fotografii mişcate tare

distorsiuni
pun demonilor derute
sau ignorându-i păşesc pe muchii
între parabole şi instincte
iau cu mine frânte
traiectorii

văd ţărmul, dar nu văd marea
ating lumina, dar nu ştiu Cuvântul, ard
oblic
chimic vântul şi nu ştiu
nu ştiu unde mi-e pământul
ah, rădăcinile mele lichide
cum mai stau umbră…
distorsiunilor!

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştiu şi Te laud

Ştiu şi Te laud, tremură vântul
Ştiu şi Te caut, străbat pământul
Ştiu că Tu, Doamne, eşti lângă mine
Ştiu doar atât că mi-e bine.
Mă prinzi de mână, mă ţii aproape
Ochi de lumină mi-aprinzi sub pleoape
Nu vreau nimica, eşti lângă mine,
Ştiu doar atât: că mi-e bine.

Ştiu şi Te laud, tremură marea
Nu este vântul, doar depărtarea
Vino Tu, Doamne, stai lângă mine
Vreau doar să ştii că mi-e bine.

La umbra Ta stau Dumnezeu
La umbra Ta mă odihnesc
Şi veacuri de-acuma mereu
Ţi-oi spune ce mult Te iubesc...

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

mlădie

vin
dinspre rădăcinile vântului
plec
înspre oul mirării, luminii, nu ştiu
câte traiectorii am scrijelite
cu taină
în «după-casa» dorului, ude
streşini bătrâne gheţuri noi
învaţă
dinspre care – înspre care
cine pe cine se are… ah, du-te-vino
eliptic, din aproape-n aproape – firul
o şuviţă mlădie din rădăcinile vântului
îmi deşiră trupul

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştiu

Îmi cunosc trecutul,
ştiu motivul pentru alegerile mele,
ştiu ce am în interior.
Ştiu cât de mult am suferit,
ştiu cât de puternică sunt
ştiu cât de fragilă sunt
şi nimeni altcineva nu ştie asta.
Ştiu de ce am făcut un lucru în loc de altul,
dar cei care se uită la mine nu cred
în dreptul de a nu judeca propriile mele obţiuni.
Numai eu pot judeca.

poezie de Eugenia Calancea (21 martie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi uneori mi-e dor de mine... Mi-e dor de tot ce-a fost şi nu mai este, de copilărie, de vremuri apuse! Uneori îmi aduc aminte de trecut, şi mi-e dor de un miros, de un gust, de o voce... Mi-e dor de prieteni pe care nu i-am întâlnit niciodată, de oameni cu care nu am mai vorbit sau mi-e dor de cei care s-au dus şi de cei de la care nu mi-am luat rămas bun. Mi-e dor de lucrurile pe care le-am trăit şi de lucrurile la care am renunţat, şi nu m-am bucurat total. Uneori vreau să găsesc nu ştiu ce... Nu ştiu unde... Să regasesc ceva ce nici măcar nu ştiu ce este sau unde l-am pierdut.
Şi uneori mi-e dor de mine... de cea care am fost.

Ioana Creţu în Şoapte (29 martie 2022)
Adăugat de Ioana Cretu ( C.I)
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pleacă

nu ştiu unde şi adu
nu ştiu ce - a poruncit
regele supusu
lui nu-i păsa, nu ştia ce
nu ştia de unde
supusul a plecat nu ştiu
unde şi să aducă
nu ştiu ce
s-o pună sau să-l pună
în cutie? - nu ştiu ce
de nu ştiu unde -
se mai întreabă şi azi

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu nu mai ştiu...

Eu nu mai ştiu ce e iubirea,
A trecut zarea printre nori,
S-a subţiat pe plajă lumii
Căzându-i din orbite flori.

Eu nu mai ştiu ce e durerea
Din clipa neagră-a despărţirii,
Iau dorul ca pe-un tratament
Resuscitând morbul iubirii.

Eu nu mai ştiu dacă exişti
Sub cerul înecat de aştri,
Nici locul unde ai ascuns
Lumina ochilor albaştri.

