Drob de Ţară

Norii-n Ardeal sunt bocet şi-ndurare,
Şi-s oasele tocate-n suferinţi,
Şi-s ocnele ce strigă din părinţi,
Care cu lacrimi îndulcit-au sarea
Cea care nu se vinde pe arginţi,
Cea care e mai scumpă decât pare
Că-ar fi că este sarea-n altă ţară
Mai ca a noastră - din gheţari fierbinţi,
Care din noi s-au rupt şi-au făcut marea
Cu valul şi cu-adâncul răzvrătit.
Ardealul ne e plânsul infinit,
În solniţe să-l aibă fiecare
Român, care de sare e albit
Să-şi poarte-n oase drobul lui de ţară.

poezie de Anatol Codru
Adăugat de Cornel Stelian Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scumpă ţară românească

Scumpă ţară românească,
Cuib în care ne-am născut,
Câmp pe care s-a văzut
Vitejia strămoşească,
Scumpă ţară românească,
Te salut!

Şi-a mea frunte ţi se-nchină
Ca naintea unui sfânt,
Căci, deşi copil eu sunt,
Inima de dor mi-e plină.
Să te văd mereu regină
Pe pământ.

Să ai viaţă de vecie,
Să sporească-al tău popor;
Sub stindardul tricolor
Să nu vezi decât frăţie,
Şi-atunci, dac-o fi să fie,
Pot să mor!

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ardealul, starea mea de spirit

Ardealul, starea mea de spirit
Cu care mă gândesc la ţară,
De parc-aş respira lumină
Şi existenţă milenară.

La orice pas îţi râde-o floare,
Sub orice pas e un mormânt,
Ardealul întregind o roată
Sub care Horia s-a frânt.

Aud un clopot sus pe-o cruce,
Bătând cu limba-n ideal,
Ca-ntr-o Duminică a ţării
Vin la biserică-n Ardeal.

poezie celebră de Marin Sorescu din Poezii alese de cenzură (1991)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din împrejurările de azi, România trebuie să iasă întreagă şi mare! România nu poate fi întreagă fără Ardeal; România nu poate fi mare fără jertfă!
Ardealul e leagănul care i-a ocrotit copilăria, e şcoala care i-a făurit neamul, e farmecul care i-a susţinut viaţa. Ardealul e scânteia care aprinde energia, e mutilarea care striga răzbunare, e făţărnicia care cheamă pedeapsa, e sugrumarea care cere libertatea! Ardealul e românismul în restrişte, e întărirea care depărtează vrăjmaşul, e viaţa care cheamă viaţa!
Ne trebuie Ardealul! Nu putem fără el! Vom şti să-l luăm şi, mai ales, să-l merităm!

Nicolae Titulescu în Inima României – discurs din 1915
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Culmi ale ipocriziei: Călăul să-şi onoreze victima; securistul să-l onoreze pe nevinovatul pe care l-a trimis la ani grei de temniţă; Turnătorul să-l onoreze pe cel pe care l-a turnat la securitate; Comuniştii să-l onoreze pe regele pe care l-au detronat şi l-au izgonit din ţară etc. E greu de spus care din aceste culmi este mai mare, dar ele reprezintă un mod prin care ticăloşii încearcă să-şi ascundă ticăloşia sau să le fie uitată; vor să pară buni pentru a nu se vedea că sunt răi.

George Budoi în Dicţionarul ipocriziei (24 mai 2014)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vârsta de trecere

Am, Doamne, treizeci şi trei de ani
şi-s numai bun de răstignit,
şi-s numai bun de pus pe crucea
poemului desăvârşit,

poemului care-ar putea
cu-o clipă iarna s-o amâne.
Sunt pedepsit azi pentru-o gafă
pe care o voi face-o mâine.

Revolta sângelui din mine
se domoleşte în părinţi.
Dar unde-i Iuda să mă vândă
pentru cei treizeci de arginţi?!

