Secetă

Delicate încercări de rugăciuni s-aud
În inima cohortei care ridică colbul
După amiaza asta, cu preoţi împreună
Pe crucea cărora se odihneşte corbul.

Din inima mea sunt ciupite hematiile
Care locuiesc în crăpăturile lanului,
Norocul este că soarele arde în creier
Speranţa de-a hrăni foametea banului.

Clipele stoarse cad în vesela goală
A celor ce-şi şterg lacrimile cu speranţa,
Apa transparentă va rotunji bobul
Şi va reliefa într-un gest nobil viaţa?

Între tigri de foc aburul murmură, arde,
Viperele se otrăvesc din cauza avuţilor,
Restul nu-i decât o secetă cumplită,
Aştept lâna de aur din caierul argonauţilor!

citat din Marin Moscu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un surâs uscat în piept

Sfântului Ardealului
Îi curg lacrimi în icoane
Într-un sat de din Moldova
Unde mor copii de foame.

Un ochi încă mai priveşte
Către Domnul cu-ndurare,
Poporul îngenunchează,
Lacrimile sunt amare.

El e sfânt în vatra sfântă,
Numai cei ce ne înşeală
N-au nici lacrimi, nici credinţă,
Inima le este goală.

Dar se cred buricul lumii
Între sufletele stoarse
Unde sfinţi adevăraţi
Aduc soarele în case.

La icoană-ntindem mâna,
Cerem îndurări în sat,
Aprinzând câte-o făclie
C-un surâs în piept uscat!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trestia umană...

Aştept anii, anotimpurile, clipele,
Aştept mereu oamenii de rând,
Aştept preoţii şi parlamentarii
Să aducă fericirea pe pământ,

Liniştea să ningă peste flori,
Împliniri s-aducă azi şi mâine,
Să crească în ţară, orişicând,
Inima de om, nu inima de câine.

Aleatoriu spun, nu-i nici o glumă
În aşteptarea noastră-nfloritoare,
Bate vântul marii întrebări:
Trestia umană este gânditoare?

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strop de apa

Cum arde iarba-n secetă şi soare,
Tânjind un strop de apă să învie,
Aşa îmi arde sufletul şi doare,
Că ai în piept o inimă pustie.

Mi-ai dat speranţe, m-ai făcut să cred,
Că tot ce îţi doreşti există-n mine
Şi c-o să am putinţa să-ţi dezmierd
Tot timpul viaţa, zilele senine.

Mi-ai dat iubire când nu ţi-am cerut,
Mi-ai dat o clipă din întreaga-ţi viaţă
Şi chiar dacă de mult n-ai apărut
Eu cred că mai există o speranţă.

Speră şi iarba-n secetă şi soare
Că va primi un strop de apă vie,
Speranţa-i o iluzie trecatoare.
Iubirea moartă, nimeni n-o învie!

poezie de Valeria Pintea
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Speranţa

Pe tine te doare viaţa
La mine-i scurtată viaţa.
Lasă viaţa să te doară....
Decât tot s-o tragi de sfoară.

Până-n paradis mai este
Viaţa este o poveste.
Nu vreau nici o amputare
Speranţa, ultima moare...

De-a încolţit iubirea-n rădăcină,
Iar ea răsare spre lumină,
A fost plantată o sămânţă
Ce sufletul tău înalţă.

Un antidot pentru durere-n suflet
Este iubirea, ca un urlet
Şi pentr-o clipă atât de plânsă
E zâmbetul, din inima aprinsă.

poezie de Eugenia Calancea (18 februarie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvinte

Cuvinte,
În care inima omului se oglindea
Goală, surprinsă, la început,
Un colţ caut pe lume, o oază
Ca să vă şterg cu lacrimile mele
De minciuna care vă orbeşte.
Împreună cu amintirile de spaimă
Muntele vostru s-ar topi ca zăpada
Sub semnul soarelui...

poezie clasică de Umberto Saba
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lupta interioară, din iubire

În noi, lupta interioară, nu are sfârşit,
Între inimă şi creier e zbucium infinit,
Când inima vrea şi poate să iubească,
Unda din creier începe s-o oprească.

Legătura de zbucium, când e sfărâmată,
Apare gura lumii, cea neînduplecată,
Uite săraca, săracul, n-au şansă, n-au noroc!
Trupul încercat cade-n genunchi, în foc.

Arde intens până hărţuirea se termină,
Până rugina credinţei devine lumină,
Până lupul bun înghite lupul rău,
Până iubirea scapă de tenebrosul hău!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Intrat în cântec

Culorile franjurate peste cochilia unui timp
absorbit de ape pe verticala nordului
ridică ţărmurile în picioare.
Umbrele, care acoperă orologiile,
sunt plecate în pelerinaj
spre zodiile dintre solstiţii.

La vremea amiezilor, încătuşate în viori
sunetele se sparg în pereţii de sticlă.

Pe aici îmi erau paşii fără urme, între zile
ameninţate de drumurile-simbol,
ca nisipurile detaşate de ape,
pe care se odihneşte trupul iubirii.

