Lupta

Lupta din sufletul meu
Se duce cu un singur duşman.
Diavolul singurătăţii mă macină
An de an.
Speranţa, precum un fulger străbate
Cerul inimii mele.
Transcendent, prin jarul încins,
Mă înalţ către stele,
Cetate de vis.
Îmi caut lacrima în căuşul palmei
Ciuruit de dureri
Sunt biciuită de fanaticul ieri.
Am sângerat, lava vulcanului
Sângerând o vreme,
A frământat cu timpul de-odată,
Viaţa mea toată.
A copt-o într-o pastă cerească
Neatinsă de lut,
Iar acum,
Nu mai sunt
Lut măcinându-se trist.
Am învins!
Ceruit, sunt gheţarul cernit
De atâta tăcere, în al nopţilor schit.
Un duşman bicefal
A căutat să-mi ucidă credinţa
În hăul ce înghiţea
Clepsidra timpului meu.
Clocoteau mândria şi ura, minciuna,
Durerea şi zbuciumul
Prezentului nefast şi mizer.
De aceea acum trăiesc un alt timp,
Un alt gând...
De aceea acum sunt un vis pe pământ.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lupta celui învins

Ce poate fi în viaţa ta mai trist
Ca regăsirea unui vechi învins,
Învinsul care s-a uitat ascuns
În gândul ce l-a mai avut de dus?!

Pe umerii bătrâni şi ponosiţi,
Atât de aplecaţi, de umiliţi,
Timpul însemne aspre a lăsat...
Acest învins, cu ce e vinovat?!

În ochi îi joacă lacrima... şi visul...
Se vede numai el pe el, învinsul...
Ce piatră de mormânt i-apasă vrerea?!
L-aţi pălmuit! Îşi plânge mângâierea...

Dumnezeiescul jug e tot mai greu...
Învinsu-acela, oare, nu sunt eu?!
Port veşnic roba anilor pe spate,
Privind prin timp spre dincolo de moarte.

Ce văd?! Speranţe şi promisiuni...
Lupt azi întru speranţa altei lumi...
Sunt un străin învins, dar lupt mereu
Jugul vieţii cât ar fi de greu.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost în viaţa mea...

A fost în viaţa mea, a fost o vreme,
Când te iubeam, oh, ştii, cu-adevărat...
Nu te acuz, nu plâng, nu mi-e ruşine
De tot ce-n viaţa mea s-a întâmplat.

M-am înrămat tăcut în ne-uitare...
Mi-e lacrima şi scut şi cazemată...
Căci poate-am fost nebună de iubire
Şi de aceea azi sunt vinovată...

Mă-ntreb de simt şi dragoste şi ură
În sufletul înnrourat de răni...
Acum îmi plec umilă amintirea
La a iubirii noastre-nmormântări...

Nu vin cu jerbe, nici nu plâng, iubite,
De ce aş face iar un legământ
Cu o iubire ce n-a fost a noastră?
Încerc, cât mai subtil, să mă ascund.

Nu cad pe cruce-n jerbe, promisiuni, nici stele,
Nu sunt a ta, nu sunt a nimănui...
Căci între noi mai sunt cuvinte grele...
Nu pot să-ţi spun la mine să rămâi.

De ce nu pot să-mi mai aduc aminte
De tot ce-a fost frumos în viaţa mea?
Tu ţi-ai ales, tu ţi-ai ales iubite,
Să ai, să ai atunci pe-altcineva...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea

Aş vrea să fiu o umbră... Singurătăţii mele
Să-i dau întâietatea de antevorbitor,
Să îi croiesc cu gândul, cărare printre stele
Şi cu tăcerea-i crudă, să pot să mă măsor.

Aş vrea să-mi caut paşii sub veştede fecioare,
Vremelnic tânguindu-şi exilul către moarte,
Să nu mai simt durerea, să mă înalţ spre soare,
Vântul să-mi împrumute din fragedele-i şoapte.

