Despărţire

Când am plecat, un ornic bătea din ceaţă rar,
Atât de rar, că timpul trecu pe lângă oră.
I-am auzit întâia bătaie amândoi,
Pierzându-se-n noiembrie prelungă şi sonoră.

Poate mai bate încă momentul de atunci,
Poate-a tăcut îndată şi-aşteaptă să mai vie
Îmbrăţişarea veche, din nou precum a fost,
Şi lacrimile tale, în gara cenuşie.

Cu limbile-i oprite pe palidul cadran,
Ne-a urmărit plecarea, de sus, ca o fereastră
De casă părăsită, cu-o rază frântă-n geam.
Nu l-ai simţit că este părtaş la jalea noastră?

Te-ai împăcat sau suferi de vremea ce-a crescut?
La ce visezi când ziua pe lampa ta se curmă
Şi cade-n geam zăpada la ceasul cunoscut,
Tu, care-ai stat bătaia s-asculţi, pe cea din urmă?

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de Bea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceasul

la margine de veac
tăcut, opac
stau la un geam
pe stradă trec imagini ce tac
aud un ceas
ce bate în geam
încet-încet
tic-tac, tic-tac
şi tac

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvara

Cu nourii tristeţea prelungă se pierdu.
S-au reîntors cocorii şi-aştept să vii şi tu...

Credeam că vii, cu albul şi mătăsosul şal,
Când vişinul cel tânăr a înflorit pe deal!

Cu braţele întinse visam şi aşteptam...
S-a auzit deodată un ciripit la geam!

Înmărmurit, la uşă am stat, am stat s-ascult:
Venise rândunica la cuibul de demult.
....

poezie celebră de Eusebiu Camilar din Poezii (1964)
Adăugat de Marian Olteanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceasul de-apoi

În cer,
Bate ora de bronz şi de fier.
Într-o stea
Bătu ora de catifea.
Ora de pâslă bate
În turla din cetate.
În ora de lână
Se-aude vremea bătrână
Şi se sfâşie
Ora de hârtie.
Lângă domnescul epitaf
Bate glasul orei de praf.

Aznoapte, soră,
N-a mai bătut nici-o oră.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bun

Am cunoscut bunu' în persoană;
Am cunoscut femeie, am cunoscut mamă.
Şi tată am cunoscut, am cunoscut soră...
Şi-o ţară ce mă vrea oricum, mă suportă oră cu oră.

Câţi câini am cunoscut, i-am crescut, m-au crescut
Şi mă iartă mereu... să mă aibe nu cerşesc vreun avut.
Şi Dumnezeu nu m-aude că-l neg, nu mai cred
Şi înger îl am sigur, că-s încă, în viaţă purced.

Şi am cunoscut bine suprem aproape, prin străini,
Unde am cunoscut casă, m-am cunoscut singur, cu bune şi vini.
Am cunoscut, înfiorat de atât adevăr, bunătate...
Mă transfigur în jur, mă dau tot... bun, să fie o eternitate!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 mai 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe vremea aceea

Purtam costumul de pionier
- cămaşa albă şi fusta plisată bleumarin -
(fustele mele erau întotdeauna scurte)
distanţele erau lungi.
plecasem la Cântarea României
în satul vecin
care părea atât de departe.
diriginta era tânără
dar, vai! o vedeam matusalemică,
nu contează, noi tot o iubeam.
şi Adrian o iubea, pricepusem noi cam ce e ăla un iubit.
Adrian ne-a servit cu bomboane,
noi i-am dat dirigintei cadou o păpuşă
era băiat
ne-a întrebat cum să-l cheme
noi, în cor: "Adrian"
a zâmbit...

