Umbra Soarelui

Stea îndepărtată, încă mai priveşti
Urma celui care-n vasta galaxie
Se îndepărtează, nu mai vrea să fie
Astrul dintre aştri cu lumină ţie,
Tu, cea care astăzi încă străluceşti.

Fie ca lumina-i să te însoţească
Ani şi ani prin lumea stelelor ce cântă
Bucuria vieţii, caldă, neînfrântă,
Risipind lumină de iubire sfântă
Printre-aceia care vor să o primească.

El... nu-ţi mai e Soare cum odat-a fost,
Să-şi întoarcă drumul, nu mai are rost.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Astrul imaginii

Astrul imaginii tale
Îmi caută lumina eternă
Afară mă plânge iubito
O dulce şi caldă lumină.
Culoarea de viaţă
Îmi plânge de-a puuri durerea plăpândă
Iar chipul mi-atinge şi frunza din pieptu-mi
Ce încă astăzi mă mai doare.
Caut adesea o dulce lumină
Ce-mi pare că mi se duce.
Când chipu-mi însă se va stinge
Şi vântul va adia uşor
Iar lumea mă va plânge
Astrul imaginii tale
Va căuta lumina eternă.

poezie de Lucian Drând Luce din O petală de iubire
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întunericul stelelor

Am aflat că noaptea-i o nemărginire
Când privirea Lunii faţa-mi lumina
Şi-mi şoptea că cerul este-o amăgire
Plină de-ntuneric, fără nicio stea.

N-am crezut ce spune, căci vedeam pe cer,
Mii şi mii de stele cum, strălucitoare,
Îşi doreau să fie-al nopţilor reper
Prin luciri complice şi atrăgătoare.

M-a privit mirată, m-a privit intens,
M-a privit străină şi îndepărtată,
Mută în uimire, cu un gol imens...
A plecat. Lumina-i nu se mai arată.

Cerul este negru, noaptea fără vis,
Fără ea, pe boltă, nu e nicio stea:
Totul e-ntuneric, totul e abis
Făr-a ei lumină, fără Luna mea.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calea spre lumină

Ţi-e dor de-acel albastru care-n noapte,
în lumea fascinantă, ireală,
cu simţuri noi, puternice şi apte,
îţi colorează visul de vestală.

Cu faţa către cer, îţi cauţi drumul
spre liniştea atât de mult dorită,
iar pleoapele-s perdele pentru fumul
din amintiri ce-au ars şi te irită.

Că s-au pierdut, n-a fost o întâmplare,
au ars pe rând, în multe anotimpuri
în care ţi-ai ascuns iubirea-n mare
atunci când arca lui trecea prin timpuri

Cu cer senin sau, poate, uragane
de care te-ai ferit şi-ai stat deoparte,
lăsând ca valuri mari şi turbioane
să-l mâne, singur pe cărări, departe.

În lumea ta, sunt visuri ce te-mbie
la o uitare-a vieţii fără vină
iar calea ta în viitor să fie,
în linişte şi pace, spre lumină.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea

Aş vrea să fiu ce azi n-am fost
În ziua mea pierdută:
Înţelegînd al vieţii rost,
Aş vrea să fiu străjer în post,
Şi chiar plătind al jertfei cost,
Eu să rămîn în luptă.
Aş vrea să fiu ce n-am fost ieri
Şi nicicînd înainte:
Prin lumea plină de plăceri,
Să fiu aşa cum Tu îmi ceri:
Să nu m-abat spre nicăieri
Din drumul vieţii sfinte.

Aş vrea să fiu ce alţii nu-s
Şi nici nu vor să fie:
Mergînd prin viaţă spre apus,
Să nu mă las de valuri dus,
Şi să mă 'nalţ mereu mai sus,
Din timp spre veşnicie.

Aproape-aş vrea să fiu oricînd
De cei ce trec prin lume
Sub greul crucii suspinînd,
Dar şi de cei căzuţi din rînd,
Rămaşi în urmă, sîngerînd,
Răniţi fără de nume.

