Focuri din toamne

se învrăjbesc limbile ruginii, iubite
ale focurilor din toamnele vieţii noastre
viaţa e o călătorie prin sufletul nostru
cu halte în care ispitim visul,
sau, dimpotrivă, îl alungăm,
continuând să ne târâm zborurile
prin prăpăstiile contingenţei.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne-am scris cu sufletul

ne-am scris cu sufletul, iubite
în multele poeme
nemurite
va trăi şi iubirea noastră
cu noi şi dragostea
a existat
eu şi tu nu am plecat
din iubire
doar toamnele
- nebune copile -
s-au furişat la noi în fire
şi sângele nostru
ca un fluviu carmin
a urcat în esenţe
de cord trufaş
ca un zbor
fecund şi dureros
veghind vrăjmaş
la echinox
în ploi sinucigaşe
şi blestem
se închide acum, iubite
o toamnă bântuită
de lumină
şi jocul nemilos, pâgân
se-nchide cu sânge
fremătând
al iubirii nostru poem.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar ea

doar o femeie ştie şi poate face, iubite
doar ea poate dezlega misterele,
nodurile încâlcite ale fiinţei
şi îngriji pacienţii sufletului călător
cu ierburi din grădini miraculoase
şi lega cu lanţuri solide de o stâncă
pe cel care i-a rănit sinea,
cu şarpele ispitei.
doar ea loveşte visul cu bagheta
şi este femeia-şaman care vorbeşte
toate limbile tuturor regnurilor
tămăduind marile treceri.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

dor de tine-n atâtea veşnicii

libertatea mea nu e altceva, iubite
decât dor de tine-n atâtea veşnicii
eu te iubesc în toate toamnele vieţii
şi în cele cu lanţuri pe copacii ruginii
mi-ai trimis scrisori cu asfinţituri de soare
şi mi-a crescut golul din inimă mare
tu te plimbi prin oraşe imaginare
şi te simt prin bruma sângelui meu
tinereţea mea îi pune frână morţii
şi mă împiedic de ea în zboruri-chemare
îmi mişcă nopţile reci prin cameră mereu
mă porţi prin frăgezimi de stea uşor
te rătăcesc prin dansurile străvezii ale coapselor
prin alte lumi mai triste fără noi tu treci
prin şiruri de oglinzi concave, prin nunţi de ploi
ne tac cuvintele născându-ne în zorii reci
miroase a sânge amintirea femeii cu îngeri
şi-n ochiul argintiu, sub pleoapă, tu sângeri.

autor necunoscut/anonim
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E patria efemeridelor amoruri

de câte femei te-ai mai îndrăgostit, iubite
odinioară, voiai să treci oceanul
şi visul să-ţi astâmperi
doar sufletul, însetat de veşnicia
jocului cu timpul şi cu moartea,
nu şi-a aflat congenerul -suflet,
şi trista inimă-şi continuă neastâmpărul
e fauna bogată, pe apele imaginaţiei
plutesc şi lebede urâte şi lebede frumoase,
ofelii pătimaşe sau dezdemone
rănite în amoruri sau patime trufaşe,
e patria efemeridelor amoruri
şi-a jumătăţilor de suflet, iubite
pe mine, femeia ta cea mai frumoasă
o aşteaptă dragostea acasă.
cutreier clipe, doruri, eternul spirit
mă plimb prin lumea nemiloasă.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne vor ameţi eternităţi

să fugim în frumos, iubite
departe de cuţitul
lumii ca lume
şi de dinţii ştirbi şi găunoşi
ai contingenţei nebune
numai cu un geamantan
de vise în mână
şi cîteva cărţi
ca nişte călători fără orizont
iubiţi morganatici
fără redute
se vor roti orele în van,
pe văzutul şi nevăzutul
cadran solar
ne vor ameţi eternităţi
vom plonja în vajnicele zări
mergând spre nicăieri
şi spre landurile
cu lavandă şi prigori.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiinţa mea trăieşte prin eternităţi

mi-ar fi plăcut să fii tăcerea mea
nu un cuvânt rupt de fire
să mă chemi în zborul ideii
şi să fim stăpâni peste păsări
şi peste nemărginire
dacă-ţi păsa de mine
mă chemai în vis
nu în abisul cărnii
lacomă de uitare şi morţi
fiinţa mea trăieşte, iubite
prin eternităţi.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel care nu ştii că eşti

eu te îmbrăţişez, iubite
atât cât mă laşi să mă apropii.
pentru că eu nu te îmbrăţişez pe tine,
cel care nu ştii că eşti,
ci imaginea pe care eu
mi-o construiesc despre tine.
iar atunci când mă despart,
mă despart de acea imagine
şi nu de tine, iubite
-torţionarul gândurilor mele-
mă despart de o parte din mine,
de o parte din lumea mea,
de aceea sufăr, iubite
pentru că, prin tine,
cel care eşti imaginea despre mine însămi,
-proiectată în afara mea-
eu mă despart de mine,
de Dumnezeul meu.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În cărţile noastre ne vedem sufletul fragil arzând la flacăra realităţii, ne zidim sufletele în biserici de cuvinte!

