Lucrătorul

Te iroseşti în încordări de arc
lângă roţile mari de oţel.
Striveşti între degete sânii materiei.
Iţi sunt de păcură mânile şi afumate în zorile.

Lucrătorule, cu şorţul de piele albastră,
pentru tine maşinile cântă
mai frumos decât privighetorile.
Lucrătorule, cu şorţul de piele albastră,
tu ştii că frumoase sunt
numai lucrurile ieşite din puteri omeneşti.
Tu ştii că nici o stea
n-a fost făcută de mâna ta,
şi-ţi zici: orce-ar spune prea mulţii gureşii poeţi,
nici o stea nu-i frumoasă.

Din fântâni sfredelite-n osia planetei
iţi scoţi găleţile de foc.
Nu te cunosc, nu mă cunoşti,
dar o lumină alunecă
de pe faţa ta pe faţa mea,
şi-o strig în sfintele vânturi.

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare

Nu ţi-aş scrie poate nici acum acest rând,
dar cocoşi au cântat de trei ori în noapte -
şi-a trebuit să strig:
Doamne, Doamne, de cine m-am lepădat?

Sunt mai bătrân decât tine, mamă,
ci tot aşa cum mă ştii:
adus puţin de umeri
şi aplecat peste întrebările lumii.

Nu ştiu nici azi pentru ce m-ai trimis în lumină.
Numai ca să umblu printre lucruri
şi să le fac dreptate spunându-le
care-i mai adevărat şi care-i mai frumos?
Mâna mi se opreşte: e prea puţin.
Glasul se stinge: e prea puţin.
De ce m-ai trimis în lumină, Mamă,
de ce m-ai trimis?

Trupul meu cade la picioarele tale
greu ca o pasăre moartă.

poezie celebră de Lucian Blaga din În marea trecere (1923)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ceea ce priveşte propria-mi viaţă, zău că nu are nimic frumos în ea. Ştii, când umbli în noapte printr-o pădure, şi vezi o lumină licărind în depărtare, nu mai ştii nici de oboseală, nici de întuneric, nici de crengile ce-ţi biciuiesc faţa. Ştii bine că eu muncesc ca nimeni altul în ţinutul acesta. Soarta nu-mi dă răgaz. Sufăr uneori peste puteri şi nu văd de nicăieri nicio lumină înaintea mea. Pentru mine însumi nu mai aştept nimic...

citat celebru din Anton Cehov
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odată ce cunoşti pătratul lui Pegas, găseşti uşor constelaţia Andromeda, mai cu seamă că am spus cum δ din Pegas e totodată α din Andromeda. Aproape la şir urmează δ, β şi γ din Andromeda; α, β şi γ sunt stele frumoase, de mărimea 2. Dintre toate aceste stele γ este cea mai frumoasă, dar numai pentru lunetă. O lunetă cât de mică dedublează pe γ într-o stea mare şi una mică, cea mare fiind galbenă şi cea mică albastră. Cu lunete mai mari, steaua cea mică se împarte şi ea în două stele, astfel că γ din Andromeda, sau Almah, cum i se mai zice, e o stea triplă.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maria nu întârzie prea mult în vizită la colegul ei, comandantul misiunii, dar în acest răstimp, avu ocazia de a-şi vedea colegul într-o altă postură inedită: aceea de bucătar şi chelner, în acelaşi timp. Băiatul se retrăsese la bucătărie, unde-şi aşezase, peste uniforma albastră, şorţul de bucătar, apoi, după ce pregătise rapid mâncarea, venise cu o tavă şi aşezase pe masă cina. Maria îl privea uimită: purta şorţul de bucătar peste uniforma pe al cărui rever străluceau cele şase bulinuţe aurii, însemnele comandantului; stranie combinaţie! Nu comentă nimic pe această temă, mai ales că nici părinţii lui, probabil obişnuiţi cu acest gen de comportament al fiului lor, nu spuseseră nimic. După ce Lucian strânse masa, lăsând totul în ordine, cei doi colegi se pregătiră de plecare; evident, băiatul lăsase şorţul la bucătărie. Acum era doar comandantul...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerească atingere

Ce arătare! Ah, ce lumină!
Stea alb-a căzut în grădină,

necăutată, neaşteptată: noroc,
săgeată, floare şi foc.