Eu nu mai ştiu ce e iubirea,
Eu nu mai ştiu ce e durerea,
Eu nu mai ştiu dacă exişti,
Ştiu c-a intrat în zbor, tăcerea!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor

Mi-e dor de ea, mi-e dor nebun de ochii ei
Mi-e dor s-alerg cu fata mea prin munţi, în văi
Dor ca să stau cu ea lungit pe ţărm de mare
Dor s-o dansez, dor s-o iubesc, dor de uitare

Mi-e dor să dorm şi s-o visez, iar la trezire
Mi-e dor să văd că este încă lângă mine
Dor mi-e s-aud doar vocea ei catifelată
Dor s-o ating, dor să o gust, dor s-o am toată

Mi-e dor să ştiu că e a mea pentru vecie
Mi-e dor să fac mereu cu ea o nebunie
Dor să o muşc şi să o simt cu-nfrigurare
Dor să o văd, dor de-un surâs, şi dorul... doare!

poezie de Dan Mitrache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici măcar prost

nu ştiu să iubesc
nici să urăsc
sau să port obidă
sunt precum băţul de chibrit
gata să scapere
doar că jilave timpuri am mai prins

nu ştiu unde-i focul
o fi la cap
o fi trupul subţiriu
o fi altundeva

nu ştiu să mor
tot aşa cum n-am ştiut singur a mă naşte
şi ca să nu râdeţi de mine cât sunt de prost
ceva tot ştiu

ştiu că toată zbaterea asta e pentru tine
tu mă înveţi clipă de clipă
bunul din rău
ca o lumină
ca o iubire
ca focul
nu ştiu să mor
aşa cum n-am ştiut singur a mă naşte

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul

m-am trezit strivit între gânduri
mama plânge a jale
nori negri trec agale
în cale, nimic nu răsare
voci aspre răsună
în jur o lume nebună
ascuns este cuvântul şi gândul
azi nu mai sunt copilul de ieri
sunt un bătrân
fără vârstă, fără ani
port pe umeri poveri de secole
trecute, pierdute
în cer bat clopote
lumina se scurge tăcută pe ziduri
văzduhul priveşte
cum timpul trece
pe aici, pe undeva
eu biet pribeag bătrân
păşesc din lac în puţ
ştiu, ştiu unde să mă duc
mă duc şi mă tot duc
doar am uitat pe unde să apuc

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tatăl nostru

Tatăl nostru carele umbli tehui prin biblioteci
şi te faci că asulţi şi te faci că-nţelegi
şarpele din mine se hrăneşte cu cărţi
nimeni acum n-l mai poate ucide.
Ştiu că emoţiile sunt mai reale decât aceste pagini
ce ziua şi noaptea muşcă din mine
şi ştiu că sunt singur pierdut că femeile mor
aşteptându-mă prin spitale
ştiu pe de rost aurorele ţărmul merii-nfloriţi
ştiu ştiu. Dar nu mai pot să aleg.

poezie de Aurel Dumitraşcu din Furtunile memoriei (1984)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tâlharul din mine

Eu ştiu ce-nseamnă să stai şi să rabzi
Şi apoi de nevoie să furi
Eu ştiu cum e privirea să cazi
Legat la mâini urechile să vrei să le-astupi
Când ei te condamnă, şi tu te condami
Osândă de lemne şi palme şi cui.
Eu ştiu cum e să simţi doar dispreţ
De la oameni cu vază, de la oameni de rând
Sub soarele amiezii, nemilos şi el, crunt
Cu palme izvoare, picioare şuvoi
Să simţi cum te stingi, tremurând.
Eu ştiu.
Ştiam să mă rog, dup’o vreme am uitat
Un susur de vorbe şi-o faţă cu spini
A trezit îm mine un freamăt, un geamăt, un chin.
Se ruga pentru ei – călăii, tâlharii
Cerea pe şoptite iertare
Şi n-am mai putut,
Tâlharul din mine murea
Dar nu sub osânda adusă de ei.
L-a omorât privirea Lui blândă
Şi vorbele frânte
Acolo pe cruce în mine,
Tâlharul murea-n ochii mei.
O vorbă am spus, o vorb’a credinţei
Nevinovatului ce murea lângă mine
Vântul bătea printre fluierele picioarelor mele zdrobite
Eu ştiu cum e dup’o viaţă trăită’n osândă
O vorbă răspuns să-ţi aducă iertare
Să mori înviind...
Condamnarea din urmă
Să fie un drum spre salvare.
Eu ştiu cum e...

