Cuvinte către fata necunoscută din poartă

Nu te-mpotrivi. Tu va trebui să iai această grije asupră-ţi:
în poarta la care-am ajuns, trecând prin această vale,
să fii straja copilăriei mele. A copilăriei
ce-o duc încă în mine.
Ea e singurul bine, izvorul a toate, prin tot anotimpul,
prin toţi anii, sub toate punctele cardinale.
Tu păzeşte, păzeşte tu izvorul să nu se usuce
la sfârşitul ăstui timp
lăsat în urmă între floare şi poamă.
Grijeşte tu să nu se stingă secretul micul incendiu
ascuns în inima brânduşei de toamnă.

Avui şi eu odată spatele ars de urzicele soarelui
şi tălpile goale. Îţi amintesc zile stinse de mult,
dar să nu crezi că mi-am trecut şi copilăria
sărind pe vremuri zăplazul. Nu, copilăria e încă aci.
Copilăria mea a aci şi astăzi.
Şi dac-aş sări şi peste poarta toamnei
la care-am ajuns, copilăria aş sălta-o cu mine
strânsă în vine şi-n pumnii mei arşi.
Nu trebuie decât puţin să-mi ajuţi
c-un surâs sau c-un val de frumseţe
năvălit în obraji.
Vorbele mele să nu te mire. La tâmple,
e drept, am o seamă de fire cărunte
şi câteva gânduri aplecate-ntr-o dungă - pe frunte.
Tu stârneşte numai o clipă îndurătoarea scânteie
ce mai mocneşte în vatră,
scânteia care aleargă şi râde,
mugurul de lumină
ce arde în sânge ca moartea de albină.

Ci poarta a în adevăr aci? Poarta sură
căreia n-aş vrea pe nume să-i spun?
Tu opreşte-mă încă, să nu intru. Nu vreau să apun.
Fereşte-mă tu, să nu-mi găsesc prea grabnic împlinirea,
să nu mor mai înainte de-a muri.
Dar iată mă-ntreb: Tu, fata din poartă,
tu - cine eşti?
Şi dacă nu eşti,
atunci unde eşti şi cum vei fi?

poezie celebră de Lucian Blaga din Nebănuitele trepte (1943)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă n-aş fi crescut...

Dacă n-aş fi crescut
aş fi rămas acea copilă
veselă şi zburdalnică
în ochii căreia râdea
toată bucuria copilăriei
aş fi alergat încă
la fel de neobosită
pe toate coclaurile
şi prin podgoriile dragi
aş fi admirat şi acum macii
ce creşteau de nebuni
care înroşeau tot câmpul
şi obrajii mei de copil zvăpaiat
ce nu stătea o clipă locului
ce departe-mi pare
drumul spre acea fetiţă
de parca iarba a crescut
atât de deasă
între mine şi ea
şi nu pot răzbate
din spatele casei
Milcovul mă strigă
cu nostalgie ca atunci
când alergam desculţă prin prundiş
chiar dacă mă mai răneam
rănile parcă nu erau
la fel de dureroase
ca acum
eram mai curajoasă
decât băieţii
şi nu plângeam
acum când mă privesc
în oglinda copilăriei
mă văd cu alţi ochi
ce departe e lumea aceea
când oamenii se iubeau unii pe alţii
parcă şi iarba era mai verde
sub tălpile mele mereu goale
cerul era şi el mai albastru
mai curat
iar apa băută din căuşul palmelor
atât de pură
încât mă puteam oglindi în ea
ca-ntr-o oglindă fermecată
oamenii parcă nu alergau ca astăzi
atât de debusolaţi
în toate părţile
doar copiii alergau atunci
prin copilăria mea
ca-ntr-un joc de-a prinselea
azi când privesc în jur
oamenii aleargă continuu
nu se mai opresc
nu îşi vorbesc
şi nu mai zâmbesc...
din trecut mă strigă ea
fetiţa care dacă n-ar fi crescut
astăzi eu n-aş fi fost mamă
o privesc atent şi văd cum
îmi face cu mâna
şoptindu-mi să n-o uit...
şi ca să n-o uit
am închis-o într-o cămăruţă
a sufletului meu
deşi ştiu că
din când în când
mai iese de-acolo
să alerge prin copilăria ei
trag perdeaua timpului
şi zâmbesc melancolic
la peisajul unde doi copii
se joacă fericiţi în iarbă
conştiinţa mea mereu trează
mă scutură de mânecă
(dacă n-ai fi crescut...)
... şi din ochi mi se preling
picături de ploaie...

poezie de Alina Cristian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un copil sexualizat îşi pierde copilăria. Copilăria este prin definiţie o zonă în care copilul poate creşte şi se poate juca... Copilăria este asexuală. Iar familia are nevoie de o zonă nesexualizată. Sexul are loc între părinţi şi nicăieri altundeva în familie. Dacă această regulă cade, cade şi copilăria.