La sfârşitul anului ne-a anunţat, aşa,
pur şi simplu că pleacă.
cum să plece?
dintotdeauna am urât plecările.
ne spusese profu' de geografie,
nu l-am crezut
minţiţi, tovarăşe profesor!

am condus-o cu flori până în gara din satul vecin
pe o căldură de 40, prin colb
ne imaginam că mergem la Cântarea României...
s-a urcat în tren
lăsând în urmă parfumul.
a rămas la geam, fluturându-şi mâna;
mergeam şi noi pe urma trenului
şi-a amintirii...

drumul înapoi a fost lung,
pe vremea aceea nu credeam
că poţi pleca doar cu-o fluturare din mână,
pe vremea aceea credeam
că oamenii se întâlnesc pentru totdeauna,
că iubirile durează o viaţă.

pe vremea aceea...

poezie de Florentina Loredana Dalian din Domnişoara Nimeni (2017)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintiri

Timpul a stat o clipă-n loc şi plouă
În ochii noştrii, azi, cu stropi de rouă...
Ne săgetează amintiri şi vise,
Gânduri rămase-n noi atunci, nescrise.

Ne fulgeră-n priviri întâia clipă,
Când cu sfială, paşii ni-i opream
În faţa clasei şi lăsam în urmă,
Lumea în care încă mai credeam.

Apoi ne-am ridicat vlăstari sub stele...
Cerneau din ochii noştrii scânteiri...
Aveam speranţe, vise efemere...
Şi în minuni credeam... şi în iubiri...

Când ne-am întors privirea spre vărsare,
Aceiaşi paşi timizi ne-au însoţit
Şi-acelaşi crez ne-a înălţat sub soare
Şi în oglinda vieţii ne-am privit.

Aceiaşi vechi copii de altădată
Cu-acelaşi suflet, ne priveau tăcut...
Dar ochii lăcrimau... Trecuse timpul...
În noi simţeam că-mbătrânisem mult...

Azi i-am zâmbit copilului... Oglinda
Cărări de raze mi-a deschis sub soare
Şi-n mii de ani s-a despicat lumina
Şi mi-a adus în suflet sărbătoare.

Pluteau săruturi printre crizanteme...
S-au dus departe anii de liceu...
Acum sunt prunc, cu-a pruncilor pruncie
Şi mă întorc la ce am fost mereu.

Copilu-n mine încă mai trăieşte
Căci timpu-n loc a stat, dar n-a ucis
Această veche piatră preţioasă...
Copilăria- singurul meu vis...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crucea veche

Crucea veche de la drum
Este cum s-a pomenit,
Cu Hristos cel răstignit,
Zugrăvit cu terci de fum.

Turmele şi carele,
Vremea, vîntul trec şi pier,
Ea stă singură la cer,
Ca Acela Carele...

Lemnul i se tot dăvingă,
Zugrăveala se mănîncă,
Trupul se cunoaşte încă,
Povîrnit pe mîna stîngă.

Toamna, grija nu ştiu cui
Mai bătea cîte un cui,
Şi c-un deget sau cu două
Da cu albăstreală nouă.

poezie celebră de Tudor Arghezi din Versuri, 1980
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ziua a treia

Vecinii bat, speriaţi, în uşă.
De undeva, iese fum mult
şi miroase a cărbune.

Poate şi cămaşa din balcon
bate cu o mânecă în geam,
încercând să-şi trezească stăpânul.

Poate că şi o rază de soare
îşi întinde mâna prin geam
până la focul din casă.

Poate că şi timpul trece încet,
ca să ajungă,
înaintea lui,
batăile în usă ale vecinilor.

Batrânii bat la uşi.

Speră să le deschidă cineva,
speră să-i trezească pe cei adormiţi
care, probabil, au uitat
că au început să facă de mâncare.
Iar acum zac în casele lor,
intoxicaţi cu fum.

Nu le deschide nimeni.

Aşa bat şi îngerii, în uşile noastre,
ori de câte ori
uităm că am început să credem în ceva.

Dar noi nu îi auzim,
noi nu le deschidem,
pentru că zăcem intoxicaţi
de propria renunţare.

poezie de Doina Postolachi din volumul de versuri Lumina de peste nopţile mele (2012)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chemarea

Din fotoliile moi, lângă căminul călduros nespus,
Unde-aţipem şi visam lângă flăcările entuziaste
Sau răscoleam jăraticul, privirile noastre
Abia sesizau soarele sau ploaia pământului balsam,
Niciodată ele nu s-au înălţat mai sus
De acest foc cuminte, parcă pe gânduri dus.

