Întâlnire cu satul strămoşesc

Întâlnirea mea cu satul strămoşesc
I-a fiului cu mama sa cea bună,
O parte dintr-o patrie străbună,
Pe care ne-ntrerupt o regăsesc.

Aci, simt echilibrul strămoşesc
Cu anii ce-n imagini se adună,
Cu oamenii şi locuri împreună,
Din nou copilăria o trăiesc.

În poarta casei văd copilăria,
Cu farmecul nespus din acei ani,
În ochii mamei mele, bucuria.

Văd şirul lung de plopi şi de castani,
Simt permanenţa vieşii, trăinicia,
În strămoşeasca vatră de ţărani...

sonet de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aici

Aici, eu supt-am lapte în ziua cea dintâi,
Aici, strămoşii mei au lutul căpătâi,
Aici, copilăria mi-e undeva rămasă
În pomii din grădină, în liniştea din casă.

În nucul cel bătrân, în apa din fântână,
În ochii mamei mele, pe faţa ei bătrână,
Aici, îmi e iubirea de oameni şi de sat,
De care niciodată nu m-am înstrăinat.

Aici şi cerul parcă e altfel, mai senin,
Iar luna blânda-i rază o tremură divin,
Se scaldă mii de stele în depărtări de ape,
Dar pentru mine, aici, le simt că-mi sunt aproape.

Aici este câmpia ce naşte mereu pâine,
Speranţa zilei de azi şi-n zilele de mâine,
Aici e vraja vieţii şi mă îmbăt de soare,
Ca nici într-un alt loc în marea mea mişcare.

Aici e neamul meu, de veacuri şi bătrân
Şi unde gândul meu îmi spune să rămân.

poezie de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era o zi de iarnă

Cădeau de ieri şi păsări şi zăpadă,
Tapiserii din sufletul frumos
Şi totul ne părea misterios,
Când fulgi de nea zburau din cer grămadă.

Părea un vis desprins dintr-o baladă,
Un peisaj atât de grandios,
Când noi ne-nstrăinaţi, cu gest pios,
Ne ajutam, vreunul să nu cadă.

Şi ne-am simţit copii, ca altădată,
Întorcându-ne cu anii, înapoi
Şi-n ziua aceea atât de minunată,

Copilăria s-a întors la noi.
A fost ca-ntr-o poveste adevărată,
Pe care am trăit-o amândoi.

poezie de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pâinea

E câmp întins de grâu ca marea de smarald,
Când ochii mei privesc în frumuseţea zării,
Mă însoţeşte dorul şi soarele cel cald,
Cu farmecul ascuns în geana depărtării.

Simt bucuria vieţii şi dulcea încântare,
În lan de grâu întins, cel cu miros de pâine,
Care de veacuri scurse în strânsă încleştare
De glie leagă rodul mereu pentr-un alt mâine.

E-o carte sfântă a muncii, în orice filă-ntoarsă,
În paginile-i scrise e truda din ogoare,
În aluatul pâinii, când creşte-n vatra arsă,
Aduce în noi izvorul vieţii curgătoare.

poezie de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui Petre Gigea Gorun

Dintre toţi oltenii care
Fac din praz mărgăritare
Despre Petre pot să spun
Că e Gigea ca... gorun.

epigramă de Dumitru Botar-Tabor din revista "Cugetul"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strada mea

Strada mea cu nume de Luceafăr,
Mă cheamă cu atâtea amintiri,
La poarta casei, teii puşi de tata,
Au vârsta mea şi au îmbătrânit.

Dar strada şi parfumul teilor e acelaşi,
La fel ca amintirile, ce au trecut,
Aud şi-acum sâset de bucurie,
Cum aş putea uita, ce-am petrecut.

În poarta casei văd pe mama şi pe tata,
Cu ochii adânciţi în tâmple argintii,
Pe sora mea, înger între copii,
Ce-mi conduceau plecarea cu toţii trei,
Căci mă chema grăbit al meu destin.

Acum, strada, ca şi poarta, e pustie,
Doar mama între tei apare rar,
Cei dragi s-au dus chemaţi de zări pierdute,
Iar prietenii, către ale lor chemări.

Poate că într-o viaţă viitoare,
Din nou cu toţii ne vom întâlni,
Copilăria mai mult vom preţui,
Căci amintirea ei, rămâne în instinct.

poezie de Valeria Mahok (4 octombrie 2004)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

De când ne ştim pe acest pământ am fost

De când ne ştim pe acest pământ am fost
Fii demni din neamuri de români şi daci
Legaţi ca şi-o pădure de copaci,
Leagăn măreţ şi vatră şi-adăpost.

Noi împlinim în lumea noastră-un rost
Şi-n ceasuri grele avut-am buni cârmaci,
Străbunii au dat în timp nedrept haraci,
Dar niciodată îngenuncheaţi n-au fost.

