Cea dintâi seară

- Era de toate dezbrăcată,
Copacii totuşi n-o vedeau,
Însă ar fi vrut să ştie: o fată
De ce nu fuge de Bau-Bau?

Şi scaunul scotea scântei,
Când trupul gol îl atingea-
Boboc de jar, între femei,
Călca piciorul, vai, o stea!

- Priveam, de ceară parcă,
O mică rază, iată, în tufiş -
Noaptea era şi ea o barcă,
Chiar printre stele: pâş-pâş!

- Îngenunchiat, zău, la piciorul
Ce-n mână parcă îmi vorbea,
Simţeam cutremurat că dorul
Mă duce-n hăţuri: hăis şi cea!

- Picioarele ca două aripi îs,
Şi pieptul ţi-l ating în joacă,
Când totul pare iată un surâs
Dumnezeu n-ar vrea să tacă!

De gheaţă şi sărut, ea arde-
Şi ochii se închid de dulce
O lacrimă ai vrea, bărbate,
Un pat, iubirea să se culce.

Iubito, ce-aş putea să fac?
Umbra raiului-i pe sânii tăi!
Am aruncat pielea de drac
Şi te mângâi, iată, cu văpăi!

... Era de toate dezbrăcată,
Copacii parcă n-o vedeau-
Însă-ar fi vrut să ştie: o fată
De ce nu fuge de Bau-Bau?

poezie celebră de Arthur Rimbaud din Poezii (1871), traducere de Costel Zăgan
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vânătoresele de păduchi

Copil încoronat cu lauri de foc-
Aşteaptă viespile de aur;
Surorile din trecut îşi fac loc,
Şi vin, coridă fără taur!

De saltă copilul din copilărie,
Dar florile cad secerate;
Şi totul cade, vai, fir-ar să fie,
Şi cine, totuşi, nu mai cade?

Or fi deci îngeri cele două?
Dacă aripi au, însă cu ghimpi-
Din cuvinte parcă iese rouă-
Dar buzele pe ce le schimbi?

Numai mâinile abia l-ating
Când genele uite coboară;
Şi pielea-ţi pare, zău, un ring-
Însă păduchii n-au hotară!

Lenea urcă, totuşi, ca un vin:
Armonia pare dusă în delir;
Ce copil de daruri, iată, plin-
Cu ochii mari, o, cât un cimitir!

poezie celebră de Arthur Rimbaud din Poezii (1871), traducere de Costel Zăgan
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cronometraj

Printre stele, printre sori
Cronos paşii îşi iuţeşte,
Iată, te-ai trezit în zori,
Iată, noaptea te umbreşte.

Cel bătrân răutăcios
Fură clipele în grabă –
Iată, eşti copil frumos,
Iată, eşti moşneag ori babă.

Şi nu ştiu cum s-a făcut,
C-ai trecut pe altă parte.
Iată, parcă te-ai născut,
Iată, eşti pe pat de moarte...

poezie de Mihai Vîlcu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimi de ceară

Curg lacrimi calde dintr-o lumânare,
Îi pâlpâie lumina printre umbre,
Iar tu îmi stai ascunsă într-o stare,
În care nepăsarea te pătrunde.

Îţi joacă forme negre pe pereţi,
Le urmăreşti însă n-ai vrea să fie
Şi te întrebi de oare nu repeţi,
Greşeli precum acela ce nu ştie.

Mai e puţin, lumina ei se stinge,
Iar altă lumânare nu mai ai,
Te uiţi la ea cum ceara se prelinge,
La fel cum curge-o lacrimă din rai.

Te tot gândeşti, îţi va fi întuneric,
Nu ştii de vrei să dormi, de vrei să nu,
Priveşti spre cer, sunt stele, e feeric
Şi una-i vrea să fii, de poţi, chiar tu.

Îţi plâng din lumânări lacrimi de ceară,
Adememenite parcă de firesc,
Căderea lor nu pare să te doară,
Dacă nu-ţi curg din trupul omenesc.

poezie de Adi Conţu (13 august 2018)
Adăugat de Anna Gheorghiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor!...

Atunci, când eu te-am cunoscut
Şi, ţi-am dat primul meu sărut,
Erai blondă, cu plete-n vânt
Şi... te-aş fi vrut în aşternut.

