Gîndurile unui mort

De mînă-aş prinde timpul ca să pipăi
pulsul rar de clipe.
Ce-o fi acuma pe pămînt?
Mai curg aceleaşi stele peste fruntea lui în stoluri
şi din stupii mei
mai zboară roiuri de albine spre păduri?

Tu inimă eşti liniştită-acum!
Mult a trecut
de cînd îmi resfrîngeai în pieptul scund
un soare nou în fiecare dimineaţă
şi-o suferinţă veche-n orişice amurg?
O zi?
sau poate veacuri?

Un stînjen doar deasupra mea-i lumină.
Flori cu sîni de lapte îmi apasă lutul.
Să pot
eu mi-aş întinde mîna şi le-aş strînge-ntr-un mănunchi
să le cobor la mine,
dar
pămîntul poate nu mai are flori.

Gîndul meu şi veşnicia seamănă
ca nişte gemeni.
Ce lume se va zbate azi în valurile zilei?

Ades un zgomot surd mă face să tresar.
Să fie paşii sprinteni ai iubitei mele,
sau e moartă şi ea
de sute de mii de ani?
Să fie paşii mici şi guralivi ai ei,
sau poate pe pămînt e toamnă
şi nişte fructe coapte-mi cad mustoase, grele,
pe mormînt
desprinse dintr-un pom, care-a crescut din mine?

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

O toamnă va veni

O toamnă va veni cândva târziu,
Când tu iubito-mi vei cuprinde gâtul tremurând
şi strâns vei atârna de mine cum atârnă o cunună
de flori uscate
de stâlpul alb de marmoră al unei cripte.

O toamnă va veni şi-o să-ţi despoaie
de primăvară trupul, fruntea, nopţile şi dorul
şi-ţi va răpi petalele şi zorile
lăsându-ţi doar amurgurile grele şi pustii.

O toamnă va veni şi maşteră
din toate florile ce le-ai avut vreodată
numai pe-acelea n-o să ţi le ia,
ce-o să le-aşterni peste mormântul tuturor,
acelora, care se duc pe veci
cu primăvara ta.

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe unde eşti?

Pe unde eşti, iubito, pe care-a lumii parte,
Ne vede, oare, luna, odată pe-amândoi?
Privim aceleaşi stele, suspini şi tu în noapte,
Ţintind cu ochii trişti spre visul de apoi?

Pe unde eşti, iubito, pe ce tărâm de basm,
Pe unde-ţi umblă paşii, ce flori ţi se supun?
Mai ştii să pui în vorbe acel entuziasm,
Acel fierbinte patos ce mă făcea nebun?

Pe unde eşti, iubito, prin care emisferă,
Din ce-ţi mai faci cununa? Din flori de portocal?
Ce-ţi dăruieşte timpul, iar clipa ce-ţi oferă,
Ai mai umplut, ca mine, cu lacrimi un pocal?

Pe unde eşti, iubito, te mai apasă dorul,
Sunt mările albastre sub arzătorul soare?
Trecutu-i muribund, pe moarte-i viitorul,
Privesc pe geam afară, începe o ninsoare...

poezie de Ion Apostu
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înţelepciune de grădină

Decît orişice lumină
mult mai rodnică e taina.
Dacă vrei, visul să-ţi vină,
peste nud întinde haina.

Chiar trecutul să ţi-l pui
sub pecete. Te fereşte
să-l descoperi, să-l descui,
dacă vrei ca să-ţi rodească.
E aceasta o firească
' nţelepciune de grădină.

Ce ne-nvaţă pomul sfînt?
Cine are în adînc
pe la morţi vreo rădăcină,
să şi-o ţină sub pămînt,
neatinsă de lumină.

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Buna Vestire

fragment

...)