Ni-i glia gând şi vatra noastră bună
De mii de ani doar vatră strămoşească
E muma noastră, muma cea străbună,

Cu munţii şi câmpia părintească
La pieptul ei ca pe copii ne-adună
Cu grija ei tot demni ca să ne crească.

sonet de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui părinte care îi face lecţiile fiului său

În librărie, bietul tată
Cere cartea într-o doară;
N-aveţi cumva editată
O algebră mai... uşoară?

epigramă de Petre Gigea-Gorun din Printre epigramiştii olteni (2008)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilăria... Mereu copilăria cu nopţile înduioşate de glasul mamei unde aerul era mai curat decât gândul.

citat din Ştefan Radu Muşat
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aceeaşi limbă

De două mii de ani, aceeaşi limbă,
Vorbim noi, cei de-un sânge şi de-un neam,
Ca frunzele crescând pe-acelaşi ram,
Cum veacuri am văzut cum se preschimbă.

O altă lume, cu alţi fii, se tot plimbă
Şi altfel este acum de cum eram,
Dar limba ce ne poartă-acelaşi hram,
Ne-a tot legat prin veacuri ce se schimbă.

Cu mierea adunată în cuvinte
Şi-adânc înscrise în suflet românesc,
Uniţi în cuget, plini de învăţăminte,

La fel urmaşii, ca şi noi vorbesc,
Aceeaşi limbă. Drumuri înainte,
Care străbat pământul strămoşesc.

sonet de Petre Gigea-Gorun din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pai de lumânare

M-am întors acasă după atâtia ani,
Cu greu am deschis poarta ruginită,
In ogradă nimeni nu m-asteaptă,
Doar copilăria, plânge, răstignită...

Am intrat in casă, poze învechite,
Mă privesc, cu drag, de pe pereti,
Am aprins lumina lămpii afumate,,
Ce mă-ntoarce, în timp, cu vreo şapte vieţi...

Lemnele trosnesc, vesele, în sobă,
A-nceput să ningă ca-n copilarie,
Anii ce-au trecut, parcă, nu mai sunt
Si mă simt din nou, veselă, zglobie...

Soarele răsare tot din râul Beica,
Mama nu mai e, nu mai e nici tata,
În grădină toate s-au uscat,
Nu pot scoate apă, nu mai e găleata...

Cu tristete-n suflet merg spre cimitir,
Pe fereastra casei nu e nicio floare,
Dar aprind, cu lacrimi de copil,
La mormânt, un pai de lumânare...

poezie de Titina Nică Ţene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilăria trecutului

Bine mai era odată
Când aveam de toate-n vatră.
Venea tata de la coasă,
Noi îl aşteptam la masă.

Mirosea a fân cosit,
Pe masă era puiul fript,
Masa plină de bucate...
Uitam, Doamne, de păcate!

Turta bună coaptă-n vatră,
Cu furculiţa-nţepată,
Era, Doamne, hrana noastră,
De la Dumnezeu lasată.

Toţi mâncam cu voie bună
Mămăligă cu smântână,
Lapte dulce fiert în tuci...
Numai bună s-o mănânci.

În ţăst pâinea rumenită,
Pe masă carnea prăjită,
Ne gătea mama, săraca,
Seara până mulgea vaca.

Seara ne rugam la Domnul
Ca să ne vegheze somnul,
Iar mama în grija ei
Ne mângâia cu temei.

poezie de Constantin Chelaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În strălucirea nopţii

În strălucirea nopţii e vis şi armonie,
Când greierii mei cântă o tristă simfonie,
Când luna se revarsă cu blânda-i alinare
De mituri şi legende ascunse-n depărtare,

Din care oameni fac înlănţuiri divine,
De mult de tot create şi-apuse pânʼ la mine.
E linişte afară şi-n gândurile mele,
Pe cer e-o mare-albastră în infinit de stele,

Ce-şi ard în veşnicie sfioasele lumini,
Când simt că ochii mei de încântare-s plini,
În strălucirea nopţii mă pierd ca-n alte dăţi,
Cu taina ei de-acuma şi din eternităţi.

poezie de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţe

Ne-am adunat în curtea casei părinteşti,
cei cinci fraţi împrăştiaţi prin lume,
satul ni se pare, acum, străin,
nu mai ştim pe nimeni după nume...

Casa părintească este tristă,
numai Luna-n cer o luminează,
singura ce-i este credinciosă
şi de zeci de ani o tot veghează...

Dadeşul ne spune iar poveşti,
nu mai regăsim copilăria,
fără mama şi fără de tata,
nu este completă bucuria...

Nucul îşi mai flutură câteva frunze,
prunii din livadă s-au uscat,
numai dudul negru de la poartă,
ne dă dude bune de mâncat...