Aş vrea să fiu senuda ce rătăceşte-n vidul
Clepsidrei minione din vise zămisllită...
Să fiu orchestra ploii, călcându-mi jurământul
De-a fi mereu aeeaşi, mereu nefericită.

Din ochi de lacrimi încă nedefinit, desene,
De clipe fericite, o clipă, să desfac...
Sculptez în voi săruturi de toamnă şi poeme
Şi suferinţa-n clipe de vise, o îmbrac.

Mă-ntorc la nemurire, tacit, prin legea firii...
Sunt îngerul-nimicul cu aripi de cristal,
Sunt limita tăcerii şi visul omenirii
De-a se-nălţa spre stele cu fiecare val.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Re-naştere

Mă nasc acum întâia oară,
Carne din lutul pământesc
Şi îngeri vin să-mi dea sărutul
Pe aşternut dumnezeiesc.

Săruturi fade cad în umbre
De sângeri şi de chiparoase...
Voi vreţi să trec nepăsătoare
Către întinderile-albastre?!

Vin să-mi alunge suferinţa
Cei dragi, în alte lumi plecaţi,
Merg spre nuntire cu divinul...
Nu plângeţi, nu vă întristaţi!

Plec să îmi caut întrupare
În dulce duh, cu Dumnezeu,
Căci doar în pace şi credinţă
Voi fi acelaşi suflet, eu.

Mi-e sufletul nemărginire,
Clopot şi taină... Te-am găsit,
Oh, Dumnezeu credinţei mele!
De-acum sunt iarăşi mântuit...

Re-naştere în trup de stele,
Cu infinitul cununat,
Sunt OM! Furtuna vieţii mele
În trupuri noi m-a întrupat.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul

Încerc mereu să ţin cu timpul pasul
Deşi sunt conştient că este -n van
Am încercat să-l imblânzesc cu ceasul
Dar e-n zadar, căci timpul mi-e duşman.

Dacă te-aştept şi eşti aşa departe
Mă uit la ceas şi ora imi pare an
Şi clipele se scurg încet, deşarte
Sunt trist si timpul parcă mi-e duşman

Şi de eşti lângă mine, întinşi pe spate
Într-un frumos şi verde de grâu lan,
Clipele-s stol de păsări alungate
Si timpu-i vânător şi iaraşi mi-e duşman

Dar cred că în sfârşit va fi dreptate
Am să te-nving necruţător duşman
Prin amintiri şi prin eternitate
Căci timpule eşti numai pământean.

poezie de Daniel Uritu (noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Uritu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-mi mai este niciodată frică

De frica cea cumplită a morţii, mi-am construit şi eu o casă
Şi acum, această casă este beatitudinea oceanică şi nemărturisită a Sinelui Suprem pe care deja l-am descoperit în mine.
De frica frigului, mi-am cumpărat şi eu o haină
Şi acest veşmânt îmi dă acum mereu căldura din interiorul inimii mele care arde de o iubire nestinsă.
Acum tocmai de aceea nu-mi mai este deloc teamă de frig.
De frica sărăciei, am căutat mereu bogăţia
Şi glorioasă îmi este acum această misterioasă bogăţie fără limite care îmi vine clipă de clipă de la Dumnezeu.
Acum nu-mi mai este deloc teamă de mizerie.
De frica foamei, am căutat mereu hrana
Şi acum hrana îmi este meditaţia yoghină profundă ce este realizată asupra adevărului ultim care m-a eliberat.
Acum tocmai de aceea nu-mi mai este deloc teamă de foame.
De frica setei, am căutat mereu să beau ceva,
Iar băutura mea cea nelipsită a devenit acum nectarul cel tainic şi veşnic îmbătător al adevăratei cunoaşteri supreme.
Acum nu-mi mai este niciodată teamă de sete.
De frica duşmanului, mi-am căutat şi eu mereu un tovarăş
Şi până la urmă l-am găsit în vidul cel enigmatic şi etern al betitudinii divine care nu se sfârşeşte niciodată.
Acum nu-mi mai este deloc teamă de nici un duşman.
Din cauza fricii de a nu greşi, am căutat şi eu cu o neostenită frenezie o Cale spirituală adevărată.
Şi acum aceasta este pentru mine Calea Uniunii Transcendente în Dumnezeu cel Unic şi mereu Omniprezent.
Acum nu-mi mai este deloc teamă de nicio greşeală.
Pentru că sunt deja un înţelept în care se oglindeşte fără încetare întreaga măreţie ascunsă a lumii ce a fost manifestată de Dumnezeu,
Acum beneficiez oricând de nenumărate comori ale cunoaşterii supreme; şi peste tot acolo unde merg
Sunt veşnic fericit şi pe deplin liber.

