Poezia

poem de îmbrăţişare a aurei fierbinte
a lumii de noi doar intuite
-izvor veşnic în ape arteziene şi cristaline-
în care se scaldă zimbrii de foc,
zimbrii albi, himerici ai lui Dumnezeu
hrăniţi cu mieji de stele şi cu foc
şi codrii de lună, alergaţi de zeu,
ce scapără din copite aurore marine
înghiţite de zmeoaice pe coline,
poem pentru zboruri de păsări uriaşe
cu pliscul sonor pe nume inventate,
ale căror triluri chemau veşnicia
şi viaţa fără de moarte
poemul delirului şi plânsului apoteotic
al slăvii şi al deznădejdii fără hotare
al nefericiţilor în iubire pentru care lumea
absolută e o carte cu peisaje suave, amăgitoare
cu întrebări şi răspunsuri ale fiinţei,
ca o chemare veşnică de negăsire.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis destrămat

Inorogii albi himerici
Poposesc noaptea pe rană
Au cornuri bătute-n smaralde din stele
Şi visu-mi hoinar destramă.

Stelele se sting bolnave
Agonizând, haotice strigoaice,
Zorii zilei îmi sărută ochii
Alunecând în sân cu graţie
Ei bat în poarta de safire
A rubiniei mele inimi
Lovind cu copite de bazalt
În rugul chindiei.

Doar sângele meu doarme văduv
În străfunduri de izvoare aurite
Lovit de vipera luminii
Şi de cântecul morţii infinite.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu fără tine...

O carte fără file,
Călimară fără toc,
O gură fără vorbe,
O torţă fără foc;

O noapte fără stele,
Dimineaţă fără soare,
O luntre fără vâsle,
Tablou fără culoare;

Moară fără apă,
Corabie fără vânt,
Arcuş fără vioară,
Mierlă fără cânt;

Un tren fără şine,
Copac fără ramuri
Un câmp fără coline
Şi mare fără valuri.

Un cuib fără păsări
Drumeţ fără cale
Un vultur fără zări
Un crin fără petale.

poezie de Sergiu Mănuş (iulie 2002)
Adăugat de Sergiu Mănuş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căderea în iubire...

Lucrurile pe care ochiul omului nu le-a văzut
Urechea omului nu le-a auzit
Şi la inima omului nu au urcat nicicând
Le-am pregătit pentru tine, iubito, iubind,
Eu am căzut în groapa cu iubire
Nu cădea niciodată în iubire, îmi spuneai tu,
Ridică-te în iubire, mi-ai strigat cu ochii furişaţi ai dragostei
Când roata dinţată se oprise pe inima mea,
Daţi ploaia lumii mai încet, ai spintecat tu orizontul
Întinzându-mi un umăr să fim martori veşniciei
Auziţi, doar un poet poate aprinde lumina între ploi...
Spui tu, cu un poem pe braţe legănând...

poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am strâns doza de bere în pumn şi zgomotul a distrus toată scena. Dar trebuia să fac ceva pentru a scăpa din sfera de influenţă a Iwonei, altfel m-aş fi probuşit la picioarele ei şi i-aş fi declarat, fără ocolişuri, fără versuri siropoase, iubire veşnică. Tocmai eu, cel pentru care veşnicia e doar o aiureală a unor scriitori infatuaţi care n-au ieşit niciodată din birou.

Cristian Lisandru în Haifa şi surâsul Iwonei (27 august 2018)
Adăugat de crislis
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem în şoaptă

Departe sunt de tine,
de sufletu-ţi boem,
am să-ţi citesc la noapte
un altfel de poem,
un vers de suflet
cu rimă de rubine
şi-ai să mă chemi
în şoapte,
vino,
flămândă sunt de tine,
şi voi veni,
trup lângă trup,
vremelnic,
vom zămisli
în miez de noapte
poemul nostru
de iubire fără moarte.

poezie de Ion Ţoanţă din Templul devenirii noastre (2014)
Adăugat de Lucia Mandache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să murim, deci, pentru ca, nedespărţiţi, veşnic unul, fără sfârşit, fără trezire, fără teamă, fără nume în iubire îmbrăţişaţi, dându-ni-se nouă doar iubirea s-o trăim.

