Căderea în iubire...

Lucrurile pe care ochiul omului nu le-a văzut
Urechea omului nu le-a auzit
Şi la inima omului nu au urcat nicicând
Le-am pregătit pentru tine, iubito, iubind,
Eu am căzut în groapa cu iubire
Nu cădea niciodată în iubire, îmi spuneai tu,
Ridică-te în iubire, mi-ai strigat cu ochii furişaţi ai dragostei
Când roata dinţată se oprise pe inima mea,
Daţi ploaia lumii mai încet, ai spintecat tu orizontul
Întinzându-mi un umăr să fim martori veşniciei
Auziţi, doar un poet poate aprinde lumina între ploi...
Spui tu, cu un poem pe braţe legănând...

poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii albaştri ai ploii

car dragostea cu sacoşa prin ploaie
mi-e dragă ploaia şi cuvintele ei sărate
într-o zi, am vrut să-i pictez ochii ei albaştrii
dar ploaia era, iubito, prea departe,
nu i-am putut vedea
ochii albaştri ai ploii
iubito, unde sunt ascunşi ochii ploii în noapte?
când îi vei ştii sufletul, îi vei picta, spuneai,
geniul s-a strecurat printre degetele-i mate
iubito, acestea sunt visele mele înaripate
le-am furat de la Dumnezeu, ţi le dau pe toate
l-am văzut dansând odată prin ploaie
ca o lumină uriaşă şi, din ceasul acela,
l-am închis definitiv în inima mea
ploua acvamarin şi eram gol ca o vitrină
era timpul să mor, iubito,
undeva, lângă mine un orb picta
ceea ce numai simţurile lui puteau să vadă
sufletul şi ochii albaştrii ai ploii
doar nebunul cufundat în veşnicia tăcerii
înnebunise de atâta iubire.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din prea multă iubire

Îmi doresc să fiu un pictor uneori,
Din prea multă iubire pentru tine;
Să aştern, pe pânză, splendide culori,
Cu lumina tandră a dragostei, din mine.

De-aş fi compozitor, privind doar ochii tăi,
Aş compune o măreaţă simfonie
Acompaniate de-ale inimii bătăi,
Sufletul şi glasul mi-ar fi în armonie;

Dar şi sculptor de-aş fi, ce mult eu aş sculpta,
Nu doar un bloc de marmură cât mine,
Ci, chiar şi Everestul, eu, l-aş modela
Cu statornica-mi iubire pentru tine.

În dorul după tine, mă regăsesc poet,
Din prea multă iubire pentru tine;
Îmi simt inima ca o călimară-n piept;
O, de-aş găsi talent de scriitor în mine!

poezie de Sergiu Mănuş (2000)
Adăugat de Sergiu Mănuş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din prea multă iubire pentru tine

Îmi doresc să fiu un pictor uneori,
Din prea multă iubire pentru tine;
Să aştern pe panză splendide culori,
Cu lumina tandră a dragostei din mine.

De-aş fi compozitor, privind doar ochii tăi,
Aş compune o măreaţă simfonie;
Acompaniate de-ale inimii bătăi,
Sufletul şi glasul mi-ar fi in armonie.

Dar şi sculptor de-aş fi, ce mult eu aş sculpta,
Nu doar un bloc de marmură cât mine
Ci chiar şi Everestul, eu, l-aş modela,
Cu statornica-mi iubire pentru tine,

In dorul dupa tine, mă regăsesc poet,
Din prea multă iubire pentru tine;
Imi simt inima ca o călimară-n piept
O, de-aş găsi talent de scriitor în mine!

Anul 2000 Cluj-Napca

poezie de Sergiu Mănuş (2000)
Adăugat de Sergiu Mănuş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima omului are trei compartimente: primul este Cunoaşterea, ca o condiţie esenţială a realităţii lumii de dincolo; al doilea - Iubirea - necesară sfinţirii şi curăţirii omului şi al treilea - Voinţa necesară Desăvârşirii omului.

citat celebru din Arsenie Boca
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe aripele dragostei

Pentru o clipă de iubire,
Pentru o clipă de amor,
Aş da tot ce am mai scump!
O, iubito, cât de mult te ador.
Lacrimi de iubire văd în ochii tăi,
Şi sufletul îmi este plin de fericire
Când zburăm pe aripele dragostei.

poezie de Vladimir Potlog (8 februarie 2013)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar în ce constă deci esenţa omului, despre care el este conştient, sau ce constituie genul, autenticul omenesc din om? Raţiunea, voinţa, inima. Pentru desăvârşirea omului se cere putere de gândire, putere de voinţă, puterea inimii. Puterea gândirii este lumea cunoaşterii, puterea voinţei - energia caracterului, puterea inimii – iubirea. Raţiune, iubire, putere de voinţă sunt lucruri desăvârşite, sunt cele mai înalte puteri, sunt esenţa absolută a omului ca om şi scopul existenţei sale.