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

toate acestea într-un flash

tare aş vrea să ştiu cu ce viteză trece
viaţa prin mine astăzi!

cantitatea de întâmplări surprinse şi nu bănuite
la care-mi participă atomii sau taină să cântăresc?!

Arme şi scuturi au toţi şi
ce apăra sau râvni cu ele însă puţini
refuză vanităţii traiectorii!

libertatea nu-i măsură tălpii – undeva
o chestiune la «cutia de viteze» a morţii
câteva rugăciuni rătăcind cine ştie pe unde şi
experienţele pe care le face Lumina cu noi
mutându-ne cu repeziciune punctul care uneşte
umbra cu trupul iată… la urmă, la urmă de tot
şi Speranţa cu iluziile ei evoluând pieziş
ştiu sigur că «Tema ei de doctorat» nu va fi
niciodată «Astăzi» alege mereu alungirea
ecoului
când ni se izbeşte ţeasta de piatră, protagonistă
nefiind nici piatra şi nici ţeasta, ci
unghiul, atât, nu vă mire!

rolul precis al acestui moment nu-i
să scriu, să scriu bâiguieli, cioburi din înţelesuri
coşcogeamitea poemul pluteşte în nimic –
voi spuneţi Univers…

stau pe holul vieţii şi mă holbez la pietre
şi, Doamne, iute mai trece astăzi-ul
prin mine

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştiu

Nu ştiu, Doamne, să mă rog mai bine,
Nu ştiu, Doamne, să Te chem mai mult,
Nu ştiu, Doamne, dacă eşti cu mine,
Nici nu ştiu de ştiu să Te ascult.
Ştiu atât: să Te privesc întruna,
Să mă cânt la cer de dorul Tău,
Să Te-aştept când licăreşte luna
Şi să strig când bântuie cel rău.

Nu ştiu să mă-nchin cu voce tare,
Nici nu ştiu să plâng dacă mai pot
Ţi-am cerut doar milă şi iertare
Şi-am venit cu sufletul cu tot...

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea să ştiu

Aş vrea să ştiu unde încep eu şi unde te sfârşeşti tu,
Unde în mine este punctul acela pe care atingându-l cu varful degetelor triste,
Să te pot uita...
Să te uite buzele şi carnea tare,
Să te uite mugurii speranţei şi visarea,
Franjurii iubirii şi chemarea...
Să te uite ochii mei şi marea!
Să apăs pe mine, cum aş face cu butonul soneriei,
Dar sunetul meu prelung să nu te cheme,
Fiindcă nu ştiu cum aş putea suporta...
Să-ţi văd ochii îndrăgostiţi... de altcineva!

Mă întreb deseori... M-am născut sa te iubesc?

poezie de Narci Anca
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inocenţă

ştiu să ating stelele
cu vârful degetelor
copacii desenaţi de gene
şi frunzele de ochi
soarele când ţine-n braţe
somnul meu fără pene

pot zbura deasupra lui
fără să ocolesc furtuni
apoi
plonjând în Marea Neagră
să-mbrăţişez şi luna

când lunec într-un bob de rouă
să plâng şi eu ca un copil

iar dacă timpul a decis
pe nerăsuflate
să-mi spulbere aceste
traiectorii nemarcate

ştiu să-mi pun cerul drept pălărie
când mă învălui în păpuşi de hârtie

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păi, până unde o să... nu ştiu ce-am să fac cu ei pân' la coadă... nu ştiu, cred că nu ştiu... nu ştiu, cred că o să... nu ştiu! Nu ştiu... probabil că mă gândesc să fac şi ceva pân' la coadă!

perlă de Cornel Penescu din interviu
Adăugat de Pop Gabriel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Învaţă-mă tu

Învaţă-mă tu!
Poate anii mi-s duşmani
Şi mi-am pierdut ochii de copil
Pe drumul prea lung,
Poate nu mai ştiu să privesc
Şi doar văd:
Cum taci, cum zici, cum uiţi,
Cum taci...