citat din Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre limbi

"Dumnezeu a zis: de azi înainte să se zică
Şi omul a zis de atunci"
Cândva oamenii s-au căţărat pe munte
şi prin cuiburi de vulturi au născut focuri;
cu limbile focurilor lor vorbeau între ei
despre veşti de război
interpreţi pentru corn de berbece
sau aramă lungă
ce din nu ştiu ce motiv n-avea limbi.
Limbi de papuc salută pământul
Limbile ceasului toacă timpul
Îl foarfecă
cu limbi de vioară
Şi lemnul şi sârma vorbeşte
Voi oameni cu limbile voastre
Vorbe ale dumnezeului
tuturor limbilor – iată ce sunteţi!

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de r b
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totdeauna, dragostea are ochii verzi ai bobului de rouă şi pletele ruginii ale toamnei ce va să vină! Ea aleargă pe câmpii bistriţene şi îi ia urma doar vânătorul priceput.

citat din Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia este lacrima sufletului rostuită prin cuvintele care ne mişcă sufletul, este o căutare de negăsire a îndrăgostitului la barierele necunoscutului şi cunoscutului, este scrierea fantomatică care spune cum sunt făcute curcubeele şi de ce dispar ele după ploaia de lacrimi.

citat din Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Semnificaţiile vieţii noastre şi a planetei noastre fragile sunt după aceea determinate doar prin propria noastră înţelepciune şi prin propriul nostru curaj. Noi suntem custozii sensului vieţii. Tânjim după un părinte care să aibă grijă noi, care să ne ierte pentru erorile noastre, şi să ne salveze de greşelile noastre copilăreşti. Dar cunoşterea este preferabilă ignoranţei. Este cu mult mai bine să îmbrăţişezi adevărul dur decât o fabulă liniştitoare. Dacă tânjim după un scop cosmic, atunci să ne găsim noi înşine un obiectiv demn.

citat celebru din Carl Sagan
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gândurile noastre sunt de două feluri şi anume: unele sunt acţiunile sufletului, altele sunt pasiunile sale. Acelea pe care le numesc acţiunile sale sunt toate voinţele noastre, fiindcă noi experimentăm că ele vin de-a dreptul din sufletul nostru şi par a nu depinde decât de el. Dimpotrivă, se pot în general numi pasiuni, toate felurile de percepţii sau cunoaşteri care se află în noi, din pricină că adesea, nu sufletul nostru le face ceea ce sunt şi pentru că întotdeauna el le primeşte de la lucrurile care sunt reprezentate de ele.

Descartes în Pasiunile
Adăugat de Andrei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oare poţi să înţelegi tu toate astea?

cele două euri ale noastre, iubite
pot dobândi desăvârşirea, veşnicia
ştiu că tu crezi că desăvârşirea iubirii
înseamnă dăruire carnală, când carnea cade
sub beatitudinea simţurilor spre senzualitatea abisală,
spre chiar fericirea cerească şi spre harul divin
eu ştiam că cele mai sincere posesiuni
nu dovedesc niciodată sinceritate în dragoste
voiam să-mi atingi sufletul, iubite
darul viu al lui Dumnezeu, nu trupul meu
jocul privirilor complice şi rotate e sublim
şi atingerea mâinilor albe sculpturale
ca-ntr-un act de devoţiune sacră
pentru însuşi Dumnezeul divin
mă pot vedea în braţele tale, iubite
în chenarul roşu al sângelui clocotitor
sau într-un gheizer sub forma unei coloane
sau pe pragul prăpastiei ademenitoare
dar, vreau să-mi iubeşti sufletul, iubite
în starea lui de miracol, de graţie
de înger, să-ţi fiu dorul din urmă
şi întâia şi unica întâmplare
şi soarele şi luna şi durerea cea mare.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există capăt acolo, iubite