Aş vrea să muşc a tale buze;
Parcă sunt două buburuze.
Frumoasă blondă, un' te duci?
Aş vrea, pe mână să te culci!

Ştiu, că şi eu, ţie-ţi sunt drag,
Ce ochi frumoşi ai! Mă atrag!
Te-am întâlnit de dimineaţă,
Un' te duceai, fată isteaţă?.

Acestea sunt doar simple gânduri,
Ce mă pătrund şi se-ntretaie
Cu fraze aşternute-n rânduri,
Ce-n suflet aduc vâlvătaie.

poezie de Georgeta Nedelcu din Cenuşa unui suflet! (17 decembrie 2008)
Adăugat de Georgeta Nedelcu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii tăi iubito

Ochii tăi iubito sunt ca marea
Când este liniştită şi curată.
Ochii tăi iubito e ca luna când răsare,
Parcă e un chip frumos de fată.

Ochii tăi iubito sunt ca vântul
Când se plimbă liniştit printre copaci.
Ochii tăi iubito sunt ca o grădină,
În care au înflorit mii de maci.

Mi-i dor de ochii tăi iubito.
Şi dacă nu-i văd macar pe o clipă,
Sufletul Îmi plânge în mine
Şi în jurul meu totul se risipă.

poezie de Vladimir Potlog (2 aprilie 2022)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ofelia

I
Pe valul blând şi negru cu stele înspumate,
Trece fantoma Ofeliei, mai albă decât crinul,
Şi-n hainele ce-o poartă ca nişte vechi păcate
Ecouri, din pădure, parcă o gâdilă cu spinul.

Trece de veacuri însăşi Ofelia cea tristă,
Ca o fantomă albă plutind pe apa neagră,
Ce nebunie înseamnă sub val tot ce există
Şi vrea la suprafaţă să iasă şi să meargă?

Cu-aripile imense vântu-i sărută sânii,
Şi parcă ieri fecioara abia dădu în floare,
Şi azi durerea iată îşi răsădeşte spinii
Ce într-o clipă ajung pe fruntea visătoare.

Şi nuferii ciudaţi sunt gata ca s-o plângă,
Pe fluviul somnambul cu val sinucigaş,
Fantoma unei aripi parcă-a zburat pe lângă
Un cuib de stele Doamne în pumn de uriaş.

poezie clasică de Arthur Rimbaud din Poezii (1871), traducere de Costel Zăgan
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fată dragă

Fată dragă, fată dulce,
Vise vor să mi te culce
În parfum de fân cosit
Şi de dragoste sfinţit.

Poţi a învăţa să numeri
Cu picioarele pe umeri
Şi săltând înspre ispite
Sfârcurile... întărite.

Apoi, sărutări vor ninge
Şi fiori... te vor învinge
Unduind trup de felină
Pe o rază de lumină.

Fată dulce, fată dragă,
Nu lua nopţile în şagă,
Palmele ce te frământă
Buzele ce nu cuvântă.

Lasă degetele-n pace,
Ele ştiu ce pot desface
Înlesnind scântei nebune
Ochilor... ca de cărbune.

Şi când soarele se duce
Spre culcuşuri zăbăuce,
Te deschide ca o floare
Într-o zi de sărbătoare.

Fată dragă, fată bună,
Fii pe clipa ta stăpână
Rostuind plăceri rebele
Infinitului de stele.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea e ca o pisică albă

Iubirea e ca o pisică albă
Ce şade liniştită pe saltea
Şi chiar de-ai mângâia-o ziua-ntreagă
Ea face pur şi simplu ce vrea ea.
Pleacă şi vine după cum pofteşte
Indiferent ce-i zici sau ce îi faci
Şi chiar de sufletul tău o doreşte
La tine nu ai cum să o atragi.
Însă când mulţumit te simţi şi stai la soare
Cu fruntea sprijinită într-un cot
Iese din casă, parcă temătoare
Că ai putea să uiţi de ea de tot.
Şi-n braţe-ţi sare şi parcă ar vrea
S-o mângâi mult şi să te joci cu ea.

poezie de Nicholas Gordon, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste din zăvoi

Zăvoiu-adăposteşte tufiş lângă tufiş,
mă furişez pe-aproape şi mă postez pitiş,
e umbră lângă paltini, e răcoros izvorul
în care, cu tandreţe, îţi răcoreşti piciorul.

