Simfonie de toamnă

Au venit zile reci,
Zile cu ploi,
Lacrimi cereşti
Au căzut peste noi...
Dirijor renumit,
Vântul ne-a miruit.
Modela pe arcuşu-nvechit,
Cu degete frânte,
Reumatice, goale,
Sentimente cu molecule de frunze
Ce cădeau risipindu-se-n noi.
Apoi violonistul
S-a transformat în cenuşă.
Dormea sub arcuşul de ploi,
În aşternutul din noi.
Buzele îi furaseră răsăritul
Şi doar urme de soare
Purtând trofeul vechiului ieri,
Colorau, înca vii,
Rapsodii de culoare.
Ne acopeream cu tăceri
Sub copaci viorii.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploi

Ploi de toamnă lungi şi grele,
Ploi de toamnă, plâns de stele,
Ploi de frunze pe cărare...
Ploi în inimi şi pe vale...

Vânturi reci, pustie toamnă!
Ne-aduci ploaie de aramă
Şi gutui împarfumate...
Ne aduci tăcere, noapte...

Foc în sobă, plâns pe drumuri,
Aripi de vrăjite fumuri,
Umbre de dureri şi şoapte,
Noapte, noapte, noapte, noapte...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elogiul vieţii - VI

Se-nchid ferestrele spre lume,
Se-nchid ferestrele din noi
Se înnegresc zile după zile
Şi flăcările orbesc în ploi!

Abandonaţi în stări inutile
Purtând trufii de condamnaţi
Se înnegresc zile după zile
Uităm de părinţi de copii de fraţi?!

Ne lasă Dumnezeu din toate
Păcate înfrângeri erezii
Se înnegresc zile după zile...
Noi, strângem lacrimi din copii!

Martiri închişi în colivii
Nici aerului de noi nu-i pasă
Se înnegresc zile după zile
Şi noi tot nu mai ieşim din casă?!

Ferestre ferecate cu noi legi
Gânduri otrăvind vise în noi
Se înnegresc zile după zile...
Elogiul vieţii fie speranţele noi!

poezie de Constantin Anton din Simplitate şi firesc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urme

Urme de rugină
Pe neaua de crini ce luceşte
În sufletul alb,
Sângerând de decese,
De tăceri şi iubiri retroverse,
De creneluri pe care
Luna-şi aruncă iubiri trecătoare,
În panerul concav.
Un tomberon de iluzii,
Dureroase contuzii,
Flori de tei revărsându-se-n ploi,
Lumină şi pace,
În furtuna tăcerii ascunse,
Departe de sate şi case.
Biserici de vise
Mototolite de vânturi aspre şi reci,
O singură cruce
Pe umeri o duce,
Pe sterpe poteci,
Trecătorule, tu
Clopot vuind în adâncul inimii tale...
Un punct de rugină,
Inscripţionat pe vecie,
Pe tălpile goale.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zile

Sunt clipe frumoase
În zile întunecoase
Sunt ore de ploaie
În zile călduroase

E soare pe cer
Când afară plouă
Căldură în ger
Şi speranţă nouă

Zi întunecată
În lacrimi înecată
Clipe de neuitat
Cu sufletul împăcat

Sunt zile însorite
De nori umbrite
Iubire dureroasă
Cu o plăcere păcătoasă

Sunt dorinţe împlinite
Şi dragoste nebună
Cu ploi pe sfârşite
Şi nori ce se adună

poezie de Ramona Ros
Adăugat de Ramona Ros
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori toamna e pustie...

A venit răsăritul din toamna sufletelor pustii,
în parc sunt atât de multe bănci goale,
ce încă păstrează atât de multe fotografii,
cu îndrăgostiţii din vara fierbinte.
Azi toate băncile plâng şi sunt înverşunate,
mai prind doar frunzele în zbor,
crezând că sunt îndrăgostiţi cu dragostea lor.
A venit toamna viselor cărămizii,
când frunze şi flori cad pe rând răpuse
şi se ascund în sufletul pământului...
A venit toamna cuvintelor nerostite,
atât de multe fericiri şi inimi frânte,
aripile îngerilor au căzut pe jos
şi sufletele sunt transformate-n lacrimi,
ploile de toamnă revin haotic
şi merg în cu o iubire de împrumut,
din cerul curcubeu al asfinţitului de soare.

poezie de Eugenia Calancea (6 octombrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dialog de toamnă

- Mă simt călătorind... - un val...
Un val mustind sub ploi de frunze,
Într-un decor autumnal...
Am gloss tomnatic iar, pe buze.