Aş vrea să fiu un simplu glas
Care să strige-ntruna,
Că din al mîntuirii ceas
Secunde doar au mai rămas.
Iar cei de azi nu vin pe vas,
Se pierd pe totdeauna.

Aş vrea să fiu acel argat
La care El să-i spună
Cînd Se va-ntoarce ca-Mpărat,
Privind la tot ce am lucrat
Cu-acei talanţi ce mi-i i-a dat:
"O, bine, slugă bună!"

Şi aş mai vrea să fiu ceva:
O rază lucitoare!
Şi strălucind în lumea rea,
Să duc lumină undeva,
Să încălzesc pe cineva,
Şi să mă-ntorc în soare.

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încă sunt Pâinea Vieţii

Plin de-o-naltă-nţelepciune
Domnul Isus ne-a vorbit
Eu nu sunt din astă lume
Şi la voi dar am venit

Căci Eu sunt Lumina lumii
Pâinea Vieţii încă sunt
Lăsaţi căile deşărtăciunii
Şi primiţi al Meu Cuvânt

O veniţi acum la Mine
Viaţa veşnică s-aveţi
Căile de soare pline
Ucenici să-mi rămâneţi

Ţineţi viu dar legătura
Cu Tatăl ce v-a creat
Trăind harul şi Scriptura
Toţi cu sufletul curat

Jugul Meu voi să-l luaţi
Şi sarcina Mea că e uşoară
Sfinţenia o-nvăţaţi
În lumea ce vă-nconjoară

Fiţi lumină din Lumină
Ascultând de Dumnezeu
C-o viaţă fără vină
Împletind Cuvântul Său

Domnul Isus ne-a-nvăţat
Noi viaţa s-o trăim
Şi Lumina Lui ne-a dat
Numele să i-l slăvim

Eu sunt Calea şi Viaţa
Uşa oilor Eu sunt
O spălaţi-vă azi faţa
În lumină şi-n Cuvânt

Oameni ai neprihănirii
De azi toţi să deveniţi
Pe cărarea nemuririi
Viaţa sfântă s-o trăiţi

Lumea o abandonaţi
Şi trăiţi Sfânta Scriptură
Să fiţi toţi surori şi fraţi
Dup-a Mea învăţătură

Împletiţi-vă-n iubire
Să creşteţi în sfinţenie
Lăsând vechea voastră fire
Ceru-al vostru ca să fie

Tatăl Sfânt dar vă iubeşte
Şi vă vrea să fiţi Lui
El pe braţe vă primeşte
În puterea harului

O veniţi dar în lumină
Viaţa sfântă s-o primiţi
Până-n patria Divină
Pentru El dar să trăiţi

Şi Tatăl va răsplăti
Pe oricine îl ascultă
La Sine vă va primi
Sus în Patria Lui Sfântă
12-11-2021 M.

poezie de Ioan Daniel Bălan
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

De piatră

De-ar fi atât de dură, ca piatra, îngheţată,
Ar însemna că-n mine e-un frig ce nu mai trece,
Că sângele îşi plânge culoarea alterată
De sloiuri ce se-adună şi nu mai pot să plece.

De-ai şti că, încă, poate să fie cum a fost:
Fierbinte, exaltată, puternică şi vie,
Bătând în ritmul vieţii cu singurul ei rost,
Ai încălzi-o-n palme şi... ţi-ai păstra-o, ţie?

Ai vrea să se întoarcă acela, dinainte,
Cel ce-ţi revine-n visuri, acela ce eram:
Îndrăgostit de tine şi, poate, fără minte,
C-o inimă prea mare? A fost, dar... n-o mai am.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ziua ta... (Steaua mea...)

Eşti steaua care îmi răsare,
Când gânduri negre mult apasă...
Îmi străluceşti atât de tare,
Eşti altruistă, luminoasă!...