Îţi pare lungă fusta, încearcă de-o ridică,
nu-ţi va veni, vezi bine, în ajutor Petrică,
tu-l crezi plecat departe, cum c-ar fi dus la muncă,
dar gândul lui e, parcă, mai odihnit în luncă.

Te urmăreşte lacom, priveşte pe furiş,
la felul cum pui galeş cămaşa pe prundiş,
cum despletit ţi-e părul, cum stai cu bustul gol,
se mistuie Petrică, se face rostogol.

I se lărgesc şi ochii, se dă de ceasul morţii,
se roagă să-i dai birul pentru izbânda sorţii,
se zbate ca un peşte, nu ştie ce-i odihna
că de vreo săptămână nu mai cunoaşte tihna.

Se mistuie, revine şi umblă ca năuc
se-nvolbură privirea, se simte singur-cuc,
ar vrea să se ridice să fugă să te-ajute
nici nu poate să strige, cuvintele-i sunt mute.

Ar vrea s-asculte vântul, i-ar spune el ceva,
dar liniştea-i adâncă, n-o poate tulbura,
iar inima îi bate de-ar vrea să-i spargă pieptul,
Petrică însă zace, dar face pe deşteptul.

Deschide ochii minţii, s-alunge toropeala
şi simte că-l cuprinde mai tare plictiseala,
deodată se ridică, ştie ce vrea să-i facă
şi o cuprinde-n braţe, de dorul ei să zacă.

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Copacii iarna se trezesc buimaci
sub cerul nopţii găurit de stele.
în fiecare parcă a dormit un vraci
ce scârţâie din ramuri mărunţele.

sub gerul ăsta, ce poţi ca să faci
spre a-mbuna pornirile rebele?
te-nchizi între cuvinte şi le taci
şi-asculţi cum vântul cântă la cinele.

copacii iarna parcă nu-s copaci,
când se salută cu zăpezuri grele.
neobservându-şi vrabia dintre craci,
privesc înspre iatac, printre perdele.

în rădăcini copacii se au dragi,
deşi aci sub cer cată proptele.

poezie de Vasile Ionac
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cei ce iubesc

Iată în şiruri lungi cum trec cocorii!
De-abia plecaţi, aveau deja în faţă
de parcă ar vrea să fugă şi ei, norii,
acum dintr-o viaţă duşi în altă viaţă.
Cu aceeaşi grabă şi înalţi la fel
unul pe lângă altul trec, de parcă
cocori şi nori, în zborul paralel,
cerul să şi-l împartă azi încearcă,
frumosul cer, dar nimeni să rămână
prea mult pe-aici şi altceva să vadă
decât plutirea celuilalt, cum creşte
vântul pe care-l prind în aripi, până
simt cum înspre neanturi îi răpeşte.
Iar cât timp nu adastă şi nu pier,
nu îi ating nici o ameninţare
din orişicare loc sub acest cer,
de ar fi ploi sau puşcă tunătoare.
Sub lună şi sub soare, cercuri gemănate,
se duc în zbor, cu dorul, rând pe rând.
Încotro? – Înspre nicăieri. – De ce fugiţi? – De toate.
De cât timp sunteţi împreună oare?
Puţin. – Când vă veţi despărţi? – Curând.
Astfel, iubirea lor un sprijin li se pare.

poezie clasică de Bertolt Brecht, traducere de Dan Dănilă
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primul an de şcoală

Primul an, al meu, de şcoală!
... Cei mai mici, băiat sau fată,
Greu se culcă, greu se scoală.
Eu nu-ntârzii niciodată.

Plin ghiozdanu-abia încape.
Cărţi, caiete, o grămadă.
Şcoala e aici aproape.
Casa e pe-aceiaşi stradă.

Mama, scumpa mea şi buna,
Chiar când seara mă mai ceartă,
Dimineaţa – totdeauna –
Mă aduce pân-la poartă.

Ce mulţime mare vine
Cu ghiozdanul între umeri...
Cred şi eu. E-aşa de bine
Să înveţi, să scrii, să numeri.

-Primul an, al tău, de şcoală...
Dragă-mi eşti şi tare mică!
Curtea noastră e mai goală,
Şi e singur Azorică.

