Doamna Mia Vasilian dă noilor sale cunoştinţe informaţii despre persoana sa c-un aer de tinereţe naivă. Acum douăzeci şi trei de ani, când a adus-o barza în casa părinţilor domniei sale, i s-a pus numele Maria, închipuiţi-vă! Cele două soţii de funcţionari, proaspăt transferaţi în târgul nostru de guvernul conservator, o ascultau cu interes, făcând însă în sine rezerve personale asupra anilor. Numele li se părea convenabil. Un nume destul de frumos, nu-i aşa? Cum a început însă a îngâna cele dintâi cuvinte, dumneaei şi l-a schimbat singură. C-o voce muzicală, ţuguindu-şi buzişoarele, răspundea totdeauna: Pe mine mă cheamă Mia! Şi Mia i-a rămas numele. Cineva făcea, atunci, observaţia că asta dovedeşte la copilă "simţul muzicii".

Mihail Sadoveanu în Dumbrava minunată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În condiţiile de odinioară, căsătoria cu Vasilian ar fi apărut ca o mezalianţă, căci domnia sa e născută Papazoglu. Având însă în vedere atâtea şi atâtea lucruri, speculaţii nefericite, inimiciţii politice, a trebuit să se resemneze. Totuşi, nu se poate spune, nu-i aşa? că Vasilian nu-i de familie bună. E dintr-o foarte bună familie, dimpotrivă, boieri moldoveni, însă oricine va recunoaşte că Papazoglu e altceva, e un nume celebru. În sfârşit, principalul e că se simte bine şi e fericită. Şi Jorj îi satisface toate capriciile... Altfel nici nu se poate. El e cu cincisprezece ani mai mare ca ea şi a mai fost însurat o dată. I-a rămas şi un copil, o fetiţă care - cum să spun? - care e un fel de ghimpe între ei... un copil, vai! destul de rău crescut. Asta aduce puţină umbră vieţii lor, nu-i aşa? Căci Vasilian a luat-o din dragoste. Văzând împotrivirea ei de la început, bietul Jorj căzuse bolnav. A trebuit să cedeze; şi la nuntă avea o toaletă aşa de frumoasă, aşa de elegantă, încât o invidiau toate prietenele.

Mihail Sadoveanu în Dumbrava minunată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Partidul Umanist Roman si-a schimbat numele in Partidul Conservator

Nu vreau sa par un delator,
Oricine poate sa observe
Ca PUR-ul e Conservator
Fiindca are doar "conserve".

epigramă de C. Milea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tao care ar fi numai cale nu este veşnicul Tao. Numele ce i l-am dat nu este Numele Veşnic. Fără nume este principiul Cerului şi al Pământului. Când îl putem numi, este puterea infinită care creează nenumăratele fiinţe, lucruri şi energii. Iată pentru ce în veşnica lipsă de dorinţe i se poate vedea esenţa. În fiinţarea înfăţişării dorinţelor i se văd înfăptuirile sale. Cele două înfăţişări au aceeaşi obârşie, deşi au nume deosebite. Această identitate este un abis de adâncime şi mister, ea este adâncul adâncimilor şi poarta tuturor esenţelor.

Lao Tse în Tao Te King, 1
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamna Mia Vasilian, soţia cunoscutului avocat din târgul nostru, observase privirea cucoanei Emilia şi zâmbi. I se părea foarte ciudat, cum o mamă aşa de înaltă şi de groasă poate să aibă o fată aşa de uscată şi subţire - ca o aţă... Las'că amândouă sunt urâte şi fără gust îmbrăcate. Şi au nişte pălării... Cum pot nişte femei de condiţie să poarte asemenea pălării?

Mihail Sadoveanu în Dumbrava minunată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E sa fie

Înserarea din noi nu are nume.

Sfârşit de gând,
singurătate impusă,
calendar cu amintiri rupte
la timp,
album cu imagini din zâmbetul nostru.

Cândva, nu demult,
această clipă
avea numele tău,
numele meu,
avea identitate
în timp.

Vom fi din nou
o zi nerostită încă.

În numele tău, în numele meu,
e să fie.

poezie de Adriana Weimer
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ioana Loredana

Numele tău face albă zăpada
numele tău creşte-n copaci
printre două lacrimi trece cascada
numai tu în cuvinte când taci

Numele tău înfloreşte-n copaci
numele tău trece ca vântul
de-ai să vrei să-mi spui ce mai faci
să-mi cauţi în inimă mormântul

Numele tău trece ca vântul
printre două lacrimi cascadă
la sfârşit iarăşi ia cuvântul
numele tău albă zăpadă

Numele tău murmură-n copaci
nu mai plânge tată în inimă taci

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din numele de familie al tată lui meu, Pirrip, şi din numele meu de botez, Filip, limba mea de copil n-a izbutit să scoată alt cuvânt mai lung şi mai lămurit decât Pip. Şi fiindcă eu îmi spuneam Pip, Pip am rămas. Susţin că
Pirrip este numele de familie al tatălui meu, bizuindu-mă pe autoritatea pietrei de pe mormântul lui şi pe spusele suroriimele, doamna JoeGargery, soţia fierarului din satul nostru.

