Destinul... unui vers...
Versuri scrise la lumina lunii
se pierd în negura strălucirilor de-o clipă...
ale lumii...
Idei dezbrăcate de sens
se-nghesuie-ntr-un vers...
Respiră timpul regăsit, într-o dugheană,
și-alunecă din penița ce-nchide o geană...
Reconstruiesc utopica răzvrătire a unui gând
ce vrea să zboare spre un univers plăpând...
al vremii...
poezie de Viviana Milivoievici (2016)
Adăugat de Viv

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Nostalgii...
Aș vrea să pot atinge
nemărginirea cerului
din ochii tăi...
Să mă pierd într-un
univers de vise
ale unei lumi eterne...
poezie de Viviana Milivoievici (2015)
Adăugat de Viv

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vis... la malul mării...
Răsare-n ochi
speranța
unui zbor
în visul
nemuririi...
Cu degete subțiri
atingem versuri
înșirate-n
cărți eterne...
Și gândul
zboară
spre liniștea
cuvântului
șoptit
la malul mării...
poezie de Viviana Milivoievici (3 februarie 2016)
Adăugat de Viv

Comentează! | Votează! | Copiază!
Picături de-nțelepciune...
În oglinda dimineții
se scaldă picături
de-nțelepciune
revărsate din
negura nopții...
Le-adunăm în
căușul gândurilor
și le dăm aripi
spre soare...
Și strigă în sufletul
îngerilor din
marea de stele...
poezie de Viviana Milivoievici (1 februarie 2016)
Adăugat de Viv

Comentează! | Votează! | Copiază!
Iubim suflete...
Iubim suflete ale existenței pure
într-o lume moartă
a celor căzuți,
ce plăpând se înalță
în umbre ubicue.
Și-aprind candela uitării
pe meleagurile aducerilor-aminte,
când liniștea cântă
în singurătate.
poezie de Viviana Milivoievici
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Răvășiri
Mă pierd cu fiecare zi,
Mă pierd în noapte...
Mă pierd în gând, ce ne desparte,
Mă pierd, oi putrezi...
Mă pierd din timp ce am,
Mă pierd de bani...
Mă pierd prieteni și dușmani,
Mă pierd de neam.
Mă pierd de mamă și de tată,
Mă pierd printre copii născuți,
Mă pierd între neprevăzuți...
Mă pierd fără să știu, deodată.
Mă pierd de foști colegi,
Mă pierd de școli,
Mă pierd de atâtea boli...
Mă pierd, fără-de-legi.
Mă pierd de bucurii avute,
Mă pierd de șansă,
Mă pierd cu mintea-n transă...
Mă pierd pe neștiute.
Mă pierd că nu mai am valoare,
Mă pierd de bani, de tinerețe...
Mă pierd de viață, să mă-nvețe;
Mă pierd de la frumos, splendoare...
Mă pierd însingurat,
Mă pierd de mine,
Mă pierd de tot ce intervine...
Mă pierd, neexplicat.
Mă pierd în fiecare clipă,
Mă pierd într-o uzură...
Mă pierd, mă pierd, spre căzătură;
Mă pierd spre criptă.
Câștigu-l-am printr-o pasență
Printre atâți nevruți de-a naște;
Sunt norocosul viu, de Paște...
Sunt un câștig... prin excelență!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 octombrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Furtună...
Corabia vieții
ne poartă
pe valuri
de mătase
spre portul
speranței
unui vis
aparte...
Și prin furtuni
de gânduri
ne apropiem
de maluri,
să ne pictăm
pe pânza clipei
nenumărate idealuri...
poezie de Viviana Milivoievici (6 februarie 2016)
Adăugat de Viv

Comentează! | Votează! | Copiază!
Din negura vremii se-adună
Din negura vremii se-adună
amintiri care-mi vorbesc,
Despre ce-am lăsat în urmă
și ce vreau să mai clădesc.
Ca-n istoria din carte,
cronologic, am avut
De evenimente parte,
în timpul care-a trecut.
Acuma stau față în față
cu prezentul și trecutul.
Istoria de azi mă-învață
care-n viitor mi-e scutul.
Nici prezentul, nici trecutul
nu mai mă pot însoți.
Viitoru-i azimutul
către care pot privi.
Spre el mă îndrept acum.
Prin negură am răzbit.
Prezentul e doar un drum
de pe care am pornit.
Venit din negura vremii
și din ce trăiesc acum,
Vreau să primesc botezul iernii
la poalele unui gorun.
poezie de Dumitru Delcă (aprilie 2019)
Adăugat de Dumitru Delcă