- Sunt vals de ploi de frunze reci,
Zălog brumatelor săruturi...
Încununată-n gânduri, treci,
Peste aceleaşi începuturi...

Pe gâtul alb de catifea,
Dantele dulci chihlimbării...
Un voal rămas, iubita mea,
Ca semn al nopţilor târzii.

Te-ai îmbrăcat în fructe coapte...
Musteşti de vis şi necuprins...
Te caut! Pentru înc-o noapte,
Cu ramuri, iată, te-am atins!

Gondola nopţilor cu lună...
Catapeteasmă sângerie,
În tine toamna se adună...
Şi toamna-i parcă mai pustie!

- Rămân a nimănui deodată!
Mi-e cerul pustiit de ploi,
Dar toamna-i mult mai minunată
Atunci când suntem amândoi.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poeme de toamnă

Poeme de brumă
Pe-a timpului humă –
Poeme de vise şi vers,
Gutui parfumate
De toamnă brumate
Din rod de lumină-am cules.

Frunze de jar...
O toamnă-amnar,
O toamnă, adesea, cu ploi,
Etern parfumată,
În gri colorată
Se scurge, se scurge în noi...

E toamnă de-acum,
Durere şi fum,
Purtând şi tristeţi şi tăceri,
E toamna din noi
Când desculţi, amândoi,
Căutăm amintirea de ieri.

Poeme de toamnă
Mereu mai amară,
Bătrâni reumatici şi goi,
E toamna în care
Se plânge, se moare
Copacii sunt trişti şi sunt goi.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna – poem diamant

Toamna –
Mustul rubiniu,
O gutuie-mparfumată,
Cer întunecat şi ploi...
Plâng copaci de frunze goi.
Şi nu mai ştiu,
În tabloul ruginiu,
Suntem noi?!
Noi...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Dansul anotimpurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întuneric

Liane de ploi
Cad peste noi
Gustul nucii amar...
Copacii în rugi,
(Aminte-ţi aduci?!)
Se-apleacă şi cad iar şi air.

Frunze chihlimbării,
Glas de ploi, de copii,
Ce divină orchestră
Ram în geam bat... Şi dor!
Nu mai pot să adorm.
Ah, ce noapte funestă!

Rubiniu must... Şi cast,
Un sărut pe obraz...
Simfonie eternă
Transcendent, ne iertăm
Şi-n uitare plecam
Un drapel cobornd iar în bernă.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anotimpurile fricii

Frica are patru anotimpuri....
Primăvara, când se instalează în suflet,
Când încolţeşte în gânduri şi-n plâns,
Vara, ca un surâs al tăcerilor,
Ca o fântână a ne-cunoaşterii,
Toamna - germinând lacrimi de frunze şi ploi,
Apoi iarna durerii ascunsă în noi.
Nu, nu este drumul spre libertate.
Este doar durere şi noapte...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce?!

Ce ploi?! Ce lacrimi?! Ce dureri?!
În evantai de liliac şi cânt de floare de cais,
În dans de lebede pe lac,
În nopţi de sticlă?! Sau în vis?

Ce vânt de nebunesc poem?
Pe portativ de albe stele;
Pluteşte ca un nufăr blând
Dumnezeiască mângâiere...

Dar ploi în sânge gri ţâşnesc
Şi sufletu-i rănit de fulger...
Pe pat gătit cu flori sânger,
Cu lutul, iată, se-nfrăţesc.

Şi fiinţa mea-i de-acum un tunet...
Ce ploi?! Ce lacrimi?! M-am născut,
Transcendental să urc spre mâine,
Să fiu condei de fapte bune
Şi să fiu pită de cuvânt...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru asta am devenit cer

Fluturi de luare-aminte
Îşi pălmuiau umbrele alungite...
Stelele cădeau din înalt
Şi se stingeau pe asfalt.
Cioburile clepsidrei evadaseră
Dincolo de secunde,
Se aşezaseră ciorchine
Pe braţele ude.
Creşteau în mine copaci de lumini
Şi stelele în carenea-mi, prindeau rădăcini.

