Vreau o mângâiere
Sufletul-i rănit
de-atâta durere
și-ncearcă
să se vindece-n tăcere,
dar vrea o mângâiere,
că demult o cere
și vine noaptea
inima bate cu putere
te duci la geam
și te uiți la stele
privești în gol
și gândul zboară
la cum era odinioară,
când râdeam mult
și zburdam ca o fecioară.
Aștept din nou
ca timpul să revină,
iar domnul să mă prevină
de viitorul ce-are să vină
și o mângâiere să-mi dea
pe fruntea mea acuma.
poezie de Eugenia Calancea (27 august 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.