Stea albastră
Stea albastră, stea albastră, care-mi luminai din cer,
Strălucirea ta măiastră de ce nu-mi mai e străjer?
Rătăcit îmi este drumul, iară pasul mi-e sfios,
Nu-i mai simt vieții parfumul, nu mai știu zâmbi voios.
Faptul că-mi ești lipsă mie ( și mereu în gând mi-o spun )
Este că spre veșnicie luminezi alt om mai bun?
De-i așa, nu-i să mă mire, n-am umbrit deloc frumos,
Că am păcătoasă fire, nu mi-s tare de folos,
Însă, poate-o stea mai mică, bulgăre de meteor,
Nu ar vrea, la o adică, a-mi fi călăuzitor?
Mă prăval în întuneric,, iarăși cad și mă ridic ;
E blestemul luciferic peste sufletul meu mic?
Poate-o fi, după dreptate, dar tot stau și mă socot,
De mi-ar lumina în noapte, să mă schimb încă mai pot!
Voi sluji mereu iubirii, cum de mult ai așteptat,
Dă-mi lumina nemuririi, cea ca aurul curat!
poezie de Ioan Ciprian Moroșanu (7 septembrie 2015)
Adăugat de Ioan Morosanu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.