Nimeni nu ştie cum în adâncul visului,
dorinţa e o flacără albastruie
care arde inima trubadurului
intrat în cântec.

Voi însera pe pajiştea apusului,
să-mi îmbălsămez inima cu cîteva ierburi.
Mă voi nemuri în zidul fântânii,
pentru salvarea unei stele,
în care voi înnopta definitiv.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (4 martie 2012)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ţărâna care-l arde

Mergând să-şi caute dreptatea
A plecat omul pe jos.
Şubredă-i e sănătatea,
Pielea-i spânzură pe os.

În ţărâna care-l arde,
Omul calcă-ncetişor.
Se clatină iar şi cade,
Strigând după ajutor.

De murit, nu vrea să moară.
Are acasă cinci copii.
Ce vor crede ei diseară,
Când tata n-o mai veni?

De sus, soarele îl arde.
Jos, colbul de praf îl frige.
Se ridică şi iar cade,
Nu mai poate nici să strige.

Cu ochii înlăcrimaţi
Către cer acum priveşte:
Doamne, două fete şi trei fraţi...
Zicând acestea... el sfârşeşte.

În lumea de azi, se pare,
Nimenea nu te ajută.
Nu te crede cel ce are.
Este duşmănie multă.

poezie de Dumitru Delcă (martie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul este mai nobil decât viaţa, prea nobil pentru ea - şi asta este evlavia din inima lui.

Thomas Mann în Muntele vrăjit
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trasând linii

viaţa e o albie şerpuită
printre momente de arşiţă secătuită
şi momente de adumbrire şi taină
nimeni nu se naşte învăţat
dar singurul învăţător de nădejde e tot viaţa
ea te ajută să ridici ziduri de apărare
să arunci punţi peste tăceri
şi mai ales să te căleşti la focul iubirii
cineva îmi spunea că iubirea e o colivie de aur
altcineva spunea că iubirea e adevărata libertate
dar din câte am văzut, iubirea nu-i decât o linie
ce desparte umbra de lumină
şi îndoiala de siguranţă
te iubesc are altă greutate decât mă iubeşte
pentru că într-un taler îţi pui inima
iar în celălalt speranţa
şi inima bate, fiindu-ţi alături
pe când speranţa
mai cade răpusă de îndoială
în fiecare zi trag o linie
ce se desprinde din cealaltă
şi cu fiecare punct
viaţa mea are un sens

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La vreme de secetă, artistul întreţine speranţa ploii.

aforism de Vasile Ghica din Rezervaţie gri (iunie 2011)
Adăugat de Vasile Ghica
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu inima cât doi cărbuni...

Cu inima cât doi cărbuni
Aprinşi noaptea în vatră
Aştept frumos să înfloreşti
În braţul meu, la poartă.

Zvâcnesc aievea căutări,
Petale lungi de dor,
Timpu-i tunelul ne-ncetat
Cu îngeri în amor.

Aştept la sânu-ţi să revin
Cu pale de parfum
Unde speranţele devin
Poteci de nea şi fum.

În cer o stea e în pripas,
Zideşte o scânteie,
În care visele îmi scald
În ochii tăi, femeie!

Cu inima cât doi cărbuni
Aprinşi noaptea în vatră,
Aştept şi-adorm în amintiri
Cu tine-n sân, la poartă!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Speranţa mea

Speranţa mea, născută-n deal sub Cruce
Când am băut din Râu de Apă Vie,
S-a avântat pe-o Cale ce străluce,
Pe-ai Jertfei lumeni, înspre veşnicie.

Speranţa mea s-a dezbrăcat de humă,
S-a înălţat ca aburul pe-ogoare,
Mai sus, mai sus, lăsând norii în urmă,
Ca o scânteie se scaldă în Soare.

Speranţa mea nu se îneacă-n tină,
Şi-a sfărâmat sinapse, lanţuri grele,
Ajunsă-n Ţara-n care nu-i străină,
Clipeşte necurmat, Stea între stele.

Speranţa mea, pe-o mare ca de sticlă,
La Tronul sfânt îmi cată mărturia,
Mă-ndeamnă iar şi iar să mai rabd încă,
Să lupt căci în curând vine Mesia.

Speranţa mea mă leagă de un Nume,
Cu firul depănat de pe orbită,
Sunt iernile mai reci, dar mai puţine
Şi voi ajunge-n Ţara mult dorită.

Speranţa-mi este o sabie de foc,
Despică norii, pâcla lumii deasă,
Scânteie pe Calea pe care mă-ntorc,
S-ajung la Ţinta Iubirii, Acasă.

Mă va cuprinde Mirele în braţe,
Nimic nu poate să fie mai frumos,
Acolo se vor Împlini Speranţe,
În Dragostea eternă, în Isus Cristos.

Amin!

poezie de Ana Haz din Aleea sufletului meu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Avalansele diminetii

După o veşnicie
Soarele înmugurise între zăpezi.
Oglinzile din oglinzi
Prin care au privit cei de dincolo
Ne-au pus pe gânduri.
O astfel de lacrimă
Îmbrăcată într-o rochie subţire
Arde cu o flacără transparentă.
Prin insomnia mugurilor
Intrăm în miezul zilei.

poezie de Horiana Emanuela Taru
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi...