Comentează! | Votează! | Copiază!
Lacrimi de înger...
Privirea ta îmi colorează dimineața,
într-un parfum de mărgăritare
pure ca lacrimile unui înger
căzute pe umerii goi...
poezie de Viviana Milivoievici (2015)
Adăugat de Viv

Comentează! | Votează! | Copiază!
Cuvinte... în tăcere...
Pe chip
adunăm tăcere
și căutăm
răspunsuri
în umbra
ce-acoperă
luna...
Cuvinte
ferecate-n
lanțuri
se zbat
deasupra
norilor...
Au obosit...
Și tac...
Se pierd
în depărtarea
zărilor,...
prin umbrele
eterne...
poezie de Viviana Milivoievici (9 februarie 2016)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Acrostih...
Iubind îngerii căzuți,
Urmăm un destin aleatoriu.
Bifurcăm meandrele sufletului și
Inima în mii de scântei.
Renunțăm la necuvintele care
Enumeră visele într-o lume
Analfabetă!
acrostih de Viviana Milivoievici (2015)
Adăugat de Viv

Comentează! | Votează! | Copiază!

Cap de pod
Mă aflam la capul unui pod
Nu știam ce s-a-ntâmplat cu mine
Carul vremii dacă trece, vine
Înapoi de la un anti-pod?
Și nici dacă după moarte, viața
Va porni spre alte începuturi
Genele în somn dacă le scuturi
Se derulează invers dimineața
Că e destul să deschizi ochii
Colbul lumii să ți-l ștergi din mers
Și murmurând un singur vers
Să te trezești în țara Mamei Dochii
Și-acolo la intrare stă un sfinx
Care-ți pune-o singură-ntrebare
Și cine dă răspunsul, poa' să zboare
În spații eterate într-adins
Mă aflam la capul unui pod
Între două universuri paralele
Ieșind dintr-unul, nu știam că ele
Se mișcă-n sens contrar după un cod
Gulfstreamul purtând apele calde
Înspre nord, părea că s-ar fi rupt
un echilibru. Iar pe dedesubt
Ape reci vin țărmuri să le scalde
Părăseam materia și lestul
Dincolo pătrunde numai zborul
Eu eram și gând dar și fiorul
Fără recuzita și tot restul
M-a prins seara la un cap de pod
Rebus poate sau doar paradox
Așteptând ca submarinul Dox
Fluturii de mâine în exod.
poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru

Comentează! | Votează! | Copiază!

O geană
O geană de lumină
Străbate din oglindă
Unui univers parabolic
Purpurie sau străvezie
Trece oportună prin vid
Fosforescentă sau străcojie
Până la proba de foc
Ideală sau din fotoni
Cu iz de aventură
Ondulatorie și crepusculară
Speranță de viață
Energie vibrantă
De origine angelică
Fără egal în univers.
poezie de David Boia (7 februarie 2021)
Adăugat de David Boia

