Adio, mamă!
Mi-ai fost ca o mamă!
Așa te cinstesc...
Și viața ți-ai dus-o
În iad pământesc.
Cuprinsă de grijă
Patru prunci ai crescut,
Credința în Tatăl
Ți-a fost veșnic scut.
Atâta durere în suflet ai strâns!
În viață-ai luptat să trăiești cum se cade
Și iată, acum, măicuță, te-ai dus,
Căci toate-ale vieții sunt urme deșarte.
Simt lacrima-n gânduri cum pică și plâng!
Ce zi-nsângerată de ploi și durere!
E doliu și sora în brațe mi-o strâng,
Dar ea nu mai poate găsi mângâiere.
Lumina prea sfântă a vieții s-a dus...
Zadarnic și lacrimi, zadarnic suspine...
De-acolo, din ceruri, cu sufletul strâns,
Măicuța-ți privește, privește spre tine.
Oh, fie-i țărâna ușoară de-acum!
Și trupul lumesc de acum doarmă-n pace!
Prea bună măicuță, așa te cinstesc,
Tu pumn de pământ căutându-ți lumină,
Plecat de curând dintre noi, fără vină...
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Adio, mamă!
Mi-ai fost ca o mamă!
Așa te cinstesc...
Și viațați-ai dus-o
În iad pământesc
Cuprinsă de grija
Trei prunci ai crescut,
Cedința în Tatîl
Ți-a fost veșnic scut.
Atâta durere în suflet ai strâns!
În viață-ai luptat să trăiești cum se cade
Și iată, acum, măicuță, te-ai dus,
Căci toate-ale vieții sunt urme deșarte.
Simt lacrima-n gânduri cum pică și plâng!
Ce zi-nsângerată de ploi și durere!
E doliu și sora în brațe mi-o strâng,
Dar ea nu mai poate găsi mângâiere.
Lumina prea sfântă a vieții s-a dus...
Zadarnic și lacrimi, zadarnic suspine...
De-acolo, din ceruri, cu sufletul strâns,
Măicuța-ți privește, privește spre tine.
Oh, fie-i țărâna ușoară de-acum!
Și trupul lumesc de acum doarmă-n pace!
Prea bună măicuță, așa te cinstesc,
Tu pumn de pământ căutându-ți luminĂ,
Plecat de curând dintre noi, fără vină...
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ca o mamă...
Mi-ai fost ca o mamă... mereu te cinstesc,
Tu viața ți-ai dus-o în iad pământesc...
Cu lacrimi, în taină, trei prunci ai crescut.
Credința în Tatăl ți-a fost veșnic scut.
Atâta durere în suflet ai strâns
Și iată, acuma, măicuță, te-ai dus.
În viață-ai luptat să trăiești cum se cade,
Dar toate-ale vieții sunt urme deșarte...
Simt lacrima-n gânduri cum pică... Și plâng.
E doliu... Și sora în brațe mi-o strâng.
Ce zi îngânată cu ploi și durere!
Dar tu nu mai poți găsi mângâiere...
Prea scumpă măicuță, așa te cinstesc.
Tu, pumn de țărână din lutul lumesc.
Îți cauți lumina. Ai plecat dintre noi,
Lăsându-ne trupuri, sub arcuri de ploi.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Amintire pentru mama
Mamă, vin la crucea ta c-o floare!
Lacrimi curg din cer... Sub nori de pleoape,
Sufletul mi-e plin de întristare...
S-a trezit în mine-atâta noapte...
Mamă, vin acum din nou la tine
Și te-mbrățișez cu gând curat...
Mi-amintesc și eu... vorbeam cu tine,
Iar apoi dezastru s-a-ntâmplat.
Vin la capul tău c-o lumânare...
Eu lumina sufletului tău,
Mamă scumpă, sufletul mă doare,
Fără tine, mamă, mi-este greu.
Crucea ta, la colțul casei noastre,
E povara morții tale, mamă!
Tu veghezi tăcut iubirii sacre
Destrămată-n muguri de aramă.
Mamă, casa parcă-i mai străină...
Nu mai știu, a noastră-i sau a ta?!
Mai trăiesc doar umbre-n ea, măicuță,
Căci de-acum, în vis te vom avea.
Ică ți-a lăsat un semn pe cruce...
Câte, mamă, ai fi vrut să-i spui!
De iubirea ce i-o porți în gânduri,
Fiindcă e feciorul tău dintâi.
Ți-a adus în dar o nepoțică
O iubeai, ca și pe noi, măicuță,
Ai murit în suflet cu-ntristarea...