Se-ntinde-amurgul peste ziduri
precum un muşchi trandafiriu;
când moartea-mi face blând cu ochiul,
eu mai învăţ să fiu, să fiu...

poezie clasică de Nicolae Dabija
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Liniştea deasupra copacilor

liniştea o găseşti undeva deasupra copacilor
acolo pluteşte şi eternul dor
acolo asculţi în tihnă cântecul izvoarelor
veşnicia de bronz a clopotelor
şi mai auzi uneori cuvintele de rămas bun
ale părinţilor care nu te mai aşteaptă
de o vreme în pridvor

deasupra copacilor înverziţi
se adună visurile oamenilor
care nu mai au lacrimi să-şi crească copiii
care nu mai au sânge să moară pentru ţară
care nu mai au ţărână să-şi învie strămoşii
şi să-şi îngroape morţii

doar infinitul mai poartă pe aripi
absolute
stigmatul nemuririi lor

liniştea este atât de aproape
de ziduri
este undeva deasupra copacilor
a vremurilor
freamătă doar în piatra vechilor fântâni
în oasele caselor
în porţi de mănăstiri

câteodată coboară pe ape în suspine
şi se preface în umbre de sfinţi
în şoapte de mamă
şi în dor
de părinţi

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Port în suflet dor de ţară

Port în suflet dor de ţară,
Ţară care o iubesc,
Altă ţară mai frumoasă
Eu pe pământ nu găsesc!

Moldova ea se numeşte,
Ea ca o mamă pentru noi este,
Ca o zână din poveste,
Care de rele ne ocroteşte.

Eu cu dânsa mă mândresc,
Patria mea o numesc
Şi niciodată n-o s-o părăsesc,
Căci foarte mult o iubesc!

poezie de Vladimir Potlog (20 iulie 2006)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru Ardeal nu-i viaţă care să nu se stingă cu plăcere; pentru Ardeal nu-i sforţare care să nu se ofere de la sine; pentru Ardeal totul se schimbă, totul se înfrumuseţează, până şi moartea se schimbă: încetează de a fi hidoasă, devine atrăgătoare!
Ardealul nu e numai inima României politice; priviţi harta: Ardealul e inima României geografice!

Nicolae Titulescu în Inima României – discurs din 1915
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt român

Eu sunt român şi-ţi cânt în româneşte,
Iar când iubesc, o fac în limba mea.
Cuvântul "dor" e doar în limba noastră
Şi-aici s-adorm, eu îmi propun, cândva...

Eu sunt român şi-s demn, fără orgolii
De mai şarmant, mai bun, sau mai moţat,
În plaiul geto-dacic îmi am seva
Şi-aici îmi trăiesc timpul ce mi-e dat.

Eu sunt român şi frunza care-mi bate
În geam, cu insistenţă-n mângâiere,
Eu o iubesc cu posesivitate
În timp şi spaţiu, până la durere!

Eu sunt român şi ochii-mi înconjoară
Cu venerare patria natală,
Cu braţele deschise către lume,
V-aştept români, să reveniţi în ţară!

Eu sunt român şi vreau să fie pace
Cu neamuri megieşe şi-ntre noi,
Să ne iubim, să ne conducem bine
O glie încercată de nevoi!

poezie de Dan Mitrache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Coşmarul

Are-ades, un coşmar ce-l trezeşte-asudând
Dintr-un somn agitat şi cu lacrimi curgând.
Că sunt mari sau sunt mici, că sunt reci sau fierbinţi,
Că sclipesc sau se scurg, că sunt lacrimi cuminţi,
Nu contează prea mult, nu contează aici
Căci problema e-n vis şi e greu s-o explici:

Se făcea că-‘ntr-o ţară cum nu-i pe pământ
Şi în care sunt oameni cinstiţi, de cuvânt,
Fiecare ştiind ce-ar avea de făcut,
Au venit nişte vremuri când au apărut
În politică, oameni oneşti şi corecţi,
Ce munceau pentru ţară, în legi arhitecţi.
Aveau traiul corect şi salariul decent
Şi un şef luminat, serios, competent.

Deodată se-aude o voce, de jos:
-Ce-ai visat pân'-aici va fi tocmai pe dos.

poezie satirică de Daniel Vişan-Dimitriu din Parfum... vesel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Variante pe ales

Sunt zile în care viaţa mi se pare o povară
Şi sunt nopţi în care timpul mi se pare infinit
Dimineţi în care trupul mi se pare ca o gară
Seri în care sufletul mi se pare tren grăbit.