Şi m-ai purtat în gând mereu,
Cu inima m-ai îndemnat
Să nu renunţ la visul meu,
Şi veşnic m-ai încurajat!

Tu mă cunoşti între adâncuri...
Mă simţi cu inima ta dulce,
Şi mă citeşti prin multe rânduri...
Ca duhul meu, tot să mai urce...

Eşti vrednică de o iubire,
Ce este scrisă doar în Cer...
Meriţi candoare, împlinire...
Mă încălzeşti pe timp de ger...

Ai să primeşti daruri curate...
Ceea ce tu ai semănat,
Şi de iubire să ai parte...
Căci doar iubire tu ai dat!

Puţini sunt cei care te simt pe tine,
Controversată te-ar numi...
Caracteristici mult prea pline,
Te definesc întru a fi...

Şi deranjezi pe multi, se pare,
Când luminezi prin a ta fire...
Eşti caldă şi strălucitoare
Ca multă lume, să se mire...

O fi adevărat, se spune...
Ce stea în frunte, porţi în viaţă...
Ce este scris, nicicând apune,
Iar steaua ta, este măreaţă!...

Aş vrea să ştii cât te iubesc...
Aş vrea să simţi că eşti un soare,
Pentru aceia ce nutresc
Dragoste-n suflet, ca şi-o floare...

Eşti preţuită că exişti...
Prin al tău fel, prin a ta fire...
Un Bravo sincer că rezişti,
Şi n-ai căzut în amăgire...

Şi poate toate au un rost...
Şi soare mult va fi să fie,
Cine nu vede este prost,
Căci eşti balsam şi alifie!

Şi multă binecuvântare,
Eu îţi urez la ceas de noapte...
Iar steaua ta, nicicând nu moare,
Destinul tău, e scris în Carte!

Să ai tot ce inima cere...
Să fii mereu aceeaşi stea...
Uită de lacrimi şi durere...
Şi nu uita de steaua ta...!

Eşti stea care călăuzeşte...
Eşti pentru mine un îndemn,
O stea care voit orbeşte
Pe omul care nu e demn!

Tu să rămâi veşnic în soare,
Să ai Lumină şi iubire...
Să străluceşti atât de tare,
Şi să atingi o împlinire...

Meriţi respectul ce ai dat...
Să fii citită printre rânduri...
Şi dragoste şi gând curat,
Să fii în ale noastre gânduri...

Te port în inimă mereu...
Nu stiu să mă exprim mai bine...
Tot ce am scris, am fost doar eu,
Aceste gânduri pentru tine...

Şi nu uita că te iubesc...
Deşi iubirea astăzi moare...
Şi ce eu sunt, îţi dăruiesc,
Stea călăuzitoare...!

Un La mulţi ani sincer îţi scriu,
Cu sănatate şi iubire...
Şi lângă tine-aş vrea să fiu,
Şi să intrăm în nemurire...

Aici nu se termină tot...
Există viaţă după viaţă.
Eşti dreaptă ca şi un pivot,
Iar steaua ta, veşnic măreaţă!

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Petale de lumină

Când se vor cerne dinspre ceruri
Petale albe de lumină,
Voi şti că vin să îmi aşeze
Pe umeri, graţia divină

Şi-n suflet un parfum de floare
Plutind pe cerul dintr-o lume
În care-un înger mai aşteaptă
S-apară-n ruga mea un nume.

Iar dacă şoapta-mi va ajunge
Să urce-n căile astrale,
Va coborî şi-mi va cuprinde
Iubirea-n aripile sale.

Va licări-n privirea-i blândă
Scânteia unui foc aprins
În lumea stelelor ce cântă
Şi niciodată nu s-a stins.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin pomii din livezi

Retrage-te la timp, când încă ştii că poţi
Sub soare să rezişti.... în mare să înoţi,
Când încă nu-i târziu pe-alei, să-ţi zboare paşii,
Când încă-ţi mai vorbesc doi ochi, senini, albaştri.

