Iubirea ta...
Iubirea Ta, Domnul meu, e o floare,
un nufăr alb în amurgul amar,
un surâs printre dulci lăcrămioare,
un crin ceresc răsărit pe altar.
Iubirea Ta, Domnul meu, e o taină.
Ea-mi umple gândul de-un nou înțeles,
de-un mister care toate-mi destaină,
ca să-nțeleg pentru ce m-ai ales.
Iubirea Ta e-un inel ce ne leagă,
un scut sub care-l înfrunt pe Cel Rău.
E tot ce am, e viața mea întreagă,
de când trăiesc doar prin sângele Tău.
Iubirea Ta, Domnul meu, e-o lumină.
Dar cînd în piept vechi ispite vin iar,
atunci din nou pe fața Ta divină,
în trist amurg, stropi de sânge răsar.
poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre viață
- poezii despre sânge
- poezii despre tristețe
- poezii despre nuferi
- poezii despre lumină
- poezii despre iubire
- poezii despre gânduri
- poezii despre flori
- poezii despre crini
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare
Poartă-ți iubirea în Isus...
Poartă-ți iubirea de Isus tăcut în lume
Chiar de ești-mproșcat
cu uri și vorbe de rușine...
Să-ți fie dor de cer,
de Domnul Salvator.
Prin Duhul Sfânt
trimite-ți inima, plină de dor...
Chiar prin suspine...
Mergi apăsat în urma Lui.
Chiar dacă lacrimi porți în tine,
El nu te va lăsa nicicând,
că te-a ales,
să-I fii Mireasă lângă Mire.
Iubește, chiar de suferi-n urma Lui,
și norii negri-și varsă pietre.
... E întunericul ce-ar vrea
de Domnul să te lepezi.
Pășește-n har cântând, șoptind
cele mai dulci cuvinte,
ca-n ele Domnul să te cheme:
- Aici sunt pentru tine,
copilul meu cuminte!
poezie de Sanda Tulics din Foșnet stelar (22 septembrie 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre nuntă
- poezii despre întuneric
- poezii despre tăcere
- poezii despre superlative
- poezii despre sfințenie
- poezii despre salvare
- poezii despre rușine
- poezii despre nori
Iubirea ta...
Iubirea ta,
când bună-rea,
mă ține-n frâu,
e ca un râu
învolburat.
Iubirea ta
de peruzea
străluce-ades,
e cânt și vers
înaripat.
Iubirea ta,
adorm cu ea;
e jar nestins,
alean și vis
înmiresmat.
Iubirea ta,
de catifea
e-un drag fior
cântec de-amor
predestinat.
Iubirea ta
e doar a mea;
etern refren
dintr-un poem
neterminat.
Iubirea ta(-i)
Iubirea mea...
poezie de Valeria Merca
Adăugat de Valeria Merca

