
caut
alergând
între gând
și pagina trecută, lipsă acum
dactilografiind mirarea, un «accent»
pregătit pentru un cuvânt anume, a căzut
și-a fracturat mijlocul și acum
caut un atelier
de reparat cuvinte și accesorii. știți cumva?!
între timp, gândul a plesnit, mirarea
s-a răsturnat
tâmp
caut un bandaj, o atelă
îmi rup cămașa
las că îl dreg eu, mi-l închipui pasăre
îi voi reda cândva zborul
veți vedea!
poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre gânduri, poezii despre cuvinte, poezii despre zbor, poezii despre timp sau poezii despre păsări
Citate similare
Mirarea (poem în fragmente)
în templul de pe acoperișul adevărului
poeții sunt preoți ai Mirării,
zeița aceea care le toarnă în gura peniței
rostirea văzului de eternitate
și zborul către aripa de înger, cea vindecată
mereu urmăriți de propria umbră
pe glii de hârtie
&
Mirarea înfige în inima rostului
sângele îmbătrânit în lumină,
aproape în putrefacție-i clipa
ce se va naște
&
la fântâna cu lebede poetul mărturisește cântec
ori sincera cenușă omidă,
nu e nici o deosebire
între om, fluture și pasăre
&
Mirarea adună la Mâine acasă poeții
poezie de Ștefan Petrea
Adăugat de Enigma

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre poezie, poezii despre îngeri, poezii despre viitor, poezii despre sânge, poezii despre religie, poezii despre naștere sau poezii despre muzică

Vine
cu pași inegali
desculță și răvășită
boem melancolică
insinuând surâsul
alergând lacrimi neivite
pe un obraz nevăzut de oglinzi
fluierând șăgalnic un segment
dintr-un cântec imposibil
.
suav îmi atinge tâmpla cu un deget
și se evaporă
cât ai clipi
.
a fost ea
femeia cuibărită într-o virgulă
pusă eronat
între subiect și predicat
între acum și cândva
era ea
poezia nescrisă și
nu am recunoscut-o
poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre melancolie, poezii despre imposibilitate, poezii despre greșeli, poezii despre femei sau poezii despre degete

Micile miracole
Miracolul e că nu s-a întâmplat nimic
Miracolele nu întrec așteptările
Celor care le vânează
Nici nu se prezintă sub limita acestor așteptări
Altfel nu s-ar mai numi miracole
Apar când ești mai puțin pregătit
Când îți faci un rost din a aștepta
Azi îl aștept pe mâine
Mâinele vine
Iar mirarea mea se cască lângă un gol
Un scaun, un atelier, un pahar, o stradă
O femeie goală stând pe un scaun
Un atelier gol în care a fost cândva mai multă viață
Decât în oamenii care au traversat ani în șir
Această stradă
Prima închinare poate fi un miracol fatal
Pentru un pahar care a stat gol din fabricație
Tot ce trăim acum e un miracol
I-aș zice miracol-ca-suport-al-supraviețuirii
poezie de Ancuța Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viață, poezii despre vânătoare, poezii despre nuditate sau poezii despre limite

Ruj
sângele tău este pasăre
cu aripile între două lumi
ia forme și culori
potrivit intențiilor
(apropo de pavaje
unui iad prezumtiv
și de foamea
de o îmbrățișare -
gestul în sine
nici nu mai contează)
vine Ultima
își țuguie buzele
în oglinda oaselor tale strălucinde
și se fălește cu un roșu
impecabil
zborul abia acum
începe
poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre roșu, poezii despre culori sau poezii despre aripi

Filozofia începe cu mirarea. Și la sfârșit când gândirea filozofică și-a făcut datoria cum putea mai bine, mirarea rămâne.
citat din Alfred North Whitehead
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre filozofie, citate despre îndeplinirea datoriei, citate despre sfârșit sau citate despre gânduri
Mirarea inculpatului
De ce-o fi interzisă bigamia
Și dreptul ăsta legile mi-l neagă?
Păi dacă jumătate mi-e soția,
N-am voie să trăiesc cu una-ntreagă?
epigramă de Veron Ene din Urmașii lui Cincinat (2004)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre viață, epigrame despre soție, epigrame despre legi, epigrame despre interdicții, epigrame despre căsătorie sau Ne poți propune o poezie de dragoste?