Julius Evola în Metafizica sexului
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-un poem

Într-un poem scris mai demult,
Ce seamănă cu o ninsoare,
Tu eşti un cântec oarecare
Şi uneori te mai ascult.

Într-un poem scris pe-nserat
Încerc petale să înşir
Ca într-un prelungit delir
La care-ncet am aderat.

Într-un poem fără accent,
Printr-o fereastră indigo
Ne ducem care încotro
Pentru c-aşa este prudent.

poezie de Angelica Ioanovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec

Copilă fiind, alergam spre incendiul soarelui
Cu tine, de acelaşi foc să ne simţim cuprinşi
În pacea serii câmpurile toate păreau
Carbonizate de flăcările soarelui hain,
Pădurea era un sanctuar cu mii de cuiburi
Unde îngerii sub formă de lumânări
Urzeau lumini lăuntrice şi adevărate
Şi strigau păsări pe nume-alintate.
De-atunci, înnebunisem de frumuseţe, poate,
Când pe cărare-l zărisem pe Dumnezeu,
Atunci eram transparenţe, visam fără agonii
Amestecând în zboruri potop de armonii,
În spatele casei cu zarzării aurii,
Scăpând în lumea copilăriei fără hotare.
Ne aşezam în genunchii zglobii
Lângă apele cu unde-argintii
Respirând cer şi calici de lotus şi soare.
Înnebuniţi de tremurul a toate câte sunt,
Buzele erau neîndemânatice în sărut,
Vorbeam cu sfieli şi cu ochii-n pământ.
Firele de iarbă o luaseră razna
Iar nouă ne crescuseră aripile până la gât,
Îngânam păsările de pe braţe
Gustând murii cuvintelor
Ce plonjeau pe pământ.
De-acum, gândurile noastre toate
Erau culoarea din zarea de lumini
În miezul cuvintelor erau picurate,
Îmbrăţişând o tijă lungă de trandafir.
Trecând pe negândite şi în tihnă
De-atâtea cercuri diafane de lumini,
De-atâţia nori ce stau să cadă,
Am înţeles ce lesne poţi iubi
Când îngeri cântă la viori viorii,
Când pielea lui catifelată dansează
Ţinând în braţe lira coapselor ei,
Când ea ameţeşte de mirosuri vii
Merii şi piersicii din grădini,
Când el e cufundat în văzul ei zburător
Şi se răsfaţă ca un fluture sonor.
Amândoi căzuseră într-o zare cu sunete
Iar pe limbi aveau mieji de vocale
El era tot numai braţe spiralate,
Ea era toată numai aripi diafane
Pregâtindu-se de îmbrăţişare
Îşi respirau dragostea prin priviri,
Peste tot îi invadau note muzicale,
Îngerii îi logodeau iar ei plângeau
După puritatea de la-nceput.
Strigătul lor a tulburat planetele,
Trupul ei deschidea uşa unui alt trup
El şi ea căzuseră într-un poem.
Deşertându-şi gândurile toate
Trăiau dintr-o fericire într-alta.
Lăsară şi urmaşi şi vorbele lor
Când se îmbolnăviră de atâtea viziuni.
Într-o zi, îmbătrâniră,
Şi, de-atunci, nu li se mai întâmplară iubiri,
Erau bolnavi şi făceau rugăciuni,
Clopotele bisericii îi găseau
La slujba de purificare.
Deodată, plecă el şi nu se mai întoarse,
Altă dată, nu mai respiră ea.
Şi toată grădina şi-a revărsat miresmele
Pesemne pentru ei.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasc zimbrii în Siberia

Apa Prutului e amară
Miere a fost odată
Lacrimi de zimbri zac îngheţate in Siberia
Mihai, Ştefan, Cuza-şi mai sapă încă odată groapa

