Pe vremea aceea

Purtam costumul de pionier
- cămaşa albă şi fusta plisată bleumarin -
(fustele mele erau întotdeauna scurte)
distanţele erau lungi.
plecasem la Cântarea României
în satul vecin
care părea atât de departe.
diriginta era tânără
dar, vai! o vedeam matusalemică,
nu contează, noi tot o iubeam.
şi Adrian o iubea, pricepusem noi cam ce e ăla un iubit.
Adrian ne-a servit cu bomboane,
noi i-am dat dirigintei cadou o păpuşă
era băiat
ne-a întrebat cum să-l cheme
noi, în cor: "Adrian"
a zâmbit...

La sfârşitul anului ne-a anunţat, aşa,
pur şi simplu că pleacă.
cum să plece?
dintotdeauna am urât plecările.
ne spusese profu' de geografie,
nu l-am crezut
minţiţi, tovarăşe profesor!

am condus-o cu flori până în gara din satul vecin
pe o căldură de 40, prin colb
ne imaginam că mergem la Cântarea României...
s-a urcat în tren
lăsând în urmă parfumul.
a rămas la geam, fluturându-şi mâna;
mergeam şi noi pe urma trenului
şi-a amintirii...

drumul înapoi a fost lung,
pe vremea aceea nu credeam
că poţi pleca doar cu-o fluturare din mână,
pe vremea aceea credeam
că oamenii se întâlnesc pentru totdeauna,
că iubirile durează o viaţă.

pe vremea aceea...

poezie de Florentina Loredana Dalian din Domnişoara Nimeni (2017)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne-a ajuns vremea

Lumea-n jur e ca o oază de-ncercare:
Răutate, dispreţ şi dezbinare.
Ne-a ajuns vremea prorocită de Ioan,
Ce-a prins contur, iar conturul e în van...

Rugăciunea noastră încet a dispărut
Ca un Iuda, noi pe cruce L-am vândut.
Ne-a ajuns vremea când păcatu-i lăudat,
Şi-al Lui popor nu mai ştie de Sabat.

Am rămas doar singuri, împotriva tuturor...
Veghind tăcuţi lângă-al nostru Creator.
Ne-a ajuns vremea sfârşitului prezis,
Prin Cuvântul Sfânt, ce nouă ne-a fost scris.

poezie de Rareş Faragău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atât de tandri şi cuminţi

Mergeam prin ploaie amândoi
Tinându-ne de mână fericiţi,
Şi câţi din toţi erau ca noi
Atât de tandri şi cuminţi?

Tu mă priveai cu ochi fierbinţi
Eu mai credeam în sărutări,
Atât de tandri şi cuminţi
Visam o fugă-n depărtări.

De-atunci trecutau ani la rând
Aşa ai vrut tu să mă minţi,
Iar ochii tăi îi văd şi-n gând
La fel de tandri şi cuminţi.

Te-aştept pe vechile cărări
Cu-aceleaşi calde rugăminţi,
Şi fără vechile dureri
In ochii tandri şi cuminţi.

Mai adu-mi vremea înapoi
Incearcă să mă mai săruţi
Si ceru-îl împărţim in doi
Atât de tandri şi cuminţi.

poezie de Florentina Crăciun Fabyola (aprilie 2009)
Adăugat de Florentina Crăciun Fabyola
Comentează! | Votează! | Copiază!

Au fost cândva

Au fost cândva. Trăiau odată
Un bătrânel cu baba lui.
Erau sărmani, bătuţi de soartă,
În mărginimea satului.

Rar trecea pe lângă casă
Cineva din vechiul sat,
Când vremea era frumoasă,
De arat, de semănat.

Doar atunci schimba o vorbă
Moşul către baba lui.
-Ia te uită, babo, probă!
Este vremea câmpului.

Ooof,
Oftează baba şi vaită.
-Numai este vremea noastră.
Puneam mâncarea în traistă
Şi plecam în câmp, pe coastă.

Altădată, nu amu
munceam noi şi alţii nu.
Dar amu, muncesc alţii şi noi nu.

Părul în cap ne-a albit,
Bătrâneţea ne apasă,
Puterea ne-a părăsit,
Numai plecăm de acasă.

poezie de Dumitru Delcă (mai 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caracterul a fost acela care ne-a ridicat din pat, dedicarea a fost cea care ne-a pus în mişcare şi disciplina a fost aceea care ne-a dus până la destinaţie.

citat din Zig Ziglar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Satul meu

Satul meu - gură de rai,
Satul meu - cuib de dor.
Eşti un picior de plai,
Eu sunt al tău mândru fecior.

Viaţa e grea, e şi uşoară,
Satul meu - meleag sfânt.
Dar când mă întorc la tine iară,
Îmi pare că m-am născut din nou pe pământ.

