Maşina timpului

Spuneţi-mi, cât e ora?, căci ceasurile ţipă
Din iarba cea turtită de tăvălugul minţii
Şi sub dictatul vremii abdică-n masă prinţii,
Şi toţi profanatorii de vieţi fumează pipă.

Spuneţi-mi, cât e ora de tremură copacii?
Sub umbra lor bolnavă de se vânează câinii?
Aduceţi pârlitoarea pe secătura mâinii
Şi-un popă peste naţie să biciuiască dracii.

Spuneţi-mi, cât e ora?, căci mă arunc în mare,
Afară bate vântul prin vieţi contemporane,
O iau înspre adâncuri ca-n bunele romane,
Către acele linişti de clar-obscur şi sare.

Spuneţi-mi, cât e ora când pântecul femeii
Păpuşi de cârpă naşte, cu drumul previzibil
Şi-n cinematografe doar Omul invizibil
Mai intră fără plată, să vadă cum tac mieii?

Dar nu-mi răspunde nimeni... Aţi amuţit cu toţii?
Privatizări de grote au evacuat şi timpul?
M-ascund într-o pendulă, să-mi crească-acolo nimbul
Şi să-mi înalţe imnuri de slavă hughenoţii...

Dă jos, deci, anticare, pendula-aceea neagră,
Nu vreau nici limbi, nici arcuri, mi-e de folos cutia,
Îţi las chenzina toată ‒ m-aşteaptă veşnicia
Să curăţ de prin sate istoria de pelagră!

poezie de Dragoş Niculescu din Duminica poemului mut (2015)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spuneţi-mi acum

Spuneţi-mi acum, ce-ar putea dori mai mult un om
Decât să-şi bea singur, în linişte, pocalul de vin?
Mi-ar plăcea să am seara oaspeţi cu care să discut filozofie,
Nu să mă trezesc cu perceptorii care vin să colecteze impozite:
Cei trei feciori ai mei s-au căsătorit cu fete din familii bune,
Iar cele cinci fete s-au măritat cu bărbaţi de calitate.

Prin urmare, am motive pentru a trăi fericit o sută de ani,
Fără să-mi pese, la urma urmei, de Paradis.

poezie de Wang Chi, sec. al VIII lea, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Halucinaţie intenţionată

Spuneţi-mi cînd, spuneţi-mi cînd
O să ne scoatem ochii din pantofi?
Ne-au intrat pe cînd manifestam cîntînd
Ca nişte pietre ude, ca nişte cartofi.

Ochii sînt ai morţilor foarte tineri
Şi circula sub asfalt ca niste ganglioni.
Am mai găsit vreo doi într-o vineri
Şi i-am ascuns în buzunarul de la pantaloni.

Ochii - dacă nu-i descoperim la vreme -
Lunecă iremediabil spre fundul pămîntului.
În drum, scot uneori o fîntînă cu blesteme
Pe la răscruci de drumuri, sub furculiţa vîntului.

Călcăm în fiecare zi pe mormane de pupile,
Pe sticla frageda, pe apă gelatinoasă.
Niciodată n-au alergat pe maidane atîtea bile!
Niciodată parada n-a fost mai frumoasă!

Şi am strivit sub calcîi un ochi ca o icră mare
Care-a mirosit pînă la ultimul rînd.
S-a făcut ziuă... Pîn' la ferestre au crescut trotuare...
Spuneţi-mi cînd, spuneţi-mi cînd?

poezie de Nina Cassian
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vise dorite

E toamnă afară, e toamnă şi-n inima mea
Şi mi-e dor, atât de dor de tine, iubite...
Căci e-nnorat şi nu văd nici măcar o stea,
Iar tu nu vii să-mi trezeşti simţurile adormite.
E toamnă afară, e toamnă şi-n ochii mei
Şi mi-e dor, atât de dor de vocea-ţi blândă,
Căci doar tu tristeţea din inimă poţi să o iei,
Doar lângă tine sufletu-mi ştie să surâdă.
E toamnă afară, e toamnă şi-n sufletul meu
Şi mi-e dor, atât de dor de şoapte de iubire,
Căci fără tine mi-e greu, te vreau alături mereu,
Să-mi cânte sufletul, să dansez de fericire.
E toamnă afară, e toamnă şi-n trupu-mi rece
Şi mi-e dor, atât de dor de-a ta mângâiere,
Căci fără tine dorul e crunt, nu-mi mai trece,
Iar de tristeţe simt că sufletu-mi plâns piere.
E toamnă afară, e toamnă şi-n gândul meu
Şi mi-e dor, atât de dor de tine, iubite...
Să-ţi ating inima şi sufletul... azi şi mereu,
Sperând să-mi îndeplineşti visele dorite...