Însă-n seara asta am auzit o chemare,-un chiot,
Nişte bătăi cadenţate-n geam,
O voce-n aerul tăios – vântului supus
Şi-am simţit în păr răsuflarea unui intrus,
O văpaie-n noi: Ceva măreţ şi urgent a dat în clocot,
Ne-a pătruns în suflet şi-apoi s-a-ndepărtat. Şi-asta a fost tot.

Un înger al luminii sau al beznei? O şaradă?
N-a lăsat nicio urmă pe zăpadă,
Dar a rupt lanţul şi-a deschis deodată
Larg uşa, izbind-o de perete
Uşa aceea nu mai fi-nchisă niciodată;
Acum nu mai putem sta aici, ni s-a făcut sete.

Trebuie să ne ridicăm şi să plecăm îndată:
Afară lumea-i rece şi zburlită,
Întunecată şi-mpânzită
De mistere, de răutăţi, de contradicţii, nefericită;
Dar noi trebuie să plecăm îndată,
Deşi încă nu ştim cine ne-a cheamat în stradă
Şi nici ce urme vom lăsa mâine pe zăpadă.

poezie de Charlotte Mary Mew, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste de Dragobete

În ajun de Dragobete,
Încălţaţi cu albe ghete,
Ghiocelul şi-o brânduşă,
Mi-au batut încet la uşă!

Vor să îi primesc în casă,
Fiindcă iarna e geroasă,
Şi nu pot să stea afară,
Până-n zi de primăvară!

I-am primit la mine-n casă,
Le-am pus mâncare pe masă,
Şi am povestit de toate,
Pân' la unu jumătate!

După ce i-am omenit,
Şi de somn i-am pregătit,
Mi-au dat un sărut în dar,
Şi i-am pus într-un pahar!

Paharul l-am pus la geam,
Unde, nici nu m-aşteptam,
Să le placă-atât de mult..
Iar eu, îi observ şi-ascult!

Ea, naivă, puţin tristă,
Suflă nasul în batistă!
El, puţin mai complicat,
Şi sobru ca un bărbat,

Îi explică-n miez de noapte,
Viaţa-n versuri şi citate,
Ea-nţelege-aşa cum poate,
Însă, ceasul bate, bate...

El oftează şi zămbeşte,
Ea se bucură-nverzeşte,
Şi se-mbujorează toată,
Când în juru-i face roată!

Şi-apoi, tandru si sfios,
Îşi lasă petala-n jos,
Să-l acopere, pe el,
Pe fragilul ghiocel!

Cei doi ar dormi acum,
Obosiţi de-atâta drum,
La căldură, sus, la geam,
Unde bate-ncet un ram!

Şi, luînd paharu-n mână,
Îi sărut de noapte bună,
Şi-i sărut pe îndelete,
Ca-n ajun de Dragobete!

poezie de Marilena Ion Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate că este ceasul

Poate că este ceasul, de vreme ce scoboară
Din arbori toată frunza ce-a fost şi strălucit,
Să ne privim trecutul în faţă, liniştit,
Când urma lui de umbră începe să ne doară.

Şi, fără umilinţă şi fără de mândrie,
Să ne-amintim în noapte de noi, din fir în fir,
Şi să privim zigzagul, pe stânci, de tibişir,
În care-şi puse pasul fragila mărturie.

O zi mărunţi, o noapte aprinşi cu foc de aştri,
Când răstigniţi, când slobozi şi mari şi-adesea mici,
Păstori de crizanteme, profeţi pentru furnici,
Deasupră-ne vulturii pluteau în cer albaştri.

Şi de ni-s rupţi genunchii de căile spinoase,
De ce pentru-ntristare să fie tot ce-a fost?
Nu-i toamnă? Să ne facem din noi un adăpost
Şi s-adunăm deşertul, la cald, pe lângă case.

