Cântec

petrecerea lumii, dragii mei,
se desfăşoară altundeva
decât unde credeţi voi, altundeva,
decât în lumea aceasta contextuală
care poate fi prinsă pe peliculă,
poate, în lumea umbrelor
de multe ori, mă întreb,
de ce oamenii se antrenează
printre ţinte nedefinite,
printre ploi acide, goi,
alteori, de ce nu au vocaţia veşniciei?
fericirea este iluzorie, dragii mei,
şi eu sunt de mână cu tinereţea mea
pictez bizoni albi şi magici
în grădina paradisului pierdut
care seamănă cu grotele de la Altamira,
sau păsări roz flamingo cu gâturi
ca felinare, roşii, luminoase,
printre gheizere sulfuroase
într-una din zile, am sădit
un răsad de tuberoze, vracii azteci,
după lăsarea întunericului
nu le mai furau mirosul,
într-alta, am scris o istorie a spiritului
cu înţelesuri adânci în fiinţe
şi în semnificaţiile fiinţei
eu intru în fiinţă, ori de câte ori vreau,
dar nu în cea desăvărşită
când iubesc, intru în iubire
dar nu în cea desăvârşită
şi nu mai mă văd din adâncuri
fiindcă am devenit umbră
şi am văzut în jurul meu doar umbre
eu, mijlocitoare, între umbrele de pe pământ
şi umbrele care nu mai sunt
eu- propria-mi umbră.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unele lumini aruncă mai mult de o singură umbră. Stai noaptea în faţa focului şi vei putea vedea cu ochii tăi. Flăcările îşi schimbă locul şi dansează, fără încetare. Umbrele se înalţă şi coboară, şi fiecare om aruncă o duzină de umbre. Unele sunt mai slabe decât altele, atât tot. Ei bine, oamenii îşi aruncă umbrele şi asupra viitorului. O singură umbră sau mai multe...

citat din George R.R. Martin
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeul meu juca şotron printre cuvinte

Tu n-ai văzut Creaţia, draga mea,
iar eu nu pot să ţi-o arăt,, orişicât aş vrea!

Se apropie Sărbătorile şi eu nu ştiu de ce lumea stă la rând,
de ce oamenii se ascund prin biserici,
pe lângă sfinţi pe care nu i-au văzut niciodată,
pe lângă imagini nicicând văzute, trăite.

E... Azi, mai e puţin până la ZIUA cea mare,
vecinii îmi spun că Dumnezeu stă la rând pentru mine.

Doamne, sunt orb, de nu te văd?
Unde eşti?

De printre umbre Păcatul mă trage de mână,
îs singur cu mine-n momentul răzleţ,
aş vrea să mă cert cu-ntunericul din mine,
Dumnezeu nu mă lasă şi-mi spun că sunt bun?

Vreau să mai cred în cuvinte şi-n şoapte!
Vreau să mă-mpac cu mine şi El!

Unde eşti, Dumnezeule ascuns în cuvinte?
Dumnezeule ascuns în şoptiri, unde eşti:

Când m-am trezit în aceeaşi viaţă urâtă eram biet actor
inutil,
infantil era cerul, insalubră privirea.

Dumnezeul meu juca şotron printre cuvinte.
Cum să-l întreb eu de ce răneşte privirea,
cum să-l întreb dacă nu-l doare trecutul,
cum să-l întreb dacă mai vine şi mâine?

poezie de Ioan Romeo Roşiianu din Flori(i)le poeziei (antologie Ioan Romeo Roşiianu), Editura eCreator, Baia Mare (2020)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de Reunire

Poate că sunt şi ţări fără durere,
Unde-ar fi veşnicia să-ţi îngâni,
Dar fiindcă nu râvnesc nici o avere,
Rămân să mor aici, printre români.

Am fraţi, care m-aşteaptă-n orice vară
Pe ţărmuri de ocean, în munţi--stăpâni,
Dar fiindcă nu vreau lutul să mă doară,
Rămân să mor aici, printre români.