există capăt acolo, iubite
unde vrei tu să te opreşti.
în ziua iubirii mi-ai dăruit inelul Rinului
era un inel magic făcut din aurul Rinului
pe care, dacă nu îl aveam,
mi-l doream foarte mult.
eu văd în tine, iubite nefinitul
tu-doar dorinţă de contopire cu întunericul-
este ceva atractiv între eurile noastre
dar în esenţă suntem distructivi
trebuie să devenim copii, iubite
pentru a bate la uşa lui Dumnezeu,
să ne recunoască şi să ne deschidă,
trebuie să merg pe urmele călugărului
care-n vis îmi apăruse ca bărbatul-apă.
dacă mă primeşti, mă daruiesc ţie
suntem într-o devenire perpetuă, iubite
morţii strigă din morminte la noi să-i ajutăm.
eu cred că există capăt acolo
unde vrei tu să te opreşti.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În trecutul nostru se află victoriile noastre pe care le-am integrat pentru a deveni mai evoluaţi, precum şi rănile noastre, eşecurile şi traumele noastre. Pe unele le-am depăşit, iar pe altele nu. Şi prima mare problemă în viaţa noastră sunt rănile pe care încă nu le-am depăşit. Ele se numesc traume psihologice şi creează găuri în sufletul nostru, care dacă nu sunt reparate, vindecate, vor face ca orice punem în sufletul nostru să se piardă, aşa cum se pierde apa pe care o torni într-o sită. Apoi, după ce vindeci rănile trecutului, te poţi pune pe treabă pentru a urmări visurile şi obiectivele din viitor, însă trăind cu adevărat prezentul, zi de zi, construind pentru viitor şi oferindu-ţi plăcerile vieţii.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare întâlnire cu Shakespeare este ca o întâlnire cu însăşi fiinţa noastră, cu dilemele noastre, cu risipirile noastre, cu înălţările noastre!

citat din Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trebuie să reînvăţăm albabetul acestor lucruri

Se poate făuri orice, iubite,
Dar nu se poate săvârşi orice.
Făureşti o sabie, făureşti o lance,
Făureşti copite de cai morţi,
Dar săvârşirea noastră
Şi săvârşirea veacului acesta
Şi-au găsit hotarul în ele însele.
Săvârşirea nu ne duce numai la sfârşit,
Ci şi la desăvârşit
Cu chinuri vom săvârşi
Călătoria noastră trudnică
Prin viaţa asta, iubite
Dacă cugetul nostru nu e curat,
Căci noi suntem
Cea mai desăvâşită zidire,
Chiar dacă la om
Totul se răstoarnă până la urmă.
Săvârşirea tinde să se desăvârşească,
Omul tuturor rafinărilor
Se întoarce la omul începuturilor,
Aşa după cum arta abstractă
Descinde din arta primitivă.
Este o luptă
Între fructe şi frunze,
Între rost şi rânduială,
Între rădăcini şi lut,
Noi trebuie să avem
O bună dispunere
Înlăuntrul nostru,
Sau o raportare bună faţă de Dumnezeu,
Faţă de viaţă,
Ele toate dansează înlăuntrul nostru.
Carnalul dispare atunci
Când ele bat pământul
Ca să audă duhurile.
Aici se predau chei fermecate
Ca să se deschidă uşile raiului,
Tatăl meu tăia pâinea
Ca pe un soare
Şi ne dădea nouă copiilor
Şi viaţa era frumoasă
La porţile cerului
Acum lipseşte firescul, iubite,
Trebuie să reînvăţăm alfabetul
Acestor locuri de basm şi suflet.
Pe poartă intră şi buni şi răi
Poarta mică are un singur scop
Pe acolo voi pleca eu în lumea mare.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spaime

iubite,
fug ca o laşă de viaţă,
de iubire, de cântece
am spaimă de cutremure,
de moarte, de tine,
de braţele tale îndrăgostite de mine,
de cuvinte, de sângele meu
plin de poezie şi de candori.
mă despodobesc de dantelele
care-ţi fură ochiul-zeu,
de cuvintele care scapără în atingere
cu trupul meu devenit pâine şi apă
şi apoi cuminecătură,
în timp ce tu urmăreşti lupul alb
prin pădurea de ispite
moartea, noapte de noapte,
mă fură şi mă duce la iazul
unde vin stelele să mă culce până-n zori
la răscruce de destin,
unde se logodesc vieţile noastre
alergate de veşnicie, de prigori,
de negrul pământ
de fericirile şi de nefericirile
din inimă şi din cuvânt.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi în iubire şi în fericire se moare

când se cutremură istoria
unui sentiment aparte
suntem o clipă nebuni
şi apoi plecăm fiecare pe alte porţi
să ne găsim centrul fiinţei
şi să umplem un spaţiu gol
între ceea ce crezi că eşti
şi ceea ce încerci să afli că eşti
e ca şi cum te-ai privi din exterior
rămas singur în iubire
aduci restul lumii cu tine
şi dai lucrurilor un alt nume
delta îngheţată o laşi
în spatele tău fiindcă- dincolo-
e limita nordică a călătoriei
viaţa şi călătoria sunt sinonime
viaţa - panglică de lumină şerpuitoare-
am pornit într-o călătorie spre soarele - răsare
să trec spre ţara fericirilor, iubite
şi în iubire şi în fericire se moare.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!