Ziua a treia

Vecinii bat, speriaţi, în uşă.
De undeva, iese fum mult
şi miroase a cărbune.

Poate şi cămaşa din balcon
bate cu o mânecă în geam,
încercând să-şi trezească stăpânul.

Poate că şi o rază de soare
îşi întinde mâna prin geam
până la focul din casă.

Poate că şi timpul trece încet,
ca să ajungă,
înaintea lui,
batăile în usă ale vecinilor.

Batrânii bat la uşi.

Speră să le deschidă cineva,
speră să-i trezească pe cei adormiţi
care, probabil, au uitat
că au început să facă de mâncare.
Iar acum zac în casele lor,
intoxicaţi cu fum.

Nu le deschide nimeni.

Aşa bat şi îngerii, în uşile noastre,
ori de câte ori
uităm că am început să credem în ceva.

Dar noi nu îi auzim,
noi nu le deschidem,
pentru că zăcem intoxicaţi
de propria renunţare.

poezie de Doina Postolachi din volumul de versuri Lumina de peste nopţile mele (2012)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fie-vă milă

undeva
în coşul pieptului
prima pe stânga, ceva
cineva
bate şi nimeni
nimeni nu-i deschide
o fi captiv, captivă
condamnat/ă să tot bată
să-i crească gheare şi să zgârie adânc
pereţii din sticlă diformă
unşi inegal cu var
aproape roşu
.
dacă mai auziţi bătând
fie-vă milă
daţi-i drumu
cine ştie
poate că afară
cineva
ceva
îl (o) aşteaptă
/
sau poate că vrea doar
să vă sărute căuşul mâinii
să vă îmbrăţişeze şi
să facă un selfie
cu voi

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amiază de vară

Trece soarele prin mine ca prin geam.
Ce mai sunt? Ce mai am?
Ce-am rămas?
Inima îmi bate, mecanic, ca un ceas.

Câte veacuri oare au trecut
De când stau în soare fără gând?
Oare-s eu acela de la început
Ce-a rămas aicea, ezitând?

Sau lumina asta de la soare,
Scânteind în ochi ca pe izvoare,
Mă petrece înspre negre locuri,
Desfăcând în clipe albe veacuri.

Prin tăcerea cea de foc a după-amiezii,
Eu cu ochii-abia deschişi, ca huhurezii,
Văd cum timpul stă pe loc de mult
Şi ca pe un vuiet depărtat l-ascult.

Viaţa dormitează germinând,
Şi o simt în jur, universală,
Într-o nesfârşită oboseală
Şi-n absenţa ultimului gând.

Şi rămân şi eu uitat de toate
Şi de mine însumi tot, uitat,
Rar clipind, cu capul aplecat,
Ca oricare altă vietate.

poezie celebră de Demostene Botez
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi bate

în geam să-ţi spun
eşti frumoasă iubito
era târziu şi nu am urcat
o să strig până ajung
la tine zburând
pe un cal alb
cu aripi şi propulsie warp
voi bate în geam
cu trandafirul roşu
o să lovesc încet
nu vreau să-i pierd petalele
care au culoarea sărutului tău
apoi vom zbura printre comete

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În fiecare zi, soarele găseşte câte un om care să merite, ca el, soarele, să-şi rotească privirea, urmărind omul, până când unul dintre ei asfinţeşte. De parcă şi omul poate fi un soare, iar soarele – o floare care să-şi aplece fruntea sau obrazul înspre el.

citat din romanul Ambroise de Doina Postolachi (iulie 2017)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu, Timpul nu vindecă rănile, nu. Speranţa. Ea vindecă. Speranţa este mai puternică decât Timpul. Speranţa poate opri Timpul în loc chiar. Timpul nu are aceeaşi putere asupra Speranţei. Timpul nu o poate opri. Nu i se poate opune. Întotdeauna, există o speranţă pentru ceva. Altceva. Altcineva.