O, măicuță, mama mea cea plânsă!
Magda, soața lui, precum o fiică
Te-a încununat cu lacrimi, mamă...
Ai murit, Neta era departe...
A venit în lacrimi, la pomană...
Cătălin și Daria, alături,
Plânsul peste umeri l-au purtat...
Dana și Ionel, cu tine-n suflet,
Mamă scumpă,-n gânduri te-au urmat,
Ți-ai dorit ca el să-ți cânte! Iată,
O dorință ți s-a împlinit...
Au și ei, da, au și ei o fată,
Mamă... și pe tine te-au iubit!
Ai crescut-o ca întâi născută,
Ea te-a dus pe brațe la mormânt,
Oh, iubirea asta nu se uită!
Nu se uită sufletul tău blând!
Fiica mea, Alexa, îți deschide
Poarta vieții-n fiecare noapte...
Te-a visat! I-ai spus să stea alături
Celor ce tu i-ai lăsat departe.
I-ai spus, mamă, că îți este bine,
Și să nu mai plângem... tu veghezi
Din adânc de ceruri, în iubire,
Cu iubire să ne-ncununezi.
Ca-ntr-un stup, albinele, măicuță,
Pruncii-ai strâns, nepoți, prieteni, frați,
Sufletul ți-e, luminând iubire,
Dar cu toții suntem înlăcrămați...
Mamă, ai fi vrut să-mi joci la nuntă,
Când credeam și eu în fericire...
Dar măicuță, viața ți-a fost scurtă,
N-ai avut această împlinire...
Plâng și eu, deasupra plânge cerul!
Te desparți de noi și pleci ușor.
Azi te-nalți, te-nalți spre mântuire,
Mamă! Și pe noi ne lași cu dor...
Te-ai născut un fluture de-o clipă
Și ți-ai luat adio de la noi...
Dar te vom purta în gând, mămică!
Ne-ai lăsat în suflet triști și goi...
Căci ești același înger de lumină
Care-ai plecat cu noi când am plecat,
În chip alb de fluture de noapte,
Sau cel care pe noi s-a așezat...
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Glossă pentru vremuri triste
Te-ai dus spre ceruri, înger de lumină
Și clipa s-a oprit la ora cinci...
S-a-ntunecat privirea ta divină,
Eu, lăcrimând de doruri sunt aici.
S-au înălțat nămeții înspre stele
Și stelele din ceruri au căzut,
Azi pleoapele sunt plumburii și grele,
Scumpă măicuță. Știu că te-am pierdut.
Te-ai dus spre ceruri, înger de lumină
În Univers te-ai rătăcit tăcut.
La tine oare cine-o să mai vină
Să-ți mângâie tăcerea din mormânt?!
În ochiul tău cel sfânt, zadarnic lacrimi
Se risipesc. Făclii îmi ard la geam,
Și-am dus durerea morții după datini
Și doar în gânduri, mamă, te mai am.
Și clipa s-a oprit la ora cinci...
Un timp fatidic ți-a furat menirea,
Mamă, de-ai fi cu noi mereu, aici!
Tu mi-ai îndoliat nemărginirea.
Eu îngenunchi de-acuma în zadar
Și rog la ceruri, mamă, îndurare,
Ciorchini de lacrimi azi îmi bat în geam,
Durerea mea e veșnică și mare.
S-a-ntunecat privirea ta divină,
Furtună e în cer și pe pământ,
A încolțit un sâmbur de lumină,
La cele sfinte. Dincolo de gând,
Când ard în mine litere de gheață,
Tu-ai să te naști poem de catifea,
Căci vei zidi în noapte, ca și-n viață
Versuri de lacrimi și frânturi de stea.
Eu, lăcrimând de doruri sunt aici.
Și caut clipa revenirii tale,
Tu dormi, măicuță, nu te mai ridici
Spre cer înalți un zid de întristare.
Pe drumul tău, plecând, s-au arătat
Îngeri vuind de lacrimă și jale,
Te-ai adâncit în clopote deodat'
Și ne-ai lăsat cu sufletele goale.
S-au înălțat nămeții înspre cer
Și s-a zidit tăcere în morminte,
Iar eu aici sunt un străin stingher,
Rămas doar cu aducerile-aminte.
E pleoapa grea de plâns și-ndoliată,
Nici lacrimi nu mai am, măicuța mea,
Ești de plecarea asta vinovată
Și vânt de dorul meu vei suspina.
Și stelele din ceruri au căzut,
Nu-ți mai ridici privirea către mine,
Plecarea ta, măicuță, m-a durut...