Vremea trece, vremea vine.
Sunt cărunt şi eu deja.
Dar tu, satul meu, veşnic tânăr vei rămâne,
Prin tine tânăr şi eu voi rămânea.

poezie de Vladimir Potlog (23 mai 2017)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

regret

Regretul este şi el un soi de tristeţe având o amărăciune deosebită prin aceea că este totdeauna legat de o anumită desperare şi de amintirea plăcerii pe care ne-a dat-o delectarea. Căci nu regretăm niciodată decât binele cu care ne-am delectat şi pe care l-am pierdut în asemenea măsură încât nu mai avem nici o speranţă de a-l redobândi la vremea şi în felul în care îl regretăm.

definiţie celebră de Descartes
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu ne-a dat cuvântul

Dumnezeu ne-a dat cuvântul,
Dar noi de mult nu mai vorbim.
El ne-a dat şi gândul,
Dar noi de mult nu mai gândim.

Dumnezeu ne-a arătat lumina.
Dar noi am abuzat de ea.
Şi ea sărmana de frica noastră
S-a ascuns în umbra sa.

Dumnezeu ne-a făcut şi cerul,
Cu bolta lui alb-albastră
Dar noi nu i-am înţeles misterul
Şi l-am închis ca pe o fereastră.

Dumnezeu ne-a dat pământul.
Să ne naştem şi să rodim,
Dar noi am uitat un lucru simplu.
Pământul să-l iubim.

Dumnezeu ne-a dat de toate
Şi putere ne-a mai dat.
Dar noi ne temem de moarte,
Dar nu ne temem de păcat.

poezie de Vladimir Potlog (31 martie 2020)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pleca un tren

Ploua tăcut în seara noastră,
iar trenul ce pleca din gară
avea doar chipu-ţi la fereastră
cu zâmbetul rămas afară.
Pleca încet, dar nu ştiu unde,
lăsând în urmă mica gară,
iar eu priveam rănit de-afară
prin stropii ploii tremurânde.
Rămas acolo-n prag de seară,
mergeam confuz, în urma ta,
văzând că trenul ce pleca
purta o mască mortuară.

Dar unde pleci?–te-am întrebat,
cu glas pierdut, în ploaia rece,
când trenul aştepta să plece
cu chipul tău, în păr buclat...
Nu mi-ai răspuns, dar ai zâmbit,
privind peronul cenuşiu,
unde plângeam încă mâhnit
plecarea ta c-un tren pustiu.
Plângeam încet cu fulgi de nea
care-mi cădeau în suflet doar,
iar tu, din trenul selenar,
priveai adânc uimirea mea.

Dar ai plecat, într-un târziu,
iar chipul tău, rămas o pată,
mă răscolea fără să ştiu
de-o să mai vii-napoi vreodată.

poezie de Corneliu Neagu din revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediţia: 31 decembrie 2019 (31 decembrie 2019)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

(Cântarea) României

Mulţi cântat-au ţara asta –
Începând cu-Alecu Russo.
Caragiale-a scris Năpasta
Însă nu el i-a adus-o!

epigramă de George Corbu din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vine vremea

Vine vremea aceea-n care
Iti fáci bagajul si te duci,
Lasi in urma o scrisoare
S-o pereche de papuci.

Vine vremea aceea-n care,
Pe un geamantan te urci
Si-n graba ta ca-i mare,
Pleci incotro apuci.

Vine vremea aceea-n care,
De tristete o sa fugi
Si pe un peron in gara
Canti de-o s-ajungi.

Vine vremea aceea-n care,
Din lacrimi faci clabuci
Si-ti spui ca viata are
Multe cai. Sa nu le-ncurci!

poezie de Amelia Florentina Glava din Ochii tăi (2016)
Adăugat de AMelia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfântul Apostol Andrei ne-a creştinat şi a săvârşit prima Sfântă Liturghie pe pământul României. El ne-a eliberat de demoni şi de patimi şi ne-a unit cu Hristos prin jertfă şi Liturghie. El ne-a învăţat cum să ne mântuim prin smerenie, prin rugăciune şi prin iubire.

citat din Părintele Cleopa
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

La prima oră, Olga Nikolaevna ne-a spus că în clasa a patra o să avem mai mult de învăţat. În afara materiilor de anul trecut - limba rusă, aritmetică şi ce mai aveam - o să mai facem geografie, istorie şi ştiinţele naturii. De aceea, ne-a spus ea, trebuie să ne apucăm serios de învăţătură chiar de la începutul anului şcolar.