Gabriele Kuby în interviu (noiembrie 2014)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întâlnire cu satul strămoşesc

Întâlnirea mea cu satul strămoşesc
I-a fiului cu mama sa cea bună,
O parte dintr-o patrie străbună,
Pe care ne-ntrerupt o regăsesc.

Aci, simt echilibrul strămoşesc
Cu anii ce-n imagini se adună,
Cu oamenii şi locuri împreună,
Din nou copilăria o trăiesc.

În poarta casei văd copilăria,
Cu farmecul nespus din acei ani,
În ochii mamei mele, bucuria.

Văd şirul lung de plopi şi de castani,
Simt permanenţa vieşii, trăinicia,
În strămoşeasca vatră de ţărani...

sonet de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mamă - dulce nostalgie

N-am uitat privirea blândă, cu care tu m-ai primit
Când ajuns acas' la tine, eram tare obosit.
M-ai luat, mamă, de mână şi pe pat m-ai aşezat
Cu căldura-îmbrăţişării, pe frunte m-ai sărutat.
Te-ai aşezat lângă mine, m-ai întrebat cum mă simt,
Eu ţi-am spus că-mi este bine, savurând al tău alint.
Mi-am adus atunci aminte, de copilăria mea,
Când iubirea ta de mamă, niciodată nu-mi lipsea.
Doamne, cât era de bine, când la masă ne chemai.
Ne puneai mâncare-n blide, să mâncăm ne îndemnai.
Unde eşti copilărie? Unde eşti măicuţa mea?
Tot umblând prin ţări străine, greu mă apasă vremea.
Acum, când mă-întorc în sat, găsesc casa părăsită,
Curtea numai are gard, ograda e neîngrijită.
Mi-e dor de tine mamă! Mi-e dor de copilărie.
Dorul către voi mă cheamă, fără voi, viaţa-i pustie.
Port în buzunar la piept, mica ta fotografie,
Semn că încă te aştept, MAMĂ - DULCE NOSTALGIE.

poezie de Dumitru Delcă (10 ianuarie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strada mea

Strada mea cu nume de Luceafăr,
Mă cheamă cu atâtea amintiri,
La poarta casei, teii puşi de tata,
Au vârsta mea şi au îmbătrânit.

Dar strada şi parfumul teilor e acelaşi,
La fel ca amintirile, ce au trecut,
Aud şi-acum sâset de bucurie,
Cum aş putea uita, ce-am petrecut.

În poarta casei văd pe mama şi pe tata,
Cu ochii adânciţi în tâmple argintii,
Pe sora mea, înger între copii,
Ce-mi conduceau plecarea cu toţii trei,
Căci mă chema grăbit al meu destin.

Acum, strada, ca şi poarta, e pustie,
Doar mama între tei apare rar,
Cei dragi s-au dus chemaţi de zări pierdute,
Iar prietenii, către ale lor chemări.

Poate că într-o viaţă viitoare,
Din nou cu toţii ne vom întâlni,
Copilăria mai mult vom preţui,
Căci amintirea ei, rămâne în instinct.

poezie de Valeria Mahok (4 octombrie 2004)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi ce dacă...

Şi ce dacă spune lumea să m-ascund de ochii tăi,
Eu ascult şi mi-e totuna ce îmi spun cei buni, cei răi
Şi ce dacă niciodată, tu spre mine nu priveşti,
Eu rămân în urmă, raza, care tu o încălzeşti
Şi cu toate că de-odată când de mine oboseşti,
Mă goneşti cu dulcea şoaptă, eu revin, tu mă primeşti.
Ce să fac, îmi este bine din puţin, nu vreau mai mult,
Doar o clipă lângă tine mă înalţă peste vânt.
Doar o clipă rătăcită când vrei tu, eu ţi-o cuprind,
O ţin strânsă între braţe şi aştept tăcută-n gând.
Aştept să-mi rosteşti cu ochii razele ce mă recheamă,
Am răbdarea dimineţii, când ea vine fără teamă.