poezie de Daciana Lazăr (10 octombrie 2014)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prietenii

Spuneţi-mi, sincer, dragi amici,
Cum vreţi să-mi fie noua-mi glumă?
Şi nu trecu o clipă nici
Şi corul a răspuns: Postumă!

epigramă de George Caranfil din 101 epigramişti retuşaţi şi încondeiaţi de Alexandru Clenciu (2001)
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spitalul de cartier

La capătul grădinii,-între zidurile unui oraş prăfuit, provincial,
O alee de cărămidă duce, prin iarba veştedă înspre-un dud umbros –
Stau sub crengile înnegrite, desfăşurate radial,
Adăpostind globulare fructe maronii de-un soare torid şi sticlos.
Spaliere de meri şi pruni se-încălzeau sub cerul de cristal,
În aer zburau gâze, iar copiii alergau pe pavajul albicios.

La umbra dudului, dincolo de această-încordată strălucire,
Musca domestica ( musca de casă), neatentă-o secundă, s-a rotit
Şi-a nimerit în reţeaua lipicioasă, elastică şi subţire-a
Păianjenului care-aştepta acolo tăcut, răbdător şi liniştit.
S-au ivit de-îndată colţi veninoşi şi picioare păroase trăgând de fire...
Nimeni din grădină n-a remarcat acea dramă,-acel final nefericit.

Spuneţi-mi, în ce spital de cartier cu pereţi de-un galben bragă
Şi cu linoleum pe jos urechile curând or să audă,
Implacabili, paşii infirmierelor lângă carcasa mea bolnavă?
Spuneţi-mi, voi geme oare-n ora morţii sub cuvertura udă
Sau voi horcăi lipsit de aer, ursuz şi fără vlagă,-n
Vreme ce copiii-alergă pe străzi, iar gâzele prin iarba crudă?

poezie de John Betjeman, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Judecătorul Somers

Spuneţi-mi, cum se întamplă
Ca eu, care am fost cel mai erudit dintre jurişti,
Care ştiam aproape pe dinafară
Pe Blackstone şi Coke, care am ţinut cele mai grozave discursuri
Pe care Curtea de Justiţie le-a auzit vreodată şi care am scris
Un rezumat lăudat de însuşi Judecătorul Breese,
Deci, spuneţi-mi, cum se face că zac aici uitat şi nebăgat în seamă
În vreme ce Chase Henry, beţivul oraşului,
Are o coloană de marmură, terminată cu o urnă
În care Natura, în felul ei ironic,
A crescut buruiană înflorită?

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spuneţi-mi ce nu aveţi, ca să vă spun ce vreau.

aforism de Cristinel Mortici (17 ianuarie 2020)
Adăugat de Cristinel Mortici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvinte nespuse

Nu mai vreau să mă pierd în umbra Ta,
Nici în urma, nici în faţa Ta.
Aş vrea să mă regăsesc de partea Ta,
Să fi parte din fiinţa mea.

Nu mai vreau să mă tot pierd în privirea Ta,
Să mă tot pătrunzi doar cu ochii tăi.
Doar scântei, foc şi văpăi
Întâlniri nevinovate în treacăt fără de noi.

Nu mai vreau doar tăceri si fiori,
Priviri răzleţe şi neînţelese.
Nici în mine să sădeşti un dor, să mă dori
În freamăt şi-n cuvinte nespuse.

Nu mai vreau doar sa te vreau
Şi-n gând să mă întreb cum să te am.
Cum să-ţi fiu trunchi şi tu parte din mine,
Cum să-mi fi ramura ce înfloreşte din mine.

Nu mai vreau să-mi pari doar minune,
Să mă însoţeşti doar prin vise.
Prin nopţi şi prin clipe fără de tine,
Nici ruptă de mine, ruptă de lume.

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiar cred

în moş crăciun şi cei mai mici
şi neînsemnaţi copii
care stau cu butucul în braţe
sau se joacă cu o cutie de chibrituri
goală de beţele folosite
din sărăcia jenantă iese un deget
din perechea de tenişi legaţi
cu o sârmă ghimpată la capăt
spuneţi-mi cât o să mai aştepte?
spuneţi-mi când o să vină?
cea mai mică se joacă cu piciorul
drept pe care-l bagă-n gură
de foame ar mânca toată păpuşa
de lemn şi cârpă
dar n-o face pentru că iubeşte
păpuşa aia primită de la o doamnă
care mirosea a înger
stau strânşi în patul strâmt
de unde iese un arc ce-i în stare
să lovească sau să înţepe
au venit la bine pe lumea asta
şi-l aşteaptă pe moş crăciun
ochii sunt plini cu lacrimi ca nişte
pietre ude de la lapoviţă
focul mic de sub plita găurită
îi încălzeşte cât de cât
trebuia să-i scrie lui moş crăciun
dar nimeni nu a fost la şcoală
părăsesc baraca pentru joacă
şi cerşit pentru a mănca puţin
aşteaptă şi ei un cadou de câteva zile

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste de iarnă

L-aşteptam să vină...
Timpul greu trecea,
Era iarnă-afară,
Lin şi cald ningea.