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre poezie, poezii despre muzică, poezii despre versuri, poezii despre somn, citate de Valeria Merca despre iubire sau poezii despre aripi
Iubirea...
Iubirea, mintea mea o măsoară
În limitele mele de gândire...
Ea este ca o catedrală
Cu clopote ce sună "Luați-mă și pe mine!"
Iubirea e un ocean bogat
De dăruire și jertfire,
E ca un castel smaraldat,
Cu pietre scumpe în zidire.
Iubirea e ca o cascadă
Ce inimi vrea să le ude;
Urcați-vă pe baricadă
Și ea cu drag o să vă inunde!
Iubirea e un cer de stele
Ce luminează inima pustie,
E-un soare ce se amestecă-ntre ele
Formând o incandescență vie.
Iubirea e pentru cel doritor
Ce vrea din plin să o iubească,
Ea dă speranță tuturor
Și inimi vrea să-nveselească.
Iubirea e ca un curcubeu,
Te urcă sus la Dumnezeu
Și te face să înflorești
Sus, pe plaiurile cerești.
Iubirea e Însuși Domnul Isus
Ce viața veșnică a adus
Și vrea să o trăiești deplin
Până vei trece de cerul senin.
Amin.
poezie de Veronica Bobu din Izvoare limpezi (28 ianuarie 2017)
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre religie, poezii despre inimă, poezii despre stele, poezii despre ocean sau poezii despre limite
Ce e iubirea?
Ce e iubirea? De inima o cheamă.
Ce e iubirea? De lasă-n suflet rană.
Ce e iubirea? Când fără ea, degeaba mai trăim.
Ce e iubirea? De nimic pe lume, nu e mai sublim.
Ce e iubirea? Când o cunoști
Și simți că ești omul cel mai bogat din lume,
Ce e iubirea? Când te părăsește și rămâi buimac.
Ce e iubirea? De toți îi cântăm, scriem și vibrăm.
Ce e iubirea? Atunci când o trădăm.
Ce e iubirea? Atunci când nu o cunoști.
Ce e iubirea? Pentru cei răi și proști.
Ce e iubirea? Când te părăsește
Și totul în viață, ți se prăbușește.
Ce e iubirea? Când din ateu, devii un credincios.
Ce e iubirea? Pentru tirani și ticăloși.
Ce e iubirea? De n-ar fi Dumnezeu
Și în iertare, nu încercăm să credem mereu.
Ce e iubirea? De inima mereu o cheamă,
Ce e iubirea? Când mai toți, de la ea, avem o rană.
Ce e iubirea? Când viața ne-o fericește un timp,
Apoi ne părăsește căutând al destin.
Ce e iubirea? La care atâta râvnim.
poezie de Valeria Mahok (10 august 2003)
Adăugat de Valeria Mahok

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trădare, poezii despre timp, poezii despre suflet, poezii despre prostie sau poezii despre iertare

Domnul vede, Domnul iartă
Crini și trandafiri, flori multe
Râd privirii tale-n curte,
Dintr-un colț ascuns, pe bune,
Eu te caut printre rune.
Tu zâmbești, la cine oare,
La un mugure de floare?
- Nu fi hoț, te-am observat
Când te-ai strecurat prin gard!
Hai în casă, la răcoare,
Soțul e în depărtare,
Eu sunt singură și mor
De dragoste și de dor!...
Crini și trandafiri, flori multe
Au ascuns iubirea iute
Și fără nici un păcat
Raiul ne-a înmiresmat...
Eu te caut printre crini
Scumpă floare din vecini
Cu dragostea înfocată
Domnul vede, Domnul iartă!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zâmbet, poezii despre vecini, poezii despre trandafiri, poezii despre soț, poezii despre rai sau poezii despre muguri
O, crește-mi iubirea
O, crește-mi iubirea în inima mea,
Isuse, Isuse, mereu Te-aș ruga:
îmi umple cu harul pe care-l aștept
și ochii și graiul și inima-n piept.
O, crește-mi iubirea, Isuse iubit,
să fiu de-a' ei haruri deplin copleșit;
revarsă-mi-o-n suflet cu val după val,
ca rîul ce crește de dă peste mal.
O, crește-mi iubirea, iubite Isus,
în starea și locul în care m-ai pus.
Să port pretutindeni belșugu-i de har,
și-a ei revărsare să n-aibă hotar.
O, crește-mi iubirea cu rodu-i sfințit,
chiar numai cu ură de-aș fi răsplătit;
să nu pot, Isuse, trăi fără ea:
o, crește-mi iubirea în inima mea.
poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre răsplată, poezii despre ochi, poezii despre graniță, poezii despre creștinism sau poezii despre creștere
Iubirea noastră-i mai frumoasă
Iubirea noastră-i mai frumoasă,
ca orice dragoste sub cer.
Căci toate dragostele pier,
a noastră nici de iad nu-i pasă!
Iubirea noastră-i mai curată
ca orice fir de mărgărint.
Căci toate dragostele mint,
a noastră însă niciodată!
Iubirea noastră-i mai înaltă
ca orice templu din vreun plai.
Căci piatra cea de sus e-n rai,
iar pietrele de jos sub daltă.
Iubirea noastră-i mai duioasă
ca orice plîns de-ndrăgostit.
Căci nici un mire n-a plătit
un preț mai scump pentru-o mireasă.
Iubirea noastră e mai vie
ca apa vie din Elim.
Căci orice clipă cînd iubim
e un fior din veșnicie.
Iubirea noastră-i mai măiastră
ca cerul ce clipește-oricui.
Dar stelele-s iubirea Lui
iar cerul gol, iubirea noastră.
poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Costache Ioanid despre iubire, citate de Costache Ioanid despre nuntă, poezii despre înălțime, citate de Costache Ioanid despre înălțime, poezii despre plată, citate de Costache Ioanid despre plată, poezii despre minciună, citate de Costache Ioanid despre minciună, poezii despre frumusețe, citate de Costache Ioanid despre frumusețe, poezii despre curățenie sau citate de Costache Ioanid despre curățenie