poezie celebră de Milarepa
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adăpost

De tăcerea e mai lină ca marea,
Şi în viaţa ta nu sunt toate ok
Tot ce ai de făcut e sfidarea,
A ce-i trist şi fără de temei!

Nu vreau să trăiesc înc-o dată
Tot ce viaţa râzând mi-a luat,
Îi văd plânşi, pe mama, pe tata,
Si iubita ce-un sărut mi-a furat.

Acum sunt singur în astă lume,
Iar povara îmi e tot mai grea
În gâtlej simt colţii unei pume,
Perfid mă sufocă lumea cea rea.

Nici nu vreau să calc jurăminte
Nu am de gând să rămân dator,
Merg cu grijă printre morminte,
Să-mi odihnesc trupul cel gol.

În curând se va aşterne uitarea,
Toată viaţa va fi fost fără rost
Iar eu termin la timp recitarea,
Şi-mi găsesc sub pământ adăpost!

poezie de Alex Dospian (21 iulie 2021)
Adăugat de Alexandru Dospina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de Bacovia

Acum, când cade toamna pe pământ,
Ca un coşmar al unei boli ciudate,
Acum să trecem prin acele sate,
În care merele în meri mai sunt.

Acum să ne iluminăm de tot,
Până-n adâncul inimii şi-al firii,
Ce disperare, cum se duc martirii,
Şi a-şi rosti plecarea nu mai pot.

Foioasele în vântul toamnei ard,
Muşcate sângeros şi trist de lună,
Şi turturelele se despreună
Acum, noi doi în focul revanşard
Acum, atât de singuri pe pământ,
Să recităm Bacovia, plângând.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngerul din vis

Eu te aştept s-apari şi-n astă seară,
Din nou, la geamul casei mele
Să te arăţi ca şi-altădată,
Frumoasa, gândurilor mele.

Nu pot s-adorm fără să văd,
Sub clar de lună chipul tău
Încununat cu mii de stele,
Eşti îngerul zilelor mele.

Ce trist stăteam pe prispa casei,
Când prima oară te-am văzut
Şi-ai apărut tu înger bun,
Sufletul să mi-l mângâi.

Când ai şopti, am tresărit,
Credeam că luna mi-a vorbit,
Să-ntorc privirea către stele
Să-mi văd surioarele mele.

Cu ele timpu-mi petreceam,
În fiecare seară.
Cu drag şi dulce le vorbeam,
Ce triste sunt zilele mele.

Nu ştiam atunci ce imi lipseşte
În sufletul meu trist,
Era privirea ce-mi sclipeşte
În fiecare vis.

Acum sunt fericit să stiu,
Că tu eşti pentru mine,
Un înger drag cu chip bălai
Ce-n suflet va ramâne.

Aştept cu nerăbdare seara,
Lumina să se-aprindă.
Pe cer din stele sclipitoare,
Şi să te-astept în tindă.

Mereu tresar când reapari,
Tot timpul mai frumoasă
Şi mă intreb cât va dura
Să fi a mea mireasă.

Aş vrea ca tu să nu mai pleci,
În zori de dimineaţă
Şă poţi să stai mereu aici,
Iubirea mea frumoasă.