Doina Postolachi în Maeştri din cotidian (2015)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

De câte ori Isus o fi bătut în geam

şi din mărire
poate
nu i-am răspuns
că noi
avem atâta aur şi-atâta fericire
încât călcăm pe legi şi spânzurăm destine
de câte ori cuvântul l-am prins în cuie orb
şi-apoi cu nepăsare am tras la mal firescul
clădind pe slăbiciunea acelora ce rabdă
castele unde
sigur
păstrăm la loc de cinste
minciuna şi delirul acestei lumi bolnave
de câte ori securea n-am ridicat
dar uite
din verdele pădurii se-nalţă un blestem
şi cercul se închide
asemeni unui gând
ce ne învinge somnul
de câte ori Isus
n-o fi bătut la geam
în hainele sărace
voind să intre-n casă
nu pentru pâine sau
un loc de liniştire a trupului muncit
ci pentru o lucrare
atât de minunată
a inimilor care
din piatră par făcute
şi-acum
la geam
Isus
mai bate şi e frig
dar noi îndestulaţi
cu zâmbetul pe buze
ne numărăm avutul

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De câte ori Isus o fi bătut în geam

şi din mărire
poate
nu i-am răspuns
că noi
avem atâta aur şi-atâta fericire
încât călcăm pe legi şi spânzurăm destine
de câte ori cuvântul l-am prins în cuie orb
şi-apoi cu nepăsare am tras la mal firescul
clădind pe slăbiciunea acelora ce rabdă
castele unde
sigur
păstrăm la loc de cinste
minciuna şi delirul acestei lumi bolnave
de câte ori securea n-am ridicat
dar uite
din verdele pădurii se-nalţă un blestem
şi cercul se închide
asemeni unui gând
ce ne învinge somnul
de câte ori Isus
n-o fi bătut la geam
în hainele sărace
voind să intre-n casă
nu pentru pâine sau
un loc de liniştire a trupului muncit
ci pentru o lucrare
atât de minunată
a inimilor care
din piatră par făcute
şi-acum
la geam
Isus
mai bate şi e frig
dar noi îndestulaţi
cu zâmbetul pe buze
ne numărăm avutul

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Subiect tabu

mă uit în jur şi nu mai cred
în nimic,
de cele mai multe ori jelim
propria durere,
poate lucrurile sunt orânduite în vreun fel,
poate nu suntem la mila destinului,

nu ştiu de ce,
mai demult linia orizontului
mi se părea senină şi dreaptă,
astăzi se frânge parcă într-un zbor
de albatros rănit,

vine un moment în care începi să pierzi
treptat
câte un prieten,
câte o onomastică,
câte o iubită,
câte o înmormântare
de părinte,
când începi să-ţi pierzi minţile,
când auzi despre boli crunte şi
bătrâneţi chinuite,
când ai vrea să crezi cu disperare în ceva
chiar dacă nu credeai şi nu te temeai
de nimic,

în inerţia noastră uităm a onora viaţa,
credem că îi vom avea lângă noi pe cei dragi pentru
totdeauna,
moartea e un subiect tabu despre care nu vorbim,
prinşi în durerea noastră jelim,

odată linia orizontului mi se părea clară,
astăzi cerul are culoarea pământului,
nu ştiu de ce confund tot mai des
amurgul cu răsăritul,
nu ştiu,
poate până la urmă
orice sfârşit este doar
un nou început.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singur

singur
neavând pe nimeni care sa spună ceva
pe nimeni care să latre
orice cuvânt
cât ar fi el de simplu si neînsemnat
cât de minuscul
singur

si dragostea era undeva departe
tu voiai mai mult decât îti puteam eu oferi
poate din lipsa dragostei
sau nu stiu
niciodată nu am crezut în asta
ai vrut să mă distrugi
încet
fără ca nimeni sa ştie
singur

am trăit tot timpul cu gândul ăsta
la fel cum un bătrân îsi aşteaptă pensia
înaintea să îşi vadă sfârşitul

totul era plin,
iar eu mă simţeam în plus
singur
si nimeni suficient de deştept să mă înţeleagă

poezie de Valentin Chircă
Adăugat de Cucuiul
Comentează! | Votează! | Copiază!

