Nu vreau
trebuie să fim copaci
căci din ei ne cresc ramuri
trebuie să fim rădăcini, adânci, căci din noi
nu vreau să crească spini
nu vreau în viață deșertul scaeților ce spulberă nisipul
nu vreau cerul roșiatic și nici câmpia
nu
vieți ruginite
nu vreau ruguri pe dealuri
nu vreau să călăresc pe caii morții
nu vreu talangă, ca la oi rătăcite atârnată de gâtul vieții
și nici zgomotul trâmbițelor care zornăie arginții
nu-mi lua aerul
nu-mi crăpa pământul și nu-mi strica izvoarele
nu-mi dezbrăca tu munții
nu vreau nopți în loc de zi și nici
poruncă în genunchi ca să primesc
o trestie stă atârnată de-o streșină de casă
un copil joacă nisipul uscat sau glodul
lutul cântă fără negrul de șmoală ce-n drum
vărsat ar vrea ca să miroase
iar voi să stați, în prea-înalte case
nu vreau
vreau seara să-mi sărut iubita, fără funigine în ochi
vreau
nu vreau să vă privesc în ochi
poezie de Viorel Muha (noiembrie 2013)
Adăugat de Viorel Muha
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Viorel Muha. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.