Dar ştiu că asta nu se poate,
Nici când să se-mplinească
Sunt om de rând, sunt muritor,
Iar tu eşti o crăiasă.

Aş vrea să te răpesc acum,
Dar luna nu mă lasă
E sora ta cu suflet bun
Ce te-a adus în casă

De ce nici astăzi nu apari?
Oare ce-o fi cu tine?
De zile-ntregi eu nu am somn,
Ci mă gândesc la tine

Ce sa-ntâmplat? Ce ti-am făcut?
De nu mai vi la mine?
Nici azi, nici ieri n-ai apărut,
Şi sufletu-mi suspină

Mi-e dor de serile cu noi,
Ce dulce ne priveam
Şi sora lună dănţuia
Ce fericiti eram

Acum nici stele nu sclipesc,
Nici luna nu apare
Şi ceru-i trist bietul de el
Că ingerul n-apare.

În bezna noptii te aştept,
Eu nu imi pierd speranţa
Că într-o zi să te-ntâlnesc
Din nou în faţa porţii.

poezie de Loredana Visovan
Adăugat de Loredana Visovan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur stăpân

Pe căi alambicate şi caste
Sunt îngeri cu aripi albastre
Obosiţi de tăceri şi murdari,
Cu gânduri mâncate de cari.

Sunt sfinţi cu un suflet ardent
Creând ilicit, transcendent,
În forme diforme lumini...
Sunt flori şi miracole, spini...

Sunt ape-oglindite-n înalt,
Sunt flăcări şi vorbe ce ard,
Sunt eu doar o clipă-ntr-o zi
Iubirea şi verbul "a fi".

Sunt arhierei şi-n tăceri
Sunt oameni şi azi, ca şi ieri,
Atei, mucenici ori sihaştrii
Stăpâni peste munţii albaştrii.

Sunt stele ce-n noi strălucesc
Ori ţipăt în lutul lumesc...
Sunt clopote, plâns, rapsodii,
Părinţi şi bunici şi copii.

Şi toate-au un singur stăpân!
Acelaşi de-atunci e şi-acum...
Pământul e-acelaşi mereu
Şi chiar şi acelaşi sunt eu.

Nimic n-am pierdut, n-am găsit,
Acelaşi pământ ne-a hrănit.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur stăpân

Pe căi alambicate şi caste
Sunt îngeri cu aripi albastre
Obosiţi de tăceri şi murdari,
Cu gânduri mâncate de cari.

Sunt sfinţi cu un suflet ardent
Creând ilicit, transcendent,
În forme diforme lumini...
Sunt flori şi miracole, spini...

Sunt ape-oglindite-n înalt,
Sunt flăcări şi vorbe ce ard,
Sunt eu doar o clipă-ntr-o zi
Iubirea şi verbul "a fi".

Sunt arhierei şi-n tăceri
Sunt oameni şi azi, ca şi ieri,
Atei, mucenici ori sihaştrii
Stăpâni peste munţii albaştrii.

Sunt stele ce-n noi strălucesc
Ori ţipăt în lutul lumesc...
Sunt clopote, plâns, rapsodii,
Părinţi şi bunici şi copii.

Şi toate-au un singur stăpân!
Acelaşi de-atunci e şi-acum...
Pământul e-acelaşi mereu
Şi chiar şi acelaşi sunt eu.

Nimic n-am pierdut, n-am găsit,
Acelaşi pământ ne-a hrănit.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oare sunt eu?

Oare sunt eu cea de atunci
Când ruşinată îmi plecam privirea
Oare sunt eu cea de acum
Când înflăcărată îţi caut iubirea
Oare sunt eu oare nu sunt
În mine sângele a prins sa fiarbă
Şi stau la pândă între da şi nu
Între cea de acum şi cea de atunci
Şi îmi ţes amintirile cu aţa durerii
Şi trag cu dinţii de un nou început
Mă-nfăşor în mantia uitării
Şi-mi pun ciucuri în diverse culori
Îmi aprind albastrul din suflet
Şi aştept...
Îmi împart zilele între cea de acum
Şi cea de ieri
Închid ochii şi vorbesc cu mine
Oare sunt eu cea de atunci
Oare sunt eu cea de acum
Oare sunt eu dintotdeauna
Iubindu-te pe tine...

poezie de Florentina Danu
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Taci!