Din lumea-aceea nimeni nu mai vine.
Și stelele pe cer se sting tăcut,
Te-ai dus în zbor de pasăre măiastră,
Măicuța mea, ce tare m-a durut
Că ai plecat, că ai plecat de-acasă...
Azi pleoapele sunt plumburii și grele,
Și candela se stinge-n noi tăcut,
Mamă, s-a stins lumina vieții mele
Și să te am aproape n-am putut.
Ți-e trupul lut și te-a chemat destinul
Să mergi să te-ntrupezi cu Dumnezeu,
Măicuță bună, prelungindu-ți chinul,
Poate că aș fi suferit și eu.
Scumpă măicuță, știu că te-am pierdut.
Te-ai rătăcit spre nicăieri în noapte
Și mângâierea-ți simt și te ascult
Strigându-mă, tu, înger, de departe.
Te-ai risipit în stele și în ploi,
În lacrimă de foc și în furtună,
Dar va veni un timp când amândoi
Destine frânte, fi-vom împreună.
Scumpă măicuță, știu că te-am pierdut,
Azi pleoapele sunt plumburii și grele
Și stelele din ceruri au căzut,
S-au înălțat nămeții înspre stele.
Eu, lăcrimând de doruri sunt aici,
S-a-ntunecat privirea ta divină,
Și clipa s-a oprit la ora cinci...
Te-ai dus spre ceruri, înger de lumină!
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mi-e dor de tine, mamă!
Mi-e dor de tine, mamă!
Un prunc nu poate ști
De dorul de părinte
Cât însuși prunc va fi...
Mi-e dor de tine, mamă!
Și lacrima mă doare...
Tu ești așa departe!
În murmur de izvoare,
Ți-e lacrima, maicuță...
Și frunza care pică
Sunt pașii tăi, aievea...
Sunt pașii tăi de vis,
Tu înger de lumină
Ce prea curând te-ai stins.
Mi-e dor de tine, mamă!
De mângâierea ta
Și în tăcerea nopții,
Tu vii la tâmpla mea.
Îmi mângâi neputința
Ninsorilor târzii,
Eu te aștept măicuță,
Tu n-ai să mai revii!
Căci ești așa departe
Și-atâta-ntunecare
Te soarbe în adâncu-i...
Mi-e dor de tine, mamă
Și lacrima mă doare!
Alungă-mi tu, măicuță,
Nespusa întristare!
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mi-e dor de tine, mamă!
Mi-e dor de tine, mamă!
Un prunc nu poate ști
De dorul de părinte
Cât însuși prunc va fi...
Mi-e dor de tine, mamă!
Și lacrima mă doare...
Tu ești așa departe!
În murmur de izvoare,
Ți-e lacrima, maicuță...
Și frunza care pică
Sunt pașii tăi, aievea...
Sunt pașii tăi de vis,
Tu înger de lumină
Ce prea curând te-ai stins.
Mi-e dor de tine, mamă!
De mângâierea ta
Și în tăcerea nopții,
Tu vii la tâmpla mea.
Îmi mângâi neputința
Ninsorilor târzii,
Eu te aștept măicuță,
Tu n-ai să mai revii!
Căci ești așa departe
Și-atâta-ntunecare
Te soarbe în adâncu-i...
Mi-e dor de tine, mamă
Și lacrima mă doare!
Alungă-mi tu, măicuță,
Nespusa întristare!
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mama
Mama e cânt de leagăn și-adiere,
Mama e pentru prunc același vis...
Mama e veșnic dulce mângâiere
Și sufletul îi este paradis.
În mama e fărâmă de iubire,
Frântură de dureri și adevăr,
În mama este zvon de mulțumire,
În mama este lacrimă de dor.
E poarta sfântă, Cerului deschisă,
Iubire și lumină pe pământ,
La tâmple, albă-ades în cărți descrisă,
Cu suflet mare și cu chipul blând.
E vad de lacrimi și de suferință,
Rugă și-ngenunchere și cuvânt,
Cu dragostea de prunc, bună cuviință,
Adună anii vieții ei cu sârg.
Roua de pe bariș, de pe altiță
Și murmurul din crâng îi e în glas...
Măicuță bună, buna mea măicuță,
Veșnic în amintire mi-ai rămas...
Mama-i pe veșnicie catedrala
Unde cu ochii-n lacrimi ne rugăm
Pios și drept, spre-a ne ierta greșeala...
Mama e goana după adevăr...