Imaginea divină
În ceas de cumpănă toți se roagă
Pentru Iertare, Milă, Pace și Iubire;
Către-aceste virtuți minunate
Se întorc cuvintele lor de mulțumire.
Căci Iertarea, Mila, Pacea și Iubirea
Reprezintă pe Domnul, Tatăl cel de sus;
Dar Iertarea, Mila, Pacea și Iubirea
Reprezinta și-Omul, pe fiul Lui, Isus.
Căci Mila are-înfățișarea omului,
Iertarea, inima umanității;
Pacea e îmbrăcămintea lumii,
Iar Iubirea, forma umană a divinității.
Atunci când oamenii, din orice țară,
Se roagă-n ceasuri de nenorocire,
Se roagă divinității cu formă umană:
Iertare, Milă, Pace și Iubire;
Trebuie să iubim forma omenească,
Cu toții, creștini, păgâni, musulmani sau evrei;
Când există Iertare, Milă, Pace, Iubire
Printre oameni, Însuși Domnul locuiește-n ei.
poezie celebră de William Blake, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre pace, poezii despre ceas, poezii despre vestimentație, poezii despre mulțumire sau poezii despre islam

O taină e iubirea,
O taină e iubirea,
O taină e durerea
Pentru cei care nu le pot stăpâni.
O taină e lumina,
O taină e plăcerea
Pentru cei care nu le pot privi.
O taină este gândul,
O taină e cuvântul
Pentru cei care nu le pot rosti.
O taină este viața,
O taină e și moartea
Pentru cei care nu le pot prețui.
O taină este dorul veșnic călătorul
Pentru cei care nu pot iubi.
poezie de Vladimir Potlog (12 noiembrie 2021)
Adăugat de Vladimir Potlog

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre plăcere, poezii despre moarte, poezii despre durere, poezii despre dor sau poezii despre cuvinte

Când totu-i prea mult...
Când totu-i prea mult,
Când totu-i puțin,
Iubirea ascult
Venind din senin.
Când totu-i firav,
Sau totu-i imens
Nimic nu e grav,
Iubirea e vers.
Nimeni nu știe,
Nimeni nu simte,
Că inima-mi vie
Iubire promite,
Ți-aduce o floare
Și stele în dar
Pe sacra cărare
Mai sus de altar.
Nimeni nu ceartă,
Nimeni nu-mbie,
Domnul ne iartă
Scânteia în vrie,
Totul nu-i mult,
Totu-i puțin,
Inima-i rază și scut,
Iubirea-i destin!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre promisiuni sau poezii despre ceartă

