Ars poetica

Hai, trezeşte-te, e ziuă
Hai, alegeţi tu din verb
Tot ce stă în înţelesuri
Şi aleargă ca un cerb.
Cu arcadele din sensuri
Şi cariatide mov
Picură culori-emoţii
Unei fete în alcov
Şi apoi să spargi latenţa
Ce zăgăzuieşte lumi
Dezvelind în zori esenţa
Din acele gri genuni.
Sinele cel plin de semne
Hai trezeşte-l din visare
Fata-n crângul de simboluri
S-o trezeşti cu-o sărutare.
Unghiul-smulgere de linii
Înclină-l spre mângâiere
Moartea-i o poveste sfântă
În cuvântul mângâiere.

poezie de Ilorian Păunoiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cea mai frumoasă poveste a vieţii lăuntrice este poezia fiecărui suflet, unic, indivizibil, microcosmos şi taină neatinsă de miasmele cotidiene, de foşgăiala nebună a unei lumi în derivă, a unei societăţi de consum care, în fapt, ne consumă sufletul şi setea lui de zbor spre sfere mai pur.

Ilorian Păunoiu în Agapologia - Logodna iubirii cu libertatea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reflexii dintr-o piatră de opal

Plutire, zbor şi lung privire
Tăind zig-zag-uri în aisberg,
Mă urc pe-o singură-amintire,
Pe creanga ramurii de cerb.

Tu ţi-ai sunat, în dorul meu,
Brăţările sclipind oftaturi
Şi-ai fost tristeţea unui zeu
Ce-a dăruit nopţii palaturi,

Lumini albastre, verzi, coral
Cu-ncrengături de sentimente,
Inel din piatră de opal
Cu raze-n şapte continente.

Tu ţi-ai întins, în gândul meu,
Chipul gingaş din spumă brună,
Să pot să te cuprind mereu
Cu braţe galbene de lună.

De ce-ai venit, de ce te-ai dus
Pe creanga ramurii de cerb,
Pe al emoţiei apus,
Lumină dulce de la verb?

poezie de Ilorian Păunoiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epitaf lui Ilorian (dedicat lui Ilorian Păunoiu)

Ne stingem unul câte unul,
Ca felinarele prin parcuri,
Ofrandă-n Panteon şi cumul
De vulturi ce-au urcat spre ţancuri.

epitaf epigramatic de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trezeşte-te, frumoasă doamnă, din mirare...

Trezeşte-te, frumoasă doamnă, din mirare,
din răsfăţul dragostei când eşti rănită,
cheamă cerul şi te dezleagă de visare
când liturghia fericirii ţi-e ispită.

Trezeşte-te, frumoasă doamnă, dă-ţi o şansă –
tu ţeşi urzeala firelor de rugăciune,
busuiocul bobotezei de sub perna ninsă
nu-l arde pe jarul clipei slăbiciune.

Trezeşte-te, frumoasă doamnă, şi dă viaţă,
Moartea-i negarea ideii de femeie.
Răscumpără din vârtejul greu de ceaţă
Menirea firii tale dumnezeie.

Trezeşte-te, frumoasă doamnă, şi păşeşte
mireasă peste pragul aievelor trăiri.
Trezeşte-te, frumoasă doamnă, şi zdrobeşte
albumul demodat cu-un ciob de amintiri.

poezie de Gavriil Stiharul
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Codrul meu albastru

Dacă tu ai fi albastru
Codrul meu de zile dulci
Cerul sigur ar fi verde
Şi-ncotro ai s-o apuci?
Sigur că la mine-n versuri
Sunt cariatide mov,
Sunt alchimice-nţelesuri
Şi domniţe în alcov!
Dacă frunzele-s albastre
Florile doar roze sunt!
Cine sa trimită-n astre
Miresme de pe pământ?
Sigur că la mine-n cântec
Armonii se-nlănţuiesc
Stele zămislesc în pântec
Paradisul pământesc!
Tu cum mă găseşti, iubito,
Dacă-n plopi m-am fost ascuns,
Pe un drum ce nu te pierde
Şi prin inima strapuns?
Vino-n codrul meu albastru
În palatul cel de fluturi
Dacă vrei sa nu fii verde,
Daca vrei să nu te scuturi!

poezie de Ilorian Păunoiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât aş fi vrut

Cât aş fi vrut să-ţi spun şi nu ţi-am spus,
Cât te-am iubit nu vei putea să ştii,
Vor plânge norii ploi înspre apus
Ce fericire-am fi putut trăi!