Cu ea ni-i somnul limpeziri de ape
Și visul împlinire pe pământ,
De ea suntem mereu tot mai aproape,
Căci mama e cuvântul cel mai sfânt.
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Miros de sat...
Miroae-a mere dulci și-a pâine coaptă,
Miroase-a must, a nuci și a gutui...
Măicuța, tristă, mă așteaptă-n poartă.
Îi curg pe față lacrimi amărui...
Pe banca veche,-n seară, mă așteaptă.
Țăstu-i crăpat de timpuri și de vremi.
Icoana din perete mai veghează
Și amintiri și visuri sunt străjeri
Și sufletu-i rănit 'l-mbălsămează.
Ea calcă pe cărările de ieri...
E drumul gol și trist și prăfuit,
Nici clopotul din sat nu mai răsună
Și casele de mult s-au năruit,
Doar mama spune-n gânduri "Noapte bună!"
Durerea-i între gânduri și-a zidit.
Și vântul suflă șoaptele-i de dor...
Mi-a scris alalteri mama o scrisoare:
"E toamnă și e frig și este nor
Și nu am nici un strop de alinare
Și-o mângâiere până să adorm..."
Rămâi măicuță aripă și stea!
Până la tine calea este lungă.
Îți las în gând o lacrimă de-a mea
Și vin măicuță, vin la tine-n fugă.
....................................................................
Măicuța nu mai șade la perdea.
La poze ai privit și-ai lăcrimat...
Ai adormit, măicuță,-n veșnicie!
Din lume, mamă bună, ai plecat,
Doar lacrimi mi-ai lăsat, măicuță, mie.
Și azi, pământ și cer e-ndoliat.
Într-o batistă înnodată-n colț
Era iertarea, cât ai strâns de-o viață...
Acum ești Sus în Ceruri, nu mai poți
Să stai aici, cu noi, cu toți, la masă.
Ești printre sfinți și îngeri, Sus, acasă.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Copil străin
Eram străin și-am pribegit,
Tu, mamă, pruncul ți-ai iubit,
Când zările erau pustii,
Mamă, doar tu puteai să știi.
Și ființa ta acoperea
În somn, întreaga ființă-a mea,
De-aceea mamă-ți mulțumesc
Și te iubesc!
..............................................
Eram străini și pribegeam prin sat,
Nu aveam mamă, casă și nici pat,
Tu m-ai crescut cu trudă și amar,
Îmi amintesc măicuță, iar și iar.
Strigam la porți de oameni ferecate,
În suflet, mamă, ne clădeam palate,
Aveam iubirea, rostul de a fi
- mpreună, mamă,-n fiecare zi.
Umblam pe drumuri lungi și prăfuite...
Doar Dumnezeu și noi mai ținem minte.
De-aveai un colț de pâine strâns în sân,
Tot mie mi-l dădeai, ca și acum.
Când pentru viața noastră asudai
Muncind cu ziua pentru a trăi,
Tu îți puneai o temelie-n rai
Și-n suflet taina dragostei de fii.
Tu îmi vefgeai și creșterea și somnul
Și brațul, pernă mamă ți-l puneai,
Să doarmă lângă tine puișorul
Cel pentru care zi de zi trudeai.
Ne-acopeream cu cerul și pământul
Ne era veșnic țol și așternut,
Ne biciuia în nopți de sticlă vântul...
Doar noi durerea vieții am știut.
Nu m-ai lăsat să sufăr, oh, știu bine!
Dormeam în gări, pe bănci de lemn murdare,
De-aceea azi, măicuță, pentru tine,
Ridic rugi simple întru înălțare.
M-ai dat la școală... Mândră erai mamă
Când mă vedeai că mă înalț... Iar eu
Spuneam în sat, întregii lumi, cu fală,
Că m-ai crescut și sunt feciorul tău.
Prin tine, mamă, prins-am rădăcină,
Doar ție mamă scumpă-ți mulțumesc...
Mă iartă mamă dacă am vreo vină!
O viață-ntreagă am să te iubesc!
Și dincolo de moarte, în lumină,
Eu rugi fierbinți spre cer voi înălța,
Domnul, măicuță, să te aibă-n pază
Căci am ajuns ce sunt, prin grija ta.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Din lacrimă m-ai plămădit
(Cameliei Rogojinaru)
Din lacrimă m-ai plămădit, mamă,
Fiindcă fecior ți-ai fi dorit, mamă.
Tu n-ai știut, când am să cresc,
Iubire c-am să-ți dăruiesc, mamă.
În leagăn mi-ai pus busuioc, mamă,
În viața eu să am noroc, mamă.