Nicolai Nosov în Vitea Maleev la şcoală şi acasă, Capitolul I (1951)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trebuie să spun că mă simţeam tare rău în vremea aceea. Tare rău. Tare rău. Totul mă jupuia de viu. Mă găseam într-o situaţie într-adevăr chinuitoare: o pierdusem pe cea pe care o iubeam şi tocmai pricepusem că o zdrobisem pe cealaltă.

Anna Gavalda în O iubeam (2002)
Adăugat de Vâga Claudia
Comentează! | Votează! | Copiază!

La vremea lacrimii în floare

Nimeni nu a găsit nimic să-mi spună
La vremea lacrimii în floare;
Casele lor erau lacustre
Şi apa mea, cu cerul dimpreună
Curgea-n adânc; nu le-atingea
Nici grinzi
Nici buze
Nici ferestre.
Naiv, ca în desenele rupestre,
Erau doar ele - conturate-n mine -
Cum le credeam, cum le visam, cum le iubeam...
În fine,
Doar lebăda murea încet şi mut
Mutându-se în absolut
Acolo unde nu se-aşteaptă vreun ecou
Şi unde nimeni nu-i erou
Ci numai îngerii de lut
Se joacă de-a lumina prin vitrine.
Să-i vadă cine?
Să-i audă cine?
Deasupra lor, în şopot lin,
Pluteşte-n zări Steaua Pelin

Nimic nu este precum pare
Nu se opreşte nimeni la izvoare
La vremea lacrimii în floare.

poezie de Cecilia Birca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vremea de pe urmă-aduce

Vremea de pe urmă-aduce
Mai puţină bucurie
Dar orice ar fi să fie,
Dumnezeu ne-a dat o cruce...
Cel ce-n urma Lui şi-o duce
Cu evlavie şi smerenie,
Bea din Stâncă apă dulce,
Poate Muntele să-l urce
Şi-n primejdie prin Pustie
Poate-n pace să se culce
Şi să umble-n voioşie.

poezie de Ioan Hapca din volumul de versuri Din vicisitudinile vieţii (13 iulie 2020)
Adăugat de Adelina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despărţire

Când am plecat, un ornic bătea din ceaţă rar,
Atât de rar, că timpul trecu pe lângă oră.
I-am auzit întâia bătaie amândoi,
Pierzându-se-n noiembrie prelungă şi sonoră.

Poate mai bate încă momentul de atunci,
Poate-a tăcut îndată şi-aşteaptă să mai vie
Îmbrăţişarea veche, din nou precum a fost,
Şi lacrimile tale, în gara cenuşie.

Cu limbile-i oprite pe palidul cadran,
Ne-a urmărit plecarea, de sus, ca o fereastră
De casă părăsită, cu-o rază frântă-n geam.
Nu l-ai simţit că este părtaş la jalea noastră?

Te-ai împăcat sau suferi de vremea ce-a crescut?
La ce visezi când ziua pe lampa ta se curmă
Şi cade-n geam zăpada la ceasul cunoscut,
Tu, care-ai stat bătaia s-asculţi, pe cea din urmă?

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de Bea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am învăţat poezii, am luat locul I pe ţară la Cântarea României recitând poezii, de altfel, era foarte important când dădeai la Institutul de Teatru să ai o asemenea diplomă de la Cântarea României, fără asta nu puteai să dai examen. Am trăit nişte timpuri care par destul de ciudate pentru tinerii de azi.

Anca Ţurcaşiu în ziarul Adevărul (2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Precum

Era atât de vară! Doamne, cum era!
Credeam că arde tot... şi chiar ardea.

Ne-a ars, întâi, tot focul din priviri
Şi-a aruncat cenuşa-n întâlniri.

Ne-a spulberat cuvintele-n scântei
Şi ne-a făcut din dor un obicei.

Au ars şi norii-aceia de sub noi.
Mai ştii? Ne înveleau pe amândoi.

Plutesc cenuşile, pierdute-n vânt...
"Precum în cer, aşa şi pe pământ".

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea ce ne-a legat

Iubirea ce ne-a legat,
-apă vie pentru noi-,
sufletul ne-a adăpat,
ne-a fericit pe-amândoi.
Drumul vieţii l-am urmat
şaizeci de ani împreună.
Unul lângă altu-am stat,
c-a fost vreme rea ori bună.
În grădina vieţii noastre
două flori au înflorit.
Pe arena lumii vaste,
au viitor fericit.
O parte din viaţa noastră
prin vreme va dăinui.
Cele două flori în glastră,
de noi îşi vor aminti.

poezie de Dumitru Delcă (octombrie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Emoţii la ultimul examen

domnului profesor Paul Popescu

Azi, algebra liniară,
Pe toţi ne-a băgat în boală,
Căci profu' ne-a picat iară;
Cică... n-am prea fost la şcoală.

epigramă de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!