n-am merit
ferestre enorme
invizibile în măreția lor
prin ele mă caut, curg pe sticlă, între ceruri
prins
păianjen violet-auriu țes pânze din cuvinte
cu ochii voștri se va hrăni
fără să vă doară
fără să vă împuțineze vederea
în aproape toate lucrurile se ascunde un mister
sau măcar un șiretlic
aici vă mărturisesc n-am nimerit, copiind cuvintele
ca de pe o tablă școlară
ferestrele
vin apoi și pretind că vă aduc poezie
dacă nu v-aș iubi
le-aș șterge cu inima-burete până și pe acelea
plămădite acolo, de unde le caut pentru voi
poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre școală, poezii despre păianjeni, poezii despre ochi sau poezii despre iubire
Travestite
nu e deloc ușor să scriu despre cuvinte
arhangheli naufragiați și fără aripi heruvimi
apărătorii Edenului răstălmăcirii travestite
în miez de noapte traversat pe o corabie cu vele
încurcate
ca pânza de păianjen între culori și litere
silabele mă strigă aidoma regelui malițios
schițat pe coala de hârtie prins între colțurile-ngălbenite
ce râd un pic mai zgomotos
în timp ce dormi pe tine eu fumez
mă joc cu formele ciudate create-n zeci de variante
ce pot să spun la ora șase ce mă privește dintr-un nor
sunt ploaia fără stropi ce cade pe țipetele nesfârșite
halucinez în fumul otravit crezându-mă cuvânt promițător
țigara mi se stinge neglijată dar aprind alta nu mă las
mă-ncurca rima asta blestemată în timp ce fierb ca un cazan
mă simt o topitoare de cuvinte
incendiată-n bălți de tonuri ca o salbă
încerc să uit rimatele cuvinte mai bine ies de-aici
și scriu pe fila următoare
chiar m-a pișcat un mic tânțar
râzînd de mine și de noaptea albă
nu-mi plac cuvintele împerecheate nici să le-mperechez
nu agreez dar mai în glumă mai în serios crezi
un gând nebun ar fi de vreau să le dresez?
mai bine mă retrag din nebunia lor
m-au invadat cu linguri grosolane
servesc din mine parc-aș fi o tartă asaltată
de muște din cele mai bizare
caut cuvinte suple la altitudini ample
să mă uimească bâzâind sonor
dac-ai vedea cum se-mpreună
un roi de litere și tot în rimă
de nu mai scap de ea și mă oftic de mor
gândind și judecând e vina ta m-ai încurcat
și pagina aceasta-i plină de oroare
acum sunt o maimuță de mătase în eroarea ce în cuvinte are.
gata! mi-e somn!
poezie de Elena Toma
Adăugat de Elena Toma

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre somn, poezii despre noapte, poezii despre vinovăție, poezii despre umor, poezii despre superlative sau poezii despre rai

Iarnă pe moarte
Scuipând geruri și blesteme, ca o ftizică pe moarte,
Iarna asta-i de departe cea mai plină de extreme,
Târâind trena murdară în noroiul de pe camp
Clatină din capul tâmp înspre antiprimăvară.
Stau ascunsă în mirarea mugurilor temerari,
Așteptând, incendiari, să-i cuprindă abundarea,
Când se va-ngâna de viață în cuvinte fără șir,
Literele în delir vor ști iar să se sumeață.
Din pământ răsar noduțe, o armată fără grai,
Pe care n-o bănuiai împotrivă-ți să se-asmuțe,
Între azi și între ieri s-a pus soarele străjer
Îmbrăcat în cavaler, oblojind mai vechi dureri.
poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre iarnă, poezii despre trecut, poezii despre muguri, poezii despre ger, poezii despre durere, poezii despre armată sau poezii despre Soare

Am iubit zborul cu fiecare pasăre
Mă doare gândul ce-mi scormonește-n memorie,
speranța respiră prin trupu'-i fusiform,
lumina mă cheamă prin cuvinte.
Am iubit zborul cu fiecare pasăre,
m-am silit să capăt aripi,
am căpătat doar forma lor
în mâinile care prind între degete vântul,
noaptea mă leagănă cu întunericul cernut
în site mișcate de stele.
Nu știu să mă desprind singur de pământ,
ce am visat s-a contopit în iubire,
continui să mă caut în întrebări și răspunsuri
și răzbesc din ce în ce mai greu.
Moartea îmi pare și ea nefolositoare și dușmană
pentru colțul care-l dai degeaba
în momente nepotrivite pentru toți.
Fug departe de singurătate,
dar o preamăresc în clipele de răvășire,
tu știi câtă dragoste acumuleaz în suflet
încât nu-mi schimb starea în care mă afund
cu nici o formă cunoscută de fericire.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lumină, poezii despre întuneric, poezii despre vânt, poezii despre visare, poezii despre suflet, poezii despre stele sau poezii despre singurătate