Dulce povară ...
Iubirea e visul ce ți-e hărăzit,-
Te leagănă-n brațe în cântec șoptit.
Iubirea e soare trimis pe pământ,
În sufletu-ți arde purtată de-avânt.
Ca-ntre nicovală și crudul ciocan,
Aprinsă-i ca lava arzând sub vulcan.
Iubirea urnește și munții cu stânci.
Nu e o nălucă, nici basm pentru țânci.
Iubirea e spadă, iubirea e scut
Rănește fatală la modul acut.
O! Dulce povară, din miere și-amar,
Te pune în lanțuri când nici n-ai habar.
Iubirea e cântec, iubirea e dans,-
Să fie pereche plutește-n balans.
Iubirea e floare, iubirea e spin,
E viață iubirea, trăiește-o din plin!
Iubirea e stâncă în crucea urgiei
O cântă adesea poeții-elegiei.
Iubirea e mare, iubirea-i ocean,
A inimii undă ce nu curge-n van.
Iubirea e sânge fierbinte prin vene,
Alungă și tihna și somnul din gene.
Iubirea e fugă, iubirea-i popas.
De-ți tragi răsuflarea, își ia bun rămas.
Iubirea e cerul, iubirea e stea
Și plină, ca luna, e inima mea.
Iubirea e arcul, iubirea-i săgeată
Ce are ca țintă inima mea toată.
Iubirea-i balsamul atât cât ești viu.
Nu-i Fata Morgana dansând în pustiu.
Iubirea e gândul, iubirea-i ideea.
De vreți vinovatul, îl știe femeia...
poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Zăbrelind zadarnic zborul (2014)
Adăugat de Mihaela Banu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre stânci, poezii despre vulcani, poezii despre visare sau poezii despre vinovăție
Da și Nu
Da și nu, nu și da
nu se pot înmănunchea.
Nu poți fi
cum vrei tu:
nu poți fi și da și nu!
Când iubirea spune: hai!
Lenea-ți poruncește: stai!
Când Isus vrea să lucrezi,
lenea-ți spune să mai șezi.
Bun și rău, rău și bun
când se-adună se răpun.
Nu poți da brațul tău
Celui bun și celui rău.
Cerul vrea copii cuminți
însă lumea vrea să minți.
Domnul vrea să fii în har,
iar Satan să fii murdar...
Iad și Rai, Rai și Iad
n-au același drum și vad.
Pe Isus dacă-L ai,
scapi de Iad și intri-n Rai.
Dacă-L ai pe Domnu-n gând,
nu poți fi și rău și blând.
Dacă-I dai iubirea ta,
spune-I totdeauna da!
poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Costache Ioanid despre gânduri, citate de Costache Ioanid despre creștinism, poezii despre Iisus Hristos sau citate de Costache Ioanid despre Iisus Hristos
Sunt strain si calator
Sunt strain si calator,
n-am aici palate.
Dar in tara fara nor
ale mele-s toate.
Toate stelele de sus,
tot ce n-are-n veci apus,
prin iubirea lui Isus,
ale mele-s toate.
Domnul meu in infnit
multe ceruri tine.
Pentru cine le-a zidit,
decit pentru mine?
Din neant cind le-a chemat,
Domnul mult s-a bucurat,
insa viata nu si-a dat
decit pentru mine
Dar nici eu nu-s al oricui;
Lui Ii sunt cununa.
Casa mea si cerul Lui
tot ce-avem e una!
Si la bine si la greu
eu al Lui sunt, El, e-al meu;
eu, nimic El, Dumnezeu,
dar ce-avem, e una!
poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de Adelydda

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Costache Ioanid despre stele, citate de Costache Ioanid despre religie, poezii despre palate, poezii despre Dumnezeu sau citate de Costache Ioanid despre Dumnezeu
Iubirea nu-i doar floare
Iubirea nu-i doar floare de mușcată
Pe care-o pui la geam ca să se vadă,
Să știe lumea cât de mândru ești
Că ai ajuns și tu ca să iubești.
Iubirea nu-i coroană, nici blazon,
Și nici măcar un lucru de bonton,
Iubirea nu-i trofeul că iubești
Și nici un film pe care-l tot privești,
Și nu-i nici marfă generos dosită,
Ce duce omul sigur în ispită.
Dar, uneori, iubirea-i un secret,
Pe care-nveți să îl trăiești discret
Când este pasiune și ocară,
Ce-ți face viața aspră și amară,
O iei așa cum e și cum ți-apare,
Ca floarea care crește prin ponoare.
Iubirea nu-i un antidot la ură,
Nici adorarea celui ce te fură,
De-ar fi așa, am tot fura cu toții
Și-am pune-n poarta vieții noastre hoții.
Iubirea nu-i nici floare altruistă,
Pe care o ții la altul în batistă,
Ca fericirea lui să fie soare,
Iar viața ta coșmarul care doare.
Iubirea nu-i nimic și-i tot ce este,
Un mod de-a fi, o magică poveste,
Este-un copac ce crește din pământ
Chiar dacă frunza lui se risipește-n vânt...
Dar asta o-înțelegi foarte târziu
Când viața ta a devenit pustiu,
Pustiu de gând, de șanse și de lume,
Pe care-l iei ca drog de-nțelepciune.
poezie de Gheorghe Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vânt, poezii despre secrete, poezii despre mândrie, poezii despre generozitate sau poezii despre frunze