Tu m-ai lăsat o pradă astei lumi,
Că tu nu m-ai ales, ce mai pot face?
La streşini multe cuiburi de lăstuni,
Şi-n gândul meu o floare care tace!

Şi totuşi te iubesc ca un plebeu,
Patricienii nu mă bagă-n seamă,
Cu tine-aş fi putut să fiu un zeu,
Şi fără tine cui am să dau vama?

Mai este timp să-mi spui ce simţi şi tu,
Ce greu mi-a fost fără privirea ta,
Nici mângâiere n-am avut, o, nu...
Iubeşte-mă, te rog, nu mă-nsera!

poezie de Ilorian Păunoiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerbul fermecat

Un cerb frumos, cu coarne minunate
Păşea semeţ prin codrul de aramă
Cu ochii vii, cu nările umflate,
Căci nu avea în suflet nicio teamă.
Şi pe cărare a văzut o fată
Cu părul lung şi faţa zâmbitoare,
Ea l-a chemat, uşor emoţionată,
L-a luat de gât, i-a dat o sărutare.
Iar el atunci s-a înfiorat pe dată
Şi-au murmurat copacii de uimire,
Că-n loc de cerb un mândru prinţ se-arată
Şi s-au îndrăgostit dintr-o privire.

Poate mai sunt şi azi fete modeste
Ce-aşteaptă cerbul lor să se ivească,
Dar căutându-şi prinţul din poveste,
Pe omul bun să nu-l dispreţuiască.

poezie de Octavian Cocoş (26 martie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mângâiere

O babă chioară-aşează tingirea cu păsat
Pe-o pirostie şchioapă... Hiertura-n foc a dat...
Şi scuipă biata babă, şi blestemă, se-nchină:
"Spurcatu!... Necuratu..." (Iel singur ie de vină!)

Morala

Spre mângâiere — adeseori
Ne trebuiesc... instigatori.

poezie celebră de Ion Luca Caragiale
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec

tu treceai în risipire
cer desprins din vechi tipare
ca să cauţi asfinţire
transparentelor hotare

şi îmi sărutai prin geam
ochi şi gură frunte plete
întrebând de ce mai am
stele-n gândul plin de sete

şi mă sărutai prin semne
în pădurea fără lemne
şi în frunze dispărui
şi în miezul de gutui

şi treceam în risipirea
transparentelor hotare
căutându-ne nuntirea
pe un ţărm pierdut de mare

poezie de Ilorian Păunoiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

mângâiere

Mângâiere. Gest de afecţiune schiţat, mai târziu, tristeţii.

definiţie aforistică de Gheorghe Mihail
Adăugat de Petrescu Constantin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să simţi o femeie

Te privesc cu mâinile,
Prin atingeri.
Alunec pe tine încet,
Cu ochii închişi şi te caut.
Mângâiere după mângâiere.
Pielea ta fină şopteşte,
Iar eu o ascult.
Îmi spune o poveste,
Povestea ta.
Îmi pui un deget pe buze...
Să tac...
Până şi respiraţia mea ţi se supune.
Eşti altfel... exişti dinspre interior
Înspre exterior şi încep să înţeleg
De ce ceilalţi sunt orbi, de ce nu te văd.
O femeie se simte, nu se priveşte.
Nu tu o mângâi pe ea, ci ea se lasă mângâiată de tine.
Abia atunci începi să înţelegi ce simţi.
Îi simţi sufletul, emoţiile, iubirea.
Abia atunci realizezi că ea te mai naşte o dată...
În acele clipe devii, în sfârşit, un bărbat.

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

mângâiere

Fiecare mângâiere este o celebrare a eului meu, pe care însăşi mângâierea l-a făcut cu putinţă.

definiţie de Gabriel Liiceanu în Despre limită
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mângâiere

Că te vinde-a ta soţie,
Lasă, nu mai tremura!
Cine-n lume să se afle
Aşa marfă-a cumpăra?

epigramă de Gheorghe din Moldova
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tolănit pe-o mângâiere

M-aş culca, spre zori cu tine,
Pe un câmp de rouă plin,
Printre frunzele puţine,
Şi-ntr-un vis mereu carmin.

Te-aş întinde -n dimineaţă,
Pe albi fulgi de păpădie,
Când lumina ne dă viaţă
Şi sărutul... ne învie.