Opreşte-te la timp, cât uşa nu-i închisă
Şi poţi încă zâmbi spre mâna ce-i întinsă,
Când încă mai inspiri parfumul de la floare
Cât încă noaptea lină îţi este sărbătoare!

Retrage-te la timp, lumină din lumină,
Cât lume e în jur şi nu-ţi este străină,
Cât mai luceşte încă în fir verde de iarbă
Demult, o amintire ce-ţi este foarte dragă!

Retrage-te din vreme şi meditează adânc
Ce e prioritar, când umbră e în crâng.
Şi câte ploi, adesea, în seară au spălat,
Tot ce a fost îngheţ, tot ce a hibernat...

Retrage-te la timp şi rău să nu îţi pară,
Va înflori în noi o altă primăvară.
Ascunşi de ochii lumii prin pomii din livezi
Vom construi palate din ramurile verzi.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privesc...

Privesc spre zarea îndepărtată,
Şi aud cum liniştea se aşterne.
Mă uit la omul care a fost odată,
Şi văd prin versuri cum discerne.

Privesc des spre zorii dimineţii,
Şi aştept cu multă nerăbdare...
Poeziile sale sunt râurile vieţii,
De unde mă adăp cu încântare.

Privesc spre locul care o să vină,
Şi observ că, el este deja prezent.
În jurul său este numai lumină,
Luceafărul străluceşte-n testament.

Privesc spre marea învolburată,
Prin care Eminescu ni se arată...
Constat că spiritul lui încă trăieşte.
Azi, la 170 de ani, el ne zâmbeşte!

poezie de Ovidiu Kerekes (15 ianuarie 2020)
Adăugat de Ovidiu Kerekes
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din scrisorile din Închisoarea Munnever

Cea mai frumosă dintre mări
e cea în care încă noi n-am navigat.
Cel mai frumos dintre fiii noştri
e cel care încă nu s-a înălţat...
Cele mai frumoase dintre clipele noastre
sunt cele pe care încă nu le-am trăit....
Şi cel mai frumos lucru pe care-aş vrea sa ţi-l spun
Încă nu l-ai auzit...

poezie celebră de Nazim Hikmet (1942)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unirea tuturor

Unirea naşte credinţe şi iubire,
Precum un soare răsare pentru fiecare,
O rază de lumină ţie îţi luminează,
O tainică iubire, un vis mai luminat.
Aştept să cânt, să cuceresc o iubire
Mai împletesc cununi de aur
Şi i le pun în păr iubitei fete,
Este o viaţă fără de care eu
Voi fi doar inimă crescută...
Nu caut iernile târzii,
Nici viaţa unui aspru trai,
Trecut-a timpul şi inimile vorbesc,
Pornisem în drumul străbătut greşit,
Acum o lumină îmi învăluie mersul,
Dantele şi voal în muzica stelelor polare.

poezie de Ileana Nana Filip din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bezmetici

Încă nu am înţeles
lumea asta pe de-a-ntregul,
încă mai avem de mers
să pricepem tainic sensul..

Încă noi ne mai căutăm
în iluzii compromise,
încă ne mai îmbătăm
de parfumuri şi de vise.

Încă suntem la-nceput
făcând paşi spre a cunoaşte,
încă multe-s de făcut
a-nţelege toate aste.

Încă noi mai bâjbâim
în lumină pe-ntuneric,
încă nu ştim să iubim
şi ne este gândul cleric.