Anul ăsta, se-nţelege,
Altfel eşti, în pragul toamnei.
Şcolăriţă eşti, în lege,
Da-mi lipseşti, comoara mamei!

Parcă spune: Ce mai fată!
Stă cu ochii umezi parcă.
Râde-apoi, un pic... Şi – iată –
Parcă lacrimi o încearcă.

Nu-i nimic. E bine. Numa
Vezi de-ascultă! Vezi de-nvaţă!
Coşcogea fetiţă-acuma,
Ai intrat, şi tu, în viaţă...

-Mamă! Asta-i supărare?
(Râde fata...) Ce-i adică?
Merg la şcoală, de, sunt mare,
Nu pot să rămân tot mică!

poezie de Cicerone Theodorescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vânzătoarea de ninsori

Cum te dezbraci copacii dau în floare
şi simt în piept văpaia unui crin
de la zăpadă sufletul se-aprinde-oare
când te privesc şi mor câte puţin

Şi simt în piept văpaia unui crin
şi trupul parcă-i flacără străină
între prea mult şi iată prea puţin
eşti noaptea devorată de lumină

Şi trupul parcă-i flacără străină
de la zăpadă sufletul se-aprinde-oare
şi cine pentru cine dă lumină
stă noaptea sub acestă întrebare

Cum te dezbraci copacii dau în floare
de parcă i-ar aprinde o ninsoare

poezie de Costel Zăgan
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ofelia (II)

Mult mai palidă ca iarna, Ofelia azi ninge,
Dar brusc s-a stins, ca apa, şi s-a dus!
Şi-avea gheţari parcă în vene, şi nu sânge-
Dintr-o ciudată Norvegie, şi rece, şi mai sus.

Doar părul ei, Doamne, parcă vorbea,
Şi trupul peste ape, şi gândul poate-n cer,
Şi inima, atâta, ecou, hăt dincolo de stea-
Şi geamătul pădurii, aici, în zorii care pier.

Şi ca un tunet marea toată iar s-a frânt:
La adierea dulce-amară a sânului de fată!
April, poate-un Don Quijote sub pământ,
Ridică amintirea mai sus ca niciodată!

Şi cer! Şi dragoste! Şi libertate! Zău!
Un rug de zăpadă arzându-mă discret:
Cu fiecare vorbă s-a prăbuşit în hău-
Chiar Infinitul - cel mai albastru poet!

poezie celebră de Arthur Rimbaud din Poezii (1871), traducere de Costel Zăgan
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iată Omul!

— Iată Omul! strigă-n Iad Pilat
Cine iarăşi L-a crucificat?
Cine-I scoate umbra de sub văl?
Daţi-mi apă mâinile să-mi spăl!
Revărsaţi-mi râuri peste pumnii plini!
Sângele acesta voi l-aţi vrut, rabini!
— Iată Omul! umbra a răspuns,
Eu sunt umbra Omului străpuns.
În zadar în lumea de păcat
mâinile pătate ţi-ai spălat.
Cei spălaţi de apă, ca şi apa pier.
Cei spălaţi de Mine, sunt cu Mine-n cer!

— Iată Omul! strigă-n Iad Pilat.
Cine iar Îl vrea crucificat?
Eu am spus întregului popor:
Pe-mpăratul vostru să-L omor?
Gândul meu pe cruce lămurit l-am scris.
Nu sunt eu de vină! Nu eu Te-am ucis!

— Iată Omul! umbra a răspuns,
Omul care vede în ascuns.
Dându-Mi titlul de-mpărat iudeu,
tu stăteai pe însuşi tronul Meu...
Şi, scriind pe cruce al domniei semn,
tu domneai în slavă, Eu muream pe lemn...

— Iată Omul! strigă-n Iad Pilat!
Ca stăpân, Cezaru-i vinovat.
Eu eram guvernator roman.
N-am rostit osânda ca duşman.
N-am oprit să-Ţi pună trupul în mormânt.
Nu sunt ucenic, dar nici vrăjmaş nu-Ţi sunt!

— Iată Omul! umbra a răspuns,
Omu-n care singur te-ai străpuns.
Tu ai vrut şi glorie şi-arginţi
dar s-ajungi la urmă şi-ntre sfinţi.
Nu-i decât o cale spre Eterna Stea!
Cine nu-i pe cale, e-mpotriva Mea!