Să luăm cenuşa stinsă pe vechile altare,
Să-i dăm din nou văpaia şi-un fum mai roditor.
S-o-mprăştiem, sămânţă, pe şesul viitor,
Nădăjduind culesul târziu, cu întristare.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îndrăgostit de un bibelou

În gara veche, pe linii uitate
Stau trenuri ruginite, de plouate
Doar mai scârţie ceva, când le bate vântul
Amintiri estompate... nu le mai ajungi cu gândul.

Dar a mai rămas una, una poate zurlie
De când este acolo, nimeni nu mai ştie
Se vede prin geam o frumoasă cutie
Simt că trebuia să fie un frumos cadou
Căci în cutie este un imaculat bibelou.

Din trenul cel vechi
Îl iau la mine acasă
Îl pun lângă ceasul meu,
pe masă
Şi dimineaţa, când mă uit
la ceas
Văd în bibelou o fată frumoasă.

Zâmbesc adeseori şi mă gândesc la ea
Cine ştie cadoul pentru cine trebuia?
Dar este atât de vesel pe măsuţa mea.

Fată frumoasă, imaculat bibelou
Stai aici, la mine, să mă trezesc mereu
Să îţi spun ce minune eşti, în gândul meu
Tu îmi alungi norii, tu alungi ceaţa
Parcă îmi spui mereu, 'bună dimineaţa'.

O, ce nebun sunt
Sunt îndrăgostit de un bibelou
De un vis, ce niciodată nu se va mai implini
din nou.

Dar în trenul acela, ruginit
Atâtea vise nu s-au împlinit
De aceea, nebun e gândul meu
Sunt mereu îndrăgostit de un bibelou.

Este fata în acel bibelou
În rochie albă de nuntă.
Ii fac şi poze, de tablou
Visul vremea înfruntă.

poezie de Alex Dan Şerbănescu (21 decembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu cheltuieşti bani cu florile la cununia fiicei tale, spuse fata bătrână. Îţi dăruiesc glastra pe care-o vezi în fereastră. Tulpina e încărcată de flori. E din răsadul pe care mi l-ai dat în ziua când m-am logodit. Peste un an, pe vremea aceea, urma să-mi fac din florile lui cununa de mireasă. Dar această clipă nu s-a mai ivit. Ochii care aveau să mă călăuzească în largul vieţii mi-au secat de plâns şi s-au stins pentru totdeauna. Logodnicul meu se odihneşte în fundul apelor. Floarea a crescut şi eu am îmbătrânit. Dar răsadul pe care mi l-ai dăruit atunci tot mai poate fi bun la ceva. Din florile lui vom împleti cununa care va împodobi fruntea copilei tale.

Hans Christian Andersen în Povestea unui gât de sticlă
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Au fost cândva

Au fost cândva. Trăiau odată
Un bătrânel cu baba lui.
Erau sărmani, bătuţi de soartă,
În mărginimea satului.

Rar trecea pe lângă casă
Cineva din vechiul sat,
Când vremea era frumoasă,
De arat, de semănat.

Doar atunci schimba o vorbă
Moşul către baba lui.
-Ia te uită, babo, probă!
Este vremea câmpului.

Ooof,
Oftează baba şi vaită.
-Numai este vremea noastră.
Puneam mâncarea în traistă
Şi plecam în câmp, pe coastă.

Altădată, nu amu
munceam noi şi alţii nu.
Dar amu, muncesc alţii şi noi nu.

Părul în cap ne-a albit,
Bătrâneţea ne apasă,
Puterea ne-a părăsit,
Numai plecăm de acasă.

poezie de Dumitru Delcă (mai 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plecarea ta mi-a fost o sfâşiere...

Plecarea ta mi-a fost o sfâşiere...
Ştiu bine că durerile se curmă...
Nici cel dintâi nu sunt, nici cel din urmă,
Cenuşa vremii ninge mângâiere.

Din tot ce-a fost nu mai rămâne urmă...
Un cântec stins pe valuri... o părere...
O umbră jucăuşă care piere
În colbul zării... Nimeni nu-l mai scurmă!

N-am fost nici eu, nici tu n-ai fost de vină...
Dacă te-ai smuls de mine, o străină,
Şi pleci nepăsătoare, calmă, rece.