Călător stingher prin lume fără nici un crezământ
Fără nici un fel de rude, nu prieteni, ţară neam
Ar mai fi ca variante Dumnezeu şi un mormânt
Am de-ales, nu mă pot plânge precum alteori plângeam

Voi vota să mor, probabil sau să merg la Dumnezeu
Am atâtea variante că nu le mai ştiu nici eu.

poezie de Marius Robu din Carte de bucăţi (31 ianuarie 2008)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crucea din noi

Fiecare-şi duce-n spate
Crucea, după cum i-e dat,
Şi şi-o duc cu demnitate
Făr' să cadă în păcat.

Chiar de-i crucea noduroasă
Iar esenţa-i cea mai tare,
Luciu-i dau şi-o fac frumoasă
Tot frecând-o de spinare.

Ei şi crucea sunt un tot,
Un întreg, s-au contopit,
Când să cadă, zic "mai pot!"
Fiindcă-n cruce s-au proptit!

Greutatea să-i doboare?
Ei devin mai întelepţi,
C-au privit tot înspre soare
Şi-s puternici azi şi-s drepţi.

Alţii, alte caractere
Chiar de crucile-s mai mici,
Strigă, urlă de durere
Parcă sunt loviţi de bici.

Şi plâng şi-s plini de ură,
Zici că crucile purtate
I-au sleit fără măsură
De i-au cocoşat de spate.

Crucile nu-şi vor a duce
Şi-s atât de aroganţi
Că doresc cuiva s-arunce
Să i-o care, doi talanţi.

Vreun creştin cu suflet mare
Se gaseşte de-l ajută
Şi-i ia crucea în spinare
Celui care îl insultă.

Nu-l ajută pentru-arginţii
Aia ce-i văzu pe jos,
Ci că mai demult părinţii
L-au crescut creştin frumos.

Noi suntem mai păcătoşi
Şi mai judecăm, nedrept,
Tu însă ne vezi frumoşi
Că eşti pur şi înţelept.

Doamne, binecuvântează
Oamenii crucea să-şi poarte,
Sufletele luminează
Să şi-o ducă mai departe.

Florentina Mitrică
08.04.2018

poezie de Florentina Mitrică (8 aprilie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mamă scumpă, ţară scumpă

Pământul pentru care se luptară
Străbunii mei din vremuri seculare
Mi-a dat iubirea care mă-nfioară,
E dragostea de mamă şi de Ţară.

Cu laptele odată eu am supt
Un sentiment de viaţă, neîntrerupt,
Purtând în suflet dragoste şi dor,
Al Ariadnei fir nemuritor.

Aceste mari iubiri fără de seamă,
În inimi sunt nestemate stele,
Când şoapte de străbuni mă tot îndeamnă
Să port credinţă Ţării mele.

poezie de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De sărbători...

S-au dus şi sărbătorile... e iarnă!
De-azi-noapte ninge şi e tare ger...
Pleacă copiii-n ţări străine, mamă!
Degeaba-n ţară drepturile-şi cer.
Se luptă-n ţări străine pentr-o pâine,
Oh, mulţi nu ştiu ce Domnul le-o sorti,
Nu ştiu ce lacrimi vor mai curge mâine,
Nu ştiu câţi vor trăi, câţi vor muri...

S-au dus şi sărbătorile... E iarnă
Şi au plecat colind... colindători
Şi au plecat românii iar din ţară
În zi de luni, la ora trei, în zori.
Şi-au plâns părinţi şi fraţi... şi-au plâns copii
Şi-au plâns soţii, prietene, amici.
Ei au plecat, oh, au plecat în lume,
Sperând să-nvingă greul de aici.

De-azi-noapte ninge şi e tare ger
Şi-n jur răzbate-atâta suferinţă!
Pe umeri cade lacrima din cer,
Cu mângâiere, pace şi credinţă
Porneşte timpul către înapoi,
Nici pruncii nu mai au copilărie,
Căci stau cu ei bunicii şi din doi
Părinţii-s doar într-o fotografie.