Poate stelele sunt flori, numai flori,
Pe care nimeni nu le rupe,
Ori poate sunt fructe prea coapte, mustoase, gustoase
Şi-aşteaptă ceasul mare-al scuturării.
Poate cerul e marele fluviu albastru
Cu izvoarele-n raiul uitat,
Poate stelele-s luntrii de aur,
Poate luna e vechea corabie ce poartă,
Spre un nou Ararat,
Lumea de mâine
Care n-a gustat încă
Din arborul cunoaşterii un rod,
Poate Calea Lactee
E drumul alb pe care albe
Se plimbă sufletele morţilor
În aşteptarea noii învieri.

poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Dacă aş încerca să desenez vara... iubindu-te,
iubindu-te lin,
m-aş aşeza covor de flori albe şi vii,
flori de lumină, flori de foc...
în calea-ţi...
Aş culege clipe însorite din înălţimea cerului,
clipe compuse din tăceri, metafore, lacrimi de dor, cuvinte şi gânduri mocnite, calde...
împletindu-ţi şirag de suflet şi de lumină...
de nemine pentru tinele tău
crescut ca o rădăcină albă în mine...
în tine, în noi...
Paşii tăi vărateci prin sufletul meu sunt fluturii care dansează ameţitor...
înfăşurându-mi fiinţa în aripile curcubeice...
răspândind încântare şi tumult... descântec şi har...
Dacă aş desena vara iubindu-te...
te-aş zidi în sufletul meu...
pictându-ţi mirarea si suspinul dintre două clipe,
cu o atingere vie de mine peste tine...
colorând rostul tău, timpul tău, sufletul tău
în nuanţele calde ale unei povesti de iubire...
poveste neîntâmplatoare...
în care mi-as înveşmânta sufletul...
Înveşmântându-ne...

poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vară

La orizont - departe - fulgere fără de glas
zvâcnesc din când în când
ca nişte lungi picioare de păianjen - smulse
din trupul care le purta.

Dogoare.

Pământu-ntreg e numai lan de grâu
şi cântec de lăcuste.

În soare spicele îşi ţin la sân grăunţele
ca nişte prunci ce sug.
Iar timpul îşi întinde leneş clipele
şi aţipeşte între flori de mac.
La ureche-i ţârâie un greier.

poezie celebră de Lucian Blaga din Paşii profetului (1921)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru cel care-a plecat...

Nori de plumb ca nişte ziduri între Soare şi Pământ
Au întunecat văzduhul şi apasă peste sat,
Clopotele bat prelung, sparg tăcerea de mormânt,
Ca un geamăt de durere pentru cel care-a plecat....

Norii s-au pornit să plângă ca-ntr-un cor de maici jelind,
Lacrimi reci se scurg pe cruce spălând omul de păcat,
Gerul face din stropi stele pentru seara de colind
Şi se lasă întuneric peste cel care-a plecat...

Dans de fluturi parcă-s fulgii în lumina unui bec
Şi se-aştern peste morminte mici cristale de agat
Lasă urme pe zăpadă paşii care îl petrec
Şi bat clopotele-n turlă pentru cel care-a plecat...

Numele înscris pe cruce va mai dăinui un timp
Să se întrebe trecătorii cine-a fost şi ce-a lăsat
Şi vor trece ani în şir, anotimp după anotimp,
Să aştearnă încet uitarea peste cel care-a plecat...

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am plâns aceeaşi lacrimă amândoi...

Tu ai plecat, dar eşti aici cu mine,
Să-ndeplinim destinului cuvânt...
În rostul scris al legilor divine
Nu poţi desprinde cerul de pământ.

Ne-a fost sortită o singură lumină,
Un singur cer, un soare şi-un pământ,
Un singur Eden ne va fi grădină
Şi viaţă doar un singur legământ.

Am fost legaţi de-o singură chemare,
Un singur rost şi-un singur adevăr.
Cum poate trece timpul în uitare,
Când am crescut aceleaşi flori de măr?

Acelaşi gând l-am prefăcut în şoapte,
Acelaşi dor iubirea ne-a cuprins,
Am străbătut aceeaşi zi şi noapte
Şi-aceleaşi timpuri tâmplele ne-au nins.