Rămâne alta, - cea adevărată,
Din visurile mele-ntruchipată:
Icoana ce ţi-am scris o să te-ntreacă!

poezie celebră de Victor Eftimiu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama

În vaduri ape repezi curg
Şi vuiet dau în cale,
Iar plopi în umedul amurg
Doinesc eterna jale.

Pe malul apei se-mpletesc
Cărări ce duc la moară
Acolo, mamă, te zăresc
Pe tine-ntr-o căscioară.

Tu torci. Pe vatra veche ard,
Pocnind din vreme-n vreme,
Trei vreascuri rupte dintr-un gard,
Iar flacăra lor geme.

Clipeşte-abia din când în când
Cu stingerea-n bătaie,
Lumini cu umbre-amestecând
Prin colţuri de odaie.

Cu tine două fete stau
Şi torc în rând cu tine;
Sunt încă mici şi tată n-au
Şi George nu mai vine.

Un basm cu pajuri şi cu zmei
Începe-acum o fată,
Tu taci ş-asculti povestea ei
Şi stai îngândurată.

Şi firul tău se rupe des,
Căci gânduri te frământă,
Spui şoapte fără de-nţeles,
Şi ochii tăi stau ţintă.

Scapi fusul jos; nimic nu zici
Când fusul se desfiră...
Te uiţi la el şi nu-l rădici,
Şi fetele se miră.

... O, nu! Nu-i drept să te-ndoieşti!
La geam tu sari deodată,
Prin noapte-afară lung priveşti
"Ce vezi?" întreab-o fată.

"Nimic... Mi s-a părut aşa!"
Şi jalea te răpune,
Şi fiecare vorba-a ta
E plâns de-ngropăciune.

Într-un târziu, nerădicînd
De jos a ta privire
"Eu simt că voi muri-n curând,
Că nu-mi mai sunt în fire...

Mai ştiu şi eu la ce gândeam,
Aveţi şi voi un frate...
Mi s-a părut c-aud la geam
Cu degetul cum bate.

Dar n-a fost el!... Să-l vad venind,
Aş mai trăi o viaţă.
E dus, şi voi muri dorind
Să-l văd o dată-n faţă.

Aşa vrea poate Dumnezeu,
Aşa mi-e datul sorţii,
Să n-am eu pe băiatul meu
La cap, în ceasul morţii!"

Afară-i vânt şi e-nnorat,
Şi noaptea e târzie;
Copilele ţi s-au culcat
Tu, inimă pustie,

Stai tot la vatră-ncet plângând;
E dus şi nu mai vine!
S-adormi târziu cu mine-n gând
Ca să visezi de mine!

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un destin înfrânt

Lacrimile curg şiroaie
Pe obraz la doi părinţi,
Jale mare a cuprins
O comună-n Mehedinţi.

Iosif era clasa a IX-a
La colegiul militar.
Destinul a fost prea crud
Şi l-a dus într-un altar.

Mai erau câteva zile
Până să vină vacanţa,
Când a fost recompensat
Şapte zile la Constanţa.

Câştigase locu-ntâi
La religie-n concurs.
Ceasul vieţii s-a oprit
Şi zilele i s-au scurs.

Mare, de ce-ai fost haină?!
Tu l-ai luat dintre colegi,
Cu vraja l-ai încântat...
Ai vrut victimă s-alegi.

Venise întâia oară
Să-ţi vadă valu-nspumat,
Iar tu, crudă ca o fiară,
L-ai prins şi l-ai înecat.

De ce l-ai furat, căţea?
Tu, cu inima-ţi spurcată,
Groapă de gunoi s-ajungi,
Apa să-ţi fie secată!

Bocete răsună într-una,
Acum totul s-a pierdut.
Dar Tu, Doame, unde-ai fost
Când marea a făcut ce-a vrut?!

poezie de Ion Răduţ
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îţi mai aduci aminte?

Îţi mai aduci aminte de prima întâlnire
Când inima în piept bătea fără oprire?
Îţi mai aduci aminte de prima sărutare
Şi cum ne-mbrăţişam în noaptea-mbietoare?