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În umbra dorului

Ajung deodat' cu spatele la soare,
Iar umbra mea apare, şi-i doar ea,
Mă dau în stânga şi în dreapta, nu dispare,
S-a atasat de mine de parcă ştie ea ceva.

Pare că -i doar nuanţa ei predominantă,
Nimic să nu răsară de sub ea,
Eu stau şi plâng, şi nu se simte importantă,
De un' să ştie ea durerea mea?

O amintire mă sufocă, o amintire sumbră,
Tânjesc la ce-am iubit cândva în viaţa mea,
Şi parcă nu mai înţeleg nimic din umbră,
Când dorul se aşează peste ea.

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Andrei Vlad Balan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două distanţe de o frunză

Când nu vrei să vorbeşti cu nimeni
Când ţi se urcă sufletul pe aripi moi
Până la ceruri
Ori găseşti în oameni Luna în eclipsă
Scrie-mi pe un petic de stea.

Spune-mi cum s-a răcit pământul din urma lor
Cum se-nfierbântă frunzele moarte
În vântul răsucit al toamnei
De parcă ar fi aripi de stele.

Când nu ai nimic de spus şi vrei să taci
Roteşte-ţi inima către mine
Să zac la umbra ei.
Tu să calci dumnezeieşte
Pentru un sărut
Urcându-ţi buzele pe ochii mei.

Scrie-mi când
Două distanţe de o frunză
Ne despart privirile.
Altfel tot largul lumii mi se pare a fi cenuşă
Fără tine.

poezie de Camelia Opriţa
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două distanţe de o frunză

Când nu vrei să vorbeşti cu nimeni

Când ţi se urcă sufletul pe aripi moi

Până la ceruri

Ori găseşti în oameni Luna în eclipsă

Scrie-mi pe un petic de stea.

Spune-mi cum s-a răcit pământul din urma lor

Cum se-nfierbântă frunzele moarte

În vântul răsucit al toamnei

De parcă ar fi aripi de stele.

Când nu ai nimic de spus şi vrei să taci

Roteşte-ţi inima către mine

Să zac la umbra ei.

Tu să calci dumnezeieşte

Pentru un sărut

Urcându-ţi buzele pe ochii mei.

Scrie-mi când

Două distanţe de o frunză

Ne despart privirile.

Altfel tot largul lumii mi se pare a fi cenuşă

Fără tine.

poezie de Camelia Opriţa
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ireal itinerant

Dezbracă teii de floare
trupul tău prea ireal
trupul tău de fată mare
înflorind pe-al nopţii val

Trupul tău prea ireal
care totuşi parcă este
nufăr tragic tras la mal
dintr-o magică poveste

Care totuşi parcă este
trupul tău de fată mare
pe pământ ultima veste
dezbracă teii de floare

Trupul tău ca o poveste
care nu-i atunci când este

poezie de Costel Zăgan
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sânii tăi, culcuş de lună

În adieri înmiresmate, mă rătăceşti, însă zâmbesc
Pierdut, mi-e teamă câteodată, deşi lunatic, te iubesc
Şi sorb din tine cu dorinţa unui adolescent rebel
Care se pierde, fără voie, în tot ce vrea şi simte el

Iar tu? Aidoma unei aripi, mă-nalţi printr-un sărut, mai sus
Să fiu privirea care vede iubiri celeste la apus,
Cumva din sânii tăi răsare o dulce lună, ceru-i clar,
Pe ei aştern o mângâiere, ce îţi ofer acum în dar

De ce tresari? Dulce petală... catifelezi tot ce atingi,
Cu pielea ta, tu vindeci totul, chiar şi tristeţea mi-o învingi
În ochii tăi eu văd ce lacrimi ai vindecat de ai iubit,
Pe buze mi-a rămas dulceaţă, când cu-ale mele le-ai unit

Tu nu te vezi minunăţie, ai îndoieli, chiar de îţi spun
Că fără tine lumea asta nu ar cunoaşte tot ce-i bun
Parcă visez... dar e trezire, acum te văd, mă minunez
Priveşte veşnic către mine, căci fără tine iar oftez

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!