Ce pustie casa!
Parcă n-ar fi fost,
De un car de vreme,
Pe aici vreun rost.

Îmi fumam ţigarea,
Lemnul mai trosnea,
Lumânarea-aprinsă
Mă mai încălzea.

Părăseam o casă ‒
Cuib de nenoroc,
Rămânea pendula ‒
Îngheţat soroc.

Viscolu-ncepuse,
Se făcuse frig,
Parcă venea popa,
Îmi venea să strig.

Şi o moleşeală
Cruntă mă-nvingea,
Se urca în mine
Parcă din podea.

Viscolea bezmetic,
La un ceas de foc,
Mă ţineau toţi morţii
Neamului pe loc.

Noapte, noapte neagră,
Spune-mi, ce să fac?
Unde să mai caut
Prin pustie leac?

Deodat', afară ‒
Tropot surd de cai...
El intră pe uşă
Simplu, fără grai...

Ai venit, birjare?
Bea un pic de vin,
Ultima mea sticlă
Ţie ţi-o închin!

Şi bău bătrânul,
Înroşit de ger...
Coborâse parcă
Cu un car din cer.

Nu vorbea nimica,
Doar privea pierdut,
Vizitiul negru,
Vizitiul mut...

De-unde vii, bătrâne?
Pe cine-ai mai dus
Prin întins de lume
Sau poate pe sus?

Unde vrei să mergem?
Eu în voia ta
Vreau să-mi las durerea
Prin pustiu de nea.

Am ieşit în viscol...
Caii tropăiau...
Învelit în blănuri,
Ochii îmi ardeau.

Pocnet de biciuşcă
Noaptea a crăpat.
Cum priveam eu, casa
S-a şi dărâmat.

Şi ningea pe rugul
Unei foste vieţi...
Se-nchidea trecutul
Sub albe peceţi.

Ne-am pierdut cu-amurgul
Dinspre zori de zi
Eu, birjarul, birja
Şi doi bidivii...

poezie de Dragoş Niculescu din Săniile adâncului (1999)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Haiduc modern

Mă doare-ntruna cotul, deci plouă prin istorii,
din dreptul meu şi-al firii voi coase un drapel;
să stau, dar, pân-atuncea la buza trecătorii
şi cu o flintă-n mână să iau aspect rebel.

Mai zac prin carantina vreunei iubiri toride
într-un halat de înger şi c-un papuc de sfânt
şi-arunc răvaş în sticlă prin geamul ce deschide
către salvarea minţii o pală grea de vânt.

Mai strangulează viaţa vreun biet, cinstit eretic,
fanfarele prin parcuri adorm cu Strauss cu tot,
dau plus la cartea sorţii şi-apoi închid frenetic,
mizând pe toţi cocorii ce fug spre cald înot.

Aduceţi mai aproape altarul, crucea, Cartea,
se-ngreunează clipa cu rinoceri obscuri
şi-ntârzie pe şine, la gară, însăşi moartea,
şi popii disperării devin tot mai impuri!

Cotrobăiţi prin peşteri şi-apoi stingeţi lumina,
năvoadele speranţei trăgeţi-le la mal,
suiţi-vă pe tunuri, ştergeţi cu Tix rugina,
organizaţi cruciade spre vechiul, sfânt Graal!

E-o vină împărţită, eu însă n-am păcate,
căci am scuipat în sânul care m-a alăptat,
colecţionez în taină de-atunci păpuşi stricate
şi le citesc romane când simt că se mai zbat.

Mă va minţi chiar râul, mă va-nşela pădurea,
probabil prin muzee nu-mi voi găsi vreun loc,
dar, pe săracii lumii, că-ngrop pe veci securea
dac-o să-mi dea mai bine ţiganca în ghioc!

poezie de Dragoş Niculescu din Duminica poemului mut (2015)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prietenii!