Ludwig Feuerbach în Esenţa Creştinismului
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubito, să refacem sfârşitul lumii

să refacem sfârşitul lumii
(doar o singură dată)
te îmbrăţişez cu braţele dragostei
-- ştiu cât de greu îţi este—
aş prefera să dorm pe muzică incaşă
înainte ca ceasul furibund să mă cheme
în apocalipsa mea de fiecare zi
toată lumea valorează la fel.
hai să dansăm târziu în noapte, iubito,
dansul lui Zorba- îndrăgostitul de viaţă-
mai lasă-mi 20-30 de ani de iubire
pentru a-ţi demonstra că te iubesc infinit
şi iubesc poeziile tale cu răsărituri demenţiale!
o perioadă,
am avut un un univers doar al nostru
iernile sunt grele în Itaca, iubito,
-îţi va fi frig-
şi poate puterile tale vor fi pe terminate
imaginează-ţi cât de bine ne stă împreună!
apocalipsa este calea de ieşire din întuneric
filosofia e pentru viaţă ce e apa pentru deşert
majoritatea oamenilor, iubito,
nu trăiesc nici o experienţă
în fiecare zi, după eternitate,
te iubesc şi mai mult...!
te iubesc şi mai mult...!

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Afacerea lui Strugnell

Adevărata mea iubire-mi poartă inima, iar eu o port pe-a lui
Le-am înlocuit marţea trecută înotând în valuri de extaz.
Dar acum, când unul dintre noi se referă, de exemplu dumnealui,
La "inima mea," lucrurile par să se complice – necaz după necaz.

Iată, când el se plânge:" Îmi bate inima nebuneşte;"
"Vrei să spui că inima mea bate" îi răspund sec.
"Asta am şi spus." "Adică inima care înlocuieşte
Inima ta, iubire". "Cum?" "Oh, mă plictiseşti, Jack"

Te-întreb chiar crezi că Sir Philip Sydney a vorbit aşa?
Am ajuns să suspectez că dacă ( doar un aspect ),
La o adică, plusând, mi-aş sacrifica ficatul şi rinichii, ea
Nu mi s-ar adresa cu mult mai mult respect.

De aceea, revoc acum versul care poezia începea:
Iubirea mea îşi poate păstra inima, iar eu pe-a mea.

sonet de Wendy Cope, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţea omului de lut

Născut din lut, crescut în lut,
Tot ce-a mâncat e din pământ
Până şi crezul pus în gând,
Şi dragostea-i tot din pământ.

Şi a crescut mare, fălos,
Şi-a cunoscut o Ea din lut
Şi-a dus-o într-un crâng umbros
Şi s-au unit într-un sărut.

Şi-au construit casă din lut
Şi prunci din lut li s-au născut
Au tot muncit prin lutul greu
Şi lutul le-a fost martor mut.

Din când în când pe lutul lor
Din cer ploua cu apă vie
Şi lutul înverzea uşor
Păsări din lut cântau pe glie.

Şi lutul le-a îmbătrânit
Şi s-a uscat, şi a crăpat
Iar mâinile de lut muncit
Reumatismul le-a strâmbat.

Şi tot aşa, an după an,
Tristeţea omului de lut
S-a tot mărit ca un ocean
Şi s-a făcut tot lutul mut.

Şi a zăcut în pat de lut
Cu ochii pironiţi în sus
S-a stins uşor, în aşternut
Din lut uscat, pe la apus.

L-au luat copiii lui din lut,
Şi în sicriu din lut făcut
L-au dus apoi în cimitir
La groapa lui din lut tăcut.

poezie de Petrică Conceatu (6 februarie 2016)
Adăugat de Petrică Conceatu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţea omului de lut

Născut din lut, crescut în lut,
Tot ce-a mâncat e din pământ
Până şi crezul pus în gând,
Şi dragostea-i tot din pământ.

Şi a crescut mare, fălos,
Şi-a cunoscut o Ea din lut
Şi-a dus-o într-un crâng umbros
Şi s-au unit într-un sărut.

Şi-au construit casă din lut
Şi prunci din lut li s-au născut
Au tot muncit prin lutul greu
Şi lutul le-a fost martor mut.

Din când în când pe lutul lor
Din cer ploua cu apă vie
Şi lutul înverzea uşor
Păsări din lut cântau pe glie.