Punct de vedere

Mi se zbătea ochiul stâng
şi se zdruncina în zbucium.
Ah… a reuşit să sară
şi acum fuge peste oraş,
peste bălţi, peste nori…

Am încercat să-l caut cu mâna…
Şi degetele au început să ardă
ca o lumânare…
O fi pentru vii sau pentru morţi?

Ascultă greierii!
Noaptea a început să se dezintegreze
în picături de sunete metalice…

Mi-a găsit cineva ochiul?
Poate s-a rătăcit sau…
poate că se ascunde în orbita altcuiva.

poezie de Iulia Otilia Lazarescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel care doarme are, într-adevăr, mai multe mijloace de a reacţiona împotriva oricărei excitaţii senzoriale venite din afară. El poate să se trezească, poate de asemenea să-şi continue somnul şi, în acest din urmă caz, reuşeşte aceasta prin mijloacele cele mai variate.

Sigmund Freud în Interpretarea viselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Verde la geam

E iarăşi primăvară draga mea
Parcă nu a fost vreodată iarnă
Am şi uitat paltonul ce-l purtai
Cu gulerul deschis de blană

Bate o creangă zgâriind pe geam
Parcă mă roagă să-l deschid
Să las copacul verde cu-al lui ram
Să-şi dezmorţească sângele lichid

Să-l las să-şi facă legănarea lui
Să-l las să îşi întindă creanga
Vino iubito să-l privim sătui
De iarna dispărută noaptea

E iarăşi primăvară draga mea
E plin de verde tot pământul
E doar un nor uitat pe undeva
Vino să-l vezi, îl duce vântul

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea nu a fost făcută înaintea iubirii

de ce să fi făcut dumnezeu lumea ca-n scriptură
de ce să fi început cu decorul
eu cred
aşa cred eu cu toată erezia
că la început nu a fost cuvântul
rostirea nu dă naştere lumii
mai degrabă cred că la început a fost iubirea
şi eva
şi păcătosul de adam
un pofticios nebun plin de dorinţă
abia apoi au început să facă lumea
cum a vrut ea doamne

poate că a zâmbit un pic şi ai făcut cerul
alături de ochii ei ne trebuiau şi niscai stele
un pic de soare
o lună
şi alte acareturi
o decapotabilă
un amărât de cont în bancă
şi un urmaş
ca lumea să fie întreagă

nu sunt eretic
dar nici ceea ce preoţii numesc enoriaş
sunt genul acela de păcătos consecvent
care nu se ascunde de lună
oricum nicio stea nu poate jura că nu mă ştie
cum nici eu nu port pene tot timpul
uneori doar coarne
aşa
în loc de conştiinţă
prelungiri de nu mai stiu cum
până nu mai ştiu unde

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe lângă celelalte trebi grădinăreşti, slujba lui de căpetenie fu ca să facă în fiecare zi câte douăsprezece mănunchiuleţe de flori, şi în fiecare dimineaţă să le dea la cele douăsprezece domniţe, fete ale împăratului, când vor ieşi din casă spre a se primbla prin grădină. Aceste domniţe erau ursite să nu se poată mărita până nu va găsi cineva care să le ghicească legătura ursitei lor şi să facă pe vreuna din ele ca să iubească pe cineva. Ursitele lor le dăruise cu patima jocului. Erau nebune după joc şi pe fiecare noapte rupeau câte o pereche de conduri de mătase albă, dănţuind. Nimeni nu ştia unde merg ele noaptea de joacă. Împăratul se luase de gânduri cu atâta cheltuială pe condurii fetelor sale şi pentru inima lor de gheaţă, de care nu se putea lipi nici un june din cei ce veniseră în peţit. Pentru aceasta el dase sfară în ţara lui şi în ţările streine, precum ca să se ştie că cine se va găsi să-i spuie ce fac fetele lui noaptea de rup fiecare câte o pereche de conduri, poate să-şi aleagă pe care îi va place din ele, şi el i-o va da lui de soţie.