Fac parte dintr-un neam ce se urăşte
Şi-i binevoitor cu cei păgâni,
Dar fiindcă Dumnezeu aşa voieşte,
Rămân să mor aici, printre români.

Poate că-s doar un om de modă veche,
Visând un Ideal ce nu-l amâni,
Dar fiindcă graiul meu n-are pereche,
Rămân să mor aici, printre români.

Am clipe, când stau, supărat pe toate,
De lacrimi scris, în faţa unei pâini,
Dar fiindcă vine ziuă după noapte,
Rămân să mor aici, printre români.

Ultimul chiar de-aş fi, nu plec de-acasă,
Înconjurat de lupi, muşcat de câini,
Dar fiindcă nu ştiu moarte mai frumoasă,
Rămân să mor aici, printre români.

Şi vulturii când mi-or săpa mormântul
Lângă mioarele apusei stâni,
Să zică-atât: "Fiindcă-a iubit Cuvântul,
El a rămas, murind, printre români".

poezie de Traian Vasilcău (2018)
Adăugat de Traian Vasilcău
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul tău, ce suflet frumos ai, iubito

sufletul tău, ce suflet frumos ai, iubito,
este o sferă unde se mişcă mii de aştrii
străbate ceruri şi aure-albastre şi alunecă
printre oglinzi concave reverberate,
luminează văzduhuri în levitaţie,
se prăbuşeşte uneori printre abisuri
şi nostalgii adamice, cutremurat,
pătruns de visări nepământene,
alteori vrea să se sloboadă
din visul cărnii înaripate,
doar când devine captiv pe tărâmul celălal
se înalţă la infinit, într-o constelaţie mişcătoare
fiindcă are origină divină
şi esenţa veşniciei!

poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Supergirl

nu ştiu să intru în anonimat
am vise răsucite cu tine
o capă, o spadă
şi ceva cu roşu care îţi tulbură frica
anemic şi prelung zilele
trec cu porii deschişi
ca nişte nări ce îţi absorb
printre lămâi gustul de umbră
în urmă
aceeaşi traiectorie
de glonte orb
tras spre luna plină
nu ştiu
decât să fiu
nu ştiu
decât să lupt
nu ştiu
decât să zbor
însă
nu sunt un zbor de o noapte
sunt o pată roşie
pe tot ce ai tu mai alb

poezie de Corina Gina Papouis
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştiu cine

nu ştiu cine
m-a învăţat să iubesc?
poate respiraţia ta
pe pragul morţii,
poate oglinda tainică
a oceanului
deasupra căruia se despletea
luna şi devenea roaba
trupului întunericului,
poate stampele infinitului
înmuiate în azurul tainic,
poate rozele brodate
cu adieri de brize
şi rostirea teiubescurilor
printre alte şi alte morţi
şi plecările tale din setea fiinţei
şi sufletul flămând.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea doare, când divinul se transformă în omenesc, adică din Lumină în Umbră. Puţini sunt oamenii care devin Lumină, iubind. Cei mai mulţi se pierd în umbră sau devin ei înşişi umbre. Umbrele celuilalt.

citat din romanul Ambroise de Doina Postolachi (iulie 2017)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căderea în iubire...

Lucrurile pe care ochiul omului nu le-a văzut
Urechea omului nu le-a auzit
Şi la inima omului nu au urcat nicicând
Le-am pregătit pentru tine, iubito, iubind,
Eu am căzut în groapa cu iubire
Nu cădea niciodată în iubire, îmi spuneai tu,
Ridică-te în iubire, mi-ai strigat cu ochii furişaţi ai dragostei
Când roata dinţată se oprise pe inima mea,
Daţi ploaia lumii mai încet, ai spintecat tu orizontul
Întinzându-mi un umăr să fim martori veşniciei
Auziţi, doar un poet poate aprinde lumina între ploi...
Spui tu, cu un poem pe braţe legănând...

poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Printre cuvinte

încă te mai iubesc,
printre cuvintele nespuse vreodată
cu umbrele lor de întuneric,
dincolo de zid şi fereastră
în nenăscuta înserare vulnerabilă
la mirosul de tei şi de algă.