La Oituz şi Mărăşesti piepturile s-au dezvelit degeaba
Lupul dacic numai urlă e mut ca o biserică fără cloptniţă
Caută zimbri gropi de oase cu copita
Vânaţi de o roşie ciumă

Doinesc cu jale după Ştefan, Tighina, Cetatea Albă
Papagali noştri se cred vulturi
Se pricep doar să pupe....
Pasc zimbrii în Siberia Basarabiei iarbă amară

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o vreme existau întrebări pentru care nu se găseau răspunsuri. Astăzi, în epoca computerelor, sunt multe răspunsuri pentru care încă nu ne-am gândit la întrebări.

citat din Peter Ustinov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Leopardul solitar

nici o iubită n-a fost luna mea de sidef
şerpuindu-se prin fereastra oniric luminată
drept la mine-n tâmpla de vise sărutată
iubito, te-am sorbit ca pe-o otravă blestemată
la ospăţul hienelor din mugurii sălbatici.
eu, leopardul tău n-am fost niciodată acelaşi
fiindcă jinduiam cruzime şi iubire şi dorinţă de semizeu
şi-atunci Dumnezeu îţi punea făptura ta într-un poem
şi te priveam fără de ochii uitării ca pe o stea de mare
aşezându-te nu în universul fiarei jinduitoare
ci în galaxia lumii mele de fragedă stea
eu eram nisipul lunar, tu stea printre stele
plimbându-te pe orbita singurătăţii mele.
când mă priveai, împietream o clipă
din a timpului curgătoare aripă.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce sentiment divin este iubirea! Pentru femeia iubită mi-aş trăda, fără să stau pe gânduri, prietenii, ţara şi orice cauză. Nici Dumnezeu nu m-ar putea opri, şi, dacă ar fi să aleg între viaţa veşnică şi ea, aş da veşnicia la o parte râzând. Dar cine n-ar da totul pentru "o oră de iubire"? Şi ce poate fi mai muritor decât o femeie frumoasă?

Horia Pătraşcu în Despre urât şi alţi demoni. Reflecţii şi exclamaţii (2005)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iluzie fără petale

ştii, într-o zi ai să fii şi tu un poem
şi vei sta cuminte-ntr-o carte,
orbit de cuvinte, ameţit de metafore
dar de inima mea deja desprins, din păcate.
într-o zi, mă voi tăia în marginile poveştii
şi-ai să-mi sângerezi şi tu într-un vers.
nici n-ai să ştii exact momentul în care
miracolul va deveni fapt divers.
acum, ca aerul mai curgi încă
în minunea că-ţi sunt şi că-mi eşti.
mâine ai putea să fii doar o amintire
din cartea altor o mie şi una de poveşti.
laşi umbrele să-mi macine lumina prea mult -
aşa, într-o zi vei ajunge şi tu un poem,
vor fi dimineţi în care-am să mă scutur de tine
şi zile-n care n-am să mai ştiu să te chem.
dar, pentru că sufletul meu
a căpătat deja forma mângâierilor tale,
vei fi cel mai frumos poem
născut dintr-o iluzie fără petale.

poezie de Nina Tărchilă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec

petrecerea lumii, dragii mei,
se desfăşoară altundeva
decât unde credeţi voi, altundeva,
decât în lumea aceasta contextuală
care poate fi prinsă pe peliculă,
poate, în lumea umbrelor
de multe ori, mă întreb,
de ce oamenii se antrenează
printre ţinte nedefinite,
printre ploi acide, goi,
alteori, de ce nu au vocaţia veşniciei?
fericirea este iluzorie, dragii mei,
şi eu sunt de mână cu tinereţea mea
pictez bizoni albi şi magici
în grădina paradisului pierdut
care seamănă cu grotele de la Altamira,
sau păsări roz flamingo cu gâturi
ca felinare, roşii, luminoase,
printre gheizere sulfuroase
într-una din zile, am sădit
un răsad de tuberoze, vracii azteci,
după lăsarea întunericului
nu le mai furau mirosul,
într-alta, am scris o istorie a spiritului
cu înţelesuri adânci în fiinţe
şi în semnificaţiile fiinţei
eu intru în fiinţă, ori de câte ori vreau,
dar nu în cea desăvărşită
când iubesc, intru în iubire
dar nu în cea desăvârşită
şi nu mai mă văd din adâncuri
fiindcă am devenit umbră
şi am văzut în jurul meu doar umbre
eu, mijlocitoare, între umbrele de pe pământ
şi umbrele care nu mai sunt
eu- propria-mi umbră.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem pentru mama