Acelaşi vis l-am rătăcit prin stele,
Cu-acelaşi pas am străbătut nevoi,
În zilele cu nor şi clipe grele
Am plâns aceeaşi lacrimă amândoi.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privesc cum o plantă se-ntinde din întunericul unei pivniţe spre lumină. Fiecare fibră i se îndoaie spre razele de soare. Nu poate trăi fără de lumină, şi totuşi planta nu simte şi nici nu vede lumina. Oare, sufletul nostru nu creşte şi nu se întinde şi el spre-o lumină pe care n-o simţim şi n-o vedem?

Lucian Blaga în Pietre pentru templul meu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu te aştept

Vino!...
Ia-ţi şansa, iubite, să te aduci
oricât ar costa, să vii
căci te vreau împreună cu mine
în lumea-n care infloresc cuvinte
şi şoapte...
in flori de miazănoapte...

Nu vorbi incă...
Nu vorbi,
Nu gândi
Trecut, aducerii
din lumină adâncă:-
Aripă

De ce să rătăceşti
sub umbre şi Lună,
căutând soare-răsare, căutându-mă-n alte vise?
Făureşte-mă din tine,
nu mai căuta!
Nu vezi, iubite, că oriunde-ai merge,
pe paşii lăsaţi de mine tu calci
şi florile înflorite de mine,
tu le miroşi?
Dimineţii trezite de mine, tu-i zâmbeşti
şi-n cafeaua dulce-amară, tu mă sorbeşti?

Ce-ar fi iubirea, oare,
dacă nu ai avea cui s-o impărtăşesti?
Cum ai afla gândul a milioane
de clipe divine,
dacă n-ai avea cui să le dăruieşti?

Eu te aştept, cu mine
acum,
acum
şi peste acum
peste iubirea-mi foc şi scrum
peste tăcerea-mi de ţipăt şi fum
să-mi trăiesc cu tine drum
cât mai departe,
cât mai departe,
peste noi, peste cer, peste noapte...

vis necreat, fierbinte
trece- inimă vie- înainte
şi-n vise şoptite
dragostea mea ţi-o aduce,
printre stele, printre flori
spre cerul iubirii cobori...

poezie de Gabriela Docuţă (12 decembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbra

Sunt doar o umbră pe pămînt
Sunt adierea caldă de la mare
Îmi plimbă umbra pe pămînt
Ce aşteaptă luna pe înserare

Frunză verde cândva am fost
Si umbră eu făceam la umbră
Căci toate-n viaţă au un cost
Azi ferice mâine poate sumbră

Ieri mi-a fost dor de tine suflet, da
Azi, ziua-n care te doresc doar eu
Mine o să-mi fie dor de umbra ta
De umbra paşilor călcând mereu

Spun înălţimii cerului si sufletului
Pe umbră acum nu o mai doare
Este puternică, rezistă vântului
Ea poate să privească si la soare

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Antidotul luminii

Şi rămăşiţele luminii
fac umbre pe pămînt.
Le sudează la un capăt de corpuri,
le lasă tîrîte de ele...
Daca se surpă corpul
se surpă şi umbra.
Te poţi desprinde de ea
cînd te înalţi,
deşi aţi fost fraţi siamezi odată.
Ea rămîne o pată perfectă a formelor tale
ce-ţi poartă îndepărtarea
pe pămînt.

Ştii cînd ne vom vedea
umbrele pe cer
de aici... de jos?
Numai atunci cînd pe pămînt
vor încolţi raze...

poezie de Otilia Biriuc
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fata între rânduri

Dactilografă, danţ silnic al mînilor
pe flori albe de metal -
oraşul huruie din o mie de străzi
o - fără sfîrşit.
Casele stau oarbe cu o mie de ochi.
Danţ fără de cîntec, mîna ta scrie
cifre din împărăţia maşinilor,
în sînge purtai odată grădini -
o - cum le-ai uitat.

Cînd te ridici, priveliştea
nu răspunde nădejdii,
cînd pleci - te scuturi
ca de-o cenuşă -
peste oraş
paserea Phoenix nu mai zboară.

