În țărâna care-l arde
Mergând să-și caute dreptatea
A plecat omul pe jos.
Șubredă-i e sănătatea,
Pielea-i spânzură pe os.
În țărâna care-l arde,
Omul calcă-ncetișor.
Se clatină iar și cade,
Strigând după ajutor.
De murit, nu vrea să moară.
Are acasă cinci copii.
Ce vor crede ei diseară,
Când tata n-o mai veni?
De sus, soarele îl arde.
Jos, colbul de praf îl frige.
Se ridică și iar cade,
Nu mai poate nici să strige.
Cu ochii înlăcrimați
Către cer acum privește:
Doamne, două fete și trei frați...
Zicând acestea... el sfârșește.
În lumea de azi, se pare,
Nimenea nu te ajută.
Nu te crede cel ce are.
Este dușmănie multă.
poezie de Dumitru Delcă (martie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.
1 Un călător [din public] a spus pe 11 iunie 2011: |
| Foarte expresiv tot ce ai postat.Felicitări și la mai multe! |
2 Dumitru Delcă [autorul] a spus pe 13 iunie 2011: |
| Un călător, mulțumesc. |