În iarbă înaltă, în mare mătasă,
căzu din a veacului casă.

S-a-ntors, ah, în lume o stea.
Mi-s mânile arse de ea.

poezie celebră de Lucian Blaga din La cumpăna apelor (1931)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frank Slade:. Ooo, dar încă pot să îi mai simt mirosul. (Inspiră puternic.) Femeile! Ce poţi să zici? Cine le-a făcut? Dumnezeu a fost probabil un geniu. Părul... Se spune că părul e totul, să ştii. Ţi-ai îngropat vreodată faţa într-o mare de bucle... şi să vrei să dormi pentru totdeauna? Sau buzele... când le-au atins pe ale tale, au fost... ca prima sorbitură dintr-un vin... după ce tocmai ai traversat deşertul. Şi sânii. Hoo-ah! Mari sau mici, cu sfârcuri aţintite către tine ca nişte proiectoare secrete. Mmmmm. Şi picioarele. Nu îmi pasă dacă sunt precum coloanele greceşti... sau ca nişte picioare ale unui pian Steinway de mâna a doua. Ceea ce e între ele... un paşaport către Rai. Trebuie să beau ceva. Da, domnule Simms, numai două silabe merită auzite pe lumea asta şi anume: vagin. Hah! Mă asculţi, fiule? Îţi dau sfaturi preţioase aici.

replici din filmul artistic Parfum de femeie
Adăugat de Gorneanu (Voicu) Madalina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poartă albastră

N-am ajuns să cunosc iubirea.
Nici nu cred că există...
Ce eşti tu, poartă albastră?
Şi cât de ninse sunt tâmplele mele,
Acum e miezul nopţii
Sunt clipele ce ard,
Dar nu se mai ridică la lumină.
Rămân ancorate, într-un stindard,
Care-şi apleacă pânza.
Vei înţelege cum, peste ani lumina va pătrunde
Ca o singurătate dintr-un cireş înflorit
Nu vei vedea că ninge
Şi se ascund ochii tăi în ochii mei,
În umbra de oglindă
Şi atunci ca niciodată
Într-un poem te voi zidi,
Mă vei zidi, îmbrăcând-ţi trupul în flori de vişin.
Ca pentru totdeauna să ştii că te-am iubit.

poezie de Lorin Cimponeriu din Călătorie spre steaua promisă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Novembre

Nu-i soare – nu-i lună pe cerescul crug!
Nu-i dimineaţă – nu-i nici amiază –
Lipsesc reperele în plină zi –
Nu-s zori – nu-i nici amurg –
Nu-i pe cer, albastră, nicio rază –
Nu-i drum – nu-i stradă – nici bordură vizavi –
Bulevardul n-are sfârşit, nici început –
Arcurile clădirilor au dispărut –
Nicio turlă n-are acoperişul scut –
Nu s-arată faţa niciunui cunoscut –
Nu-s gesturi de politeţe – la vedere –
Nu-i niciun semn de recunoaştere, doar tăcere!
Nu-s surse de locomoţie – călătorii-s lipsă,
Nu-s semne unde duce drumul – e-o eclipsă –
"Accesul interzis" – pe pământ şi pe marea-ntinsă –
Nu sunt poştaşi – nu-s nici cutii poştale –
Nu-s veşti de pe coastele din depărtare –
Nu-i parc – nu-i scuar – nici fete plimbăreţe –
Nu-i anturaj – nu-i nici nobleţe –
Nu-i căldură, nici bucurie, nici aer sănătos,
Nu simt nici un confort în membre –
Nu-i umbră, nu-i lumină, nu-s albine, nici fluture frumos,
Nu-s fructe, nu-s flori, nu-s frunze, nici priveghetori!
Novembre!