Încă moartea sperie
şi puţine ştim de dânsa,
încă nu ştim tot ce e
în mărirea neatinsă.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încă nu te găsesc

la răspântie sădesc dorinţă
goarna timpului mă anunţă
prin albastru petec de cer
îngerii cântă
prin harpă de nori că tu
încă
neexistenţă pentru mine
prin viitor exişti
în trăsură de nori călătoreşti
raze de lumină priveşti
înălţimi ce te înconjoară
eşti cu un pas de timp
în faţa mea
eu nu ştiu de existenţa ta
te caut
vreu să te citesc
mergând
pe cărarea de destin
din faţa mea
pe piatra încrustată-n semne
în zodiac de stele
piatră ce nu vrea
a-mi spune că exişti
încercând să-mi rătăcescă
existenţa ta
amăgitor şi vremelnic
dar ştiu că...
am să te găsesc

poezie de Viorel Muha (mai 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reflexii

O ploaie de rubine se scurge prin văzduh
Când soarele coboară cu mintea spre apus
Iar norii se aprind de iz portocaliu
Când seara se arată pe cerul străveziu.

Simţim cum astrul zilei iese din văzul vieţii,
Cum umbra, veste nopţii, ne mângâie pereţii.
Răspunsurile-s scurte, apoi mai cresc şi-s lungi
Când bezna şi lumina se interpun în dungi.

În soare fierb idei din elemente rare,
Lumina-i infinind descoperiri de zare.
Un soare ştim a fi iar luna e tot una
În lumea noastră gri şi colorată-ntr-una.

Un singur soare, da, când bate-n zi înaltul,
Dar dacă-n altă zi şi soarele e altul?
O lună prea măiastră ce noaptea o-nfioară,
Dar noapte după noapte aceeaşi n-ar fi iară...

Cu zi de zi e altul, noapte de noapte-i alta,
Coloana-i infinită şi neştiută dalta,
O mie de simboluri palpită-n orice punct,
Cuvânt e şi-n tăcere, tăcere-i şi-n cuvânt.

Ascult la noi, la voi, la ei în jurul meu
Şi-ncerc să pot simţi fără să-mi fie greu...
Când soarele apune de ei, de voi sunt plin,
Doar noi încă mai suntem când astrul pleacă lin.

Înaintând în noapte şi noi ne-nsingurăm,
Morbidul izolării meniţi să-l încercăm.
Dar totu-i trecător şi ştiu, şi ştii, şi ştie
Că izvorând lumină o zi iar va să vie.

poezie de Radu Bucelea
Adăugat de Radu Bucelea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce trist!

Ce trist să-l vezi în lumea ta,
Să-ţi zâmbească,
Să te primească aşa cum eşti,
Să-ţi fie alături la bine şi la rău,
Să te înţeleagă,
Să te ajute,
Să-ţi arate lumea lui,
Să te primească în ea ca pe o regină,
Apoi să plece.

Ce trist când viaţa ta are lumină,
Când lumea ta şi a lui se contopesc,
Totul este zâmbet şi căldură,
Toate frumos se împletesc
Şi dintr-o dată totul se destramă,
Lumea din basm devine coşmar
Şi sufletul plin de iubire
Se îneacă în amar
Căci într-o zi el pleacă.

Ce trist că tu rămâi tăcută,
Plângi cu amar în urma lui
Şi nimeni nu te mai ajută,
Nu are cine să ţi-l dea înapoi.

Ce trist când lumea visului se pierde
Şi realitatea este amară!
Ce trist când pleacă fără urmă
Şi îl priveşti ultima oară!

poezie de Andreea Ion (2008)
Adăugat de Andreea Ion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orologiul care a uitat să pornească timpul...

Când zilele şi nopţile nu erau încă făcute,

Timpul aflase câte ceva despre visurile ce

aveau să locuiască mai târziu în sufletele

care dădeau energie stelelor, cum şi de unde vin.

Timpul este călugărul înţelept al Universului.

Divinitatea l-a creat din ape nevăzute,

clipele curg la fel de nevăzute.

Dumnezeu a zis: să fie viaţă!

Şi viaţă s-a făcut în ceruri şi pe pământ.

Visurile au fost împărţite clipelor.

Dumnezeu a zis: să fie timp pentru toate,

de la prima şi până la ultima scânteie a stelelor.

Dumnezeu a zis: să fie Lumină!