Eşti soarele zilelor mele
Eşti ca o lună între stele
Eşti un copac ce mă rezeamă
Eşti cea care mă scapi de teamă.
Eşti mama care m-a învăţat
Să fiu cinstit, să nu mă bat.
Eşti textul cântecului meu
Eşti mamă, viaţă, dor al meu.
Eşti cea ce veşnic mă susţine
Eşti ochii mei care văd bine.
Eşti cea ce ştie când e cazul
Să râd sau să-mi alung necazul.
Eşti cea care îmi sprijini visul
Şi-mi asculţi inima şi plânsul.
Trăiesc cu teamă, vreau iubire
Şi Dumnezeu îţi dă de ştire.
Inima mea, sufletul meu,
Prietenă-mi vei fi mereu.
Eşti textul cântecului meu
Eşti mamă, viaţă, dor al meu.

poezie de Champagne S. Baker, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar de iubire nu ne săturăm niciodată, doar ea este azima sfântă pe care vrem să ne-o înmulţească Domnul, doar izvorul ei este veşnic nesecat...!

citat din Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zimbrii

Zimbrii pădurilor prăfuite
De aducerile aminte
Îngenunche timpului-ieri.
Vuieşte pământul sub copitele lor,
Gânduri se-ascund, plâng şi dor...
Închid ochii... Înnouratele pleoape
Plutesc peste ale clipelor ape.
Nuferi îndepărtaţi inundă zarea pustie...
Muguri de păpădie.
Tăcere apoi... aceeaşi cenuşă.
Plouă peste frunţile pudrate cu rouă.
Inorogi scormonesc
În schiţa pământului-mâine
Un alt colţ de prezent....
Amazoana luminii aruncă
Ca un văl de mireasă,
O mătasă albastră...
Se-ncinge cu brâul curcubeului-tată.
Ce zi minunată!
Este o zi sau este numai un vis?!
Zimbrii pădurilor prăfuite
De aducerile aminte
Au adormit...
Stânci şi râpe adânci
Şi un singur uliu cu chip de om,
Suferind de nesomn.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul ca dorinţă

Vrei să-mi ţii de urât frumoaso
să ieşim diseară-ntr-un poem
pentru tine zău steaua mi-am ars-o
doar c-o interjecţie te chem

Hai diseară-ntr-un poem
să te fac hiperbolă c-o sărutare
c-un sonet de-amor să te blestem
şi din cer buzna să dăm în mare

Să te fac hiperbolă c-o sărutare
pentru tine zău steaua mi-am ars-o
pentr-un amurg de fată mare
vrei să-mi ţii de urât frumoaso

Să ieşim diseară-ntr-un poem
şi cu nume de femeie să te chem

poezie de Costel Zăgan
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Thalassa! Thalassa!

te cânt, mereu te cânt
sculptură în sânge
şi în cuvânt
te dor şi mor
vertebră de lună
ador, de alge cunună
sinapse, scăpate
şi coapse de stele
albastre şi focuri în ere
se-adună ploile-n oase,
feerice ceruri, anateme
doar în poeme, iubire
vin de mă scapă,
femeie cu trupul de apă,
cuplu marin, satrap
coarne din cleşti de crab
şi benzi de alge marine
apoi strigarea asta:
Thalassa! Thalassa!
vino-n adânc cu mine!

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

poem de iubire

Poemul de iubire. Panaceu pentru orice boală a dragostei.

definiţie aforistică de David Boia (25 februarie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!