poezie de Thomas Hood, 1799 - 1845, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Domniţele

Domniţa din basmul acelei cetăţi
într-o zi m-a-ntrebat:
"Tu ştii - ah, tu nu ştii - cine-a fost Uta?"
Amurg, mult mai vechi decât zilnicul soare apune,
sporea peste turnuri şi-n preajma bisericii negre.
Tu ştii - ah, tu nu ştii! Cum nu aş şti pe trecuta
domniţă, cealaltă, din slava evului mediu?
Tovarăşa umbrelor astăzi, vie cândva!
Printre armuri, prin surele ganguri
mândră şi albă trăia,
lângă scutul seniorului, Uta.
Caldă şi castă, sub arătările inului,
minunea fiinţei se apăra.
Dar zâmbetul ei otrăvea toate văile Rinului.
Numai când spicul lega
ea-n anotimp din cetate ieşea.
Grea suferinţă era frumseţea ei pentru o ţară întreagă,
pentru ţara burgundă,
unde şi astăzi ea stă, chip de piatră
sub bolta rotundă.
Scris i-a fost, scris,
ţintă să fie, de vis.

Şi mâna Domniţei luat-am şi-am zis:
Acesta e degetul care-ar putea
să-i poarte inelul, medievalul, cumplitul inel.
Fiindcă văpaia vă este la fel.
Ca ea-ţi porţi şi tu prin tot locul
sângele, râsul,
norocul şi focul.
Prin ierburi când treci
incendii în rouă
stârneşti, ah, tu nu ştii - la fel amândouă.
Dar poate că nu se cuvine
gândului-cântec să-i prea urmez
pe toate cărările,
şi nici să aşez
în cumpănă toate luminile
şi toate asemănările.

Domniţă, cuvintele noastre-s morminte, nu crezi?
Morminte-n cari timpul şi-a-nchis suferinţele
în faţa acelor frumseţi ce calea-i aţin
rănindu-l cu-amarul lor farmec.
Sub bolţile-acestea, sub sfintele,
e bine, tu ştii, să vorbim mai puţin
şi mai rar. Să nu ne jucăm cu mormintele.

poezie celebră de Lucian Blaga din Nebănuitele trepte (1943)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu nu mă întreba

tu nu mă întreba, tu ştii
că pe cărarea mea pustie
şi tot ce n-a mai fost să fie
doar tu la mine o să vii

am să te strig din agonii
pre nume care nu mai este
fior de tainică poveste
tu nu mai întreba, tu ştii

am să te duc printre stihii
pornit de unde nu se vine
şi tot ce n-am e pentru tine
tu nu mai întreba, tu ştii

tu nu mă întreba, tu ştii
ce-a fost, nicicând n-o să mai fie
nici clipă de melancolie
nici sentiment de veşnicii...

poezie de Iurie Osoianu (8 noiembrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

CUM MĂ IUBEŞTI TU

Nu mă întreba nimic... am cuvinte prea puţine,
Şi tăceri împrumutate de pe tâmpla unui monstru.
Sunt copila din povestea ce se ascundea în tine,
Ştii că nimeni nu m-atinge, cum mă atingi tu?

Iar îmi trec fiori prin piele când te-apropii ca un gând,
Căci prezenţa ta mă-ntreabă de îmi eşti doar tu bărbatu
Ce m-a preschimbat în mov şi mă lasă tremurând...
Ştii că nimeni nu sărută, cum mă săruţi tu?

Am făcut contract cu moartea, i-am dat de la mine vise,
Am plătit pentru iubire, dar şi pentru tot oftatu,
Ce ţi l-am furat credulă din sertarele închise,
Fiindcă nimeni nu iubeşte, cum mă iubeşti tu.