Şi lutul le-a îmbătrânit
Şi s-a uscat, şi a crăpat
Iar mâinile de lut muncit
Reumatismul le-a strâmbat.

Şi tot aşa, an după an,
Tristeţea omului de lut
S-a tot mărit ca un ocean
Şi s-a făcut tot lutul mut.

Şi a zăcut în pat de lut
Cu ochii pironiţi în sus
S-a stins uşor, în aşternut
Din lut uscat, pe la apus.

L-au luat copiii lui din lut,
Şi în sicriu din lut făcut
L-au dus apoi în cimitir
La groapa lui din lut tăcut.

poezie de Petrică Conceatu din Epigonisme (15 mai 2018)
Adăugat de Petrică Conceatu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţea omului de lut

Născut din lut, crescut în lut,
Tot ce-a mâncat e din pământ
Până şi crezul pus în gând,
Şi dragostea-i tot din pământ.

Şi a crescut mare, fălos,
Şi-a cunoscut o Ea din lut
Şi-a dus-o într-un crâng umbros
Şi s-au unit într-un sărut.

Şi-au construit casă din lut
Şi prunci din lut li s-au născut
Au tot muncit prin lutul greu
Şi lutul le-a fost martor mut.

Din când în când pe lutul lor
Din cer ploua cu apă vie
Şi lutul înverzea uşor
Păsări din lut cântau pe glie.

Şi lutul le-a îmbătrânit
Şi s-a uscat, şi a crăpat
Iar mâinile de lut muncit
Reumatismul le-a strâmbat.

Şi tot aşa, an după an,
Tristeţea omului de lut
S-a tot mărit ca un ocean
Şi s-a făcut tot lutul mut.

Şi a zăcut în pat de lut
Cu ochii pironiţi în sus
S-a stins uşor, în aşternut
Din lut uscat, pe la apus.

L-au luat copiii lui din lut,
Şi în sicriu din lut făcut
L-au dus apoi în cimitir
La groapa lui din lut tăcut.

poezie de Petrică Conceatu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi reveni...

Voi reveni, la braţul tău iubire,
Poate într-o altă viaţă de va fi...
Să-mi pun pecetea sărutului patetic
Pe inima ta purpurie şi neobosită,
Aşa cum n-am ştiut s-o fac la timpul potrivit.
Voi reveni, la braţul tău iubire,
Poate într-o viaţă mai veselă ca cea de-acum,
Să-ţi cânt în nopţile înstelate plină de fericire
Măreţia caracterului tău nepreţuit,
Mai ceva ca la orice curat început.
Voi reveni, la braţul tău iubire,
Poate într-o altă viaţă de va fi...
Să îţi slăvesc icoana vie înspre nemurire,
Iar din fapte măreţe să îţi ridic statui,
Că numai tu eşti armonia din lume,
Şi bogăţia omului de zi cu zi.
Voi reveni, la braţul tău iubire,
Poate într-o altă viaţă de va fi...
Acum, îţi pictez cu ochii minţii icoana din viitor...
Şi îmi promit să nu mai pierd o clipă falsă
când te voi reîntâlni,
Căci iubirea este divină!
Dumnezeu ne-a dăruit-o
Ca s-o putem dărui.

poezie de Valeria Mahok (31 august 2018)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când ai înţeles că nu este nimic degradant în a fi fost îngenunchiat de iubire, deja în tine s-a născut ceva care nu îţi va putea fi smuls niciodată. Nici tortura, nici decrepitudinea bătrâneţii, nici moartea violentă, nici măcar senilitatea nu pot anula demnitatea fundamentală a omului care a fost iubit, şi care a dăruit iubire.

Horia-Roman Patapievici în Zbor în bătaia săgeţii
Adăugat de ANA-MARIA BOTNARU
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unitarienii recunosc în parte răul şi responsabilitatea omului. Din cauza corupţiei totale a omului, probabil Dumnezeu a trimis în lume pe singurul Său Fiu ca să moară pentru oamenii păcătoşi. Dar cei mai mulţi unitarieni consideră această doctrină ca jignitoare, nebiblică şi chiar imorală. Ea nu este compatibilă cu natura lui Dumnezeu şi cu demnitatea omului, pe care Cel Etern l-a creat după chipul Său, iubindu-l cu o iubire veşnică.

citat din Cari M. Chorowsky
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se prăbuşeşte timpul