încă te mai iubesc, dincolo de pernă,
de distanţa dintre lună şi soare,
printre neînţelesuri de genunchi şi de iarbă.

ies din mine pentru spaţiul de rest
în care eşti cu clipele tale-n inele,
uitarea lunecând peste frunze,
cu vise agăţate de stele,
încă te mai iubesc, când cad culori peste frunte.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Holly Kennedy: Dragă Gerry, ai spus că vrei ca eu să mă îndrăgostesc din nou şi poate că o voi face într-o zi. Dar există mai multe feluri de iubire pe lumea asta. Nu am decât o singură viaţă care este teribil de scurtă şi niciunul dintre noi nu îi supravieţuieşte. Nu am un plan... doar că e timpul ca mama să zâmbească din nou. Ea nu a văzut lumea niciodată... nu a văzut Irlanda niciodată. Aşa că o duc acolo unde a început totul între noi doi... Poate acum va înţelege. Nu ştiu cum ai reuşit, dar m-ai readus la lumină. Îţi voi scrie în curând... P. S... Ghici ce?

replică din filmul artistic P.S. Te iubesc, după Cecelia Ahern
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde este iubire, este şi fiinţa

problema ultimă a cunoaşterii este fiinţa...
fiinţa nu este cea desăvârşită!
numai iubirea ei e desăvărşită...
fiindcă, unde este iubire este şi fiinţa!
când iubeşti... nu te-ntrebi pe cine iubeşti
îi iubeşti părinţii, zâmbetul lui mefistofelic
îi iubeşti leagănul copilăriei, îi iubeşti esenţa gândirii
zborul de aripă răsfrânt... spre marginile firii...
iubirea este pentru un text,
nu pentru un context!
el era tot idee...
şi eu mă-ntrupam în carnea crezului lui
mă rezideam perpetuu... trecând în alt timp
doar de iubirea lui nu mă săturăm niciodată,
doar ea era azima sfântă pe care vream să mi-o înmulţească
Domnul, doar izvorul ei era veşnic nesecat!

poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imn umbrei (colaj)

sunt o scânteie prinsă între două umbre
umbra celui ce sunt şi umbra
celui care-am fost cândva

aventura mea a-nceput
într-o noapte tăcută în care fierbinţi
mi-erau dorinţele şi lacrimile reci

pe atunci visam ca Soarele
să-mi dezlege umbra de picioare
să rătăcesc printre stele...

dar ştiam că umbra mea
acest câine cu limba tăiată
acest profanator al mormântului meu viu
acest detectiv al morţii angajat
în urmărirea sufletului meu ziler
această fantomă a morţii eterne
care mă urmărea la tot pasul
avea nevoie de paşi să respire
o bătaie de inimă

astfel am rămas în coconul
viselor mele nesfârşite
eram precum un înger
care se năştea captiv
ca o lumină pe coridorul umbrelor

da, da, nu mi-am imaginat
niciodată umbrele ca fiind
îngeri păzitori îndreptându-ne paşii
spre lumea în care ne-am născut morţi
şi-n care ne întoarcem căutători de fericire

eram doar clona umbrei mele
ne-mbrăţişam în jocuri de cuvinte simple
ne-ascundeam în jocuri de lumini
şi de imagini succesive
privind cum pe retina mea
îşi făcea cuib umbra unei păsări de pradă

degeaba îmi întrebam umbra
de ce îmi ţine în continuare de urât
de ce nu pleacă, să tragă cu urechea
la ce se spune despre
mântuirea mea
pur şi simplu mă ignora

iar eu nu puteam decât să privesc
alte umbre istovite
imprimate prea adânc în lumină
în timp ce prin gând îmi trecea un copil
crescut la periferia memoriei

astfel am devenit sclavul aceleiaşi cărţi
şi umbra unui munte de om
înălţat la ceruri

dar în înaltul cerului meu
erau doar păsări de pradă
iar eu stăteam cu capu-n pământ
şi le priveam doar umbrele
rotindu-se-n jurul meu
ca într-o horă
a morţii

anii treceau, eu sălăşluiam
în memoria paşilor mei
în memoria fiecărei amprente
în memoria umbrei
ce m-aştepta cuminte
lungită în nesăpata şi nesătula gură de pământ

degeaba încercam s-o întemniţez
într-un contur epidermic
căci patima imperfecţiunii se preschimba
într-o lacrimă pe care o vărsam peste lume

cândva mă întrebam
dac-aş putea plămădi din pământ, suflare şi lacrimi
din întuneric şi lumină, din fericire şi patimi
un trup şi o umbră?
celui viu i-aş fi spus bărbat şi l-aş fi lăsat să se joace
să vorbească cu a sa inertă jumate