Cerul plânge
Tristeţea din sufletul meu,
Bătrân Prometeu...
Vântul cântă neliniştea mea,
Nuntirea unui ieri cu un mâine.
Sunt gustul de pâine...
Trupul se risipeşte în râuri,
Pe geamuri.
Clepsidra îşi cerne secundele
Iar sufletul, ca o vioară,
Îşi cântă simfonia amară.
Mereu în contratimp cu visele mele
Se perindă apusuri
În repetatele răsărituri.
Au murit frunze,
Au căzut stele...
Au înflorit câmpii
Şi copaci...
Doar eu sunt mereu mai bătrână -
O reumatică beznă
Rănită la gleznă.
Sst! Taci!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu

Nu pătrundeţi în cercul meu colorat,
Oameni! Ori ce vreţi voi să fiţi...
Sabia tăcerii se va răzvrăti.
M-aţi înşelat, m-aţi minţit, m-aţi rănit!
Nu ştiţi să iubiţi!
Vedeţi viermi cum, credincioşi, aleargă pe trupul meu?
Şi se înfruptă din carnea mea,
Miruindu-şi trupul cu sângele meu?!
Ei, cu adevarat mă iubesc?!
Acelaşi Dumnezeu ne ştie durerea...
Şi foamea... şi lacrima...
Aşa cum ştie că am devenit de prisos
În lumea în care
Nu mai sunt oameni.
Ultimul bastion şi-a întins năvodul
În transcendent.
Sunt ultima victimă ce aleargă spre stele –
Un titlu absent.
Nu mă judecaţi pentru tăcerea mea!
Alungaâi-mă în însingurare!
Acum sunt o cruce mâncată de cari
Ce plânge întruna... îşi plânge menirea
... şi doare.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub semnul zodiei fecioară

Sub semnul zodiei fecioară
Nu s-au născut decât dureri...
Tăceri ce-au început să doară...
Tăceri de azi, tăceri de ieri.

În lanuri de cireşe coapte
Şi sângerii căpşuni de jar
Se nasc poeme, visuri, şoapte...
Se naşte transcendent altar....

Spre care paşii mei de versuri
În vreascuri veşnic foşnitoare,
Sunt dulce nemărturisire
Şi cânt de paseri călătoare.

Sub semnul zodiei fecioară,
În şficuielnice cuvinte,
Sunt iedera singurătăţii
Şi drumul către cele sfinte.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Teamă de grabă

M-aş grăbi către moarte,
Dar mi-e teamă de noapte,
De cimitire, de morminte şi cruci,
Căci mă apasă pe umeri
Ca o pelerină de singurătate...
Aminte-ţi aduci?!
Mi-e teamă de rece, de ierni şi de paşi
Scârţîind pe trotoar,
Mă tem de-ntuneric!
O lumină lăsaţi-mi măcar!
Apoi am restanţe aici, pe pământ,
Facturi neplătite,
Ori mi-am dat vreun cuvânt.
V-aduceţi aminte?!
Nu am timp de plecări,
Sunt străin pe cărări,
Nu am bani, nu am chef!
Alte planuri mă prind
În al timpului cerc.
Ştiu, mă cheamă străbunii,
Sunt un biet trubadur,
Nu am timp de concesii,
Nici de moarte acum...
Voi pleca – fulger straniu,
Dar n-am timp a pleca!
Multe planuri ţâşnesc
Din inima mea...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa

Viaţa nu-i decât un joc... uitat
În colţul trist al unui semn de carte,
Un fluture zburând îndepărtat,
Pudrat pe aripi cu polen de noapte.

