu l-aş fi putut minţi, n-ar fi fost corect faţă de el; nu puteam să-i dau speranţe false...

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

fotografii mişcate tare

distorsiuni
pun demonilor derute
sau ignorându-i păşesc pe muchii
între parabole şi instincte
iau cu mine frânte
traiectorii

văd ţărmul, dar nu văd marea
ating lumina, dar nu ştiu Cuvântul, ard
oblic
chimic vântul şi nu ştiu
nu ştiu unde mi-e pământul
ah, rădăcinile mele lichide
cum mai stau umbră…
distorsiunilor!

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

cultură

Cultura nu este altceva decât drumul către libertate. Arta este libertate, cu toate că ea te prinde în senzaţii. Dar nu-i nimic mai fals ca definiţia întregii filosofii că arta este jocul senzaţiilor, nu. Asta este nada cu care te prinde, te atrage. Ori, când treci peste ce te-a atras, poţi ajunge undeva unde nu te simţi tras nici la stânga, nici la dreapta, nici în sus, nici în jos... Asta-i libertatea.

definiţie celebră de Sergiu Celibidache în interviu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici

Nici roşu cerul nu-i,
Nici verde nu-i pădurea,
Nici ochii nu-s căprui,
Nici lemn nu e securea,

Nici pasărea nu piere
Când vrea copacul ei,
Nici fagurii de miere
Nu-i dau, chiar dacă-i vrei,

Nici Luna-i poezie,
Nici stele sunt pe cer,
Nici versul nu se scrie
Când sufletele pier,

Şi tot ce-a fost odată
Nu va mai fii de-acum,
Păduri şi ochi şi păsări
Se vor preface-n scrum.

poezie de Mihail Mataringa (24 ianuarie 2011)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bagatelizare

O lume se îmbarcă în mondializare
-Căci toţi suntem o rasă-n vârf de scară-
Şi-am creat multe trepte, către bunăstare,
Din crude experienţe... Viaţa nu-i uşoară.

Şi asta este lumea-n general;
Ce-şi recunoaşte singură valori şi tare
Şi-aplică ce câştigă-n ideal...
Ce vrea cu obstinaţie s-atingă... Fără încetare.

Există însă o ciudăţenie, de trist exemplu,
Un loc unde percepte, reguli nu există;
Un sit străvechi, unde poporu-i impotentu',
Unde chiar şi credinţa, acum, e falsă... Anticristă.

E-o ţară unde tot se ştie, a lumii sinecură,
Unde nici mintea -în multe şcoli extinsă-
Nici practica, n-o poţi împărtăşi, din pasiune pură,
Fără să fi părtaş de-o gaşcă... Parte prinsă.

Se poartă furt, minciună, tot cu nonşalanţă,
Prezumţia-i că-s toţi, definitiv, nevinovaţi;
Căci ştiu să-şi măsluiască greutăţile-n balanţă
Şi să devină infractori d-elită... Potentaţi.

E ţara unde alţii-ţi spun ce să vorbeşti
Sau dacă spui ceva, n-ai cui, e indiferenţă
-Paradoxal, contribuabil fiind- dar nimeni eşti...
E ţara unde şi prezent şi viitor sunt... Decadenţă.

Aici se face tot dintr-o întâmplare...
Mai explicit, se-ntâmplă totul între ei;
S-adune avuţii, putere, într-o bagatelizare
De legi, democraţie... Este zoo-ul lor, ehei...

Unde şi leii-şi fac... Şi tot ei sunt şi lei!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (8 noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Renunţând la mine

Renunţ la ochii mei care sunt ouă de sticlă.
Renunţ la limba mea.
Renunţ la gura mea care-i constantul vis al limbii mele.

Renunţ la gâtul meu care-i mâneca vocii mele.
Renunţ la inima mea care-i un măr în flăcări.
Renunţ la plămânii mei, copaci care n-au văzut niciodată luna.
Renunţ la mirosul meu de piatră călătorind prin ploaie.
Renunţ la mâinile mele care-s zece dorinţe.

Renunţ la braţele mele care oricum voiau să mă părăsească.
Renunţ la picioarele mele care numai noaptea-s amanţi.
Renunţ la bucile mele care-s jumătăţile de lună ale copilăriei.
Renunţ la scula mea care-n şoaptă încurajează coapsele.

Renunţ la hainele mele care-s uşi bălăgănindu-se-n vânt
şi renunţ la stafia care trăieşte-n ele.
Renunţ. Renunţ.