şi mă întrebam în continuare
dac-aş putea face două lumi diferite
care să se atragă şi să se evite
nedorind să se cunoască vreodată
o lume de oameni şi o lume de umbre
trăind şi murind totodată

tot întrebându-mă şi iar întrebându-mă
m-am întâlnit cu Iisus
venea de departe, de foarte departe
dintr-o direcţie opusă
am făcut de îndată picnic la marginea drumului
i-am prezentat "credincioasa" mea umbră
el mi-a prezentat nevăzuţii săi îngeri
apoi şi-a scos desaga cu prescură
iar eu mi-am scos inima din piept
şi o priveam în palmele sale
cum bate, cum bate...

ce să vă mai spun despre mine?
în prezent nimic nou sub Soare
doar o umbră descheiată la şireturi
cu mâinile-n buzunare
şi şapca trasă bine pe cap
o umbră fără glas, fără nume
o umbră rătăcită prin lume
căutând un om descheiat la şireturi
cu mâinile-n buzunare
şi şapca trasă bine pe cap
un om care trecuse cu o zi înainte
prin răspântia viselor
un om care vărsase o lacrimă
la troiţa umbrelor

un om care acum poate simţi toate cuvintele
rămase pe drumuri
strivite de paşi, înghiţite de umbre
ascunse de gura lumii
ascunse de nevoile imperative
ale unei iubiri cu dinţi ascuţiţi

un om care ascultă foşnetul ierbii
leagănul de lemn
plânsul subţiat
de închiderea pleoapei
umbra apropiindu-se-ncet
ca o ghilotină
cu aripi

da, da, oricât de pustii ar fi vieţile
ca nişte străzi pe care doar praful mai circulă
ne dăm întâlnire cu umbrele
şi mergem împreună în întâmpinarea dezastrelor

mergem încolonaţi, oameni şi umbre
fiecare ne dorim să fim altceva
într-un final şi unii şi alţii
suntem îngeri şi păsări negre
pe cerul din gura unui mort celebru

da, da, astfel s-a născut poetul
în văzul lumii indiferente
când totul era repetitiv şi numai durerile
coborau până la rădăcinile umbrei

când sufletul meu, şarpe de aer
se strecura printre alte umbre speriate
printre alte umbre răstălmăcind necuprinsul

în timp ce moartea se plimba graţioasă
ca o lebădă neagră
creând o atmosferă apăsătoare
ca şi cum cineva îmi punea impozit pe suflet
iar respiraţiile erau din ce în ce
mai greu de plătit

iar acum foamea mă-ndeamnă să muşc din prezent
acest sandviş cu singurătate între două felii de timp
pe care tot cu umbra trebuie
să-l împart frăţeşte

poezie de Ionuţ Caragea din Umbră lucidă (aprilie 2016)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Emoţionat până la vorbe

S-a oprit într-un vis "comun", departe de orice "închipuire" a vreunei negeneraţii... din câte se laudă că sunt, răpus de umbrele crucilor de pe alee...
Emoţionat că nu poate vorbi pe măsură... tăcut destul cât să moară, răpus de umbrele crucilor de pe alee...
Îngerii au ieşit din camuflaj peste Lună, au dansat cu mâinile între aripi, l-au privit topindu-se printre umbrele crucilor de pe alee
Consiliul local a tăcut în şedinţa cu presa printre crucile de pe alee
Oraşul prea-luminilor visa în el datorită crucilor de pe alee
Din pământ ieşea ambrozie, din cer curgea mană
Zăcea tăcut de extaz
pe un vis mecanic făcut meştereşte de inginerii germani cu furculiţe franţuzeşti
Îşi lăsa pulsul să vorbească