Charles Dickens în romanul Marile speranţe
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inimi transparente

Ai dat uşa afară
O
deşertăciune
a
deşertăciunilor

Moartea
n-a putut
ridica
nici de data asta
fereastra sinucigaşă

Peisajul anterior
este abreviat
de
acelaşi ţipăt
nou-nouţ
Pe uşă însă
nu mai încape
cealaltă uşă
muribundă

O
Deşertăciune a deşertăciunilor

Numele tău
nu-i intrare

Numele tău
e
ieşire

O
de trei ori
0

Nu mai bate
inimă

Nu-i
nimeni
acasă

poezie de Costel Zăgan din Hiperbole blitz
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

În vecinătatea Acropolei se afla, prin 1907 o stradă mărginaşă a Atenei, care purta un nume ce-mi scapă. Strada asta şi numele ei de atunci poate să mai existe şi azi, după cum se poate foarte bine să-şi fi schimbat numele sau să fi pierit cu totul.

Panait Istrati în Pescuitorul de bureţi (1924)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii se ceartă în numele religiei: scriu în numele ei, luptă în numele ei, mor în numele ei; orice, mai puţin să trăiască în numele ei.

citat clasic din Charles Caleb Colton
Adăugat de Elena Gheorghe
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iată un alt exemplu de lapsus: O doamnă cere medicului ei informaţii cu privire la o altă doamnă pe care ei doi o cunosc, numind-o cu numele ei de fată. Cât despre numele pe care aceasta îl poartă după căsătorie, l-a uitat cu desăvârşire. Întrebată în legătură cu acest fapt, ea declară că este foarte nemulţumită de căsătoria prietenei sale şi că nu-l poate suferi pe soţul acesteia.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aceasta este rugămintea mea către voi: daţi copiilor numele sfinţilor şi ale drepţilor... de aici, de la nume să începem şi noi să modelăm sufletul copilului nostru. Să intre numele sfinţilor în casa noastră, la botezul copiilor.

citat celebru din Sfântul Ioan Gură de Aur
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Personal, am trăit mai multe vieţi, unele din ele îmi aparţineau numai mie, altora le-am împrumutat numele. Ce e foarte curios, e că cele cărora le-am dat numele meu sunt cele mai cunoscute.

Tudor Muşatescu în revista "Teatrul" (1970)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rămase însă tăcut pe scaunul său, fără a comenta nimic, deşi era clar că nu-i convenea deloc nesupunerea colegilor săi. Era însă, într-adevăr, în minoritate totală faţă de ei. Unul singur contra celorlalţi colegi ai săi... Oricum l-ar fi sucit, raportul nu se dovedea a fi în favoarea lui, nici măcar din punct de vedere matematic. Cifrele, pe care le considera de obicei aliatele sale, vorbeau acum totalmente împotriva lui, îi erau duşmani. Şi atunci, ce-i rămânea de făcut?! Să asiste neputincios la transformarea navei sale?! Hmm... Deloc convenabil!

citat din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Domnul To Kuny se numeşte... Victor?! Zău?! Frumos nume! Dar de ce eşti sigur că acesta ar fi numele dânsului?
Lucian: Păi... Sunt foarte sigur! Vezi tu, săptămâna asta, mai exact luni, dar şi în alte zile, am fost la marele supercomputer şi am avut o "conversaţie" destul de interesantă cu acesta; bizară, dar deosebit de interesantă.
Lia: Tu şi supercomputerul Proximei?! Nu mai spune, se miră ea, amuzată. N-aş crede! Poate Mihăiţă, nu tu...
Lucian: Păi, da... Ţi se pare ciudat?! Tot ce se poate să fie ciudat. Pentru că şi mie mi s-a părut astfel, mai ales că mi-a plăcut. Mi-a plăcut să colaborez cu supercomputerul. A fost foarte interesant. Tocmai de aceea am întârziat destul de serios în compania lui, cu mult după miezul nopţii, aproape în fiecare zi, săptămâna trecută. La un moment dat însă, nu ţi-aş putea spune cum anume s-a întâmplat, pentru că nici mie nu mi-am explicat încă, însă, după cum ziceam, supercomputerul mi-a afişat acest mesaj: "Pe suprafaţa Proximei a sosit o navă spaţială de pe Terra, cu trei persoane la bord." Acesta era mesajul, deci, era clar că nu putea fi vorba despre nava noastră, "Pacifis". Mi-am dat imediat seama cine ar putea fi cele trei persoane în cauză. Cine altcineva, dacă nu cei trei membri ai familiei Kuny?! Asta era clar! Deci, supercomputerul a confirmat bănuielile mele, pentru că eu am susţinut de la bun început că ei trei nu sunt localnici. Oricum, mai departe, cu greu am reuşit să aflu şi alte lucruri legate de acest eveniment, de la supercomputer. Anume, data terestră la care acea navă a ajuns aici. Şi era vorba despre duminică, 4 februarie 2080. Însă supercomputerul nu a binevoit să-mi afişeze numele persoanelor de la bordul navei, în schimb mi-a confirmat faptul că la bordul ei se aflase o persoană cu iniţialele P. V., adică, după cum mi-am amintit mai târziu, Preda Victor, alias, actualmente, To Kuny. Şi singura informaţie utilă pe care am mai reuşit s-o aflu de la supercomputer a fost denumirea navei cu care au sosit cei trei aici, pe Proxima, anume "Vulturul"!