Știai cât suferă o fată
De n-are noroc de la soartă, mamă.
Mi-ai pus arnici cules din ie, mamă
Și-n păr floare de păpădie, mamă
În leagăn, mamă mi-ai cântat,
De tine, mamă, m-ai legat, mamă.
În cântul meu ți-aduc cinstire, mamă,
Căci mi-ai dat viață și iubire, mamă.
M-ai legănat cu drag și dor,
Iar azi îți sunt de ajutor, mamă.
Măicuță, mâna îți sărut, mamă,
Și pentru tine îngenunchi la icoană.
Îți dăruiesc inima mea,
Măicuță bună, mama mea, mamă!
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Glossă de îndoliere
Și noaptea ca un vis se lasă
Pe ale timpului poteci,
Mă-ntorc de dor, mă-ntorc acasă,
Tu înger de lumină pleci.
Se-nfruptă cu lumini tăcerea
Și eu sunt candelă aprinsă
Iar cerul plânge, așa i-e vrerea...
În casă e lumina stinsă.
Și noaptea ca un vis se lasă
Și frunze cad la tâmpla ta.
Mă-ntorc aici! Mereu, în viață,
Tu ai sperat că-ți vei vedea
Copila-n ceasul cel din urmă
Un sprijin, căci, când vei pleca
Să-ți fie calea mai ușoară...
Oh, iartă-mă, măicuța mea!
Pe ale timpului poteci,
Ades de dor răpusă,
Să mă revezi măicuță-ncerci,
Dar eu de gânduri dusă,
Adorm și te visez cum treci -
O umbră la fereastră,
Venind din somnul tău de veci,
Măicuță prea frumoasă.
Mă-ntorc de dor, mă-ntorc acasă,
Din lumi îndepărtate,
Văd poza ta aici rămasă...
De dincolo de moarte,
Pică o lacrimă din cer
Și-un înger se revarsă
Precum o clipă de mister,
Măicuță, peste casă.
Tu înger de lumină pleci
Cu stelele deodată.
Ca tine, mamă,-n lume-s zeci...
Greșit-am? Tu mă iartă!
N-am fost cu tine când te-ai dus
Clepsidră ruptă-n două.
O boală cruntă te-a răpus...
Eu plâng cu stropi de rouă.
Se-nfruptă cu lumini tăcerea
Și-n noapte-i mare jale,
Nu-ți mai simt, mamă, mângâierea,
Azi sufletul mă doare.
Suspin, dar totu-i în zadar,
Îți pun o lumânare,
Mormântu-i rece iar și iar...
Doar tu știi cum se moare.
Și eu sunt candelă aprinsă
Și lumea-i un pustiu,
Străină-s mamă și sunt tristă
Și-atâta-i de târziu!
Oh, îngenunchi în rugi de jar,
Dă timpul înapoi!
Îți las ofrande la altar...
Din ochi cad rugi de ploi...
Și cerul plânge, așa i-e vrerea,
Clopotnița răsună,
Răsună-n suflete durerea...
"Măicuță, noapte bună!"
De-acum veghezi tristețea mea
Și vântul suflă-a jale,
Măicuță dragă, vei pleca
Spre dincolo de zare.
În casă e lumina stinsă...
Te-așezi în palma mea
Și plângi și tu! Și tu ești tristă!
Singurătatea-i grea.
E cerul plub, e pleoapă cerul
Și doliul se revarsă
Pe cer măicuță... și în gând...
Tu nu mai ești acasă.
În casă e lumina stinsă
Și cerul plânge,-așa i-e vrerea
Și ceru-i candelă aprinsă,
Se-nfruptă cu lumini tăcerea.
Tu înger de lumină pleci...
Mă-ntorc de dor, mă-ntorc acasă
Pe ale timpului poteci
Și noaptea ca un vis se lasă.
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Inelul
Am plâns destul. De-acum, inelul tău
pe care l-am purtat atâta vreme,
va fi eliberat de rolul său,
căci viața înapoi vrea să mă cheme.
Voi renunța la haine ce-mi ascund
și îmi răpesc prea mult din tinerețe,
în suflet am să-ncerc să mă afund,
să-l ușurez de lacrimi și tristețe.
Voi încerca să fiu cum am mai fost,
să simt, din nou, căldură și lumină,
să încetez cu viața fără rost,
căci sufletul mi-e viu și n-are vină.
Inelul tău, al meu, acum l-am scos,
dar nu te uit, nu pot și nu am cum,
căci tot ce am trăit, a fost frumos
pân-ai plecat pe cel din urmă drum.