Mă topesc de aşteptări, şi mă scurg în absolut
Tac în faţa unui înger, nu-i spun că eşti adoratu
Din povestea indecentă cu statuile de lut
Unde toţi făceau amor, dar nici unul cum faci tu!

poezie de Iuliana Dinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Al: Ştii cum e când stai pe canapea şi femeia vine la tine şi-ţi zice: "La ce te gândeşti?", iar tu spui în gând: "Dacă aş vrea să ştii, ţi-aş spune." Dar, practic, nu poţi să-i zici asta, pentru că te-ar omorî. Şi are voie să o facă, pentru că e chestia aia cu menstruaţia sau cu sindromul premenstrual, nu ştiu, nu sunt doctor.

replici din filmul serial Familia Bundy
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vară de noiembrie

Iubito-mbogăţeşte-ţi cântăreţul,
Mută-mi cu mâna ta în suflet lacul,
Şi ce mai vezi, văpaia şi îngheţul,
Dumbrava, cerbii, trestia şi veacul.
Cum stăm în faţa toamnei, muţi,
Sporeşte-mi inima cu-o ardere, cu-n gând.
Solar e tâlcul ce tu ştii oricând
Atâtor lucruri să-mprumuţi.

O, lumea nu-i o amăgire,
Ne este un senin veşmânt.
Că eşti cuvânt, că eşti pământ,
Nu te dezbraci de ea nicicând.
O, lumea e albastră haină
În care ne cuprindem strânşi în taină,
Ca vara sângelui să nu se piardă,
Ca vraja basmului mereu să ardă.

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Furtuna

Când cerul pare-a răsturna din el neantul e un semn
pe care am uitat să 'l înţeleg şi numai Dumnezeu
mi 'l poate arăta.
În faţa Lui şi 'n faţa ta nu sunt nimic, nici hierofantul,
nici preotul, nici mag sau semizeu.
Sunt doar iubirea ta.

Când în lumină umbrele din tobe răbufnesc şi mug
mai multă strălucire 'mi dai când mă iubeşti
şi simt în mine fulgerul.
Când se frământă crengile să rupă din pământ
precum tu mă alinţi şi clopote 'ngereşti aud
sunt însetat şi nesătul.

Când noaptea plânge dup' un iluzoriu trup
văd norii ce-au trecut fără picături de ploaie
iar eu de dor sunt ud.
Aş fi dorit să înţeleg ţărâna în nevoia ei de sânge,
să 'ţi dărui, dor al meu, pe piele apa în şiroaie
şi-abisul dezbrăcat şi vântul nud.

Când pentru tine însă adevărul se strânge 'n sufletul avid
aşa cum e mişcarea din nori să năpustească locul
în care ne răsare luna,
mi-e pieptul jale că nu dărui pe cât pot magia dintre flori
aşa cum vreau şi ştiu spre tine 'n zbucium să deschid
năvalnică furtuna.

poezie de Liviu Pendefunda din Ros ucis (2009)
Adăugat de Liviu Pendefunda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi... nimic nu poate fi

Între mine, între tine
Nu-i nimic ce ar putea
Să aprindă licărire,
Să privească ochi de stea.

Între tine, între mine
Gol pustiul surâdea,
Se-neca speranţa vie
Cerului ce ne veghea.

Între mine, între noi
Bate vântul şi curg ploi.

Între tine, între mine
Depărtare e de-un veac,
Ca-ntre noapte şi lumină,
Între verde şi uscat.

Nu e nimeni ce-ar visa,
Să unească două fire
De tristeţe-n iarnă grea
Pe un pisc frumos de lună!

Între mine, între noi
Bate vântul şi curg ploi.

Între tine, între mine
Nu-i nimic, ce-ar încerca
Să aprindă o lumină,
Să ne bucurăm de ea.
Nu e timpul şi nici locul,
Şi nici clipe de răgaz,
Tristă-i ziua, crud e focul,
Pal e roşul pe obraz!

Bate Între mine, între noi
vântul şi plâng ploi!

La ce bun aceste toate
Când speranţele ne mor,
Când plecat-a tot înaltul
Pe o frunză, pe un nor?

Între mine, între noi
Nu-i nici noapte, nu-i nici zi,
Curg doar lacrime şuvoi
Şi... nimic nu poate fi.

Între mine, între noi
Bate vântul, toarnă ploi!