Iubirea castă și mare, sfânta duioșie care contopește două vieți într-una singură, care leagă strâns două suflete, iubirea, acest cânt pe care Dumnezeu l-a dăruit pământului, această mană care cade odată cu roua din cer, iubirea care știe să înfrumusețeze însăși urâțenia, iubirea care dă frumuseții o aureolă divină...
Paul Feval în Cocoșatul
Adăugat de ella

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre frumusețe, citate despre viață, citate despre urâțenie, citate despre suflet, citate despre sfinți, citate despre rouă, citate despre religie, citate despre muzică sau citate despre iubire
Picuri de lumină
De-a păcatului arsură
Doar Isus azi ne dezleagă
Dacă noi după Scriptură
Trăim viața noastră-ntreagă
Doar Isus e Cel ce poate
De păcat să te dezlege
Căci El a trecut prin moarte
Și-a trăit a vieții lege
Numai Mesia-i izvorul
De milă și îndurare
El este Mântuitorul
Ce ne oferă-n veci salvare
Doar prin El suntem spălați
Prin sângele care-a curs
Chiar din El să fim iertați
Și curați azi prin Isus
El e jertfa ce s-a dat
Ca noi în neprihănire
S-avem sufletul furat
Numai doar de-a Lui iubire
Domnul este Dumnezeu
Și este iubirea noastră
El ne-mbracă aici mereu
În lumina cea albastră
Doar acum suntem aleși
Puși deoparte și sfințiți
De iubirea Lui culeși
Sus în cer să fim primiți
Hristos ne e biruința
Noi prin El aici trăim
Și îi dăruim ființa
Ca ai Săi pe veci să fim
Prin El doar aici umblăm
Privind spre desăvârșire
Cununa ca s-o luăm
De har plini și de iubire
Ne vrem picuri de lumină
Dar pe palma Lui Hristos
S-avem viața fără vină
Înspre cerul glorios
Din lumina Lui lumină
Pentru veci cu toți să fim
În cântarea Lui Divină
Pe Isus să-l proslăvim
poezie de Ioan Daniel Bălan (12 aprilie 2018, Cluj)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea
Iubirea ca un zbor lung
Plutind pe cerul senin,
În spații ce nu-i ajung
În sufletul parcă prea plin.
Iubirea aduce adieri
Peste gingașele narcise,
Ieșite din primăveri
Cu petalele deschise.
Iubirea, zâmbete noi,
A sufletului încins,
Mătasea buzelor moi
Sensibile de nedescris.
Iubirea, o rază lină,
Cu puteri nemăsurate,
Care pune în lumină
Aureola inimilor curate.
Lăsați iubirea să curgă
În inimă de orice vârstă!
Căci tristețea o alungă
Atunci când iubirea există.
poezie de Mihai Leonte (august 1964)
Adăugat de Mihai Leonte

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre vârstă, poezii despre primăvară sau poezii despre narcise

Nu știu
Nu știu ce este-afară,
Nici câtă-ntunecare e-n suflete
Și-n inimi...
Doar Dumnezeu răsare
Pe cerul vieții mele
O literă de stea
Ce este far și taină
Pentru iubirea mea.
Nu știu, sunt îngeri care,
Prin suflete aleargă,
Nu știu, iubirea voastră,-ntregită-i,
Ori beteagă.
Știu doar că mă-ncunună
Cu mirt și cu lumină,
Ca pe un vis de ceară, biserica divină.
poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre îngeri sau poezii despre biserică