M-aş păstra parfum şi taină,
Înflorind în flori de mac,
Ce se ascund pe dup-o haină,
Când atâtea clipe tac.

Te-aş privi, ca pe-o-ntrebare
Când mai zboară câte -o gâză,
Căutând mereu o floare
Şi-un sărut uitat... pe-o buză.

M-aş lăsa în nemişcare,
Tolănit... pe -o mângâiere
Şi pe razele de soare,
Risipite în tăcere.

Te-aş cuprinde cu petale
Şi cu valuri de iubire,
Trupul tău îmi este cale,
Clipă, timp, nemărginire.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Patimile după Cioran

Unde-i dragostea ce rupe
pânza nopţii şi-i dă foc
trec şi stelele-n minijupe
să-şi găsească-n mine loc

Pânza nopţii arde-n foc
mângâiere cu mângâiere
iese parc-o melodie rock
Doamne chiar de sub piele

Mângâiere cu mângâiere
trec şi stelele-n minijupe
numai dragostea îmi cere
care-i dragostea ce rupe

Pânza nopţii şi-i dă foc
sfâşiind tot cerul pe loc

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (18 aprilie 2020)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tolănit pe-o mângâiere

M-aş culca spre zori, cu tine,
Pe un câmp de rouă plin...
Printre frunzele puţine
Şi-ntr-un vis, mereu, carmin.

Te-aş întinde-n dimineaţă
Pe albi fulgi de păpădie,
Când lumina ne dă viaţă
Şi sărutul... ne învie.

M-aş păstra parfum şi taină,
Înflorind în flori de mac,
Ce se-ascund pe dup-o haină
Când atâtea clipe tac.

Te-aş privi, ca pe-o-ntrebare,
Când mai zboară câte-o gâză
Căutând mereu o floare
Şi-un sărut uitat... pe-o buză.

M-aş lăsa în nemişcare,
Tolănit... pe-o mângâiere
Şi pe razele de soare
Risipite în tăcere.

Te-aş cuprinde cu petale
Şi cu valuri de iubire,
Trupul tău îmi este cale,
Clipă, timp, nemărginire.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mângâiere

Te uiţi la mine, mă mângâi,
Aştepţi ceva plăcut… Ca-ntâi
Să-ţi pipăi părul cel frumos
Şi tu – chelia mea de os.

epigramă de Condrat Pleşca din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Puterea de a mângâia şi nevoia de mângâiere sunt două nevoi ale eului. Nu poţi trăi o viaţă fără să ai nevoie de mângâiere aşa cum nu poţi trăi o viaţă fără să ai puterea să oferi mângâiere.

Claudiu Ovidiu Tofeni în Alfabet din Viaţă (2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreau o mângâiere

Sufletul-i rănit
de-atâta durere
şi-ncearcă
să se vindece-n tăcere,
dar vrea o mângâiere,
că demult o cere
şi vine noaptea
inima bate cu putere
te duci la geam
şi te uiţi la stele
priveşti în gol
şi gândul zboară
la cum era odinioară,
când râdeam mult
şi zburdam ca o fecioară.
Aştept din nou
ca timpul să revină,
iar domnul să mă prevină
de viitorul ce-are să vină
şi o mângâiere să-mi dea
pe fruntea mea acuma.

poezie de Eugenia Calancea (27 august 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frumoaso

Cea mai frumoasă poveste din lume,
cea mai frumoasă din mine esti tu;
cel mai frumos dintre flori e-al tau nume
şi toata splendoarea din zori ma născu!

Cea mai iubită de cerbi eşti tu, zână!
Cea mai duioasă lalea s-a nuntit!
Nu vreau nici un steag, nu-mi puneţi cunună,
astăzi ma duc înspre plus infinit!

Vino acum, minunată femeie
cât trupul îmi arde cu dor nesfârşit!
Hai vino cu mine pe Calea Lactee
să spargem blestemul din magicul rit!

Hai vino cu mine, culorile cântă,
caleaşca te-aşteaptă şi caii-s grăbiţi
şi clipele toate în dans se avântă
şi toţi nibelungii se-nchină uimiţi!

Fericim universul cu toată suflarea,
cu lumi neştiute şi dalbe grădini;
ne-aşteapta palatul în toata splendoarea
şi tinere stele şi alte lumini!

poezie de Ilorian Păunoiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!