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ecuaţia iubirii

chiar dacă azi scriem
ecuaţia iubirii laolaltă
şi atâtea cifre într-un sentiment magic,
nu putem pune în formule
niciun lucru, iubite
decât după ce se va fi oprit mişcarea.
aşa şi apele nu se pot scrie
decât când au îınghet,
aşa şi viul nu poate fi atins,
decât după ce l-ai înălţat,
aşa şi spiritul se caută în lucruri
punând spiritul la încercare.
doar dragostea mea te poate salva, iubite
doar atunci ai trăi o eternitate
printre lucruri.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamne!

unii spun că nu exişti
nu nu exişti decât
în teorii
dar
ce contează dacă
trăiesc printre oameni
şi simt la fel
poate o fi o regulă
sau un fel de indiferenţă
dar ştiu că atunci când
te apropii şi-mi asculţi inima
în interior se produce o mişcare
o diversitate de lucruri şi
lumea mea e perfectă

din mine pleacă cuvinte ştiu
mâine va fi altfel
stau şi privesc îndelung oamenii
care spun că nu exişti
las indiferenţa la o parte
şi te strig
doamne!
poate că nu-i cea mai curată rugă
trimisă spre tine la ceasul din noapte
când toate cuvintele dorm
şi doar câteva linişti fac impresie
o singură dată ascultă-mă
în singura zi în care vreau
să mă privesc prin
curbura liniei din palmă

e o zi importantă

în cazul în care nu ai fi
aş putea tot atât de bine să
înjur să slobod urletele din mine
printre lucruri
nu se va întâmpla nimic
doar o mică turbulenţă
ca o diversiune ar devia
umbrele din zi

mă privesc atent
nu nu par convingător
dar vrea să-ţi mai spun
o singură dată sub această noapte

doamne!

o stare de nelinişte mă sufocă
exişti sau...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru cei mai buni părinţi

Vezi?! Te simt în grădină... Urma paşilor tăi
Îmi alungă durerea de a fi prea departe...
Sunt aici lacrimi multe, sunt tristeţi şi nevoi,
Iar în mine se-ascunde, veşnic, teama de noapte.

Vin cu lacrimi spre tine... Pe copac, scrijelit,
Anii tăi, în brăţări, strălucesc de lumină...
Stau pe scaun plângând şi m-ascund în zenit
Şi te caut în lume printre strângeri de mână.

Parcă văd printre lacrimi, oh, imaginea ta...
Printre jerbe de stele îţi văd zâmbetul cast,
O, tăicuţule drag, eşti în inima mea...
Este tot ce în gânduri, zi de zi mi-a rămas.

Eşti un gol risipit, lacrimând... şi stingher...
Tu, tăicuţule drag, eşti atât de departe...
Umbra chipului tău mă aşteaptă în prag
Şi hotarul vieţii pentru-un timp ne desparte.

Eşti o geană de vis... un apus... Răsărit
Altei lumi de lumini, strălucind de chemare...
Eşti cu mama mereu... eşti aşa fericit,
Însă liniştea voastră azi în suflet mă doare.

Aş pluti către voi... Paşii mei construiesc
Piramide de fapte... Dar prezentul mă cheamă.
Doar pe ei îi mai am... Şi pe voi vă iubesc
Şi vă caut în gânduri, dragii mei tată, mamă!

Îmi lipsiţi repetat... Pentru voi m-am născut...
Drumul meu pentru voi a avut strălucire...
Cum era şi firesc, într-o zi v-am pierdut,
Dar vă am ca un vis în aceeaşi iubire.