- Spuneţi-mi sincer, dragi amici,
Cum vreţi să fie noua-mi glumă?
Şi nu trecu o clipă nici
Şi corul a răspuns: Postumă!

epigramă de George Caranfil din Epigramişti români de ieri şi de azi (1975)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu, serios, spuneţi-mi adevărul despre iubire

Unii spun că dragostea-i un băieţel cu arc
Şi-alţii că-i o pasăre-n zbor, un descânt,
Unii spun că face soarele să răsară şi s-apună,
Şi-alţii spun că-i doar o noţiune absurdă şi-atât;
Iar când am întrebat vecinul de vis-à-vis,
Care-avea-acel aer.... cum că-ar şti,
Soţia lui a intervenit şi, pe-un ton morocănos,
A spus: " las-o baltă, oricum, nu-i de nici un folos".

Arată ca o pereche de pijamale,
Sau ca o bucată de şuncă-într-o capelă?
Are mirosul lamelor de ras oare
Sau miros proaspăt de franzelă?
Înţeapă dacă-o atingi ca un arici
Sau e-asemeni unei plăpumi, moale ca o linguşire?
E-ascuţită la capete? Se-apropieîncet cu paşi melodici?
Nu, serios, spuneţi-mi adevărul despre iubire.

Cărţile de istorie amintesc despre ea
In foarte scurte notiţe criptice,
E-o temă cumva prăfuită de vreme,
Venind din poveşti de pe navele transatlantice;
Am regăsit subiectul, menţionat cu litere corespunzătoare,
În statistici despre sinucideri, răpiri şi-alte acţiuni disperate –
L-am mai văzut mâzgălit pe panourile indicatoare
Înşiruite de-a lungul şinelor căii ferate.

Urlă ca un ciobănesc german flămând
Are bubuitul unei fanfare sau şoapta unui şlagăr?
Ar putea cineva să-i compare sunetul
Cu al unui pian Steinway Grand sau cu al unui joagăr?
Încearcă la petreceri să provoace intrigi? Are fibră morală?
E-o romanţă cu parfum fin de-amintire?
Poate când trebuie să tacă, să nu scoată-o vocală?
Nu, serios, spuneţi-mi adevărul despre iubire.

Am căutat-o-n casa de vacanţă, la mare,
Nu era acolo; credeţi-mă, vă spun,
Am căutat-o pe Tamisa, la Maidenhead
Şi la Brighton, în ţinutul cu aer bun.
Nu ştiu unde-şi cântă mierla cântul
Sau ce-îngână-n zori laleaua,
Dar nu este nici în coteţul gâştelor
Şi nici sub pat nu-şi bea cafeaua.

Ar putea avea multiple şi ciudate feţe?
E-îndeobşte plictisită de bârfe şi discuţii?
Îi place la cursele de cai să se răsfeţe
Şi să danseze cu toţi necunoscuţii?
Are păreri despre bani şi despre persoanele avute?
Crede că-i suficient patriotismul pentru omenire?
Poveştile ei sunt vulgare, dar plăcute?
Nu, serios, spuneţi-mi adevărul despre iubire

Când va sosi, va sosi fără-avertizare,
Tocmai atunci când mă scobesc în nas, ai?
Îmi va bate în uşă seara, la culcare,
Sau mă va călca pe picior în tramvai?
Va veni cum vine-o schimbare de vreme?
Va fi amabilă, blândă sau aspră din fire?
Îmi va schimba viaţa, cum scrie-n poeme?
Nu, serios, spuneţi-mi adevărul despre iubire.

poezie de Wystan Hugh Auden, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Făcând versuri cu Sir Ishii din Ţinutul Rădăcinii Soarelui

Nu-mi mai spune că femeile n-au stofă de eroi,
Singură, am călătorit prin vânturile Mării de Est zece mii de leghe.
Gândurile mele poetice se extind mereu – o velă între ocean şi cer.
Am visat cele trei insule-ale tale,
Toate pietrele preţioase sclipind în lumina lunii.
Mă doare când mă gândesc la cămilele de bronz,
Gardienii Chinei, pierdute-n spini.
Mi-e ruşine că n-am făcut nimic; nici o victorie în dreptul numelui meu.
Reuşesc doar să-mi fac calul de luptă să transpire.
Jelitul pe pământurile natale îmi frânge inima.
Aşa că spuneţi-mi, cum mi-aş putea petrece-aceste zile-aici?
Ca un oaspete bucurându-se de adierile primăverii voastre?