Eu sunt o stea lucind în ochii tăi,
Un vânt hoinar, bătând primăvăratic,
Atât de tânăr precum anii mei...
Îmbrăţişarea arcului Carpatic,

Mă poartă încă-n vechiul carusel
Cu roci zdrobite printre zmei de piatră,
Doar timpul parcă nu mai este cel,
În care eu mă încredeam odată.

Dovadă vie celui care sunt
Şi veşnic pendulează-ntre istorii,
Sunt tot acelaşi, însă nu mai sunt
Decât copilul tainei şi-al ninsorii.

Nu m-am oprit în loc... În gări de fum
Alerg, oh, cu secundele deodată,
Copilul cel de-atunci, cel de acum...
Adorm... Şi nimeni nu mă mai deşteaptă.

Pe paginile vechiului album
Uitate, prăfuite, sunt doar eu...
Mă regăsesc, măicuţa mea acum...
Şi plâng, măicuţă! Şi mi-e tare greu!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reîntâlnire de gradul zero

lui E.H.

În noapte visez cu luna cea plină,
Şi nu pot să dorm, plutesc în visări...
Mă străbate o fantezie alpină,
De sus ea venită, din mări...

Şi nu te-am văzut până acum niciodată
Şi nu te cunosc, dar te vreau...
Pentru dragoste, însă... este o plată,
Şi vreau să ofer, nu să iau.

Pe pieptul tău capul să pun,
Să mă priveşti în tăcere...
Din ochii tăi, văpăi să adun
Şi zâmbete pline de miere.

Să mă ţii strâns în braţele tale,
Să mă cuprinzi întru tot ce eu sunt...
Să-mi povesteşti drumeţii ancestrale
Ce mi te-au adus ca un vânt.

Te vreau lângă mine să mă citeşti,
Aşa cum nimeni nu poate...
Nu te cunosc, dar ştiu cine eşti,
Şi împreună scriem o carte.

Şi te provoc întru toate
Şi mă provoci în ce sunt...
Eşti pagina aceea de carte,
Ce ruptă a fost când m-am frânt.

Vino să-mi fii acum, lângă mine...!
Află ce nimeni nu ştie...
Părţile mele nu-ţi sunt străine,
Doar le-ai uitat, ca mereu să îţi fie...

Atinge-mă cu vibraţii înalte,
Cu tot ce tu simţi, arată-mi deschis...
Să-mbrăţişezi cu gânduri curate,
Tot trupul meu, ca în vis...

Şi te privesc înăuntru uimită
Şi-apoi, doresc să îţi fiu...
Lacrima inimii, pe loc risipită,
Văzând că renaşti şi eşti viu.

Cu tine aş merge oriunde în lume!
Şi mă încred în ce n-am văzut...
Credinţa ce-o am, nu-i în cărţi şi cutume
Şi pot iubi ce n-am ştiut!

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privesc spre cer

o lume rece
aud ecoul umbrelor ce trec
un suflet, un fior
un pas pe lângă noi
sunt suflet ce tulbură ţărâna de pe drum
în mine plâng dureri
de azi, de ieri
ascult o lacrimă ce curge acum, pe lângă drum
mi-e gândul amar, sufletul ruină
timpul merge aiurea
noi, păşim pieziş, prin noroi
privesc în jur, pustiu...
păsări nu mai sunt, au plecat la vânare
doar durerea mai ţipă pe ramuri
ne stingem în tăcere, în eterna durere
privesc spre cer şi plâng

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu din În neliniştea gândului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Floare de aprilie

Floare de aprilie
Firavă şi blândă, ai ales să-mi fii
Dar de nuntă.
Acum faci parte din inima mea.
Eşti lumină solară
Şi vrajă de stea.
Eşti cântecul primăverii
Şi ploaia de muguri ce se închină
La substanţa divină.
Eşti râul ce curge zglobiu
Prin sufletul meu generos şi pustiu.
Eu sunt buchetul de maci
Peste care cu buzele calci,
Ca pe poteci de azur.
Sunt Soarele tău de acum!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!