Eu am un mâine, am un viitor,
o cale de urmat, necunoscută,
pe care-o voi călca, dar fără dor,
și-n suflet cu iubirea-mi renăscută.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Odihnă-n ceruri, oh, amin!
Oh, veșnica odihnă-n ceruri,
Puterea de-a se înălța
Lumină spre cereasca taină,
Redevenind lumina Ta...
Oh, fie-i sufletul un înger,
Cu îngeri cerul să-l nuntească,
Căci trupul nu-i decât cenușă
Aici, în patima lumească.
Aici e doliu, plâns și jale,
Aici e-o cruce și-un mormânt...
Acolo-mpărăteasca zare
Ți se deschide, suflet blând!
Priviți! Cu toți lăsați în urmă
Un drum de împietrite căi
Și calea vieții se oprește...
Ca mâine-i vom urma și noi.
Începe-o altă veșnicie...
Deșertăciuni s-or spulbera!
Datori c-o altă judecată,
Pedeapsa, toți ne-o vom afla.
Urcăm spre cer pe piedestale
De oseminte pământești,
Lăsând în urmă osanale...
Oh, Doamne Sfinte, Tu privești
La-ngălbenitele poeme
De trupuri moarte prea curând
Și sub a ochiului tristețe
Le-ascunzi în putredul mormânt.
Odihnă veșnică în ceruri,
Tu, oh, ce ieri te-am cunoscut!
Etrernă pace și lumină!
Suflet de aur, trup de lut...
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mama
Mamă! Alfabetul vieții mele!
Tu pe unde calci cresc flori,
Suflete aduci la viață.
Și ne crești, cum doar tu știi,
Cu iubire și dulceață!
Tu îmi ești iubirea caldă
Ce o port mereu în suflet.
Tu ești cartea vieții mele,
Mi-ai fost primul alfabet
Și acum tu, unde ești?!
Mamă, unde sunt plecat?! Unde sunt?!
Departe de tine, de casă, de pământ...
Am plecat copil, de-acasă,
Iar acum când te-am văzut,
Ningea la tine-n păr, măicuță,
Ca și la mine-n suflet!
Am vrut sa zbor,
Ca pasărea din cuibul ei, spre cer,
Să-mi caut fericirea!
Credeam că mă voi întoarce, repede...
Dar soarta mi-a descris alt drum.
Departe de părinți și casa părintească!
Viața ni-i scurtă și știu că într-o zi
Tu vei pleca de lângă noi.
Spre îngeri te vei îndrepta, în altă casă!
Și mai știu, mamă,
Că tu ne vei veghea de sus,
Așa cum ai făcut mereu.
Privind cum noi, călătorim prin viata!
Întotdeauna mamă, căci pentru noi vei fi trăind mereu,
Vei fii deasupra tuturor un curcubeu,
Pe-acest pământ și-n cer ne vei zâmbi,
În suflet te purtăm, mereu te vom iubi...
Lumină albă, blândă mângîiere,
Doar cu iubire!
Și nutrim speranța regăsirii ce ne întinerește,
Că vom rămâne etern împreună.
poezie de Diodor Firulescu din Viața într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În amintirea dușilor în război
Vezi prunci cerșind la vreme de război,
Trecând desculți prin colb, la suflet goi,
Ducând cu ei poveri și suferinți,
Copii ai nimănui, copii cuminți...
Vezi scrijelit cu schije un mormânt
Și numele celor ce nu mai sunt...
Furtuni și ploi vor plânge zi de zi,
Ei sincer și cuminte vor muri.
Sunt ploi de lacrimi... Ce dureri deodată!
O altă cruce suferința-și poartă...
Îngerul morții trece foc și jar,
Lăsând în urmă trena de amar.
Vezi mame care pruncii-și țin la piept,
Urând războiul crud și prea nedrept.
Sunt scut și casă, schit și devenire,
Se dau pe sine întru prăbușire...
Sunt catedrală sfântă, cer, vulcan...
Au strâns în ele lacrimi și amar
Și ar muri spre-a nu putea vedea
Alți morți ce-n lume ar putea urma.
Sub biciul crud al ne-nțelesei uri
Dorm prunci fără de case, oameni buni!
Dorm prunci fără părinți, înlăcrimați,
Prunci care plâng de dor, însingurați...
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dor de mamă
Ți-ar închina poeți, poeme, mii și sute...
Dar sufletu-ți de mamă, o rugă vrea s-asculte,
O voce vrea s-audă, în suflet îngropată...