Şi ce dacă trece timpul, şi ce dacă am albit,
Încă pot iubi cu gândul, încă pot şi mult mai mult.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tabloul vieţii

Descrie-mi c-un penel întreaga viaţă,
dar fă-o-aşa cum aş fi vrut să fie:
ferită de momente ce îngheaţă,
căci mi s-au întâmplat prea multe mie!

Acoperă-mi c-un văl copilăria
prin care am trecut atât de iute
şi pune în culori doar armonia
poveştilor de-atunci, neîntrecute.

În zona cu furtuni, aşează-mi părul
aşa încât să pară unduire
prin lumi în care caut adevărul,
şi nu-mi picta în ochi dezamăgire.

De poţi, tabloul... fă-l să pară viu,
aşa cum, peste vremuri, vreau să fiu.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Revelaţia copilăriei

Am să vă povestesc câte ceva
despre copilăria vântului,
pentru că, întâmplător,
dar absolut întâmplător,
copilăria vântului
s-a petrecut în acelaşi timp
cu copilăria mea.
Era iarnă în casa noastră,
o iarnă cumplită
umbla prin poveşti,
în vreme ce focul din sobă
alerga pe pereţi
cu un alai de zâne
risipit în caleşti
şi erau şi cai şi pajuri
şi atâţia feţi frumoşi.
Doamne, cum goneau prin casă
şi se ridicau din foc,
crivăţul sufla-n cavale
precum marea în ghioc,
ascultam la uşă vântul
cum venea de peste lunci
şi ningea cu îngeri, Doamne
şi cu capete de prunci.

poezie de Valeriu Armeanu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerea din adâncuri

Adaug speranţe la ziua ce vine,
le scot fără grabă din râu de tăceri,
cu gândul şi fapta, dar vorbe puţine,
pot încă să fac mai mult decât ieri.

Privesc înainte, privesc în trecut,
aşez peste astăzi şi ziua de mâine,
din noaptea uitării scot visul pierdut,
aduc demnitate să pun peste pâine.

Cuvinte prea multe nu am de rostit,
le-aşez cu răbdare în vorbe curate,
când timpul îmi dă un răgaz potrivit,
le pun cu migală-n poeme pe toate.

Citindu-le-n taină, găsesc alinare,
sau vrajă-mbrcată în haine sfinţite,
cuvânt prin cuvânt ajung, fiecare,
cu rouă cerescă pe doruri rănite.

Stau încă de veghe la poarta uitării,
cu gânduri de strajă în strai auster,
păstrez, cu răbdare, la umbra tăcerii,
al lumii nescris şi liturgic mister.

poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerea din adâncuri

Adaug speranţe la ziua ce vine,
le scot fără grabă din râu de tăceri,
cu gândul şi fapta, dar vorbe puţine,
pot încă să fac mai mult decât ieri.

Privesc înainte, privesc în trecut,
aşez peste astăzi şi ziua de mâine,
din noaptea uitării scot visul pierdut,
aduc demnitate să pun peste pâine.

Cuvinte prea multe nu am de rostit,
le-aşez cu răbdare în vorbe curate,
când timpul îmi dă un răgaz potrivit,
le pun cu migală-n poeme pe toate.

Citindu-le-n taină, găsesc alinare,
sau vrajă-mbrcată în haine sfinţite,
cuvânt prin cuvânt ajung, fiecare,
cu rouă cerescă pe doruri rănite.

Stau încă de veghe la poarta uitării,
cu gânduri de strajă în strai auster,
păstrez, cu răbdare, la umbra tăcerii,
al lumii nescris şi liturgic mister.