Frânturide iubire
Iubirea e deprinsă mereu
dintre flori de destin
și fiori de lumină
Iubirea e poemul în care
tăcerea se cristalizează
în lacrimile-rugă
Iubirea e mai mult ca suferința
după care sufletul veghează
stări de lumină
Iubirea e bucuria de A Fi
după frumuseți efemere
tristețe-amar-durere
Iubirea e partea de infinit
prin care visele ard
metafore de alt destin
poezie de Constantin Anton din Frânturi de Destin
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre suferință, poezii despre metafore sau poezii despre infinit
Evanghelia-i salvarea
Evanghelia-i lumina
nouă care ni s-a dat
să trăim întotdeauna
toți cu sufletul curat
Evanghelia-i viața
care azi ni se oferă
luminată s-avem fața
trăind astfel noua eră
nu-i lumină nicăieri
ca Ea azi să lumineze
să ne scape de plăceri
și în rai să ne așeze
Domnul doar este Cuvântul
El Isus Hristos Mesia
ce ne oferă Legământul
să intrăm în veșnicia
unde nu mai e hotar
și nici timp și noapte nu-i
ci al Domnului sfânt har
dăruit este oricui
celui care împlinește
voia Tatălui Cel Sfânt
și ființa-și dăruiește
Domnului azi prin Cuvânt
Evanghelia-i destinul
omului de pe pământ
prin Isus Hristos azi Domnul
și credința în Cuvânt
Evanghelia iubirii
nouă ni s-a dăruit
ca pe drumul mântuirii
să mergem pân' la sfârșit
ni s-a dat lumina sfântă
prin Isus Hristos Mesia
să intrăm cu toți la nuntă
moștenind dar veșnicia
cine dar azi se încrede
în Hristos are viață
moștenirea nu și-o pierde
raiul sfânt doar îl înalță
prin Isus doar ni s-a dat
și iubirea și credința
s-avem sufletul curat
Lui să-i dăm pe veci ființa
numai El ne izbăvește
de păcatul cel amar
sufletul ni-l curățește
prin sânge de pe Calvar
în Hristos doar ni s-a dat
tot ce-i bun și e-n lumină
fie Domnul lăudat
căci suntem fără de vină
Isus ne-a răscumpărat
și ne-a dat a Lui iertare
pe-a Lui brațe ne-a luat
să avem pe veci salvare
Evanghelia-i viața
care azi ni se oferă
pururea curată fața
s-o avem în noua eră
nu-i nimic mai de valoare
ca Ea azi pe acest pământ
Ea e singura salvare
e-al vieții vii Cuvânt
Adevărul e lumina
și Ea-i Adevărul Sfânt
ce ne-nvață-ntodeauna
sfinți să fim pe acest pământ
din lumină în lumină
ni se cere să pășim
înspre patria Divină
ochii să ni-i ațintim
prin Isus Hristos Mesia
să ieșim biruitori
s-avem raiul veșnicia
numai Lui să-i fim datori
prin Isus și pentru El
să ne fie aici umblarea
harul Lui Emanuel
să-l trăim și îndurarea
Evanghelia-i iubirea
oferită pentru noi
să trăim neprihănirea
de lumea acesta goi
goi de fire goi de lume
însă plini azi de Hristos
de-a vieții-nțelepciune
ce ne este de folos
Evanghelia-i salvarea
noastră azi a omenirii
harul sfânt și îndurarea
de pe căile pieirii
prin Ea doar avem credința
oferită de Hristos
și asemeni biruința
tot prin Mielul glorios
Evanghelia-i Cuvântul
ce ne leagă pe vecie
noi să moștenim pământul
Hristos Mire să ne fie
glorie dar Lui Mesia
slavă Celui Prea Înalt
ce-a creat și veșnicia
și-n noi sufletul curat
cinste slavă și onoare
Tatălui cel veșnic Sfânt
ce ne oferă azi salvare
numai prin al Lui Cuvânt
numai prin Hristos Mesia
și prin jertfa din Calvar
ce ne oferă veșnicia
viața veșnică în dar
poezie de Ioan Daniel Bălan (9 august 2018, Mănăștur)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sfinți sau poezii despre mântuire