Pentru asta am devenit cer!
Şi ploi de cuvinte cădeau din mine,
Lacrimi şi suferinţe...
Non-sens. Un palmares de îngeri.
Un ţinut al renaşterii
Când fluturi de luare-aminte
Îşi pălmuiesc umbrele alungite.
Iluzii... Şi vis de poet...
Pentru asta am devenit cer
Şi am fost dată la amanet.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploi de păsări

Ploi de pasăre-ţesător...
În căutare de hrană,
Împânzesc ţinuturile aride,
Devenind fascinaţia ochiului
Ţintuit în cârje, de amintiri.
Păsări disecând zarea,
În căutare de culoare şi curcubeu.
Şi în cenuşa arzândă,
O pasăre de metal – eu.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Dansul anotimpurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pescăruş cu aripi frânte

Pescăruş cu aripi frânte
Ştiu durerea să-ţi asculte, oamenii?
Te doare clipa? Ţi s-a vindecat aripa?
Te-ai retras în munţi de stele,
Pescăruş al lumii mele?
Pescăruş cu aripi întinse spre plus infinit,
Ai luat din solitudinea lumii,
Ai sărutat natura pe frunte
Şi ai fugit...
Te-ai convertit libertăţii, eternului,
Ca un vultur pleşuv
Penetrând cerul
În sindromul şurub.
Peste trupul tău dur, ca stâncile goale
Rezistând prin vânturi şi ploaie,
Au planat răpitori,
De o sută, de o mie de ori.
Tu i-ai ignorat şi te-ai înălţat.
N-a contat durerea prin care treceai,
Conta doar că zburai.
Lumina diseci
Şi zbori mai departe.
Înălţimea te sfârtecă şi te arde
Când auzi voci disperate.
Când simţi lacrimi şi ploi
Te zvârcoleşti şi te-ntorci printre noi.
Curajul de a înfrunta înălţimi
A făcut să-ţi încolţească in cer, rădăcini de lumini.
Ţi-am strâns lacrimile în pumni
Şi le-am aruncat într-un clopot...
Ai devenit al ploilor ropot
Şi peste mare te-ai ridicat,
Din propria-ţi cenuşă,
Ai crescut, lumii te-ai dat
Şi iarăşi te-ai înălţat.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunzele dantelate, creionate de linii frânte închise, tremurătoare, sfioase, cădeau în ciorchini peste "lumea de jos".

Rodica Nicoleta Ion în Crina
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Durerea ploii

Reumatice ramuri
Îşi tânguie durerea ploii
Căzută pe umeri de frunze – sentimente ascunse.
Pamblici de fulgere
Lovesc aşternutul de umbre
Ireal foşnitor.
De tunete dor şi gândurile
Şi uitatele verbe
Căzute în lupte acerbe...
Cerul este o pătură gri.
La margini de zi
Corbi înfometaţi de lumină
Au prins rădăcină.
Ca un clopot de voci
Ramuri se lovesc între ele,
Duelându-şi tăcerea.
Şi plouă... şi grindina bate în geam.
În furtuna de oameni,
Eu sunt singurul ram...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zile reci

Ce iarnă se-ntindea pe-un mal de vară:
Cu colţi de ger ce se-nfigeau cumplit
În verdele ce n-ar fi vrut să moară
Când mai avea o toamnă de trăit!

Şi ce-ntuneric a venit din ceruri,
Ascuns în stratul alb-imaculat!
Erau seminţe negre din eteruri
Ce colţii-aceia au însămânţat.

Plângeau cu frunze de uitări copacii
Şi se-ngrozeau de golul de pe ram
Când fulgii reci au devenit tălmacii
Acelei veri cu iarna-n suflet hram.

Tot ce-a urmat a fost o amânare
A iernii care îşi croise drum
De îndoieli, de plâns şi aşteptare,
În zile reci de ieri şi de acum.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Agonie de toamnă

Cerul şi-a prelungit agonia...
Poemele izvorâte din frunze
Sunt în ediţie limitată.
Arcuşul e înnodat în trei,
Sau în patru, nu ştiu nici eu...
Ramuri distorsionate şi reumatice
Stau hotar
Între cenuşa durerii şi cer.
Din pleoapele grele
Cad lacrimi de jar.
Haosul ne cuprinde trupurile,
Fuzionează cu ele...
M-aţi izgonit către stele...
Mi-aţi împletit gândurile!
Sufletul este vioara întâi...
Mi-e chipul aramiu, amărui...
Privesc autoportretul
Şi acuz singurătatea ce i-a pictat
Trăsături reci, prăfuite,
Găsite la anticariat.
E toamnă... sunt obosită!
Poate mâine nu va mai fi la fel.
Adoarme condeiul pe buze de sânger,
Adoarme şi umbra-n penel...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă de sfârşit de vară

Ascultă! Cântă chitara
Şi codrul vuieşte de plâns,
Pleacă, oh, pleacă şi vara
Şi păsări şi vise şi râs.
Se-aprind sub jăratice ploi,
Focuri de frunze şi teamă,
Tăcuţi, ne-afundăm în noroi,
Schimbăm fericirea în dramă.