Alex: Dom' profesor, ce trebuie să facem acum?
Eugen: Știți ce?! Eu cred că pentru această zi, această ședință a fost mai mult decât suficient. Deci, propun să vă petreceți restul zilei cum vreți voi. Pentru a pune la punct celelalte amănunte, vom avea destul timp. Acum vă las singuri.
Nistor: Ce bun sunteți cu noi, dom' profesor!
Eugen: Să știți că hotărârea asta a mea de a vă lăsa singuri acum, să faceți ce doriți voi, are și altă motivație: Anume sunt cam ocupat în următoarele ore, am și alte treburi.
Alex: Cum să nu?!
Eugen: În orice caz, nu uitați, ne vedem mâine, la ora 08.00, iar acum, că s-a rezolvat cu protecția voastră, nu veți mai avea motive întemeiate să întârziați.
Nistor: Bine, dom' profesor; vom face tot posibilul să ajungem la timp, dar nu promitem nimic.
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate despre timp
- citate despre dorințe
- citate despre viitor
- citate despre protejare
- citate despre protecție
- citate despre promisiuni
- citate despre profesori
- citate despre motivație
- citate despre educație

M-am accidentat. Am căzut pe gânduri și mi-am fracturat circumvoluțiunile. Caut atele!
calambur aforistic de Viorel Vintila
Adăugat de Viorel Vintila

Comentează! | Votează! | Copiază!

40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Vezi mai multe aforisme despre gânduri
Oare sunt eu?
Oare sunt eu cea de atunci
Când rușinată îmi plecam privirea
Oare sunt eu cea de acum
Când înflăcărată îți caut iubirea
Oare sunt eu oare nu sunt
În mine sângele a prins sa fiarbă
Și stau la pândă între da și nu
Între cea de acum și cea de atunci
Și îmi țes amintirile cu ața durerii
Și trag cu dinții de un nou început
Mă-nfășor în mantia uitării
Și-mi pun ciucuri în diverse culori
Îmi aprind albastrul din suflet
Și aștept...
Îmi împart zilele între cea de acum
Și cea de ieri
Închid ochii și vorbesc cu mine
Oare sunt eu cea de atunci
Oare sunt eu cea de acum
Oare sunt eu dintotdeauna
Iubindu-te pe tine...
poezie de Florentina Danu
Adăugat de Lucian Velea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre început, poezii despre zile, poezii despre vorbire, poezii despre uitare sau poezii despre rușine
Aripi nisipii
ce noroc! era cât pe ce să strivesc un fluture
cu papucul de casă, dar am lovit greșit.
curată greșeală printre atâtea lucruri incontrolabile!
s-a înălțat și da, m-a gâdilat în palmă.
o fi chiar prințul fluturilor, mi-am zis,
deghizat în straiele unei kalevale urbane comune.
ce rotocoale! ce dans de amăgit lumina!
arabescuri somnoroase numai pentru mine
acum pe masă, acum pe pat, acum pe gene,
acum pe piept, acum în creștet.
piciorușe subțiri, învățate cu zborul.
și deodată, cuprins de mirarea mea nesăbuită,
se topește jucăuș în umbra unei camere fără bec,
de parc-ar pricepe ce e așteptarea.
poezie de Monica Manolachi
Adăugat de Anemarie Ionita

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre fluturi, poezii despre învățătură, poezii despre picioare, poezii despre oraș sau poezii despre noroc