replici din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În numele dorurilor

În numele dorurilor
din care se naşte cristalul.
În numele verbelor masacrate
din care se iscă berzele.
În numele tainei bătrâne
care uneşte muntele
cu cetaceele-amurgului.
În numele gustului pentru dezgust
care veghează-n adâncul nevinovăţiei.
În numele infirmităţii noastre
care se dă drept slavă.

poezie clasică de Alain Bosquet
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

În închisoarea din Văcăreşti, din frământarea gândurilor Căpitanului, s-a născut prima schemă de organizare a tineretului ţării româneşti. Organizaţiei îi pune numele "Arhanghelul Mihail". Un nume cu rezonanţe mistico-cavalereşti. Arhanghelul Mihail a fost cavalerul ceresc care a învins prin dragoste şi vitejie, prin credinţă şi lealitate faţă de Dumnezeu, puterile răului care se ridicaseră în contra ordinii create de El. Astfel, de la început, Corneliu Zelea Codreanu, într-un secol care se deschisese raţionalismului sec şi materialismului, îşi îndreaptă privirile spre Cer şi imprimă, prin numele ce-l dă organizaţiei sale, coordonatele şi misiunea ei de bază: pe căile luminoase ale credinţei, cu vitejie şi lealitate pentru ţară, să se înarmeze toată suflarea românească, să spargă întunericul şi să deschidă un drum drept în istorie, pentru neamul nostru.

Nicolae Roşca în Ce este Frăţia de Cruce
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numele

Zori pure. Orizontul
Pleoapele-şi deschide
Să vadă. Ce? Vechi nume.
Stau calme pe patina

Lucrurilor. Şi astăzi
Roza se cheamă încă
Tot roză, şi-amintirea
Trecerii sale, grabă.

Zor de-a trăi mai mult.
Spre lungi iubiri ne-avântă
Această forţă aspră
A Clipei cu pas sprinten

Care-atingându-şi ţinta
Fuge strigând: Nainte!
Atenţie! Atenţie!
Voi fi! Voi fi! Voi fi!

Şi rozele? Pleoape
Închise: orizontul
Final. Poate nimicul?
Dar numele rămân.

poezie celebră de Jorge Guillen din Sunete fundamentale, traducere de Ştefan Augustin Doinaş
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numele autorului epigramei acesteia

Numele, ce nu vă place,
De la tata-i moştenire,
Însă, de o vreme-ncoace,
Lupt să fiu un om... subţire!

epigramă de Ion Grosu din ziarul "Viaţa Buzăului" (1 iulie 2005)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

(...) că mai nainte de o sută cinci ani după Hristos, noi Rumânii nu lăcuiam aici; Partiea noastră era Italiea, şi oraşul nostru Roma, de la care ne au rămas şi numele Rumâni, au Romani.

Ţara Rumânească cu cele după la spatele ei împreună, se numea Dacie, căci era lăcuită de nişte oameni foarte barbari şi sălbăticoşi ce se zicea Daci. Craiul acestora anume Decebal, fiind de aciaşi natură cu suppuşii săi, mai totdeauna bântuia vecinatele Naţii ce se stăpânea de Romani. (...)

Marele Traian însă, văzând că locurile ei sânt foarte frumoase şi roditoare, râdică o mulţime de case au familii întregi de la Roma, şi le făcu să vie a se aşeza cu lăcuinţa pe ele. Asfelu de băjenii mari şi vecinice se zic Collonii. Adintâiu Collonie de Romani, cum a trecut în Daciea, s-a aşezat la judeţul ce se anumit după numele lor Romanaţi şi un Prinţu de viţă împărătească anume Caracal, pe care luaseră cu dânşii de la Roma ca să le fie cârmuitor, a zidit oraşul Caracalul. Altă Collonie mare ce-a lăcuit partea aceea unde acum se numeşte Moldova, a descălecat în locul ce se zice Roman, iarăşi de la numele lor de Romani. Toată lipsa Dacilor acum era plinită cu Romani; Ţara lor nu mai avea pentru ce să se mai zică Dacie căci se lăcuia de biruitori; aceştia o numea după numele lor Rumâniea.

Grigorie Pleşoianu în Cele dintâiu cunoştinţe pentru trebuinţa copiilor care încep a citi, Idee repede despre istoriea Rumânilor (1828)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!