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima

O, inima! Mărturisiri afunde ard in ea.
Uimit eu mintea mi-o ascut
şi-n înţelesuri mari,
zvâcnirea i-o destram.

O, inima:
nebună, când se zbate-n joc sălbatic,
atunci,
atunci îmi spune că din lutul ei
a fost făcut pe vremuri vasul
în care Prometeu a coborât din cer
aprinsul jar ce l-a furat din vatra zeilor,
în timp ce zorile se ridicau peste Olimp
şi-şi ascundeau în poală stelele
ca un zgârcit comoara sa de aur.

O, inima: când para ea şi-o năbuşeşte
c-un giulgiu de linişte,
atunci îmi cântă
că lutul ei a fost odată un potir de lotus,
în care a căzut o lacrimă curată ca lumina
din ochii celui dintâi sfânt şi mare visător
care-a simţit îmbrătişarea veşniciei
şi straniul fior
al înţelesului ce stăpâneşte deopotrivă
apusul, răsăritul, cerul, marea.

O, inima: amurguri când se lasă grele peste ea
aud cum tainic îmi şopteşete
că ea e lutu-n care-odinioară pe Golgota
s-a scurs şiroaie sângele din trupul lui Isus,
când ghimpii îl muşcau cu nişte ochi de farisei.

O, inima: când pieptul ea mi-l sparge cu
bătăi de plumb,
atunci îmi strigă îndrăzneaţă
că peste veacuri lungi şi goale şi pustii,
când Dumnezeu se va-ndemna
să fac-o altă lume
şi-o omenire
din neamuri mari de zei,
Stăpânul bun va plămădi atunci din lutul ei
Pe noul Adam.

poezie celebră de Lucian Blaga din Poemele luminii (1919)
Adăugat de stassia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Erai atât de roză azi...

erai atât de roză azi
şi părul revopsit îţi şade bine,
privirea-mi te dorea puţin să arzi
când ochii îndreptai tăcuţi spre mine

şi m-a durut ceva când ai plecat,
credeam că mi-a trecut dar iată,
parfumul tău cu tine aromat
m-a secerat în inimă, nevinovată

şi am sperat o clipă pe ascuns
că poate de revii mă prinzi de mână,
să mă ajuţi, să fiu din nou pătruns,
de fericirea veche, azi străină

cu paşii obosiţi îmi caut cărări,
nu vreau să iau taxiul către casă,
vreau să-mi rămâi în gând, mă uit la flori,
le-aş strânge în buchete, doar să-ţi placă

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Daţi-mi un trup, voi munţilor

Numai pe tine te am, trecătorul meu trup,
şi totuşi
flori albe şi roşii eu nu-ţi pun pe fruntem şi-n plete,
căci lutul tău slab
mi-a prea strâmt pentru straşnicul suflet
ce-1 port.

Daţi-mi un trup,
voi munţilor,
mărilor,
daţi-mi alt trup să-mi descarc nebunia
în plin!
Pământule larg, fii trunchiul meu,
fii pieptul acestei năprasnice inimi,
prefă-te-n lăcaşul furtunilor cari mă strivesc,
fii amfora eului meu îndărătnic!
Prin cosmos
auzi-s-ar atuncea măreţii mei paşi
şi-aş apare năvalnic şi liber
cum sunt,
pământule sfânt.

Când aş iubi,
mi-aş întinde spre cer toate mările
ca nişte vânjoase, sălbatice braţe fierbinţi, î
spre cer,
să-1 cuprind,
mijlocul să-i frâng,
să-i sărut sclipitoarele stele.

Când aş urî,
aş zdrobi sub picioarele mele de stâncă
bieţi sori
călători
şi poate-aş zâmbi.

Dar numai pe tine te am, trecătorul meu trup.

poezie celebră de Lucian Blaga din Paşii profetului (1921)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doruri în amurg

Cu ochii culeg imagini din amintiri
lăsându-le pe orizontul din priviri,
iar seara când văd zarea simt că mă înec,
dar am idei abstracte şi nu vreau să plec.