Petre Ispirescu în Cele douăsprezece fete de împărat şi palatul cel fermecat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marţi spre Luni

Era aproape Marţi şi pereţii se crăpau de ziuă
Noaptea de Luni se târâse pe brânci să-şi ducă chinul la bun sfârşit şi îmi bătea în geam să o primesc în casă şi să-i dau altă cămaşă că a ei se rupsese în coate
Mirosea a albastru de metil
Am primit-o în casă, i-am schimbat cămaşa de noapte
Am căscat adânc amandoi de parcă muşcam din lună,
Ne-am uitat unul la celalat şi am decis din priviri să mai dormim măcar până la 10:00

poezie de Florin Sandu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O voce la geam

- Gheorghe e pe preoteasă!
Cum părintele nu crede,
Iese furios din casă:
- De la geam... aşa se vede!

epigramă de Vasile Iuşan din Justiţia e oarbă... (2009)
Adăugat de Vasile Iuşan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate că totul se va sfârşi

Poate că totul se va sfârşi,
Poate o stea neagră va sta în locul inimii mele
Şi va bate înfricoşată,
Poate un nor greu se va ridica din pământ
Şi nici păsări nu vor mai fi în rătăcire pe mare,
Poate nici amintirea mării,
Poate nici urma vântului pe zăpadă, alergând,
Poate nici pustiul. Aminteşte-ţi de mine,
Acum în clipa aceasta când totul e viu
Şi la depărtare stau hotarele morţii.
O dungă de abur: fruntea mea
Şi ochii tăi de o adâncime nemaivăzută,
Ca ţipătul. Respir încet,
Toracele se ridică, coboară: oxigen şi azot,
Alveole, bioxid de carbon, spumă,
Aer şi spumă. Exist. Ziua trece prin mine,
Noaptea trece prin mine, ca un val împins de maree,
Tu, după ce am făcut dragoste, acum dormi.
Poate că totul se va sfârşi,
Poate o stea neagră va sta în locul inimii mele
Şi va bate înfricoşată.

poezie de Mircea Florin Şandru din Caut un loc curat (2016)
Adăugat de Carmen2015
Comentează! | Votează! | Copiază!

Charlotte găsi, în vicii, un sens al vieţii. Ceva pentru care voi să se trezească mai devreme, la fel, cum voia să doarmă cât mai puţin sau deloc: pentru a se încărca de forţe noi, din insomnii. Era ca şi cum şi-ar fi hrănit copiii adoptaţi. Ea îşi hrănea viciile cu dragoste, iar ele o răsplăteau cu viaţă.

citat din romanul Vicii. 18+ de Doina Postolachi (2016)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Transparenţe

azi umblam prin oraş
ca un geam
(ştii cum umblă un geam pin oraşe?)
şi nu
nu mă împiedicam
umblând prin oraş ca un geam
umblând prin oraşe,-n virtutea
obişnuinţei
aşa
e prin oraş, poate ştii
poate nu ai trăit niciodată
pe la oraş
unde vii şi încerci
toate transparenţele
toate
drogurile de risc

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deschide fereastra!

Bate cineva în geam.
Deschide, te rog!
Deschide chiar dacă
Nimeni nu e acolo,
Chiar dacă mi s-a părut.

Deschide!
Deschide fereastra larg,
Să mai simţim o dată
Parfumul florilor de tei,
Invadându-ne lacom
Somnul vieţii,
În odaia întunecată
De-atâta uitare,
De noi doi.

Ştii?!
Cei ce trec
Pe strada noastră
Pot crede
Că nu mai suntem aici.
Aici, unde cândva
Totul era al nostru.
Şi fereastra,
Şi casa,
Şi strada,
Şi teii.
Deschide!
Deschide larg fereastra
Iubirii noastre apuse.

poezie de Daniela Reghina Onu din Paşi printre pietrele Sionului (iunie 2006, Bucureşti)
Adăugat de Valentin Mesianic
Comentează! | Votează! | Copiază!