Ars poetica
Hai, trezește-te, e ziuă
Hai, alegeți tu din verb
Tot ce stă în înțelesuri
Și aleargă ca un cerb.
Cu arcadele din sensuri
Și cariatide mov
Picură culori-emoții
Unei fete în alcov
Și apoi să spargi latența
Ce zăgăzuiește lumi
Dezvelind în zori esența
Din acele gri genuni.
Sinele cel plin de semne
Hai trezește-l din visare
Fata-n crângul de simboluri
S-o trezești cu-o sărutare.
Unghiul-smulgere de linii
Înclină-l spre mângâiere
Moartea-i o poveste sfântă
În cuvântul mângâiere.
poezie de Ilorian Păunoiu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.