Cine cade-n valuri nu poate fi leneş,
clădim un vacarm necontrolat de-un vameş,
spânzurăm poate haosul printre rânduri.
Doar cuvinte din vers ne calcă pe gânduri.

Clopotele mişcă stâncile munţilor
cu recunoştinţa sudorii frunţilor,
sub adierea unui cuvânt din grindă.
Oare gloria o ai doar în oglindă?

Din paşii mei fac cadou pentru lumină
poteci de flori îndrăgite de-o albină,
iar lângă izvorul unde lacrimile curg
strâng alese doruri în tristul meu amurg.

poezie de Constantin Rusu (10 aprilie 2010)
Adăugat de Constantin Rusu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flori dalbe

Se scutură norii de ger şi flori dalbe,
Asupră-ne istoria îşi scutură rodul;
Cu sîrg adunîndu-şi arginţii în palme,
Îşi zdrăngăne sufletul lumii prohodul...
Păcatele noastre şi grele şi multe...
Eroare şi goană mereu după vînt...
Şi n-avem ce scoate din cele trecute,
Şi n-avem un petec de cer pe pămînt...

Priviţi: sîngerează viitorul în zare,
Şi teama ne strînge ca într-un cleşte;
Din ochii planetei venim fiecare
Cu lacrima lui şi-o aducem la iesle...

Aici ni se cîntă de bună-vestire
Că iar pe Mesia-Cristos L-am găsit;
De ce-am aflat trudă şi nu fericire,
Te-ndură şi spune-ne ce să-ndreptăm?

Se naşte Copilul, Mesia Se naşte,
Cu gîndul cel bun şi ca fapta cea bună...
Dar cine-L iubeşte şi cine-L cunoaşte
Ca piatră de preţ şi să-L pună-n cunună?

Trăiască Mesia, trăiască-n vecie,
Sfinţească-se Numele Său mai departe,
Ciopliţi-I nu cruce... ci tron de domnie,
Să nu mai ajungă dreptatea la moarte!

Acum cînd o lume îşi plînge calvarul,
Strîngîndu-şi cu trudă arginţii în palme,
Deasupră-ne scutură-Ţi, Doamne, tot harul
Cum scutură norii flori dalbe, flori dalbe...

poezie de Benoni Catană
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe malul mării

Stau pe malul mării, valurile ascult
Mă-ncălzesc la soare, însă vreau mai mult
Cerul e albastru, pescăruşii zboară
Roiuri de albine acum mă-nconjoară
Briza răcoroasă spulberă nisipul
Văd şi două stele ce-şi arată chipul
Pacea mă cuprinde, cerul sus se ţine
Dar cât de plăcut e când te văd pe tine.

Fiindcă ceru-albastru pare că păleşte
Când a mea privire ochii-ţi întâlneşte
Şi deşi e soare toată dimineaţa
Eu prefer să plouă, dar să îţi văd faţa
Ce încerc să spun cu mintea haihui
E că îmi doresc ca tu să rămâi
Mare, soare, stele, roiuri de albine
Eu renunţ la toate, dar nu şi la tine.

poezie de L. Kimberley Simpson, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerile îmi povestesc

Peste mine ninge cu frunze,
Frunzele toamnei mele arămii,
O toamnă care nu îşi cere scuze,
Împac o linişte cu ea, de amintiri.

Tăcerile îmi povestesc trecutul,
Apasă peste trunchiul oblojit,
Mă ofilesc culorile, puţin albastrul,
Seninului frumos înmărmurit.

Ce mi-a rămas? Doar paşii ce mă poartă...
Aleile la fel sunt pline cu noroi
Şi bălţile cu apa tulburată,
De alţii ce-au trecut, singuri prin ploi.

Îi plâng, cu nostalgia omului încărunţit,
Cu noaptea preţuită peste rime,
Pe albe foi de timp îngălbenit,
Vorbesc cu scrisul despre tine... şi de mine.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!