Eu, om, un biet nimic...
A fost, a fost cândva, dar nu acum...
Acum nu e nici ură, nici iubire!
Și amintirea noastră e un fum...
Fum e și calea către fericire...
Lumescul s-a topit în ne-lumesc...
Cu ce-am plătit, cine mai poate ști?!
Nici eu, în mine, nu te regăsesc,
Căci te-am pierdut cândva,-ntr-o bună zi.
Ce caut?! Oh, nimic! Doar pașii mei
Ce-au scormonit, stăpâni pe ne-crezare,
Alese urme... Ce caut eu?!
Eu, om, un biet nimic, stea căzătoare...
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre stele căzătoare, poezii despre plată, poezii despre fericire sau poezii despre amintiri
Mirarea conectată cu un principiu de curiozitate rațională este sursa întregii cunoașteri și a descoperirilor și este un principiu chiar și al pietății, dar mirarea care se termină în mirare și este satisfăcută cu mirarea, este calitatea unui idiot.
citat din Samuel Horsley
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre principii, citate despre descoperiri, citate despre calități sau citate despre calitate
Te vreau acum
Cum fosforul luminiscent pe negrul drum
Să nu mă pierd pe căi nevrut greșite,
Cum orb sub pleoape are sclipiri nădăjduite,
Te vreau acum, acum, acum.
Secătuit de-arșiță pân' la scrum,
Într-un deșert din mine, caut tau de munte
Și nicio oază nu-mi ajunge chiar de-s multe...
Te vreau acum, acum, acum.
Când singur, dacă sunt, nu sunt nicicum,
Doar ochi de sticlă-n translucid îi pierd
Tot căutând un ultim de dezmierd...
Te vreau acum, acum, acum.
Când și-aeru-n cuvinte mi-l sugrum
Din piept ce mi se-oprește când te văd,
Mi-ești lațul retezat scăpat de eșafod...
Te vreau acum, acum, acum.
Și-am încă gust de lume să o îndrum,
În juru-mi să mi-o fac inel, corolă,
Să-ți fiu cadoul de polen, nectar... O benevolă
Te vreau acum, acum, acum.
Te vreau, căci cred că de pleci oarecum,
Aș fi cum trenul într-o gară fără șine;
Prelung și gol, stând cu biletu-n mână cu tăiate vine...
Te vreau acum, acum, acum.
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 iulie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trenuri, poezii despre oaze, poezii despre negru, poezii despre munți, poezii despre gări, poezii despre fosfor sau poezii despre deșert
Între noi
Între astăzi și ieri mai există trecut
Între astăzi și mâine e timp ne-nceput
Între tine și mine se strânge chemare
Între noi nu există fiori de uitare.
Între noi doare oful, din visul secret
Ce se stinge tăcut incrustat în regret,
Între noi nu s-au scris până-acum amintiri
Între noi stau de veghe întristate priviri.
Între noi, și clipita se scurge fierbinte
În timpul ce-aleargă cu zel înainte
Între noi, gând tăcut se închină-n cuvânt
Între noi, mai răzbate doar sărutul din vânt.
Între noi, arde slova din timp renăscut
Între noi sunt doar munți în eternul tăcut,
Un baraj ce respiră eter din abis
Un roman de iubire ce nu a fost scris.
poezie de Ștefan Doroftei Doimăneanu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tăcere, poezii despre tristețe sau poezii despre sărut

Lumina de ieri
Caut, nu știu ce caut. Caut
un cer trecut, ajunul apus.
Cât de-aplecată e fruntea menită-nălțărilor altădată!
Caut, nu știu ce caut. Caut
aurore ce-au fost, țâșnitoare, aprinse
fântâni - azi cu ape legate și-nvinse.
Caut, nu știu ce caut. Caut
O oră mare rămasă în mine fără făptură
Ca pe-un ulcior mort o urmă de gură.
Caut, nu știu ce caut. Subt stele de ieri,
subt trecutele, caut
lumina stinsă pe care-o tot laud.
poezie celebră de Lucian Blaga din La cumpăna apelor (1933)
Adăugat de Veronica Șerbănoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate de Lucian Blaga despre trecut
- citate de Lucian Blaga despre lumină
- citate de Lucian Blaga despre stele
- poezii despre moarte
- citate de Lucian Blaga despre moarte
- poezii despre laudă
- poezii despre gură
- citate de Lucian Blaga despre gură
* * *
De ce îți scriu acum?
Pentru că întunericul a devenit tăios
Și fiecare clipă-i împărțită,
Între pragul de sus și pragul de jos
Între viața prezentă și cea irosită.
De ce îți scriu acum?
Pentru că dorul de tine e o lege nescrisă
Și oricât aș vrea să nu-mi pese, îmi pasă,
E ceva între vis și-o clepsidră aprinsă
Un surâs al durerii, sau poate-o grimasă.
De ce îți scriu acum?
Pentru că am inima prinsă,
Între cer și pământ și totuși, îmi pasă!
poezie de Adrian Abrudan
Adăugat de Adrian Abrudan

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Adrian Abrudan despre viață, poezii despre legi, poezii despre inimă, poezii despre dor sau poezii despre devenire