Eu te-am visat
În taină
Şi te-am iubit
La infinit
În lacrimi
Mi-ai rămas iubire
Un râu îşi poartă graţios
Albastra albie de lut
Mi-e plânsul
Doar un nod în gât
Mi-e frig
Şi mi-e pustiu în nopţi
Spre propriul eu
Tot sap adânc
Îmi proiectez
Lumina mea curgând
Să-şi facă leagăn sfânt
Şi-adânc culcuş în tine.
Cum pot să potolesc, iubire
O sete care nu e sete
O apă care nu e apă?
Se prăbuşeşte timpul
Prăpastia ne-ncapă
O zi de linişte n-avem
Nu vezi speranţele cum pier
Se-nfruntă zeii noştri-n cer.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dăm vina

Din lipsa noastră de iubire
Dăm vina pe plăsmuiri ireale
Istoria credintelor misogine
Eliade nu a fost scrisă de tine

Lipsit de tandreţe şi iubire
Arunci vina pe romantism
Nu pe al credinţei reducţionism
Văzut de oameni in lume menire

Când doar ea e singura nemurire
Iubire, iubire doar iubire

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Avem nevoie de iubire, ca de aer

Avem nevoie de iubire, ca se aer,
Căci n-am fost învăţaţi
Cum să iubim frumos,
Crescut-am ca florile între spini,
Printre suspine adânci
Si aplicaţi cu capetele in jos.

Avem nevoie de iubire ca de aer,
De îmbrăţişarea ei divină,
Eternă floare vie, fără de pereche,
Azi în cotidian aproape o străină, bezmetică după noi senzuri...
Mergând prin ploi confuze,
acide si fără de lumină.

Avem nevoie de iubire, ca de aer,
De toate esenţele ei înălţătoare,
Minuni cu vectori in valori măreţe;
Azi flămânzi după diverse, needucati cum suntem,
Orbecăim aiurea în marea-i căutare.

Avem nevoie de iubire, ca de aer,
Doar ea dă frumuseţe vieţii cu adevărat,
Să curgă din ochii lumii
Doar lacrimi de fericire,
Când ocolim marea sensurilor false,
Moartă mare, ce firea iubirii a denaturat.

Avem nevoie de iubire, ca se aer,
Iubind, spiritul iubirii îl vom înălţa,
Si Veşnicia fericirii va semna
În cer si pe pământ
Pacea în lume si armonia,
nemurirea.

poezie de Valeria Mahok (7 august 2019)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jocul privirii în doi

ca o deschidere de arc privirea mea întinată
alerga pe pajiştile sufletului, iubito
roată dinţată după roată dinţată
descătuşată printre cearcănele luminii
sculpta defileele timpului şi anotimpurile toate
şi inrupea în explozii întreg nevăzutul
o faţă fără închidere erai iubito
un foşnet graţios de graiuri divine
roteai cerul între aripile cuvintelor-păsări
şi muzica sferelor curgea nebună
ah, privirea, privirea ta un caleidoscop, iubito
ce rotea oglinzi în universul necuprins
mi-am zărit mai apoi privirea o pumă albă
zdrobindu-mi spatele şi abisul cum îngână
solfegii dintr-o liră defunctă
mă topeam de tine la lună
o pumă neagră mă luase pradă uşoară
privirile noastre erau crinii miraculoşi
în grădina eternităţii radiind îmbrăţişări
în noaptea veşniciei păgână.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păziţi în inima voastră acele calităţi sufleteşti remarcabile care reprezintă particularitatea distinctivă a omului cinstit, a omului remarcabil şi a eroului. Feriţi-vă de orice fel de artificialitate. Otrava vulgarităţii să nu întunece în inima voastră gustul dintotdeauna pentru cinste şi vitejie.

citat din Ecaterina a II-a
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât cerul îmi va fi iubire

Tu, aceea dintr-o veche dimineaţă
Ce-mi întârziase, într-o zi de mai,
Ştii că-n ziua-ceea începeam o viaţă
Plină de iubire-n care tu dansai?

Te strângeam în braţe c-o privire blândă
Şi-mi doream, în ochii-ţi, numai eu să fiu
Sclavul ce-ţi închină fiece izbândă,
Rege, fără tine, pe-un regat pustiu.

Mi-ai văzut privirea şi mi-ai dat o mână
Ce-o păstrez în suflet din acel trecut
Cu o noapte care-n veci o să rămână
Noaptea fericită când ne-am cunoscut.

- Spune-mi, tu, iubito, cât vei sta cu mine?
Cât din viaţa asta mă vei mai privi
Cu privirea-n care dragostea din tine
Se alintă-n ochii care ştiu a-mi fi?

- Îţi voi fi cât cerul îmi va fi iubire,
Cât privirea-ţi caldă îmi va mângâia
Gândurile toate, ca-ntr-o amintire
Dintr-o dimineaţă ce n-o pot uita.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!