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toate jucăriile erau drăgălaşe, dar cea mai drăgălaşă era o fetiţă care stătea în uşa castelului; era făcută şi ea din hârtie, însă avea haine frumoase şi pe umeri o panglică subţire şi albastră, chiar ca o broboadă. Pe broboadă, drept la mijloc, era o stea strălucitoare, cât faţa ei de mare. Fetiţa stătea cu braţele ridicate, fiindcă era dansatoare şi îşi ridicase şi un picior, dar aşa de sus încât departe soldatul de plumb nu vedea unde-i şi credea că fata are ca şi el numai un picior.

Hans Christian Andersen în Soldăţelul de plumb
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu cât o stea este mai mare, cu atât va fi mai mare şi ţinta. Ştii când eşti în vârf, pentru că atunci vor începe să tragă cu săgeţi în tine. Oamenii vor să mă pedepsească pentru asta, dar nu doare niciodată, pentru că fanii devin din ce în ce mai puternici. Sunt puternic, am o piele de rinocer. Nimic nu mă poate răni. Nimic.

Michael Jackson în interviu (august 2003)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stea albastră

Stea albastră, stea albastră, care-mi luminai din cer,
Strălucirea ta măiastră de ce nu-mi mai e străjer?
Rătăcit îmi este drumul, iară pasul mi-e sfios,
Nu-i mai simt vieţii parfumul, nu mai ştiu zâmbi voios.

Faptul că-mi eşti lipsă mie ( şi mereu în gând mi-o spun )
Este că spre veşnicie luminezi alt om mai bun?
De-i aşa, nu-i să mă mire, n-am umbrit deloc frumos,
Că am păcătoasă fire, nu mi-s tare de folos,

Însă, poate-o stea mai mică, bulgăre de meteor,
Nu ar vrea, la o adică, a-mi fi călăuzitor?
Mă prăval în întuneric,, iarăşi cad şi mă ridic ;
E blestemul luciferic peste sufletul meu mic?

Poate-o fi, după dreptate, dar tot stau şi mă socot,
De mi-ar lumina în noapte, să mă schimb încă mai pot!
Voi sluji mereu iubirii, cum de mult ai aşteptat,
Dă-mi lumina nemuririi, cea ca aurul curat!

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (7 septembrie 2015)
Adăugat de Ioan Morosanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înviere de toate zilele

O înviere e pretutindeni, pe drum
şi-n lumina deşteaptă.
Ochii mi se deschid umezi, şi sunt împăcat
ca fântânile din imperiul lutului.
Trecătorule, oricine-ai fi,
ridică şi tu peste mine mâna ta dreaptă.
Astăzi n-o să mai cert nici o fiinţă,
nici pietrele, nici oamenii, nici buruienele.
Sunt în mijlocul privighetorilor. Învie străbunii?
Rugăciunea de-atâtea ori începută
mi se sfârşeşte şi zic:
Tată, te iert că-n adânc
m-ai semănat între brazdele lumii.

Ziua vine ca o dreptate făcută pământului.
Flori peste fire de mari
îmi luminează din larg -
aureole pierdute pe câmp de sfinţii trecutului.

poezie celebră de Lucian Blaga din În marea trecere (1924)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nevastă vrăjitoare

Ea nu-i nici palidă, dar nici îmbujorată,
Ea niciodată nu va fi numai a mea; ca un vin
Alintă mâina ei, desprinsă din poveşti de altădată,
Iar gura sărută ca-n ziua de Sfântul Valentin.

Are părul mai bogat decât o salcie pletoasă;
Sub raza soarelui e prea de tot strălucitoare!
Iar vocea ei salbă de mărgele e, melodioasă,
Sau treptele pe care intri fermecat în mare.

Ea mă iubeşte mult, mult, poate chiar exagerat,
La steaua mea se-înclină a ei stea;
Dar n-a a fost făcută numai pentru un bărbat,
De-aceea niciodată nu va fi numai a mea.

poezie de Edna St. Vincent Millay, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!