Suntem toţi la margine de viaţă,
cum putem să fim mai optimişti?
Azi plecăm, închidem iarăşi poarta
şi în suflet suntem tot mai trişti...

poezie de Titina Nica Ţene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvinte către fata necunoscută din poartă

Nu te-mpotrivi. Tu va trebui să iai această grije asupră-ţi:
în poarta la care-am ajuns, trecând prin această vale,
să fii straja copilăriei mele. A copilăriei
ce-o duc încă în mine.
Ea e singurul bine, izvorul a toate, prin tot anotimpul,
prin toţi anii, sub toate punctele cardinale.
Tu păzeşte, păzeşte tu izvorul să nu se usuce
la sfârşitul ăstui timp
lăsat în urmă între floare şi poamă.
Grijeşte tu să nu se stingă secretul micul incendiu
ascuns în inima brânduşei de toamnă.

Avui şi eu odată spatele ars de urzicele soarelui
şi tălpile goale. Îţi amintesc zile stinse de mult,
dar să nu crezi că mi-am trecut şi copilăria
sărind pe vremuri zăplazul. Nu, copilăria e încă aci.
Copilăria mea a aci şi astăzi.
Şi dac-aş sări şi peste poarta toamnei
la care-am ajuns, copilăria aş sălta-o cu mine
strânsă în vine şi-n pumnii mei arşi.
Nu trebuie decât puţin să-mi ajuţi
c-un surâs sau c-un val de frumseţe
năvălit în obraji.
Vorbele mele să nu te mire. La tâmple,
e drept, am o seamă de fire cărunte
şi câteva gânduri aplecate-ntr-o dungă - pe frunte.
Tu stârneşte numai o clipă îndurătoarea scânteie
ce mai mocneşte în vatră,
scânteia care aleargă şi râde,
mugurul de lumină
ce arde în sânge ca moartea de albină.

Ci poarta a în adevăr aci? Poarta sură
căreia n-aş vrea pe nume să-i spun?
Tu opreşte-mă încă, să nu intru. Nu vreau să apun.
Fereşte-mă tu, să nu-mi găsesc prea grabnic împlinirea,
să nu mor mai înainte de-a muri.
Dar iată mă-ntreb: Tu, fata din poartă,
tu - cine eşti?
Şi dacă nu eşti,
atunci unde eşti şi cum vei fi?

poezie celebră de Lucian Blaga din Nebănuitele trepte (1943)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilăria e o stare fără vârstă, ea ţine de infinit, este singura felie care topeşte întregul univers înconjurător, vârsta în care nu spaimele de moarte îl macină pe om, ci spaimele de care se înfioară şi gâzele, parte şi ele din acest întreg fabulos numit natură. Copilăria este seismograful care anunţă cutremurele intime de mai târziu; în funcţie de ea, omul se comportă într-un anumit fel când e matur, şi nu altfel.

Petre Sălcudeanu în Apa care tace (1984)
Adăugat de tania
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilărie pierdută

Mi-e tot mai dor de casa părintescă,
de mama şi de tatăl meu,
căci am plecat, demult, în lumea largă,
alăturea de mine având pe Dumnezeu...

Anii au trecut pe nu ştiu unde
şi mă trezesc privind în depărtare,
cu gândul către casa părintească,
de multe ori plângând lângă o floare...

O floare care seamănă cu alta
de prin grădina casei părinteşti,
unde mi-am petrecut copilăria
acolo, pe meleaguri olteneşti...

Dar, casa părintească stă să cadă,
sub ploaie, vânt şi vijelie
şi niciodată n-am să regăsesc,
pierduta mea copilărie...

poezie de Titina Nica Ţene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Domnului Petre Gigea Gorun, Ambasador, scriitor, poet, epigramist, Pentru cartea "Oameni şi destine"

Petre Gigea, de când se ştie
A dăruit prietenie
Statornic, bucurie mare
La optzeci şi patru tot mai are!!!

madrigal de Constantin Iordache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elogiu copilăriei

cea mai
fascinantă şi
plină de mister parte a
existenţei noastre -
copilăria

singura care
merită a fi luată în serios -

de maturitate şi
bătrâneţe scăpăm
repede

copilăria o ducem cu noi
toată viaţa

poezie de Alexandru D. Funduianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un copil sexualizat îşi pierde copilăria. Copilăria este prin definiţie o zonă în care copilul poate creşte şi se poate juca... Copilăria este asexuală. Iar familia are nevoie de o zonă nesexualizată. Sexul are loc între părinţi şi nicăieri altundeva în familie. Dacă această regulă cade, cade şi copilăria.

Gabriele Kuby în interviu (noiembrie 2014)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destăinuire

Trec anii, cu o grabă cam suspectă,
În urma mea troiene mari clădesc,
Peisaje, chipuri, fapte-ngrămădesc
Ca-ntr-un bazar ce nimeni nu-l respectă...

În nopţi insomnioase regăsesc
Aievea, clar, în ordine perfectă,
Trăiri din anii buni care reflectă
Bilanţul din periplul meu lumesc

Copilăria – veşnica ispită –
Icoanele părinţilor zâmbind
Şi tinereţea-n visuri risipită...

Muncind stăruitor, greşind, iubind,
Grijind copii cu draga hărăzită...
Prin cartea vieţii recitesc cu jind!

sonet de Petre Ion Florin Vasilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!