Şi s-a făcut Lumină:

inima speranţei, sâmburele visului.

Cum îngerii nu îmbătrânesc,

le-a fost dată copilăria şi zborul.

Ei le împărţiră luceferilor nou-născuţi

pentru a deveni stele

de nădejde ale nopţilor pământene,

aşteptând cu aripile la gură facerea omului.

Creatorul le dădu energie şi frumuseţe;

întunericul nu este o fiinţă.

Fiecare clipă naşte câte un vis,

şperanţa este mare luminatoare a visului.

Viaţa este şi vis, şi speranţă, părţi din Dumnezeu.

Din orologiul care a uitat să pornească timpul

s-a ales iubirea. De atunci dragostea nu are vârstă.

Cum este deasupra pământului, de la răsărit

la apus, i s-a încredinţat

drumul soarelui şi drumul stelelor;

s-a făcut noapte şi zi în numele timpului.

Dragostea este poruncă dumnezeiască,

adunându-se din ceruri

la glasul Celui care le-a zidit,

să fie cuvântul luminii.

Sufletul trebuie curăţit de rămăşiţele întunericului

să rodească în om numai iubire,

că fără Dumnezeu nu se poate vedea frumuseţea omului.

poezie de Camelia Opriţa
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Treziţi-vă!

Pluteam uşor prin liniştea din jur
Pe aripi zdrenţuite de milenii
În zborul prin întinsele-mi domenii
De pe Pământul încă imatur.

Un zbor prin întuneric şi lumină,
Prin ură şi iubire sau prin vis,
Prin munţi semeţi ori peste un abis,
În zile reci sau nopţi cu lună plină.

Aud, de la un timp, suspinul greu,
Un geamăt dintr-o cruntă suferinţă
Al mamei ce vă creşte cu credinţă:
Natura ce-o trataţi ca nefiinţă.

Treziţi-vă! Atunci, din zborul meu
Am să arunc pe cer un curcubeu.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Gândul pierdut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul din zori

Regăseşte-te-n privirea ce-ţi aduce mângâiere
Şi în buzele tăcute care nasc înfiorare
Coborând uşor pe umeri într-o caldă adiere
Ce se pierde ca suspinul unui val pe-un ţărm de mare.

Vezi, în ochii mei, seninul şi plăcerea din trecut,
Visul ce ţi-am fost şi, încă, îţi răsare-n amintire
Ca un vânt ce te-nfioară când sărutu-i nevăzut
Îţi învăluie făptura şi te-mbată cu iubire?

Vino, braţele-mi te-aşteaptă, pieptul meu să-şi afle dorul!
Tu, o Ană renăscută ce se vrea în el zidită,
Eu, acela ce-şi doreşte să îţi fie ziditorul,
Noi, înlănţuiţi în clipe de iubire împlinită,

Să privim uimiţi cum zorii, apărând neaşteptat,
Ne descoperă din umbra nopţii noastre împreună
Şi pictează peste cerul ̶ care încă-i înstelat ̶
Nori ce au culoarea vieţii, nori de dragoste nebună.

Vino şi te regăseşte în ştiuta mângâiere,
În privirea mea tăcută şi pe buze ce-ţi şoptesc:
"Tu-mi eşti viaţa, tu-mi eşti visul, tu-mi eşti clipa de plăcere,
Tu, de cer mi-ai fost ursită, ţie-ţi spun că te iubesc ".

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frânturide iubire

Iubirea e deprinsă mereu
dintre flori de destin
şi fiori de lumină

Iubirea e poemul în care
tăcerea se cristalizează
în lacrimile-rugă

Iubirea e mai mult ca suferinţa
după care sufletul veghează
stări de lumină

Iubirea e bucuria de A Fi
după frumuseţi efemere
tristeţe-amar-durere

Iubirea e partea de infinit
prin care visele ard
metafore de alt destin

poezie de Constantin Anton din Frânturi de Destin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!