Îţi mai aduci aminte când ne plimbam pe plajă
Şi visurile noastre erau precum o vrajă?
Îţi mai aduci aminte ce bine ne simţeam
Când tu m-aveai pe mine şi eu pe tin' te-aveam?

Îţi mai aduci aminte ce mult vorbeam şi tare
Când mână-n mână alături ieşeam la o plimbare?
Îţi mai aduci aminte cum zilele treceau
Chiar dacă era soare ori ploile veneau?

Îţi mai aduci aminte c-aveam doar o dorinţă
Ca focul să-l aprindem în trup şi în fiinţă?
Îţi mai aduci aminte cum inima ofta
Şi cum de-atâta poftă cu totul se topea?

Îţi mai aduci aminte ce tandru mă priveai
Fiindcă vedeai în mine fiinţa ce-o iubeai?
Îţi mai aduci aminte cum mâna mi-ai întins
Ştiind că soarta-n suflet văpaia ne-a aprins?

Îţi mai aduci aminte iubirea ce-am simţit
Şi ziua-n care-am spus un "da" ce ne-a unit?
Îţi mai aduci aminte la drum cum am plecat
Cu o iubire pură şi sufletul curat?

Îţi mai aduci aminte că ne-am promis mereu
Să ne iubim întruna la bine şi la greu?
Îţi mai aduci aminte promisiunea sfântă
Că fericiţi vom fi, tristeţea va fi-nfrântă?

Îţi mai aduci aminte copilul cum ţineai
Şi cum îl legănam atunci când oboseai?
Îţi mai aduci aminte ce viaţă bună aveam
Şi cum în armonie familie eram?

Îţi mai aduci aminte cât ne iubeam de tare
Şi cum râdeam întruna cu lumea la picioare?
Îţi mai aduci aminte ce mult am suferit
Când vremea a fost dură, cuvântul nerostit?

Îţi mai aduci aminte cum am jelit de-aprins
Că ne-au plecat părinţii şi-al nostru foc s-a stins?
Îţi mai aduci aminte ce chin am îndurat
Atunci când lumea noastră pe dos s-a răsturnat?

Ce s-a ales de viaţa ce-am dus-o amândoi?
Ce a păţit iubirea cea sfântă dintre noi?
Unde s-a dus sărutul duios de noapte bună
Şi îmbrăţişarea caldă din nopţile cu lună?

Mă-ntreb, a fost aievea? Putem face ceva?
Că vreau la tine-n braţe, eu simt în sinea mea.
Şi de la capăt oare putem ca să o luăm
Să stăm alături iarăşi, iubirea s-o gustăm?

poezie de Marcia A. Newton, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tic-tac

Dac-aş prinde timpul la o cotitură,
I-aş da două palme şi un pumn în gură,
I-aş da o bătaie să mă ţină minte,
Să-l pot da în urmă, când e înainte,

Să-şi îndrepte pasul când şade pe loc,
Să îmi fie ceasul vieţii cu noroc,
Să nu treacă nicio clipă fără sens,
Fericirea toată s-o trăiesc intens...

Dar nu bat eu timpul, ci mă bate el,
Tic-tac, ziua toată, şi noaptea la fel.

poezie de Marius Robu (22 aprilie 2021)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moş Nicolae (poezie pentru copii)

De pe dealuri şi coclaie,
Vine Moşul Nicolae,
Cu-n sac mare încărcat,
Cu daruri de neuitat.
Iar jordiţele bronzate,
Ascunse bine la spate,
Spre cei răi sunt îndreptate.

Noi cizmele le-am spălat
Şi cu cremă le-am fardat,
Lângă geam le-am aşezat.
Moşule! Mult aşteptat,
Poezii am învăţat,
Părinţii i-am ascultat...
La treabă i-am ajutat.

Moşul după o zăbavă,
Pleacă vesel, împăcat,
Fiindcă daruri minunate,
Copiilor le-a lăsat,
Ca în fiecare an,
Când toţi îl pândesc la geam.
Primul Moş darnic din an.

poezie pentru copii de Valeria Mahok (noiembrie 2011)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!