NB* Qiu Jin este eroină naţională a Chinei

poezie de Qiu Jin, 1875 – 1907, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu vreau

trebuie să fim copaci
căci din ei ne cresc ramuri
trebuie să fim rădăcini, adânci, căci din noi
nu vreau să crească spini

nu vreau în viaţă deşertul scaeţilor ce spulberă nisipul
nu vreau cerul roşiatic şi nici câmpia
nu
vieţi ruginite
nu vreau ruguri pe dealuri
nu vreau să călăresc pe caii morţii
nu vreu talangă, ca la oi rătăcite atârnată de gâtul vieţii
şi nici zgomotul trâmbiţelor care zornăie arginţii

nu-mi lua aerul
nu-mi crăpa pământul şi nu-mi strica izvoarele
nu-mi dezbrăca tu munţii
nu vreau nopţi în loc de zi şi nici
poruncă în genunchi ca să primesc

o trestie stă atârnată de-o streşină de casă
un copil joacă nisipul uscat sau glodul
lutul cântă fără negrul de şmoală ce-n drum
vărsat ar vrea ca să miroase
iar voi să staţi, în prea-înalte case

nu vreau

vreau seara să-mi sărut iubita, fără funigine în ochi
vreau
nu vreau să vă privesc în ochi

poezie de Viorel Muha (noiembrie 2013)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Afară ninge rar

afară ninge rar, cu fulgi de moarte albă
şi lacrimi îngheţate îmi sunt lucie salbă,
iar frigul ascuţit îmi zgârie retina,
afară ninge rar şi neagră e lumina.

afară ninge rar, încărunţind pământul,
îmi este dor de tine şi bate-n geamuri vântul,
la margine de drum, doi oameni de zăpadă,
afară ninge rar, cu gesturi de bravadă.

afară ninge rar şi tremură copacii,
şi tremură şi sfinţii şi tremură şi dracii
şi tremură şi morţii când frigul îi încinge,
afară ninge rar şi rar afară ninge.

poezie de Ionuţ Caragea din Negru sacerdot (2008)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din negura vremii se-adună

Din negura vremii se-adună
amintiri care-mi vorbesc,
Despre ce-am lăsat în urmă
şi ce vreau să mai clădesc.
Ca-n istoria din carte,
cronologic, am avut
De evenimente parte,
în timpul care-a trecut.
Acuma stau faţă în faţă
cu prezentul şi trecutul.
Istoria de azi mă-învaţă
care-n viitor mi-e scutul.
Nici prezentul, nici trecutul
nu mai mă pot însoţi.
Viitoru-i azimutul
către care pot privi.
Spre el mă îndrept acum.
Prin negură am răzbit.
Prezentul e doar un drum
de pe care am pornit.
Venit din negura vremii
şi din ce trăiesc acum,
Vreau să primesc botezul iernii
la poalele unui gorun.

poezie de Dumitru Delcă (aprilie 2019)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

O scârbă... de democraţie

Mi-e scârbă de democraţie
- Staţi, nu vă repeziţi, e doar la voi o tragedie -
Nu-n general
... De cea de-aici, din deal.

Iubesc democraţia
- Staţi nu vă-n veseliţi, cea ce-mi păstrează seminţia -
... Pe cea reală,
Ce n-o mai am, în ţara mea, natală.

Mi-e scârbă de democraţie
- Staţi nu vă repeziţi, e una din prostie -
Manipulată
Înspre sărăcia mea, subtil planificată.

Iubesc democraţia
- Staţi nu vă-nveseliţi, cea ce-mi respectă din trecut, copilăria -
Căci merit dar, s-o am
De drept, nu doar s-ascult şi veşnic s-o reclam.

Mi-e scârbă de democraţie
- Staţi nu vă repeziţi - vorbesc de-o Românie;
Unde doar tu-n respect o-asculţi
De la îmbogăţiţi din furt... tu făcând parte din desculţi.

Mi-e scârbă, dar iubesc democraţia
-Ce lumea a inventat-o, preţuind frăţia-
Nu să ne pierdem darul de-a vorbi, de-a spune;
Cu plasture pe buze, muţi, doar s-auzim, trăind deşertăciune.

Spuneţi-mi, cui să m-adresez, s-o am
-Nu toată, cum la alţii, doar un dram-
Nu doar prin dreptul la cuvânt, de mut, crezând c-ajunge
Strigăt, la cei ce nu ascultă... Şi-au numai gustul meu de sânge!?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (8 noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e sete

Mi-e sete de tuş...
Stăpână poezie
Violet..
Spuneţi-mi ce să fac
Să postesc
Sau să-l torn in gura filei
Mi-e sete...

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât mă priveşte, zău, nimic nu-mi este mai plăcut,
Decât cu animale să discut.
Ei, spuneţi-mi, afurisite animale,
Ce mestecaţi acolo în căldare?

catren de Goethe din piesa de teatru Faust
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!