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri (2018)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

COPILĂRIA - acea vreme nu revine

N-am uitat casa în care, mi-am trăit copilăria,
de când am venit pe lume, până mi-am pus pălăria.
N-am putut să uit părinţii, care m-au adus pe lume,
au avut grijă de mine, mi-au dat numai sfaturi bune.
Uliţa copilăriei unde ne jucam copii,
o păstrez şi azi în minte - giuvaier de bucurii.
N-am uitat livada-n care, după fluturi alergam,
cât era ziua de mare, altă treabă nu aveam.
N-am uitat râul din vale, unde vara ne scăldam,
când de soarele puternic, adesea ne răcoream.
N-am uitat nici glasul mamei, când acasă ne chema,
ne-aşeza pe toţi la masă şi cu dreapta ne-închina.
Cu foamea astâmpărată, când soarele apunea,
somnul cobora în gene, bunica poveşti spunea.
Lunca rămânea pustie, dormea satul liniştit,
luna-şi picura argintul, pe-întinsul nemărginit.
Aşa era copilăria, după câte-mi amintesc.
Acea vreme nu revine, nu mai pot ca s-o trăiesc.

poezie de Dumitru Delcă (decembrie 2020)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

EU MUZA VREAU SĂ-MI VĂD...

Eu muza vreau să-mi văd o dată-n zori!
Putea-va, oare, Ceru-a nu dori,
Să-i las deschisă poarta mea de flori
Prin care trece versul zi de zi?

În faţa muzei mele vreau să-nchin
Paharu-n care-am pus iubiri de vis
Cu mierea lor dar şi cu mult venin
În care Iad a fost şi Paradis,

Eu muza vreau să-mi văd cu gând păgân
Şi s-o iubesc aşa cum n-am iubit,
S-o-nvăţ a şti că-i sunt pe veci stăpân
Prin versu-n care-i sunt mereu robit;

Cum muza mea himeră-n veci va fi
Şi versul meu va fi topit de timp,
Visând că, totuşi, o să fie-o zi
Când voi vedea şi muza mea-n Olimp!

poezie de Pavel Lică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde eşti, copilărie?

Mare greşeală am făcut
când te-am părăsit pe tine.
De ce oare m-am grăbit
să-mi adaug ani şi zile?
Acum m-a cuprins tristeţea
c-am pierdut copilăria,
care e mult mai frumoasă
decât toată frumuseţea.
Ghiduşii, jocuri, isprăvi,
unde oare v-am lăsat?
Astăzi umblu prin dumbrăvi.
Bătrâneţii m-am predat.

poezie de Dumitru Delcă (2 aprilie 2018)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ziua copilăriei

Plouă încet, plouă din zori.
Dar ce frumos este să zbori...
Printre picături de ploaie,
Copilăria este mult mai vioaie.

Învaţă mult şi multe de la natură,
Viaţa-i frumoasă, trecătoare şi dură.
Fii fericit mereu acolo unde eşti,
Nu înceta niciodată să zâmbeşti!

Indiferent de vârsta pe care o ai,
Copilăria este drumul către Rai.
Nu înceta să speri şi să iubeşti.
Bucură-te de viaţă cât mai trăieşti!

Prin starea de spirit întinereşti,
Nu uita că doar fizic îmbătrâneşti!
Sufletul rămâne aprins ca o făclie.
La mulţi şi minunaţi ani, copilărie!

poezie de Ovidiu Kerekes (1 iunie 2021)
Adăugat de Ovidiu Kerekes
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cred că trebuie să ne alegem finalul. Am tot cârpit bucăţi şi la mine se tot rupe firul ăsta. Aşa-mi doresc să ţină, de-aş pune bucăţi din mine, la propriu, dar cred că n-ar fi de ajuns. E ceva în tine care nu ne lasă să fim împreună. E ceva în iubirea ta, care nu seamănă cu a mea. Tu încă n-ai întâlnit iubirea vieţii tale. Eu, da. De-aici, poate, desincronizarea. Eşti minunat când eşti al meu. Eşti iubirea vieţii mele, când mă uit în urmă. Doar că nu ştiu cine eşti când mă uit înainte... Credeam că tu eşti tot restul vieţii mele. Atât.