Pleacă copiii-n ţări străine, mamă!
Departe-ntre străini muncind din greu,
O altă suferinţă îi adapă
Dar ei muncesc, muncesc, muncesc mereu.
Li-i ochiul încă lacrimă şi toamnă,
În sărăcie au trăit destul,
Vor să desfacă lanţul suferinţei
Şi să zâmbească celor dragi de-acum.

Degeaba-n ţară drepturile-şi cer,
Căci n-au aici nici drepturi, nici dreptate
Şi pier tăcut, în altă lume pier
Atât de-nlăcrimaţi... şi ce departe!
Şi dacă ţara noastră va pieri
Prin oameni sărăcind, va fi o lege
Ce pe români din nou îi va uni
O lege ce-n curând îi va-nţelege.

Se luptă-n ţări străine pentr-o pâine
Ne-ncrezători, flămânzi şi oropsiţi,
Sperând ca timpul, timpul cel de mâine
Poate-i va face-o clipă fericiţi.
Le trece viaţa-n muncă şi speranţă,
Sunt doar o biată lacrimă pe faţă,
Lumina fericirii e departe!
De cei din ţară-o viaţă ne desparte.

Oh, mulţi nu ştiu ce timpul le-o sorti,
Nu ştiu nici când în ţară vor veni
La-nmormântări, la nunţi ori parastase...
Ţara cu toate ale ei, frumoase,
Nu îi va mai cunoaşte... Sunt străini -
O floare ce-a crescut prin mărăcini.
De-atâta dor de toţi cei dragi, mereu,
Să fie-aproape, cât va fi de greu!

Nu ştiu ce lacrimi vor mai curge mâine...
Nu ştiu ce râuri lungi de suferinţi
Le vor uda uscatul colţ de pâine,
Le vor spăla uitate suferinţi.
O mare de români plecaţi din ţară,
O ţară care i-a uitat. Români,
Viaţa-ntre români nu e uşoară
Şi-n ţara noastră ne simţim străini.

Nu ştiu câţi vor trăi, câţi vor muri,
Câţi dintre ei se vor întoarce-acasă
Sătui de chin, de gustu-amarei pâini,
Sătui de moarte şi sătui de viaţă.
Câţi vor putea pământul românesc
Şi grâul cu neghină să-l sărute,
Ca în opinci şi-n portul strămoşesc
Să joace pe câmpie, pe-ntrecute.

Nu ştiu câţi vor trăi, câţi vor muri,
Nu ştiu ce lacrimi vor mai curge mâine,
Oh, mulţi nu ştiu ce Domnul le-o sorti,
Se luptă-n ţări străine pentr-o pâine.
Degeaba-n ţară drepturile-şi cer,
Pleacă copii în ţări străine, mamă!
De-azi-noapte ninge şi e tare ger,
S-au dus şi sărbătorile... e iarnă!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

România nu poate fi întreagă fără Ardeal... Ardealul e românime în restrişte, e întărirea care depărtează vrăjmaşul, e viaţa care cheamă viaţa... Ne trebuie Ardealul. Nu putem fără el.

citat celebru din Nicolae Titulescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii, care şi-au petrecut viaţa cu cititul şi au scos înţelepciunea lor din cărţi, seamănă cu aceia care au dobândit cunoştinţe exacte despre o ţară din multe descrieri de călătorie. Aceste descrieri pot da informaţii despre multe lucruri, dar în fond nu dispun de o cunoaştere unitară, lămurită şi temeinică a acelei ţări. Dimpotrivă, acei care şi-au petrecut viaţa cugetând, seamănă cu aceia care au călătorit în acea ţară: numai aceştia ştiu propriu-zis despre ce este vorba, cunosc lucrurile în legăturile lor şi sunt acolo cu adevărat la ei acasă.

citat celebru din Arthur Schopenhauer
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Învăluit în cer

Înfig degetu-n cer, că de la mine-ncepe
Şi-i simt albastru-n care scald tot plin de tonuri.
Îl am în lacrimile-mi ce s-au scurs, rămase sterpe
De timpuri ce le-am şters, s-au dus, doar gândul le-are zvonuri.

Înot în pojghiţa de mare ce-mi dă suflu
Că-nghit la nesfârşit şi adieri şi vânt năprasnic
Ce-n valuri au trecut de-un hărăzit, îmi pustiind răsuflu
De care încă-mbujorez, purtat la jinduit de fiecare praznic.