Comentează! | Votează! | Copiază!
copiii din mine
În pântecul minții
Săgeți îmi ascut
Coarde-mpletesc
Arcuri întind până pleznesc
Marsupiu mi-e viața
Și-mi țintesc copiii
Copiii mei nenăscuți încă
În fire
Neaduși în simțire
Decât de
Idee.
Un arc cu săgeata pe coardă
Întinsă la maxim
Răbdarea se zbate
Cu mâna o trag de ureche
În vârf are-oțel
În coadă o pană
Să zboare ar vrea spre zarea ce-a făr
de pereche.
Lacrima-mi disperată
Se agață de-o geană.
Mintea mi-e pântec
Viața marsupiu în care mă cresc
Și-odată cu mine pe ei
Copiii din mine
Ce mi nasc deocamdată-n idei.
poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Pescărușul
în jur nemărginirea
rece, crudă, sfidătoare
în fața clipei nesfârșite
eu căutam să îmbrac privirea
cu versul cald, duios
cu vorba lungă, dulce
ca zborul unui pescăruș
rănit de margine de ape
azi vântul sună a durere
arzând tristețea clipei trecătoare
lumina din cuvânt
se-așterne lin
pe sufletu-mi plăpând
în geamăt lung, prelung
pe întinse mări
acolo dincolo de zare
sunt pescărușul alb
în zbor spre înalturi
ducându-mi ruga-n univers
cu un vers, cu o pană sângerândă
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Culorile magiei de sărbători
Era totul în jur, grațios, plin de culoare și de magie.
Copii strigau unii la alții,
Cuprinzând lumina albastră a frumoasei zări.
Erau deschiși luminii copilăriei, vibrând în noua colecție.
Tu, erai parte din mine,
Aș vrea ca timpul meu să fie adesea luminat
Să fie atât de frumos deschis,
Creat spre a discerne intre frumos si luminos
Spre a aduce lumina în suflete și fericire
E totul relaxant, luminat,
Și tot ce văd, mă adâncește
Nu mai ating luminile
Ci doar visez, să nu pierd tot
Să nu pierd lumina sau natura...
poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *
Clădesc gând peste gând
să fac pod la tine să ajung
să fi singura din univers
ce pășeste spre etern
sfințind al meu vers
poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Dintre sute de dorințe...
Cu pași ușori, sub cerul înstelat,
Îmi doresc ca tu să fii lângă mine,
Și totul armonios să se îmbine,
M-aș simți desigur încântat.
Doar o clipă de visare,
Ce mi-aș dori ceva mai mult?
Aș vrea să mă pierd în contemplare,
Privindu-te să rămân tăcut.
În ochii tăi căprui, doar o clipă,
Să-mi odihnesc privirea,
Și să nu-mi fie frică,
Că nu le voi citi fericirea.
Nu m-aș mulțumi să-ți scriu un vers,
Poementregi aș vrea să-ți scriu,
Să-ți dăruiesc o stea din univers,
Tu să fii fericită și eu la fel să fiu.
Moldova Noua 25 Martie 1967
poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte

Comentează! | Votează! | Copiază!
Timpul
după poezia cu același titlu, de Irina Rambu
Timpul nebun aleargă în neștire,
Timpul consumă povești de iubire
Timpul curge încet la închisoare
Timpul zboară de ești în Baleare.
Timpul este în Univers stăpân,
Timpul ia tot ce e rău sau e bun
Timpul de poți să-l întorci o clipă,
Timpul, oh timpul, ce grea ispită.
Timpul e viață și timpul e moarte
Timpul e un drum spre eternitate,
Timpul e haos și timpul e-o stare,
Timpul calcă totu-n picioare!
poezie de Alex Dospian (iulie 2021)
Adăugat de Alex Dospian

Comentează! | Votează! | Copiază!
Muguri de vers
mă simt frumoasa din pădurea adormită
iele mă trezesc să mă cheme la dans
pentru sănătatea inimii am dat și mită
iar pentru nemurire am plătit în avans.
pe-o pagină de univers pun sufletul meu
lumini mă ospetesc cu muguri de vers
alintul blând al lunii l-am simțit mereu
ferită nopțile de îngerul pervers.
o pagină de univers închiriez stingheră
tandrețea soarelui, s-o simt în piept
să schimbe în spectacol viața austeră
amprentând pământul cu pasul înțelept.
versuri mă hrănesc cu roade speciale
întinsă-s ca o coardă în sfere vitale.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Revendicare
Vai, ce poem am scris, dar ce păcat!
Nu-l pot reține-o clipă, să-l alint,
Nu vrea să se întoarcă-n labirint,
Preferă cititorul siderat,
Iar eu mă simt de parcă l-am trădat...
Aș fi putut să-l cresc mai mult, în gând,
Să nu ajungă-n lume mic, plăpând?
Scriindu-l, lumii l-am abandonat,
Vai, ce poem am scris, dar ce păcat!
Ce îmi rămâne-acuma de făcut?
Să scriu un alt poem, ca substitut,
Și să-l invit în lacrimi, la scăldat?
Să-l învelesc cu sufletu-mi curat
În loc să-l vând pe treizeci de arginți,
Și-n locul unei vieți fără părinți,
Să-i fiu în gând și-n vise devotat?
Vai, ce poem am scris, dar ce păcat!
Nu-l pot reține-o clipă, să-l alint,
Nu vrea să se întoarcă-n labirint,
Un alt părinte l-a revendicat...
poezie de Ionuț Caragea din Eu la pătrat. Ediția a II-a (2020)
Adăugat de Ionuț Caragea

Comentează! | Votează! | Copiază!