Mihaela Rădulescu în Întreabă-mă orice (2011)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce scriu poeme?

scriu pentru că visez,
scriu pentru că, dacă n-aş face-o,
aş muri chiar astăzi,
scriu pentru prieteni şi duşmani,
scriu pentru iubitele mele
a căror imagine o port pe retină,
scriu pentru mine
să-mi împrospătez memoria
cu fumul şi cenuşa
prin care am trecut,
închin un imn soarelui
şi mă rog să rămână acolo
aşa rotund şi frumos
pentru că el îmi dă viaţă,
închin un imn lunii şi mă rog
să rămână pe bolta nopţii
atâta timp cât va exista iubire,
scriu să încălzesc lumea cu cuvintele mele,
scriu să mă audă mama
de acolo din ceruri
că fiul ei visează frumos
şi are trupul din ramuri de frunze,
care foşnesc în razele primăverii,
mă rog să nu mă lovească
fulgerul zigurat al lui dumnezeu
care m-ar mumifica într-o cruce
la răspântii
cu mâinile întinse între răsărit şi apus,
scriu să-mi acopăr toate rănile
cu făşii de cuvinte,
să-mi acopăr inima
care sare din ţâţâni la fiecare emoţie,
să-mi astupe urechile,
să nu mai aud toate neroziile timpului,
să-mi adoarmă ochii pe visele copilăriei,
care încă nu mi s-au împlinit,
mă rog pentru toţi nenăscuţii lumii,
pentru aura şi nimbul lor,
mă rog ca locurile să nu devină pustii,
să triumfe iubirea
ca aripa pasării albastre
care se-mpreună cu azurul cerului
şi mă mai rog
ca somnul să-mi fie lin
sub umbra de cetini.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (23 noiembrie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilăria asta e un fluture...

Să se facă repede copilărie,
cât ar bate trei orologii
cu douăsprezece aripi de pegaşi în cetatea norilor,
să se prefacă zăpezile în armăsari de foc.

Copilăria asta e un fluture
urcat în fulgerul tânăr,
amestec de primăvară şi lumină între flori.

A fi copil e înger la ureche.
Atunci ce rost mai are orizontul
sau râul cu un singur mal?
Că s-a întâmplat să-mi văd aripile în oglinda apelor.

Am trecut de toamna cu buzele de mere roşii,
Jumătate floare, jumătate grăunte de rouă,
plutesc în armura soarelui.

Se-ntâmplă, că s-a întâmplat să mă fac fluture
de la inimă în jos,
hoinăresc deasupra râului de păpădie
căutându-mi încălţările
pe care le avusesem legate c-un fir de nea.

poezie de Camelia Opriţa (30 august 2017)
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poartă

Poarta sărutului, străpunsă
de adâncul somn al nopţii,
se strecoară în poarta versului,
dezmierdând somnul cu poarta iubirii
ce deschide labirintul seducător al necunoscutului,
poarta sărutului, coroana drumeţiilor celeste,
portretul vieţii este veşnicia,
poarta sărutului, dragoste eternă
pornită din poarta neschimbată
a simbolului puterii pragului!

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu uiţi , copile

Tu să nu uiţi copile că eu te-am zămislit,

Că-n pântece la mine, mult timp te-am încălzit.

În nopţi fără odihnă, cu greu m-am chinuit

Ca să primeşti lumină şi-n viaţă te-am pornit.

Când soarelui te-am dat, cu grijă te-am crescut,

În braţe te-am purtat şi noaptea-n aşternut.

Copilăria aleasă, mai ceva ca frumuseţea

A fost acea crăiasă, ce ţi-a adus tinereţea.

Cu aripi crescute către lume ţi-ai luat zborul,

Te-au năvălit griji multe, copilăriei îi duci dorul.

Singur îţi vei face nume, vei fi om realizat,

Vei avea şi zile bune, vei fi ţării brav soldat.

poezie de Dumitru Delcă (5 februarie 2023)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

LA POARTA NOPŢII

La poarta nopţii dacă iele bat,
Rămâi, în visul tău, de Cer legat
Şi nu răspunde la chemarea lor,
Cât Cerul nu-ţi dă aripi pentru zbor!

La poarta nopţii, chiar de-ar bate-acum,
Trei magi porniţi dup-a lor stea la drum,
Rămâi în visul tău ocrotitor
Că Domnul nu te vrea în timpul lor!

La poarta nopţii dacă va suna,
Din trâmbiţă, un înger dintr-o stea,
Atunci, deschide poarta către Cer,
Că nu te vrea pierdut blândul Oier;

Luminii, ochiul să-i deschizi mereu
Şi-n somn, de-auzi un glas de Dumnezeu,
În cântecu-nvierilor din zori,
Pe care îl aduc privighetori!

poezie de Pavel Lică din Rătăcitor prin cer
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!