"Mi-e dor de tine, mamă! Stai! Nu pleca! M-așteaptă!"
Spre tine duce dorul, în evantai de stele,
Un evantai de gânduri... Ești înger vieții mele!
Se-nalță din privire lumini în stol de lacrimi...
Pleoapa-mi e doar o umbră... Tu-n umbra ei te clatini...
Din depărtarea aspră mă-ntorc... Te port icoană,
În suflet, din pruncie, căci dragostea de mamă
E legea ce te prinde în vraja existenței,
E dulce mângâiere, e roua dimineții...
Oh, cât ești de frumoasă, măicuța mea, ști bine!
Ninsori s-au prins în păru-ți bătătorit de timp.
În suflet port un suflet... Rămâi, râmâi cu mine!
Rămâi măcar o clipă, să-ți spun cât te-am iubit!
Rămâi să-ți sprijini pașii spre diincolo,-n tăcere,
De brațul meu... și-n pașii-ți, n-ai să mai simți durere...
Mi-aplec genunchii mamă și simt... mă pierd cu firea...
Am rătăcit în lume... și crudă-i omenirea!
Acum tu pleci departe... Te vei întoarce-n vise
Și vei găsi-n odaie luminile aprinse...
Pe scaun, lângă sobă, plâng eu, cu capu-n palme...
Nimic nu-i mai puternic ca dragostea de mame.
În candelă mai arde o flacără firavă...
Oare ți-am spus, măicuță, vreodată, că mi-ești dragă?!
Acu ce rost mai are?! Mă mai auzi tu oare?!
Mă-ntorc în timp cu gândul și vreau să-mi cer iertare...
Acum tu pleci departe... Mă tem că te voi pierde!
Un licăr de speranță în suflet se mai vede...
Un licăr de speranță... Nu-ți alunga feciorul!...
În gânduri lasă-i umbra... în suflet lasă-i dorul!
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dedicație
Dedicație,
Unei bătrâne dintr-un sat,
Căci lacrima ce mi-a picat
Și s-a prelins din ochii mei
E lacrima unei femei,
A unei mame pentru care
Durerea semenilor doare.
O lacrima prelinsă cu sârg
Din ochi în jos,
A dat inimii mele
Și vieții mele-un rost.
Sufletul l-a deschis,
În suflet curgeau lacrimi,
Bătrâna mă-nsoțea.
Într-un sobor de patimi.
Mergeam prin sat, cu ajutoare,
Asta-mi fusese dat a face
Și am ajuns la o bătrână...
Bătrâna mă privește, tace...
Îi spun ce gânduri nu-mi dau pace,
De ce-am venit în sat la ea...
Cu amintirile în gânduri,
Bătrâna, iată, lăcrima.
Îmi face semn să mai rămân,
De-acum eu mă supun cuminte
Și stau pe piatra de al drum...
Privesc la ea cu luare-aminte...
În minte completez șarade,
Îmi șterg o lacrimă ce cade
Și ca o torță arde încă
Pe-a omenirii noastre stâncă.
Bătrâna se ridică. -N gând,
Îmi simt o lacrimă arzând...
- Maică, o clipă te-aș ruga!
Vreau să le dau și eu ceva
Acestor prunci, căci Dumnezeu
Cunoaște doar sufletul meu.
El știe neputința mea
Și grija celor care-ar vrea
Să vină-n ajutor, căci eu,
Măicuță, știu cât mi-e de greu.
Dar n-aș putea muri-mpăcată
De nu le-aș închina o rugă
Celor ce sus, cu toți m-așteaptă:
Vreau ca la prunci banii s-ajungă.
Bătrână-s, dar am suflet bun.
Așteaptă-mă că vin acum!
................................................
Pe piatra-ncinsă de la soare
Mă așezai în așteptare.
Greu, sprijinită-ntr-un ciumag
Pășii bătrâna-al porții prag.
- E tot ce am, fătuca mea,
Alți oameni i-or mai ajuta,
Căci sprijinu-i la Dumnezeu
Oricât în viață-ar fi de greu.
(Și-mi puse-n pumnul deschis, iată,
Bănuți... De. acum, înlăcrimată,
Priveam și număram tăcut.)
- Atâta, maică, am avut!
Maică, ia banii înapoi!
Nu ai un leu, nu ai nici doi...
- Ia-i tu! Le fie de-ajutor
Și de noroc copiilor.
Să nu mă minți, copila mea!
Ar fi păcat. Cu inima
Îi las copilă pentru ei.
De ce acum nu vrei să-i iei?!
.................................................