Iar tu n-o să rămâi cu nimic pentru c-o iau de la început
iarăşi fără nimic.

poezie de Mark Strand, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nebunia mulţimii

aproape că mă simt bine în inimă
pentru că inima nu este un om
nu-i păpuşă în păpuşă şi nici cerul deasupra
nici a muri nu-i
e o dragoste pe scară
şi nu mai coboară zilele astea
e o dragoste pe scară
e tot timpul rămas.

poezie de Victor Marinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Hai să stabilim cum să ne vorbim unul altuia. Eu propun să folosim persoana a doua singular şi să ne spunem pe numele mic, nu altfel.
Nistor: De acord, şefu'.
Lucian: Nis, am spus pe nume, nu altfel!
Nistor: Adică nici măcar "şefu' "?
Lucian: Nici aşa; te-aş ruga să renunţi definitiv la cuvântul acesta inutil. Nu vreau să-mi spui astfel; nici tu şi nici unul dintre voi, ceilalţi.
Nistor: Bine, nu te supăra, credeam doar că poate-ţi va face plăcere.
Lucian: Te-ai înşelat! Află că nu-mi face deloc plăcere, preciză Nu vreau să mă consideraţi şeful vostru, ci doar colegul şi prietenul vostru şi să mă trataţi ca atare, nu ca pe un superior, pentru că eu cred că nu s-a schimbat nimic între timp, mai ales în ceea ce mă priveşte.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

scândurica

Cu tâmplele încuiate am plecat
în grădina unde cresc
oglinzi – răsucite vara asta, de la arşiţă

braţele-mi sunt corzi de leagăn
pe scândurică
un copil bătrân şi posac, lent mişcă înainte
înapoi
o frunză, nici nu ştiu de unde, îi cade
în palmă – se uită, îşi ghiceşte trecutul: dacă
ar fi lua-o la dreapta atunci… de demult, Ehei!

Un fluture nechemat
îi provoacă visul şi visul contraatacă –
verifică dacă-i viu să-i viu precum lumina
desface sânul unei flori anume – anume pentru că
niciunde nu există floare oarecare – ascunsă-n carnea
sticlei din oglinzi aici crescută cheia ploii
şi-a tâmplelor spre mine
deschide –
se află acum cine împinge leagănul… înapoi
înainte

mă-ntorc, da, las perspective, da, las scândurica…
goală.

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru că nu-i pasă

de bârfa oarbelor traiectorii din jur,
luna cere sateliţilor să-i însămânţeze
obiceiul de a face sex cu divorţul
de frigidele nevoi din care
le fac rampe de lansare
pământenii.
Traversează cerul
cu mască de prezevative inapte
s-o apere de pofta vidului erotic.
Nu va naşte altceva
decât triumfuri în marş funerar.

poezie de Eleodor Dinu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu, om, un biet nimic...

A fost, a fost cândva, dar nu acum...
Acum nu e nici ură, nici iubire!
Şi amintirea noastră e un fum...
Fum e şi calea către fericire...

Lumescul s-a topit în ne-lumesc...
Cu ce-am plătit, cine mai poate şti?!
Nici eu, în mine, nu te regăsesc,
Căci te-am pierdut cândva,-ntr-o bună zi.

Ce caut?! Oh, nimic! Doar paşii mei
Ce-au scormonit, stăpâni pe ne-crezare,
Alese urme... Ce caut eu?!
Eu, om, un biet nimic, stea căzătoare...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurul nebun

Ce multe aş avea să spun
Când cerul e preaplin de lună!
Aş vrea să-mpart, aş vrea s-adun,
Să mi se ia, să mi se pună!

Nu mai încerc să presupun,
Să nimeresc altă lacună,
Nici nu renunţ, nici nu-mi impun,
Nu opresc ceasul care sună!

Iubirea nu-i un bun comun?
Unde-i firescul "împreună"?
Cred că sunt singurul nebun
Ce-şi spune singur NOAPTE BUNĂ!

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Halouri

poate că singurătatea
nici nu există
de asta şi sar uneori linia
lăsând gândurile să zboare
nor de fluturi fluorescenţi
traiectorii haihui
arcuite
ca semnele de întrebare
dansând jocul ielelor
sub razele celte ale lunii
şi totuşi
plecările pun alte hotare
universului intrinsec
culminând ironic cu datul otravii

şi ninge cu cenuşa cuvintelor
în sfera de gheaţă şi lut
eu şi umbra ta
într-o veşnicie cu iz de mucegai
alegem cioburi din amintiri
pentru muzeul unde vom fi
deopotrivă
custode şi vizitator

libertatea e doar o iluzie
sau iluzia
unica libertate

poezie de Gabriel Crăciunescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Botezul lucrurilor

cuţitul chimic scrijelea în ţărână chip,
iminentă naşterea mea
– uriaşule în halat alb, cândva,
îţi voi da înapoi, la fund, palma asta
să ştii...

ecourile... după atingerea lucrurilor
nicio consoană
cel mai greu a fost până mi-am dresat degetele:
zahăr cubic, bici, curaj, sete de zbor
vântul de jos în sus îmi ţinea discursuri:
"dacă există vreo ţintă
neapărat va fi atinsă, altfel nu..."

lumina lăptoasă încheia întâia oară
nasturii umbrei mele de trup –
vântul, cheamă lucrurile,
aşterne nume sub ele... "e bine aşa!"..

acum, însemnele de aur
nu mai are cine să le poarte
nicio medalie nu se va da
pentru conservarea ignoranţei virgine...
timpul definit concret la început
aici e iluzie
nu mai ştiu întoarcerea la singurătatea dintâi
... cu ce aş putea să-l răsplătesc
pe acela care-mi înapoia copilăria?
întâiul plâns...
două promisiuni au rămas la botezul lucrurilor:
palma şi ţinta
chircit într-o lacrimă
lunec
sunt sare cu bilet doar dus
spre mare amară – vântul,
nici umil, nici mândru
sună în cristelniţe...

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!