Eu, om, un biet nimic...
A fost, a fost cândva, dar nu acum...
Acum nu e nici ură, nici iubire!
Și amintirea noastră e un fum...
Fum e și calea către fericire...
Lumescul s-a topit în ne-lumesc...
Cu ce-am plătit, cine mai poate ști?!
Nici eu, în mine, nu te regăsesc,
Căci te-am pierdut cândva,-ntr-o bună zi.
Ce caut?! Oh, nimic! Doar pașii mei
Ce-au scormonit, stăpâni pe ne-crezare,
Alese urme... Ce caut eu?!
Eu, om, un biet nimic, stea căzătoare...
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu

Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.