I-am luat mâhnită. Un argint
L-am dat acelor ce iubind
Un suflet candid de bătrână
Vâzând întinderea-mi de mână.
Vezi?! Cei ce au se umilesc
Spunând că greu de-un timp muncesc.
Că sunt săraci și că nu au,
De-aceea dragii mei, nu dau.
Le strălucesc vilele-n soare,
Combine au, mașini, tractoare,
Au termopane... Au! Și vor
Mai multe pentru viitor.
Dar nu-și clădesc palate-n cer,
Din cer, spre noapte au picat...
Ei vor pleca de pe pământ,
Inimi pustii, de lepădat.
În rai lumesc trăiesc, dar vai!
Aici e pământescul rai.
Târziu, spre dincolo de viață,
Vr fi... vor fi doar o paiață.
Căci spune-o vorbă în scriptură,
Mai lesne o cămilă prin gaura de ac,
Decât să vezi din milă, din suflet, o fărâmă,
Bogatul să ofere ceva la un sărac.
Ei sunt statui de ceară,
Sunt travestiți stângaci
Diavoli cu chip de oameni...
În care, încrustat, rămâne noaptea vieții
Și foamea de păcat.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Unde să vă plâng?!
Unde să vă plâng?! Morminte goale
Își așteaptă dreptul la-ncarnare...
Cruci fără de nume se așteaptă,
Prunci pe mame, fiicele pe tată...
În durere lumea se îmbracă,
Lacrima în lacrimi se îneacă,
Nu mai sunt nici litere, nici rugi,
Nu mai ai nici dreptul să mai plângi.
Nu mai ai nici timp și nici icoane...
Clocotește sângele de mame.
Ochiul este un ocean de rugi...
Tu în rugă te întorci... și plângi...
Bate-n suflet clopotul durerii.
Plâng părinți și prunci sub doliul serii.
Au plătit prea mult cu viața lor.
Suflet, lacrimi și tăcere, dor.
Mai întoarce, Doamne, morții-n viață
Și să fim mai buni, de-acum, ne-nvață!
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spre ochii care plâng - scrisoare cu dedicație pentru C.D
Mi-e sângele lumină sfântă
Ce arde-n voi ca un vulcan
Și plâng de viitorul țării
Pe care astăzi n-o mai am...
Mi-e dor, prea dor de libertate!
Nu-i pace pe acest pământ,
Căci ați deschis un drum spre moarte
Și lumea toată-i un mormânt.
Voi ați călcat pe jurăminte...
De-aceea plânge mama mea
Și nu, nu vreți să luați aminte
Că veți plăti greșeala, da.
Atât cât încă vă e bine
Batjocoriți, huliți, dar vai,
Răsplata ce vi se cuvine,
Va fi în Iad, ci nu în Rai.
Mi-e dor de viață și de Soare,
Mi-e dor, prea dor de mama mea!
Și uite!-o aripă mă doare
Și un pumnal e-nfipt în ea.
Deși, vă spun, aici mi-e bine
Și-s îngeri ce-mi pansează rana,
Țară, mi-e dor, mi-e dor de tine!
Mi-e dor, mi-e tare dor de mama!
Dar azi, istoria, măicuță,
Mă scrie-n paginile ei,
Căci am plecat în lumi de vise,
Din lumea mea de farisei...
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
A fost în viața mea...
A fost în viața mea, a fost o vreme,
Când te iubeam, oh, știi, cu-adevărat...
Nu te acuz, nu plâng, nu mi-e rușine
De tot ce-n viața mea s-a întâmplat.
M-am înrămat tăcut în ne-uitare...
Mi-e lacrima și scut și cazemată...
Căci poate-am fost nebună de iubire
Și de aceea azi sunt vinovată...
Mă-ntreb de simt și dragoste și ură
În sufletul înnrourat de răni...
Acum îmi plec umilă amintirea
La a iubirii noastre-nmormântări...
Nu vin cu jerbe, nici nu plâng, iubite,
De ce aș face iar un legământ
Cu o iubire ce n-a fost a noastră?
Încerc, cât mai subtil, să mă ascund.
Nu cad pe cruce-n jerbe, promisiuni, nici stele,
Nu sunt a ta, nu sunt a nimănui...
Căci între noi mai sunt cuvinte grele...
Nu pot să-ți spun la mine să rămâi.
De ce nu pot să-mi mai aduc aminte
De tot ce-a fost frumos în viața mea?
Tu ți-ai ales, tu ți-ai ales iubite,
Să ai, să ai atunci pe-altcineva...
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!