şi scârţie focul în vatră
şi arde şi arde în piept
şi-n inima asta de piatră
un dulce şi tainic aştept

şi ploaia se trece-n ninsoare
şi aeru-n ace de pin
şi-n sufletul ăsta mai moare
o tristă petală de crin

şi noaptea se lasă -n tăcere
şi iar întunericul frânge
şi iar îmi mângâie himere
fluizii solidului sânge...

poezie de Iurie Osoianu (28 septembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi, ştii, iubito...

Şi, ştii, iubito, nu am timp de lume –
Şi, parcă, nici de tine nu mai am...
Căci plictiseala vrea să mă sugrume,
Şi simt cum nepăsarea-mi bate-n geam.

Te uită, a trecut şi primăvara –
S-a dus şi floarea pură de castan...
Mă lasă rece - cu căldura-i, vara –
Căci, tot mai rece-i lumea, an de an.

E secetă, câmpiile sunt arse –
O secetă cumplită simt în piept...
Natura-mi joacă - şi ne joacă farse –
Aştept ceva – dar nu ştiu ce aştept:

Să plângă cerul lacrimi răcoroase,
Sau, poate, într-un vis să te revăd...
Ori să-ţi aud şoptirile duioase –
Când ploaia-ar face, în oraş, prăpăd.

Când strada s-ar zbici, sub ochi de soare,
Şi teii ar îmbăta - cu floarea lor
Iar totul, împrejur, ar fi splendoare –
Aş vrea, din nou, să mă topesc de dor.

Dar nu mai am putere, nici voinţă
Să te iubesc, cum te iubeam, cândva...
Când, ars de-aleanuri, respiram dorinţă –
Eu – nu sunt eu – tu eşti altcineva.

... Şi, nu mai am, iubito, timp de lume,
Nu mai prind rod a-inimii livezi...
Dar îmi doresc ceva – şi ştiu ce-anume –
Ceva în care nu cred şi nu crezi...

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Foc

Un foc de aş fi... doar langa tine aş arde,
Şi cenuşa mea in cele patru vânturi ar zbura.
Ca foc... pot toată lumea vede...
Şi flacăra... mi-o pot a alina.

Sunt foc... pătrund schăntei aprinse
In sufletul pe care îl iubesc.
În nopţile senine şi deschise
Doar eu voi arde până te zăresc.

Nu vrei sa fiu eu focul vieţii tale
Să ardem la nesfârşit numai noi doi.
Să nu ne stângă marile puhoaie
Să fim puternici chiar şi peste ploi.

De nu pot arde... inima îmi tace
Şi clipele frumoase se topesc.
Un foc de sunt vă rog să îmi daţi pace
Să ard... pe acest pământ căt mai trăiesc.

La foc... v-aţi încălzit in zile triste
Şi-n ieri geroase, eu v-am ocrotit.
Acum... în jur sunt dealuri pustiite...
Şi eu... sunt stins... că voi nu m-aţi iubit.

poezie de Ioan Cojocariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Speranţa înrourată

Vino-n spaţiul care duce
Spre luceferii din gând
Şi cu mângâieri şi şoapte
S-ardem universul blând.

Să-l aducem într-o cupă
Plină doar cu amintiri
Din care semnele vieţii
Să renască noi iubiri.

Vino să schimbăm fărâma
De credinţă strămutată
În dorinţa care creşte
Doar speranţa înrourată!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Speranţa este o căsuţă nouă

Într-o încăpere insalubră
inima mea-i o fereastră deschisă
lăsată singură în stare de aşteptare,
chiar şi trăirile pot înflori mai târziu
la fel cum se nasc ideile din întâmplare
şi fructifică.

Doar gândul mă lasă descoperit
până mi se rătăcesc minţile,
numai locuiesc în trupul ştiut,
aşa că, nu te supăra,
ignoră-mi tot ce am spus,
eram plecat pe drumuri de nisipuri mişcătoare
fără identitate,
departe de tine
cu lumina, o monedă ascunsă-n buzunar
la păstrat.

Speranţa este o căsuţă nouă
din care se vede mai departe
decât pot scrie.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fluture estetic

Înnodăm cu ardoare arterele sărutului
Cu pleoapele inimii din febra plăcerii,
Am descoperit poetul din tine, venind
Dintr-un fluture estetic în aripi cu atele.
Nu poţi definitiva dumnezeiescul zbor,
Mă mulţumesc de tandreţea supusă
Încercării de-a ieşi din captivitatea
Rădăcinilor străpunse de lacrimile
Crude a închegării tainelor mele,
Încolăcirii substanţiale a puterii
De a fi deasupra dorinţelor pe care
Le înfăptuim, uitând că pleoapa surâsului
Rămâne febrilă peste încăpăţinarea
Fluturilor de-a mânji cerul cu aripile
Din care izvorăsc bucuriilor noastre,
Calde rădăcini descoperite în privirea
Dimineţii din bobul de rouă
Cu nerăbdarea inimii
De a fi fluturele poetului
Din care muşcă eternitatea clipele.

poezie de Marin Moscu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!