Am cer -lipit pe ochi, în pori de el transpir
Şi-i greu, fără să-l simt că îmi apasă zboruri-
Ce-l visez veşnic, visul mi-este un neîncetat respir
Să fiu adânc, mai sus să-mi găsesc oase urme, doruri.

Dar e la fel ca marea, oceanul; stau plutind,
Nu pot s-alunec jos, să mă scufund, himerele mă-mping!
Abisul nu-i al meu, e precum cerul ce l-aş vrea să-l prind
În mâna ce-n cătuşe-o am de mine şi-s văzduh de cer, ce-ating...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 aprilie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crucea din noi

Fiecare-şi duce-n spate
Crucea, după cum i-e dat,
Unii-o duc cu demnitate
Făr' să cadă în păcat.

Chiar de-i crucea noduroasă
Iar esenţa-i cea mai tare,
Luciu-i dau şi-o fac frumoasă
Tot frecând-o de spinare.

Ei şi crucea sunt un tot,
Un întreg, s-au contopit,
Când să cadă, zic "mai pot!"
Fiindcă-n cruce s-au proptit!

Greutatea să-i doboare?
Nu! Devin mai întelepţi,
C-au privit mereu spre soare
Şi-s puternici azi şi-s drepţi.

Alţii, alte caractere,
Chiar de crucile-s mai mici,
Strigă, urlă de durere
Parcă sunt loviţi de bici.

Şi plâng şi sunt plini de ură,
Zici că crucile purtate
I-au sleit fără măsură
De i-au cocoşat de spate.

Crucile nu-şi vor a duce
Şi-s atât de aroganţi
Că doresc cuiva s-arunce
Să le-o care, doi talanţi.

Vreun creştin cu suflet mare
Se gaseşte de-l ajută
Şi-i ia crucea în spinare
Celui care îl insultă.

Nu-l ajută pentru-arginţii
Aia ce-i văzu pe jos,
Ci că mai demult părinţii
L-au crescut creştin frumos.

Noi fiind mai păcătoşi
Îi mai judecăm, nedrept,
TU, însă, ne vezi frumoşi,
Că eşti pur şi înţelept

Doamne, binecuvântează
Oamenii crucea să-şi poarte,
Sufletele luminează
Să şi-o ducă mai departe.

poezie de Florentina Mitrică (8 aprilie 2018)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mori de vânt

Stai şi lupţi cu morile de vânt
Se pare că nimeni nu vrea să înţeleagă
stau citesc cugetând şi ascultând
Cum toţi citesc gândesc şi se întreabă

Asta este viaţa pe care am căutat-o?
Asta este viaţa pe care o dorim?
Este mai bună decât pe care am lăsat-o
Este acea viaţă pe care am crezut că o găsim?

Răspunsul foarte probabil va fi nu.
Ne aşteptam la mult mai mult decât ce am primit
Dar cat din tot ce este poţi să spui că ai fost tu
Vinovat că nu ai primit ce ai găsit

Pleci într-un sistem sperând că va fi totul diferit
Dar te plângi continuu că nu este cum a fost
Spunând că totul ce a fost era greşit
Şi vei găsi în altă ţară al tău rost.

Acum că vezi că nu este simplu să pleci în altă ţară
Ce crezi că nici înapoi nu ai unde te duce
Aici chiar ninge cat că este vară
Şi nu ai umeri seduci al dorului iei cruce

Eu mă opresc să scriu deoarece sunt trist
Mai bine stau şi tac al dracului din gură
Deoarece mă simt ca al tumori chist
Tot dau şi dau ca baba zi de zi din gură

poezie de Robert Botsch
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreau să fie linişte şi pace în ţară. Vreau să avem grijă şi de copiii fără părinţi, să avem grijă ca părinţii să nu mai trebuiască să plece din ţară, să nu se mai despartă de copii, pentru că generaţia care urmează, a copiilor fără părinţi, este generaţia care va avea pe umerii ei, destinele acestei ţări. Asta mă îngrijorează. Numai la asta mă gândesc şi la asta mă rog.

citat din Angela Similea
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!