Ascultă! Cântă chitara
Şi păsări se-nalţă spre cer,
Se pierde în ceţuri şi vara,
Sub umbre de vis şi mister.
O flacără-i vara şi arde
În rugi de tăceri şi dorinţi...
E azi atât de departe,
Iar noi suntem trişti şi cuminţi.

Şi codrul vuieşte de plâns,
Se-ascunde în ochiul de jar
Şi soarele iar a apus
Şi curge un râu diafan.
E râul cu peşti de argint,
E râul cu valuri de miere.
Sub pleoape, târziu adorit,
Simt frunza din ramuri cum geme.

Pleacă, oh, pleacă şi vara,
Mătăsuri de taină şi jar,
Chihlimbărie şi rece,
Toamna se-apropie iar.
Copaci ruginii peste deal
Şi rod de gutui aromate,
E toamnă în suflete iar
Şi vara-i atât de departe.

Şi păsări şi vise şi râs...
Un râu în aval ai plecat
Şi fluturi de stele am strâns
Şi vară, din nou te-am iertat.
În cupa trecutelor zări,
Un "X" călător şi stingher,
Un vuiet de plâns şi ninsori,
M-am pierdut şi eu în eter.

Se-aprind sub jăratice ploi
Azi clipe şi vreascuri de vară,
Rămânem tăcuţi amâdoi,
Ne-ascundem la margini se seară.
Un râu spre aval te tot pierd,
Oh, vară, dereme-ai plecat!
Zadarnic te chem şi te iert,
Zadarnic mereu te-am iertat...

Focuri de frunze şi teamă,
Poem-razelit reclădesc,
Cad ploi de cenuşă şi-aramă,
Tăcut, peste trupul lumesc.
Trec îngeri aripa să-şi 'moaie
În arşiţa verii târzii,
Să uite durere din ploaie
Şi nopţile iar vineţii.

Tăcuţi, ne-afundăm în noroi,
Un gând reumatic ne doare,
De sângeri, uitatele ploi,
Aleargă mereu după soare.
Ciorchinii de stele cobor
În casele slab luminate,
Oh, vară, de tine mi-e dor
Şi plâng după tine în noapte.

Schimbăm fericirea în dramă,
Inundă vulcanice ploi,
Pădurea-n copaci de aramă,
Sfielnic se-apleacă spre noi.
Cioplitele umbre îngână
Un cântec cu versul ciuntit,
Pădure, pădure bătrână,
Mereu, tot mereu te-am iubit.

Scimbăm fericirea în dramă,
Tăcuţi, ne-afundăm în noroi,
Focuri de frunze şi teamă
Se-aprind sub jăratice ploi.
Şi păsări şi vise şi râs...
Pleacă, oh, pleacă şi vara
Şi codrul vuieşte de plâns.
Ascultă! Cântă chitara...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Vine o vreme când
Ne oprim pentr-o clipă, în prezent şi-n trecut,
Iar ce ne-a rămas i-o petală albastră
Din macul iubirii, ce-a fost roşu, demult...
Dar care s-a stins în inima noastră!
Oprindu-ne-n timp, privim peste umăr,
Adunăm multe lacrimi din tot ce a fost,
Mângâiem surâzând tristeţi fără număr
Şi-notând prin regrete, ne-ntrebăm,, Cu ce rost?"
Învelim răsăritul, până ieri... nevăzut,
C-un oftat şi c-un zâmbet venit de departe...
Se ascunde-n clepsidra unui timp neştiut,
Ne priveşte o clipă... s-ar opri... dar nu poate!
Îl cheamă apusul – e-o visare şi-un vis –
Şi un cântec de bucium ce dăinuie-n iarbă,
Alunecă-n taină, străbătând un abis
Printre ploi de-ntrebări, dar nimic nu întreabă!
Frântură de timp ni-s toţi anii din noi,
O clepsidră de-argint, într-o taină ni-i poartă
Pe pajişti cu soare şi pe drumuri cu ploi,
Câţi vor fi... până când, nu vom şti niciodată!

poezie de Lili Şipoteanu
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!