Mulţumesc, tatăl meu! Cât de mult v-am iubit!
Mulţumesc, mama mea! Mama mea minunată!
Mulţumesc, dragii mei! Mulţumesc înzecit!
Mulţumesc, dragii mei! Mulţumesc, mamă, tată!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acasă

viaţă trecătoare, nu mă lasă
drumul nu-l opri, trezeşte-mă
strigătul pământului atârnă, povara-i grea
deschide ferestre, spre casa mea

aş vrea să zbor, chiar printre umbre
nu lăsa să se surpe speranţele mele
colţul ruginit îl simt al apei ce curgea
piatra fântânii când şoptea
nu pleca, cumpăna-i grea

buzunarul sufletului îmi duce o povară grea
plânge vatra, copilul rămas statuie
stâlpul porţii, coloană amintire
lacrimile-mi curg pentru durerea din mine

sunt agăţat de firele lumii
nordu-i umed, plouă rece, lumea nu-i a mea
căteodată ne regăsim printre ceţuri, păsări migratoare
străzile sunt pustii, ne dor paşii, nu suntem noi din ea

vreau întoarcere, vreau drum spre casa mea
să nu mai fiu umbră, nicăieri,
călător în timp uitat
vreau întors să fiu, în ţara mea

poezie de Viorel Muha
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acel care sunt

Doamne, cât de puţin
seamănă acel care sunt
cu cel ce a fi mă doream...
Mă întreb în care răscruci
am tot pierdut din mine câte-un colţ,
pe ce cărări pietroase m-am tot fărâmiţat
şi-n care crânguri
printre falange visele s-au scurs?

Măcar genunchi pe care să se plece
ori mâini întinse-a rugi ori răzvrătiri
străinu-mi suflet de ar mai avea...
Până şi gura
o peşteră zidit-a devenit, iar ochii
doi stinşi tăciuni sub a trecutului cenuşă...

Cum te voi regăsi cândva şi cum
putea-vei să mă recunoşti,
un ciob
din amfora care eram odată?

Poate şoptindu-Ţi cu sfială:
,, Tată..."

poezie de Nicu Gavrilovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oh, Master

sursele locale susţin
că ea se adaptează uşor
la viaţa în vid
unde poate locui fără mirare
între respiraţii adânci
printre roiuri de fluturi albi
cu panglici şi litere
pe genunchi
pregătindu-se în continuu
pentru ceva atât de mare şi intens
încât nu poate fi
prins în braţe, desenat sau arătat cu degetul

dimineaţa
când îşi piaptănă spiritul neîmblânzit
şi se îmbracă agale pentru incendiu
ea este mai frumoasă decât lupta de clasă
surpând maluri pentru cei nedreptăţiţi
înfigând steaguri şi săbii
în desenele de pe asfalt
cu genele trăgând de ploaia din nori

la prânz
păşeşte senin peste cărbunii
încinşi doar pentru ea
când se pierde şi se regăseşte
trage linii între tot şi nimic
când se simte iubită
radiază în pusee de febră
şi lumea
lumea se reazămă
în pasiunea ei pentru viaţă
în umăru-i gol ca o stâncă
cu toata impotenţa
ce le curge prin vene
aranjându-şi visele moi
între rigla lor şi creionul ei albastru

ce vuiet
înainte şi după ea
cum scurmă oamenii
ca un fel de pisică cu ochi speriaţi
mai ales noaptea

poezie de Corina Gina Papouis
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O lume...

Motto: "Cred că lumea a fost prea mare pentru mine..." Octavian Paller

Mă pierd printre nouri şi plâng
Şi frunze foşnesc printre vânt
Sălbatică lume prinsă-n povesti,
E lumea albastră în care trăiesc!

Şi pomii îşi plâng soarta lor,
Şi fluturii plâng până-zori,
E trasă perdeaua de vise uşor
Şi lumea-o privesc printre flori!

Caut urma de iarnă prin noi
Cum curge cu fulgi şi noroi,
Sălbatică minte ce eşti,
Îmi ceri nemurire şi cerţi!

Te strig de pe culmi nenăscute,
Iubire, sopteşte-mi ceva,
Tărâna îmi cântă durerea
Şi lumea trăită-i tăcerea!

Mă pierd printre umbrele reci,
Cu iubire şi flori de regret,
I-au iubirea cu mine s-o am
Într-o lume ce plânge încet!

poezie de Miriam Nadia Dăbău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!