Învaţă-mă tu!
Poate gândul mi-e umbră
Şi mi-am uitat simplitatea frumosului
În paşii prea mulţi,
Poate nu mai ştiu să fiu
Şi doar trec:
Cum plec, cum vin, cum stau,
Cum plec...

Învaţă-mă tu!
Poate vocea mi-e rece
Şi mi-am ucis cuvintele calde
În aşteptarea prea lungă,
Poate nu mai ştiu să vorbesc,
Şi doar zic:
Cum iei, cum dai, cum fugi,
Cum iei...

Învaţă-mă tu!
Poate somnul mi-e greu
Şi mi-am sugrumat clipele simple
În visurile prea complicate,
Poate nu mai ştiu să merg
Şi doar simt:
Cum mor, cum calc, cum trec,
Cum mor...

Învaţă-mă tu!
Poate viaţa mi-e joc
Şi mi-am dres zilele cu zaruri
În melodia prea caldă,
Poate nu mai ştiu să iubesc
Şi doar vreau:
Cum simţi, cum vrei, cum spui,
Cum simţi...

poezie de Gabriela Chişcari (17 iulie 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

De unde începe începutul

De unde începe începutul?
unde fuge Dunărea în grabă
de ce magnoliile înfloresc de două ori pe an
iar fluturii trăiesc doar o zi de pământean,
de ce sunt brazii verzi tot anul
iar florile de mac îşi pierd elanul
în miez de vară când îşi scutură magia
petale muribunde sublim sărută iar câmpia,
vântul amorezat dansează cu ele
mă ia şi pe mine să zbor spre stele;

De unde începe dragostea şi cât va ţine?
de unde ştiu că mă iubeşti tu doar pe mine
de unde ştiu că sufletu-ţi mă cheamă?
mi-e frică să clipesc să nu te pierd de teamă
că nu se va-mplini ce e deja acolo scris
că nu-i nimic real ce simt, e doar un vis,
de unde ştiu că tu exişti, că nu eşti doar o-nchipuire
un dans al minţii, chinuit de-o dulce plăsmuire
un joc retoric copleşit de prea mult dor,
de întrebări şi nenţelesuri, de strigăte de ajutor,
De unde începe începutul?

poezie de Cuth Hajnalka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Speranţe

Ascult, privesc şi iar ascult
cum bate vântul dintr-o parte,
fără să ştie de-al meu gând
care îmi spune că se poate.

Că pot să vină iar furtuni
în care să mă pierd cu totul,
în visele cu mari minciuni
care nu ştiu unde mi-e locul.

Zăresc pe dealul fără vârf
lumini arzând de călătoare,
sunt îmbătate de priviri
curgând din mine doritoare.

Ascult, privesc şi iar ascult
lumea cu ea necruţătoare,
privesc cu ochii spre pământ
să văd acum cum creşte-o floare

şi văd pământul numai ars
de paşii mei strivind cărarea,
ascult la pietrele cu glas
spunând că nu ştiu unde-i zarea.

Şi totuşi merg spre nicăieri
dorind s-ajung cu mine însumi
ştiu că pot să prind iernări
şi toamnele râzând plecându-mi.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

!…

Nu mai ştiu ce a rămas nescornit
ca semn al iubirii mele
gura a căpătat conturul teiubesc-urilor
pasul lasă dâră şi-n ea să citeşti
declaraţii de dragoste
ochii dilataţi – sau lumea?
În orice umbră se probează şablonul umbrei tale –
devenind gest reflex
Acestea toate vin natural…
şoaptele tale sunt muzici care mă ţin
sub un duş de nisip – clepsidră pe măsură…
fiecare bob având efigia ta, secţionează carne, os, nerv
şi venă, renăscându-le cu frecvenţă uluitoare

dovada iubirii sunt
Eu
altfel, nu mai ştiu…!

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!